ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1489/2025

HOTĂRÂRE

17.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1489/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Mangalia în 03.10.2023, sub nr. x/2023, creditorul A., prin A. Sucursala București i-a chemat în judecată pe debitorul B. și pe terțul poprit C. S.R.L., solicitând instanței validarea popririi asupra veniturilor obținute de debitor de la terțul poprit până la concurența sumei de 33.730 RON, din care suma de 30.019 RON reprezentând debit ce urmează a fi actualizat până la data plății efective și suma de 3.711 RON reprezentând cheltuieli de executare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 622 și următoarele, art. 729 și art. 781-790 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 507 din 2 aprilie 2024, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

A reținut instanța că, potrivit prevederilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., cererile de validare a popririi sunt de competența instanței de executare, iar potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Având în vedere că la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului era în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj și, în raport cu prevederile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința nr. 4140 din 2 iulie 2025, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii, competența de soluționare a cererii revenind Judecătoriei Mangalia, care a reținut calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite în dosarul nr. x/2023.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, pentru considerentele expuse în continuare:

Deși ambele instanțe aflate în conflict au făcut aplicarea acelorași dispoziții legale, respectiv art. 790 și art. 651 C. proc. civ., desesizarea reciprocă a acestora a fost determinată de faptul că prima instanță a avut în vedere domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, în timp ce a doua instanță a făcut aplicarea principiului unicității instanței de executare și a apreciat că cererea de validare a popririi se soluționează de instanța care a încuviințat executarea silită, în conformitate cu dezlegările Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

În speță, obiectul litigiului pendinte este reprezentat de solicitarea de validare a popririi înființate în dosarul execuțional nr. x/2023 al SCPEJ D., formulată de petentul creditor A., prin A. Sucursala București, în contradictoriu cu debitorul B. și cu terțul poprit C. S.R.L..

Potrivit dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Cât privește instanța de executare, aceasta este definită prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Astfel fiind, raportat la prevederile legale anterior menționate, competența de soluționare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparține instanței de executare.

Or, în cauză, prin încheierea nr. 1139 din 2 mai 2023, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2023, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite, în toate formele admise de lege, a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 28 septembrie 2021, pentru recuperarea creanței în cuantum total de 30.019 RON, reprezentând debit restant, sumă ce urmează a fi actualizată până la data plății efective, și a cheltuielilor de executare silită, în condițiile art. 670 C. proc. civ., împotriva debitorului B..

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Mangalia, competența de soluționare a solicitării de validare a popririi revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit prevederilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., anterior menționate.

În acest sens sunt și dezlegările obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, prin care s-a stabilit că, încă din momentul încuviințării executării silite, este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a cererii privind validarea popririi formulată de creditorul A., prin A. Sucursala București, în contradictoriu cu debitorul B. și cu terțul poprit C. S.R.L., din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul prezentei cauze.

Pe cale de consecință, competența de soluționare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înființării popririi a cărei validare se solicită, și anume Judecătoria Mangalia, ca instanță de executare.

Așadar, câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reținând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.