ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2404/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la 27 martie 2024, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata debitului principal în cuantum de 819,17 RON, a penalităților de întârziere în cuantum de 37,85 RON, a dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății, precum și a taxei reziliere/daune reziliere și echipamente în sumă de 688,36 RON.

Prin sentința civilă nr. 7830 din 17 iunie 2024, Judecătoria Baia Mare a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, reținând incidența prevederilor art. 121 din C. proc. civ. și faptul că domiciliul consumatorului pârât este în Hârlău, localitate arondată circumscripției teritoriale a Judecătoriei Iași.

Prin sentința civilă nr. 12781 din 2 septembrie 2024, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Baia Mare, reținând că prevederile art. 121 din C. proc. civ. se referă, în mod neechivoc, la domiciliul, iar nu la reședința consumatorului, iar domiciliul din cartea de identitate a pârâtului este situat în raza teritorială a Judecătoriei Baia Mare.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Iași a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Hârlău.

În stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, se reține că cele două instanțe aflate în conflict s-au raportat, în mod corect, la dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., potrivit cărora "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile". Se constată că această normă de competență are caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condițiile prevăzute la art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., fiind instituită, astfel, o competență teritorială exclusivă.

Izvorul conflictului negativ de competență ivit în cauza de față îl reprezintă interpretarea diferită pe care cele două instanțe au dat-o noțiunii de domiciliu al consumatorului. Astfel, Judecătoria Baia Mare a reținut că instanța competentă este cea de la reședința consumatorului pârât, în timp ce Judecătoria Iași a apreciat că prezintă relevanță domiciliul consumatorului, astfel cum este acesta menționat în cartea de identitate.

Având în vedere dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., se constată că acestea nu menționează, în mod alternativ, domiciliul sau reședința debitorului, acordându-se valență legală, din punct de vedere al competenței teritoriale, locuinței stabile și opozabile terților, prin înscrierea în evidențele instituțiilor specializate, tocmai pentru a se asigura previzibilitatea normei legale.

Determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută, însă, prin raportare la noțiunea de domiciliu, ca atribut de identificare a persoanei fizice, astfel cum este definită de art. 87 din C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că-și are locuința principală." În continuare, art. 89 din C. civ. prevede:

"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar, în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt".

În urma interpretării coroborate a dispozițiilor art. 87 și art. 89 din C. civ., reiese că noțiunea de "domiciliu", prevăzută la art. 121 din C. proc. civ., se referă la adresa unde persoana declară că își are locuința principală, locuința în fapt, astfel că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv. Aceasta, întrucât scopul normelor care guvernează procesul civil, constând în asigurarea cunoașterii procesului și a actelor de procedură, poate fi atins numai prin stabilirea competenței în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are pârâtul locuința efectivă, proximitatea acesteia față de instanță facilitându-i pârâtului accesul efectiv la justiție.

În cauză, pârâtul avea locuința efectivă, la data introducerii cererii de chemare în judecată (27 martie 2024), în satul Pârcovci din orașul Hârlău, astfel cum rezultă din extrasul de interogare a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, localitate ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Hârlău.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va constata că niciuna dintre cele două instanțe de judecată între care s-a ivit conflictul de competență nu este competentă teritorial să soluționeze cauza, instanța competentă fiind Judecătoria Hârlău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârlău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2024.