ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 735/2023

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 16 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 27.988,95 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparație pentru autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, precum și suma de 100.000€, constând în daune-interese, ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicat. Prin sentința civilă nr. 4908 din 4 mai 2018, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 381 din 6 iunie 2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - SA Tribunalul a obligat-o pe pârâta să achite reclamantului suma de 27.989 RON, reprezentând daune materiale, și suma de 100.000 euro sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății efective, reprezentând daune morale. De asemenea, a obligat-o pe pârâta la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

Deciziile pronunțate de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 2208 din 2 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. împotriva sentinței civile nr. 381 din 6 iunie 2019 a Tribunalului Dolj. A anulat sentința civilă apelată și a reținut cauza spre rejudecare. A respins cererea de introducere în cauză a altor persoane și excepția nulității actelor de procedură din prima instanță. Prin decizia civilă nr. 216 din 7 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București. Pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a fost obligată la plata sumei de 1.196 RON, reprezentând despăgubiri materiale, și 7.000 RON, reprezentând daune morale, către reclamantul A.. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 5.589 RON, cheltuieli de judecată, către reclamantul A..

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 216 din 7 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A.. Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel. Au fost formulate următoarele critici: Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a anulat hotărârea apelată, reținând cauza spre rejudecare, însă nu a administrat, după anularea cu reținere, un probatoriu suficient, având în vedere complexitatea cauzei. Astfel, pentru cuantificarea daunelor morale, instanța de apel ar fi trebuit să administreze inclusiv proba testimonială. Suma acordată cu titlu de daune materiale este nesemnificativă raportat la avariile produse la autoturism. Problema juridică nu a constat în calificarea prejudiciului cu privire la daunele produse autoturismului, ci a fost o chestiune de eronată cuantificare a valorii acestui prejudiciu. Instanța de apel a statuat la fila x a deciziei recurate că autorizația de reparație emisă la 29 decembrie 2016 face dovada că autoturismul a suferit avarii la bara din față, parbriz, capotă față, faruri stânga și dreapta, cuantificarea daunelor materiale pentru autoturism doar la suma de 1.196 RON reprezentând contravaloarea parbrizului și a barei din față. Au fost aplicate eronat dispozițiile art. 249 C. proc. civ., în sensul că, deși instanța a reținut că reclamantul a dovedit producerea prejudiciului, în mod nelegal, a statuat că nu a probat costul exact al reparațiilor, respectiv întinderea exactă a prejudiciului. Instanța de apel avea suficiente elemente la dosarul cauzei pentru a stabili întinderea acestui prejudiciu, respectiv dovada de reparație, devizul întocmit de service, din care rezultă cât costau piesele originale pentru repararea autoturismului. Este de notorietate faptul că agentul constatator de poliție trece în dovada de reparație doar avariile constatate la o simplă vizualizare a autoturismului, însă cu adevărat aceste avarii se constată numai de un service autorizat, care procedează la o verificare în detaliu a autoturismului pentru a stabili ce piese trebuie înlocuite. Orice asigurător permite reparația unui autoturism în regie proprie, sumă din care se scade TVA-ul. Astfel, recurentul-reclamant apreciază că a probat cu prisosință întinderea prejudiciului material, prin raportare inclusiv la devizul de reparații, motiv pentru care soluția pronunțată de către instanța de apel cu privire la acest petit este una nelegală. De asemenea, a mai susținut că, în mod nelegal, a fost soluționat și capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Sub acest aspect, hotărârea din apel cuprinde motive contradictorii ce atrag incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, deși curtea de apel a reținut vinovăția exclusivă a intimatei în producerea accidentului, a indicat în mod detaliat temeiurile legale față de care apreciază că vinovăția în producerea accidentului îi aparține intimatei, prin nemontarea gardului de protecție, cu toate acestea în momentul în care cuantifică valoarea prejudiciului moral, procedează în mod nelegal, apreciind că reclamantul urmărește o îmbogățire fără justă cauză. Este drept că în practica judiciară cuantumul daunelor morale nu are un criteriu fără echivoc de apreciere, revenind în sarcina instanței de judecată să aprecieze cuantumul daunelor morale, în raport de fiecare caz în parte, prin analiza probatoriului administrat pentru dovedirea cuantumului daunelor morale. La filele x din decizia recurată, s-a reținut, referitor la prejudiciul moral, că reclamantul a dovedit trauma fizică suferită ca urmare a accidentului, fiindu-i afectată zona lombară a coloanei vertebrale. De asemenea, din restul înscrisurilor medicale, rezultă că acuza dureri la nivelul regiunii lombaro-sacrate, că a avut o echimoză în zona frunții și în zona lombară, contuzie la genunchiul drept și contuzie la regiunea lombară. În pofida faptul că se reține existența unor vătămări asupra sănătății reclamantului și că după acest accident a fost nevoit să fie supus unor intervenții și investigații medicale pentru traumatismele suferite în zona genunchiului și în zona lombară, că implicarea în acest accident rutier a presupus o traumă emoțională, cu implicații asupra psihicului uman, alături de celelalte suferințe fizice extrem de mari, instanța de apel a apreciat în mod nelegal că solicitarea sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, urmărește o îmbogățire fără justă cauză. Aprecierea cuantumului daunelor moral este nelegală în opinia recurentului-reclamant, atâta vreme cât s-a reținut existența vătămărilor la nivelul genunchiului și coloanei, existența traumelor psihice pe care reclamantul le trăiește și în prezent, așa cum rezultă din probatoriului administrat în apel. Referitor la traumele fizice, a precizat recurentul că înainte de accident era o persoană normală, fără probleme de sănătate la genunchi și la coloană, care i-au schimbat starea de sănătate și viitorul. Hotărârea cuprinde și aspecte contradictorii, întrucât, dacă inițial instanța de apel reține că, în urma accidentului, reclamantul a suferit un traumatism în zona genunchiului și în zona lombară, în partea finală a filei 13 a deciziei, arată faptul că actele medicale, inclusiv raportul medical administrat ca probă la tribunal nu au putut confirma cu precizie legătura de cauzalitate între afecțiunile prezentate și accidentul de circulație. Față de cele arătate, a apreciat că dezlegarea dată capătului accesoriu de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod nelegal. În drept, a indicat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Termenul de declarare a recursului: Recursul a fost declarat în termen, la 28 iunie 2022 (serviciul registratură dosarul de recurs), iar decizia recurată a fost comunicată reclamantului la 14 iunie 2022 .

