ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1529/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1529/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 18 septembrie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:
Obiectul cauzei
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 20 noiembrie 2024, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata debitului principal în cuantum de 1672,54 RON, precum și a dobânzii contractuale penalizatoare în cuantum de 0,2%/zi, calculată din cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadente.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 337 din 28 ianuarie 2025, Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând incidența prevederilor art. 121 din C. proc. civ., precum și faptul că domiciliul consumatorului pârât este în comuna Palazu Mare, județul Constanța.
Prin sentința civilă nr. 5337 din 14 aprilie 2025, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând incidența prevederile art. 121 din C. proc. civ., precum și faptul că domiciliul activ al pârâtului, menționat în cartea de identitate, este situat în Sectorul 3 București, începând cu 12.06.2017, ulterior menționării de către C. a domiciliului fără forme legal în comuna Palazu Mare, județul Constanța.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Constanța a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă, pentru următoarele considerente:
Se reține că cele două instanțe aflate în conflict s-au raportat, în mod corect, la dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., potrivit cărora "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile". Această normă de competență are caracter imperativ, astfel că nu se poate deroga decât în condițiile prevăzute la art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., fiind instituită, astfel, o competență teritorială exclusivă.
Izvorul conflictului negativ de competență ivit în cauză îl reprezintă interpretarea diferită pe care cele două instanțe au dat-o noțiunii de domiciliu al consumatorului. Astfel, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că instanța competentă este cea de la domiciliul în fapt al consumatorului pârât, în timp ce Judecătoria Constanța a apreciat că prezintă relevanță domiciliul consumatorului menționat în cartea de identitate.
Dispozițiile art. 121 din C. proc. civ. nu menționează, în mod alternativ, domiciliul sau reședința debitorului, acordându-se valență legală, din punct de vedere al competenței teritoriale, locuinței stabile și opozabile terților, prin înscrierea în evidențele instituțiilor specializate, tocmai pentru a se asigura previzibilitatea normei legale. Determinarea instanței competente trebuie făcută prin raportare la noțiunea de domiciliu, ca atribut de identificare a persoanei fizice.
Conform art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că-și are locuința principală." În continuare, art. 89 din C. civ. prevede:
"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar, în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt".
În urma interpretării coroborate a acestor dispoziții legale, rezultă că noțiunea de "domiciliu", prevăzută la art. 121 din C. proc. civ., se referă la adresa unde persoana declară că își are locuința principală. În cauză, începând cu 12.06.2017, inclusiv la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâtul are domiciliul în Sectorul 3, astfel că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 3 București.
Față de aceste considerente, în baza art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.