ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.04.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 880/2024

HOTĂRÂRE
17.04.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 880/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la 12.12.2022 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secția Civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.095,69 RON.

Prin întâmpinare - la care a atașat cartea de identitate care reflecta că domiciliul său este în jud. Arad -, pârâtul și-a invocat lipsa calității procesuale pasive și a invocat împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1161/24.05.2023, Judecătoria Satu Mare, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de valoare redusă în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că verificările efectuate în baza de date a Direcției Generale pentru Evidență a Persoanelor au relevat că pârâtul are domiciliul activ în jud. iar potrivit art. 121 C. proc. civ., "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului".

După declinare, pârâtul B. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Arad, secția Civilă, astfel învestită, pe care instanța a admis-o prin sentința civilă nr. 1898/30.01.2024; a constatat ivirea conflictului negativ de competență, a dispus suspendarea judecății în cauză, iar dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea incidentului procedural.

În motivarea acestei hotărâri, a reținut că Judecătoria Satu Mare a devenit competentă din perspectiva art. 126 alin. (2) C. proc. civ., a cărui incidență este atrasă de împrejurarea că pârâtul nu numai că nu s-a opus, dar a arătat expres că este de acord ca această instanță să soluționeze litigiul dintre părți și, totodată, a invocat necompetența Judecătoriei Arad.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, pentru următoarele considerente:

Cererea de față este o cerere îndreptată împotriva unui consumator, astfel încât art. 121 C. proc. civ. îi este aplicabil, căci reclamantul este succesorul în drepturi al prestatorului de servicii care a încheiat cu pârâtul contractul din care derivă creanța urmărită.

Corelarea dispozițiilor art. 126 și art. 129 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ. reflectă că art. 121 reglementează o competență teritorială exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura decât printr-o convenție atributivă de competență sau declarație verbală în fața instanței, ce poate fi încheiată numai din momentul nașterii dreptului la despăgubire.

Actele dosarului impun concluzia că o astfel de alegere de competență s-a produs după nașterea diferendului juridic și este validă din perspectiva art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în fața primei instanțe sesizate, consumatorul a depus întâmpinare, prin care nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Satu Mare, deși și-a indicat și dovedit domiciliul situat în jud. Arad.

Ulterior, acesta a achiesat, expres, în scris, la judecarea cauzei de Judecătoria Satu Mare, astfel încât această poziție procesuală echivalează cu o convenție atributivă de competență, tacită și neîndoielnică, în temeiul căreia instanța menționată a devenit, în temeiul art. 121 și a art. 126 alin. (2) C. proc. civ., competentă pentru soluționarea cauzei de față, iar invocarea din oficiu a necompetenței sale teritoriale nu mai putea interveni.

Așa fiind, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1592/2025
Ședința publică din data de 23 octombrie 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secția Civilă la 16.12.2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în
ÎCCJ 2024-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2024
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la 08.02.2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar
ÎCCJ 2024-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2404/2024
Ședința publică din data de 31 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la 27 martie 2024, reclamanta A. a
ÎCCJ 2025-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 440/2025
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești – Secția Civilă la 14.02.2024, reclamanta A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B, solicitând obligarea aces
ÎCCJ 2024-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1688/2024
Ședința publică din data de 26 septembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secția Civilă la 26.10.2023, creditoarea A. S.A., în contradi
Sursă