Timbrajul: Recurentul-reclamant a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, raportat la dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, raportat la dispozițiile art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împrejurare față de care Înalta Curte reține că recursul este timbrat în mod legal.

Apărările părților: Intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, prin consilier juridic B. (cu împuternicire de reprezentare la fila x), a depus întâmpinare la 11 octombrie 2022, în termen legal, cererea de recurs fiindu-i comunicată la 22 septembrie 2022 . Intimata a invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele expuse nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și excepția netimbrării recursului.

Procedura parcursă în fața instanței de recurs La 2 martie 2023 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. În cuprinsul raportului s-a reținut că urmează a fi analizată cu prioritate excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la 10 martie 2023, conform dovezilor de la filele x și 47. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Înalta Curte constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Deși recurentul-reclamant a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs a înțeles să își exprime nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a evaluat probele administrate în cauză și a statuat asupra cuantumului despăgubirilor acordate. Astfel, în ceea ce privește suma acordată cu titlu de daune materiale, recurentul-reclamant a susținut că este nesemnificativă raportat la avariile produse la autoturism, iar referitor la daunele morale în valoare de 7.000 RON a apreciat că soluția este nelegală, câtă vreme s-a reținut existența vătămărilor. Nemulțumirile recurentului-reclamant referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, întrucât dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În ceea ce privește critica privitoare la probele administrate sau a căror administrare nu a fost încuviințată în instanțele de fond, Înalta Curte notează că doar legalitatea probei poate fi cenzurată în recurs, nu însă și concludența și utilitatea probei ori modul în care probatoriul a fost apreciat pentru a se reține o anumită stare de fapt, instanța de fond fiind suverană în această privință, potrivit art. 479 C. proc. civ. De asemenea, s-a invocat că au fost aplicate eronat dispozițiile art. 249 C. proc. civ. (norme de procedură, iar nu de drept material), potrivit cu care cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afara cazurilor prevăzute de lege. În dezvoltarea acestei critici a susținut că instanța a statuat în mod nelegal că nu a probat costul exact al reparațiilor, respectiv întinderea exactă a prejudiciului, cu toate că avea suficiente elemente la dosarul cauzei pentru a stabili întinderea acestui prejudiciu, respectiv dovada de reparație, devizul întocmit de service, din care rezultă cât costau piesele originale pentru repararea autoturismului. Înalta Curte reține că această critică nu poate fi circumscrisă motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., întrucât recurentul-reclamant nu a criticat aplicarea normei de drept procedural și nici a unei norme de drept material, ci și-a exprimat nemulțumirea față de evaluarea probatoriului administrat, care, în opinia sa, dovedește întinderea prejudiciului solicitat. De altfel, simpla enunțare a unor norme legale, fără invocarea unor critici cu privire la considerentele avute în vedere de instanța de apel la pronunțarea soluției, nu semnifică îndeplinirea obligației de formulare a unor critici de nelegalitate de către recurent. Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea din apel cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale. În aprecierea recurentului-reclamant, contradictorialitatea hotărârii reiese din împrejurarea că deși instanța de apel a reținut că implicarea sa în accidentul rutier a presupus o traumă emoțională, cu toate acestea a apreciat, în mod nelegal, că suma de 100.000 euro, solicitată cu titlu de daune morale, ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză. Înalta Curte constată că și aceste susțineri privesc netemeinicia deciziei recurate, în condițiile în care recurentul-reclamant își exprimă insatisfacția față de soluția pronunțată asupra cererii de acordare a daunelor morale ca urmare a accidentului rutier suferit, respectiv de faptul că prejudiciul moral a fost evaluat la 7.000 RON, făcând trimitere la probele administrate în cauză (raportul medical). O atare critică nu poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care presupune că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii. Cât privește susținerea că dezlegarea dată capătului accesoriu de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod nelegal, în raport de celelalte critici din recurs, Înalta Curte reține că nu se poate realiza controlul judiciar din această perspectivă, întrucât recurentul-reclamant nu a adus critici punctuale și nu a arătat în ce constă greșeala de judecată săvârșită de instanța de apel în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, raportat la soluția pronunțată. Pentru considerentele expuse, reținând că nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs invocate, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului declarat de reclamantul A..