ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 189/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 16 iunie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România - CNADNR, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 27.988,95 RON cu titlu de cost reparație autoturism proprietate personală marca x, cu numărul de înmatriculare x, precum și suma de 100.000 euro constând în daune interese, ca urmare a accidentului rutier în care a fost implicat, fără ca el să poarte vreo vină, în scopul reparării prejudiciului pricinuit, ca urmare a unor obligații ce le avea pârâta și pe care aceasta nu le-a respectat.

Prin sentința civilă nr. 4908 din data de 4 mai 2018, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința civilă nr. 381 din data 6 iunie 2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis acțiunea, a obligat pe pârâtă să achite reclamantului suma de 27.989 RON, reprezentând daune materiale și suma de 100.000 euro sau echivalentul în RON la cursul BNR la data plății efective, reprezentând daune morale. Totodată, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020, a admis apelul declarat de pârâta Compania Națională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva sentinței nr. 381 din data de 6 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre rejudecare, fixând termen de judecată.

Împotriva deciziei nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esență, a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că hotărârea pronunțată de tribunal nu ar corespunde cerințelor de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu ar cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată în cauză.

A susținut că sentința instanței de fond a fost motivată în mod clar, precis și necontradictoriu, că instanța a admis toate probele concludente, pertinente și utile soluționării cauzei și a arătat care au fost argumentele de fapt și de drept pentru care a admis cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește cele reținute de către instanța de apel în sensul că instanța de fond, fără a să pună în discuția părților temeiul de drept sau calificarea cererii, a motivat în drept soluția pronunțată pe dispozițiile art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1357 alin. (1) și (2) C. civ., privind răspunderea civilă delictuală și condițiile răspunderii civile delictuale, deși cererea a fost întemeiată pe dispozițiile generale privind răspunderea contractuală și pe cele privind daunele interese pentru neexecutarea obligației contractuale, a susținut că și această dezlegare dată de către instanța de apel este nelegală, având în vedere că instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de către reclamant, fiind obligată să analizeze temeinicia cererii în raport de motivele de fapt ale acesteia și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

Cu privire la faptul că Tribunalul Dolj nu ar fi făcut o apreciere corectă a prejudiciului, în sensul că, în speță, cuantumul daunelor materiale a fost apreciat numai pe baza unui deviz de calculație întocmit de Poiana S.R.L., a arătat că un astfel de deviz, în orice cauză, are valoarea juridică a unui înscris din care rezultă suma necesară pentru repararea autoturismului.

În ceea ce privește daunele morale, a susținut că tribunalul a arătat care au fost criteriile pe care le-a avut în vedere atunci când a stabilit cuantumul acestora, raportându-se la gravitatea suferințelor de ordin fizic, prin care a trecut și care au rezultat din proba cu înscrisurile medicale depuse la dosar și din constatările și concluziile expertizei medico-legale efectuate de Institutul de Medicină Legală Craiova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 octombrie 2020 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 2, astfel cum rezultă din fișa ECRIS, aflată la dosar.

Prin rezoluția din data de 20 octombrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, raport care a fost întocmit la data de 9 martie 2021.

Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2021, s-a dispus întocmirea unui supliment la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, reținându-se că hotărârea atacată este o hotărâre intermediară prin care s-a dispus anularea sentinței primei instanțe, cu reținerea cauzei spre rejudecare.

Prin concluziile suplimentului la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a arătat că, în speță, completul de filtru urmează a aprecia dacă hotărârea atacată este supusă recursului, precum și dacă sunt incidente excepțiile netimbrării și nulității recursului invocate de intimata-pârâtă Compania Națională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.

