ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 171/2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2024 pe rolul Judecătoriei Bistrița – Secția civilă, sub nr. x/190/2024, reclamanta A S.A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtului B la plata sumei de 1.643,66 lei, reprezentând debit principal, a sumei de 80,58 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate de creditorul inițial asupra valorii totale a facturii, a sumei de 407,94 lei daune reziliere/taxe reziliere și echipamente, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii debitului principal, de la data scadenței debitului principal și până la data plății.

Prin sentința civilă nr. 6931/2024 din 23 septembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Bistrița – Secția civilă, în dosarul nr. x/190/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Reghin.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Bistrița a reținut că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată pe rolul unei instanțe necompetente, câtă vreme aceasta s-a adresat Judecătoriei Bistrița, deși instanța competentă este, potrivit art. 121 C. proc. civ., cea în a cărei rază de competență se află domiciliul consumatorului și anume Judecătoria Reghin. Cererea de chemare în judecată a fost formulată de către o parte care acționează în calitate de profesionist, într-un raport juridic în care pârâtul are calitatea de consumator, fără ca părțile să fi convenit în scris, ulterior nașterii dreptului la despăgubire, alegerea competenței în favoarea unei alte instanțe.

Din ansamblul actelor existente în dosarul cauzei (fișa privind verificările efectuate în sistemul D.E.P.A.B.D. – fila 154 din dosarul Judecătoriei Bistrița) a rezultat că debitorul B are domiciliul în Reghin, str. (...), județul Mureș, localitate situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Reghin, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 337/1993 și ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ.

Instanța a mai avut în vedere împrejurarea că normele de competență teritorială reglementate în materia protecției consumatorilor au caracter absolut, stabilind o competență exclusivă în favoarea instanței – în cazul de față – în a cărei circumscripție se află domiciliul consumatorului, fără ca reclamanta să aibă alegerea de a opta pentru sesizarea unei alte instanțe, consecința unei astfel de conduite fiind, în ipoteza admiterii excepției, declinarea competenței de soluționare a cererii către instanța de la domiciliul consumatorului.

Prin sentința civilă nr. 4465/2024 din 16 octombrie 2024, pronunțată de Judecătoria Reghin, în dosarul nr. x/190/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Reghin; s-a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect „cerere de valoare redusă” formulată de reclamanta C, în contradictoriu cu pârâtul B, în favoarea Judecătoriei Bistrița; în baza art. 134 C. proc. civ. s-a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului instanței competente în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei sentințe, Judecătoria Reghin a reținut că instanța învestită cu soluționarea cauzei și-a verificat competența la primul termen de judecată, cu procedura de citare legal îndeplinită, astfel cum rezultă din încheierea din data de 15 iulie 2024, cu această ocazie reținând că este competentă general, material și teritorial să judece cauza (fila 153). A mai reținut inaplicabilitatea dispozițiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, ulterior, instanța a repus pe rol cauza și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, în mod greșit, fiind depășit momentul primului termen de judecată. S-a mai arătat că instanța nu a efectuat verificările privind domiciliul pârâtului în termenul stabilit de dispozițiile legale aplicabile în cauză, ci a procedat la verificarea, din oficiu, a competenței stabilindu-și competența de soluționare în favoarea sa, printr-o încheiere interlocutorie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, sub nr. x/190/2024, la data de 25 octombrie 2024.

Tribunalul Specializat Mureș, prin sentința nr. 87/C din 21 noiembrie 2024, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Mureș, invocată din oficiu de către instanță; a declinat competența de soluționare a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Bistrița și Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/190/2024, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub nr. x/190/2024, la data de 28 noiembrie 2024.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Invocarea excepției necompetenței teritoriale ulterior acestui moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată definitiv de instanța la care a fost introdusă cererea, prin efectul unei prorogării legale de competență rezultată din interpretarea art. 130 și art. 131 C. proc. civ., o interpretare diferită lipsind de conținut aceste texte legale.

