ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1383/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin la data de 07.08.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 7.225,55 RON, cu titlu de daune materiale, din care suma de 5.625 RON reprezentând prima stabilită în cuantum de 25% din valoarea sumelor anuale depuse, suma de 1121,77 RON reprezentând diferența dintre suma reală de 3% calculată la soldul economisit și suma de 478,78 RON reprezentând dobânda contractuală calculată la suma restantă, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, prin acțiunea introductivă, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale, obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale și dobânzi penalizatoare în cuantum de 819,26 RON.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2037 din 08 noiembrie 2019, Judecătoria Reghin a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

În motivarea soluției s-a reținut că, luând în considerare dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reliefează caracterul de ordine publică al competenței atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, dar și pe cele ale art. 126 din același act normativ, care prevăd că părțile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii au competență teritorială, se constată că, prin Capitolul 24 din Condițiile generale ale contractelor de economisire - creditare ale B. S.A., părțile au prevăzut că toate litigiile rezultante din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluționa de către instanța din municipiul București, competentă în materie.

Prin urmare, instanța a constatat că părțile au convenit în scris ca procesele privitoare la drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece. În condițiile în care competența analizată nu este exclusivă, iar în cauză nu sunt incidente dispozițiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, întrucât obiectul cauzei este reprezentat de o pretinsă neexecutare a obligațiilor asumate contractual, instanța a reținut că părțile au stabilit prin acord ca pricinile care rezultă din executarea contractului încheiat să fie soluționate către instanțele din municipiul București, aspect nesocotit de către reclamant, care a sesizat Judecătoria Reghin.

2.2. Prin sentința civilă nr. 434 din 23 ianuarie 2020, Judecătoria Sector 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin. Constatând intervenit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În considerentele hotărârii s-a reținut că art. 109 C. proc. civ. instituie un caz de competență alternativă, prevăzând posibilitatea de a sesiza atât instanța de la sediul principal al persoanei juridice, cât și instanța de la locul unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.

În măsura în care reclamantul a sesizat una dintre instanțele competente alternativ, alegerea sa nu poate fi contestată de către pârât, potrivit prevederilor art. 116 C. proc. civ.

În cauză, s-a reținut faptul că părțile au încheiat contractul de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ nr. x/15.06.2012, în localitatea Reghin.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită executarea de către pârâtă a unor obligații ce rezultă din acte încheiate de reprezentantul dezmembrământului său, reclamantul avea posibilitatea de a sesiza fie instanța de la sediul pârâtei, fie instanța de la locul dezmembrământului său.

Totodată, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

Plecând de la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, care nu cuprinde nicio distincție, instanța a reținut că Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. se aplică în plenitudinea dispozițiilor sale, unitar, tuturor proceselor începute după intrarea sa în vigoare, indiferent dacă contractele pe care litigiul se fundamentează sunt încheiate anterior sau ulterior intrării în vigoare a noii legi de procedură civilă.

În continuarea acestei teze, a reținut instanța, deși clauza inserată în capitolul 24 rămâne valabilă, totuși aceasta este ineficace din punct de vedere procesual, deoarece este contrară noilor reguli de.

Astfel, față de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ., cum reclamantul a înțeles să învestească judecătoria unde își are sediul dezmembrământul pârâtei, respectiv Judecătoria Reghin, instanța a reținut că Judecătoria Reghin este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, prin care reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 7.225,55 RON, cu titlu de daune materiale, din care suma de 5.625 RON reprezentând prima stabilită în cuantum de 25% din valoarea sumelor anuale depuse, suma de 1121,77 RON reprezentând diferența dintre suma reală de 3% calculată la soldul economisit și suma de 478,78 RON reprezentând dobânda contractuală calculată la suma restantă, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, prin acțiunea introductivă, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune morale, obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale și dobânzi penalizatoare în cuantum de 819,26 RON.

Prin Capitolul 24 din Condițiile generale ale contractelor de economisire - creditare ale B. S.A., părțile au prevăzut că toate litigiile rezultante din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluționa de către instanța din municipiul București, competentă în materie.

Art. 126 C. proc. civ. stabilește că "(1) Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. (2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată".

Din interpretarea normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri (cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ. privitoare la imobile, moștenire, societăți, insolvență sau concordat preventiv și împotriva unui consumator) și la cele referitoare la alte drepturi de care părțile pot să dispună, este relativă.

În ceea ce privește obiectul litigiului dedus judecății, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunțate, norma de competență aplicabilă în cauză este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că prin întâmpinarea formulată la data de 17 septembrie 2019 (data înregistrării la Judecătoria Reghin), pârâta B. S.A. a invocat, în termenul prevăzut de normele legale mai sus evocate, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Reghin, prin raportare la cele cuprinse în Capitolul 24 din Condițiile generale ale contractelor de economisire - creditare ale B. S.A., prin care părțile au prevăzut că toate litigiile rezultante din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluționa de către instanța din municipiul București, competentă în materie.

Reținând că, în cauză, nu se pune problema existenței unei competențe teritoriale exclusive, Înalta Curte constată că părțile au convenit în scris ca procesele privitoare la drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece. În condițiile în care competența analizată nu este exclusivă, iar în cauză nu sunt incidente dispozițiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, întrucât obiectul cauzei este reprezentat de o pretinsă neexecutare a obligațiilor asumate contractual, instanța reține că părțile au stabilit prin acord ca pricinile care rezultă din executarea contractului încheiat să fie soluționate de către instanțele din municipiul București.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE NOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2020.