ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2024

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la 08.02.2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 49.157,57 RON și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 121/19.02.2024, Tribunalul Sălaj - judecătorul-sindic a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că cererea reclamantei nu privește procedura insolvenței, astfel încât să atragă competența judecătorului-sindic, ci are ca obiect pretenții izvorâte din raporturile contractuale ale părților, astfel că instanța competentă teritorial se va determina conform regulii generale instituite de art. 107 C. proc. civ. Sub aspect material, având în vedere criteriul valorii obiectului cererii, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., a stabilit competența judecătoriei.

Astfel învestită, Judecătoria Satu Mare, secția Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 3085/04.07.2024, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării lui.

În motivarea acestei hotărâri, a reținut că societatea creditoare se află în procedura falimentului, împrejurare care atrage incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2014, în aplicarea cărora competența soluționării prezentei cauzei revine tribunalului de la sediul debitoarei, în speță societatea reclamantă. Totodată, a arătat că instanța inițial învestită nu a soluționat corect, sub aspect procedural, excepția necompetenței sale, întrucât a invocat-o și soluționat-o în etapa de regularizare a cererii de chemare judecată, fără citarea părților, conform art. 200 alin. (1) și (2) C. proc. civ., o astfel de hotărâre fiind fără efect, astfel că tribunalul a rămas competent să soluționeze cauza.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Șimleul Silvaniei, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impune stabilirea naturii litigiului dedus judecății și, ulterior, întrucât s-a pus în discuție competența specială a judecătorului-sindic, determinarea cu prioritate a competenței materiale, iar subsecvent a celei teritoriale.

Cererea reclamantei, societate în faliment, are ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii produselor cumpărate de la reclamantă, așadar reprezintă o acțiune în pretenții promovată pe calea dreptului comun, care nu poate fi formulată în procedura insolvenței și nici dedusă judecății judecătorului-sindic, întrucât aceasta excedează sferei atribuțiilor acestuia, limitată la cereri cu caracter judiciar aferente procedurii, în condițiile art. 41 și art. 45 din Legea nr. 85/2014, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține instanței de drept comun și urmează a fi stabilită conform C. proc. civ.

Astfel, competența materială va fi determinată prin aplicarea criteriului valorii obiectului cererii de chemare în judecată, pe temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă, în primă instanță, orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitate părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Cum valoarea pretențiilor reclamantei este sub pragul valoric anterior menționat, competența de soluționare a cererii deduse judecății aparține judecătoriei.

Din perspectiva competenței teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii contractuale, iar potrivit art. 116 din același cod, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, reclamanta a ales să învestească instanța de la sediul său care, consecutiv exercitării acestei opțiuni, devine singura competentă să soluționeze cererea, iar reclamanta nu mai poate reveni asupra alegerii făcute, după cum nici pârâtul și nici instanța, din oficiu, nu pot invoca excepția necompetenței teritoriale.

Însă, raportat la competența materială, asupra căreia s-a statuat anterior, având în vedere că sediul societății reclamante se află în localitatea Nușfalău, județul Sălaj, instanța competentă teritorial este Judecătoria Șimleul Silvaniei.

Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 133 pct. 2 și ale art. 135 C. proc. civ., expunând condițiile conflictului de competență, nu restrâng dreptul instanței de regulator de a identifica instanța competentă și nu exclud desemnarea unei terțe instanțe față de cele aflate în conflict, ca fiind competentă să judece cauza.

Așadar, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Șimleul Silvaniei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Șimleul Silvaniei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2024.