Aceeași concluzie derivă și din statuările Înaltei Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii din decizia 31/2019, în care s-a reținut expres că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.”.

Deși, de principiu, această dezlegare vizează competența materială procesuală a instanțelor, față de dispozițiile art. 130 C. proc. civ., efectele ei se răsfrâng și în planul competenței teritoriale.

În speță, prin cererea cu valoare redusă formulată de reclamantă se urmărește valorificarea unui drept de creanță născut dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator.

La primul termen de judecată din 15 iulie 2024 instanța de judecată, în temeiul art. 131 C. proc. civ., și-a verificat, din oficiu, competența de soluționare a cauzei. Astfel, Judecătoria Bistrița a constatat, în concordanță cu prevederile art. 1028 alin. (1) și art. 121 C. proc. civ., că este competentă material și, implicit, general și teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății. Față de prevederile art. 394 C. proc. civ., apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a dispus închiderea dezbaterilor și a reținut cauza în pronunțare. Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C. proc. civ., a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 30 iulie 2024.

La termenul din 30 iulie 2024, în temeiul art. 400 C. proc. civ., instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei și a stabilit termen la 23 septembrie 2024, fără citarea părților, cu mențiunea că va pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, prin raportare la rezultatul verificărilor efectuate în platforma D.E.P.A.B.D.

De asemenea, instanța a dispus efectuarea unei adrese către reclamantă, prin care i s-a comunicat acesteia o copie a fișei D.E.P.A.B.D., cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să se judece cu pârâtul „B”, astfel cum rezultă din fișa D.E.P.A.B.D., sau cu pârâtul „B”, cum a fost precizat prin cererea introductivă.

La data de 12 august 2024 reclamanta A S.A. a arătat că înțelege să se judece cu persoana care deține CNP-ul indicat în cererea introductivă, respectiv B.

Fiind, așadar, în ipoteza prevăzută de art. 121 C. proc. civ., competența teritorială este una exclusivă, de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată în condițiile art. 130 alin. (2) din același cod, cu mențiunea că, fiind o cerere de valoare redusă, a cărei procedură se desfășoară în întregime în scris, în camera de consiliu, fără citarea părților (cu excepția situației în care instanța a fixat un termen pentru înfățișarea părților, conform art. 1030 alin. 10 C. proc. civ.), necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată la primul termen de judecată la care părțile pot pune concluzii în fața primei instanțe.

În cauză, excepția necompetenței teritoriale a fost invocată, din oficiu, de Judecătoria Bistrița la termenul de judecată din 23 septembrie 2024, când s-a reținut că este competentă, potrivit art. 121 C. proc. civ., instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul consumatorului și anume Judecătoria Reghin.

Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată în termenul stipulat de dispozițiile art. 131 alin. (1) raportat la art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care primul termen de judecată l-a reprezentat termenul din 15 iulie 2024, când, de altfel, a fost dezbătută problema competenței acestei instanțe, inclusiv sub aspect teritorial, cauza fiind reținută în pronunțare.

Efectul neinvocării excepției necompetenței teritoriale exclusive în termenul și în condițiile prevăzute de lege este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.

Pe cale de consecință, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile indicate mai sus, rezultă că necompetența instanței sesizate s-a acoperit, cu consecința pentru instanța inițial învestită, Judecătoria Bistrița, a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) C. proc. civ. și a operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Mai mult, în acord cu dispozițiile art. 131 alin. (1) teza finală C. proc. civ. coroborat cu art. 235 din același cod, față de caracterul interlocutoriu al încheierii din 15 iulie 2024, prima instanță sesizată, în lipsa unui cadru legislativ, nu putea reveni asupra chestiunii competenței, de vreme ce această chestiune fusese tranșată definitiv la acest prim termen în favoarea acestei instanțe, prin reținerea cauzei spre judecare, aspect ce echivalează cu o confirmare a competenței teritoriale în favoarea sa.

Față de cele anterior expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2025.