ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1688/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secția Civilă la 26.10.2023, creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitorul B. și terțul poprit C. S.R.L., a solicitat instanței să dispună pronunțarea unei hotărâri de validare a popririi pentru suma de 3.716,47 RON, reprezentând debit restant și cheltuieli de executare.

Prin sentința civilă nr. 893/2024 din 06.03.2024, Judecătoria Satu Mare, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a hotărî astfel, a evocat art. 790 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reținând că determinarea competenței de soluționare a cauzei se face în funcție de situația particulară a speței, respectiv domiciliul legal al debitorului, situat în localitatea Tunari, județul Ilfov.

Prin sentința nr. 7805/25.06.2024, Judecătoria Buftea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că obiectul sesizării constă într-o cerere de validare a popririi, înființată la data de 22.09.2023 de executorul judecătoresc D., pentru recuperarea sumei de 3.716,47 RON, creanță deținută de creditoarea A. S.A. împotriva debitorului B., în dosarul de executare silită nr. x/2014; acest dosar a fost inițiat la cererea creditoarei depusă la 14.04.2014, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Satu Mare prin încheierea nr. 5693/25.04.2014, instanță care este competentă să soluționeze și cererea de validare a popririi.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 05.07.2024.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea de validare a popririi instituită la data de 22.09.2023 de executorul judecătoresc D., pentru recuperarea sumei de 3.716,47 RON, creanță deținută de creditoarea A. S.A. împotriva debitorului B., în dosarul de executare silită nr. x/2014.

Determinarea instanței competente pentru soluționarea cererii de validare a popririi se face prin raportare la art. 790 alin. (1), coroborat cu art. 651 C. proc. civ., care prevăd că instanța de executare poate fi sesizată de creditorul urmăritor, debitor sau executorul judecătoresc în vederea validării popririi, instanța fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel; conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe.

Astfel, instanța de executare în competența căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispozițiile art. 651 alin. (1) din același Cod., iar competența de soluționare a cererii de validare a popririi revine instanței de executare.

Prin urmare, momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite. De asemenea, trebuie aplicat principiul esențial al unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererea de încuviințare a executării silite, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În acest sens, a fost pronunțată și decizia nr. 20/27.09.2021 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat la paragraful 71 că "(...) ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare".

În acest cadru, instanța supremă observă că, față de considerentele sentinței civile nr. 7805/25.06.2024, prin care este analizată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, mențiunea din hotărâre privind încuviințarea executării silite prin încheierea nr. 5693/2014 de către Judecătoria Satu Mare reprezintă o eroare materială, aceasta deoarece Judecătoria Timișoara este cea care a încuviințat executarea silită.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale evocate și înscrisurile de la dosar, rezultă că, în cauză, instanța de executare este Judecătoria Timișoara, instanță căreia îi revine competența să soluționeze cererea de validare a popririi.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2024.