ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 384/2020

HOTĂRÂRE

12.02.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 384/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la 13 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumelor de 176.831,30 RON reprezentând debit neachitat conform facturilor fiscale emise, plata penalităților de întârziere de 0,5%/zi de întârziere în cuantum de 303.158,31 calculate pentru fiecare factură de la scadență până la momentul introducerii prezentei acțiuni și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.350, art. 1522 și art. 1.552 C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița.

Prin sentința civilă nr. 40/2019 din 15 ianuarie 2019, Judecătoria Bistrița-, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Bistrița a constatat că articolul 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula generală privind competența teritorială a instanței judecătorești privind soluționarea unui litigiu. Astfel, instanța competentă este instanța în a cărei raza teritorială își are sediul pârâta.

În contractul încheiat între părți, la data de 05.01.2015, la art. 7.3 este prevăzut că:

"în situația în care părțile nu pot soluționa orice dispută în maximum 30 zile de la data apariției, orice litigiu ivit în legătură cu prezentul Contract, inclusiv cu privire la încheierea, executarea sau rezilierea acestuia, va fi soluționat de instanța competentă."

Constatând că sediul pârâtei este în localitatea Reghin, s-a reținut că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Reghin, raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 2976 din 30 decembrie 2019, Judecătoria Reghin a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Bistrița a evocat raporturile contractuale dintre părți, după care a reținut dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 și 6 C. proc. civ., statuând că în unele cazuri legiuitorul a statuat că pot fi deopotrivă competente mai multe instanțe, în speță fiind vorba de o competență teritorială alternativă.

Astfel, instanța a concluzionat că atâta timp cât reclamanta nu a înțeles să introducă cererea la sediul pârâtei, potrivit dispozițiilor care reglementează competența teritorială de drept comun, este cert că a avut în vedere dispozițiile mai sus evocate, care reglementează competența teritorială alternativă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 februarie 2020, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cele două instanțe - Judecătoria Bistrița și Judecătoria Reghin - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Conținând o reglementare cu caracter relativ din punctul de vedere al competenței teritoriale, regula înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 și 6 C. proc. civ., "în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (...)instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract; (...) instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumelor de 176.831,30 RON reprezentând debit neachitat conform facturilor fiscale emise, plata penalităților de 0,5%/zi de întârziere în cuantum de 303.158,31 calculate pentru fiecare factură de la scadență până la momentul introducerii prezentei acțiuni și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.350, art. 1522 și art. 1.552 C. civ.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în răspundere contractuală.

Actul juridic invocat de reclamantă în justificarea pretențiilor sale este reprezentat de contractul de servicii de transporturi rutiere din 5 ianuarie 2015.

Instanța supremă constată că părțile au convenit ca orice litigiu ivit cu privire la încheierea, executarea sau rezilierea contractului de servicii de transporturi rutiere din 5 ianuarie 2015 să fie soluționat de instanța competentă, conform clauzei de la art. 7.3. din același contract.

Prin urmare, din conținutul contractului de servicii de transporturi rutiere din 5 ianuarie 2015, nu rezultă instanța locului executării obligațiilor sau aceea a locului de plecare sau de sosire.

Întrucât locul executării sau locul de plecare/sosire nu este stabilit expres în contract și nu rezultă tacit din intenția părților contractante, obligația comercială trebuie executată la locul unde pârâta își are sediul social sau domiciliul la data încheierii contractului.

Prin urmare, în situația în care părțile nu au stipulat locul unde obligația urmează să fie executată, nu este incidentă ipoteza competentei teritoriale alternative, iar prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 și 6 C. proc. civ. nu-și găsesc aplicarea, cererea de chemare în judecată trebuind să fie adresată instantei de la domiciliul pârâtei.

În cauza de față, părțile nu au stabilit, de comun acord, ca solutionarea eventualelor litigii decurgând din executarea contractului să fie în competența unei alte instanțe decât aceea competentă teritorial potrivit dispozițiilor procedurale generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la sediul pârâtei, din Reghin, județul Mureș.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.