S-a menționat că, în măsura în care va aprecia că nu este incidentă sancțiunea inadmisibilității recursului ori a anulării căii de atac pentru netimbrare sau neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., completul de filtru se va pronunța asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 1 noiembrie 2021, constatând că suplimentul la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

Prin punctul de vedere formulat, recurentul-reclamant a arătat că, în cauză, nu i-a fost pusă în vedere obligația de a achita taxă judiciară de timbru, prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, reținându-se că prezenta cale de atac este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, a susținut că, așa cum a arătat și Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, decizia atacată este supusă recursului, având în vedere că acesta este o hotărâre pronunțată de o instanță de apel, care potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., poate fi atacată cu recurs, iar legiuitorul nu a făcut nicio distincție cu privire la hotărârile instanței de apel, nefiind prevăzut că, dacă prin decizia instanței de apel se dispune anularea hotărârii primei instanțe, atunci această hotărâre nu este supusă recursului.

De asemenea, a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că, în speță, cererea de recurs respectă toate cerințele prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 483 C. proc. civ., iar, în cuprinsul acesteia, s-a precizat că recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Compania Națională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București nu a formulat punct de vedere la suplimentul privind admisibilitate în principiu a recursului.

Prin rezoluția din 2 decembrie 2021, în cauză a fost fixat termen la data de 1 februarie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

Art. 494 C. proc. civ. dispune că "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

Conform art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ., "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul".

Aceste dispoziții legale au drept ipoteză situația (incidentă în speța de față) în care instanța de apel pronunță, în cauză, o primă hotărâre, prin care, admițând apelul, anulează în tot sau în parte hotărârea apelată, reținând procesul spre judecare, dar și o a doua hotărâre prin care soluționează fondul cauzei.

Față de textele de lege mai sus indicate, Înalta Curte reține că decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanțe, cu reținerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, este o hotărâre cu caracter intermediar/premergător, având menirea de a pregăti soluționarea fondului cauzei.

Această hotărâre este supusă căii de atac a recursului doar odată cu hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei.

De altfel, față de caracterul ei intermediar, decizia instanței de apel de anulare a hotărârii primei instanțe fără a se evoca fondul, cu reținerea cauzei spre judecare, nici nu are o existență autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că, atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii de atac a apelului, prin pronunțarea hotărârii asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita asupra hotărârii anterioare, care a declanșat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.

Or, cât timp cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanțe, aceasta nu poate fi considerată a fi soluționată decât după pronunțarea deciziei asupra fondului procesului.

Pe de altă parte, regula unicității de exercitare a căii de atac face de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât și sub acest aspect prima hotărâre a instanței de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reținerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanța superioară de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.

În același sens (chiar dacă se referă la C. proc. civ. de la 1865, aceste statuări își găsesc aplicabilitatea și în contextul noii reglementări), Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXIII din 16 aprilie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii, a reținut că este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de apel, prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum și hotărârea apelată, cu reținerea cauzei spre judecare, cu excepția cazului în care instanța de apel a constatat propria sa competență.

Ca atare, față de dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, recurată în prezenta cauză (prin care a fost admis apelul declarat de pârâta Compania Națională a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București împotriva sentinței nr. 381 din data de 6 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, anulându-se sentința apelată și reținându-se cauza spre rejudecare cu fixarea termenului de judecată) nu este supusă căii de atac recursului.

Nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant prin care acesta a susținut că hotărârea atacată este supusă recursului în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincție cu privire la hotărârile instanței de apel, nefiind prevăzut că, dacă prin decizia instanței de apel se dispune anularea hotărârii primei instanțe, atunci această hotărâre nu este supusă recursului.

Acesta, pentru că pentru aprecierea caracterului admisibil sau nu al prezentei căi de atac, se impune coroborarea dispozițiilor invocate de către parte cu cele ale art. 466 alin. (4) și art. 494 C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior.

În ceea ce privește mențiunea din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate, în sensul că aceasta este supusă căii de atac a recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, aceasta nu este în măsură să deschidă părții o cale de atac nerecunoscută de lege, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În consecință, având în vedere cele anterior reținute, fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzute de lege, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2208 din data de 2 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.