ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2020

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 14 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 15.706 euro, reprezentând preț neachitat, în baza contractului de furnizare cherestea din 23 martie 2016, estimat la 74.517,12 RON, la cursul valutar la data depunerii cererii de chemare în judecată; a sumei de 14.413,43 RON, constând în dobândă legală penalizatoare și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1067 și art. 1072 C. proc. civ., art. 2637, art. 1270, art. 1350, art. 1766, art. 1767, art. 1771, art. 1709, art. 1714, art. 1420, art. 1523 alin. (2) lit. d) și art. 1535 C. civ.

Prin cererea depusă la termenul din 5 decembrie 2019, reclamantul a majorat cuantumul celui de-al doilea capăt de cerere, solicitând obligarea pârâtei, pe lângă pretențiile indicate în cererea de chemare în judecată, și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate la debitul menționat în primul petit, de la data depunerii acțiunii civile până la plata efectivă.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentința nr. 5134 din 17 septembrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a prezentei cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că este incident Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 privind competența judiciară.

Potrivit art. 5 raportat la art. 7 pct. 1 lit. a) din Regulament, persoana care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru (în speță, pârâta cu sediul în județul Alba), poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru în materie contractuală, la instanțele de la locul de executare a obligației, respectiv sediul pârâtei.

Apreciind că dispozițiile privind normele de competență din Regulament sunt imperative, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Câmpeni.

Susținerile reclamantei, în sensul că prin alegerea de competență s-a derogat de la normele Regulamentului, au fost apreciate de Judecătoria ca fiind neîntemeiate, prin raportare la dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța a constatat că, prin contractul încheiat, părțile au menționat că, în cazul litigiilor izvorâte din convenție, se vor adresa "instanțelor din București" (clauza 7.3), însă, având în vedere că la nivelul municipiului București există 6 instanțe, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că nu poate fi considerată valabilă o clauză de alegere a competenței care nu precizează, concret, în favoarea cărei instanțe se prorogă competența teritorială.

Reținând că prorogarea de competență este un caz de excepție de la regulile generale, a considerat că este necesar să fie expres prevăzută instanța în favoarea căreia aceasta trebuie să opereze.

Prin Sentința nr. 1140 din 5 decembrie 2019, Judecătoria Câmpeni a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Câmpeni a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile Regulamentului Uniunii Europene nr. 1215/2012, întrucât acesta se aplică doar litigiilor în care toate părțile domiciliază în statele membre ale Uniunii Europene.

Dimpotrivă, această instanță a reținut că sunt incidente prevederile art. 1066 - 1068 C. proc. civ., nepunându-se, în cauză, problema unei competențe teritoriale exclusive.

Judecătoria Câmpeni a apreciat că neprecizarea instanței din București nu semnifică faptul că părțile, cu ocazia încheierii contractului, nu au convenit cu privire la o instanță din această localitate, întrucât alegerea instanței se poate face și după depunerea cererii de chemare în judecată, această opțiune fiind la latitudinea reclamantului.

De asemenea, a apreciat că, prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale prin întâmpinare, pârâtul a fost decăzut din dreptul de a mai ridica această excepție, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. are loc un acord tacit din partea acestuia la alegerea instanței de către reclamant.

Judecătoria Câmpeni a arătat că, potrivit aceluiași articol, necompetența de ordine privată nu poate fi invocată de instanță din oficiu, astfel că Judecătoria Sectorului 1 București, rămâne competentă să judece cauza.

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 15.706 euro, reprezentând preț neachitat, conform contractului de furnizare cherestea din 23 martie 2016 și a sumei de 14.413,43 RON, constând în dobândă legală penalizatoare și a dobânzii legale penalizatoare calculate la debitul menționat în primul capăt de cerere, de la data depunerii acțiunii civile până la plata efectivă.

Înalta Curte constată că între reclamantul A., cetățean ucrainean, cu domiciliul în Ucraina, în calitate de furnizor, și pârâta B. S.R.L., cu sediul în România, jud. Alba, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de furnizare cherestea din 23 martie 2016, care are ca obiect achiziționarea, pe bază de comandă scrisă, a sortimentelor de cherestea de fag.

Prin art. 17 din contract, intitulat "Legea contractului. Litigii. Forța majoră", la pct. 7.1, părțile au stipulat că acesta este supus legii române. De asemenea, la pct. 7.3, au menționat că, "în cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor judecătorești competente din București."

În cazul procesului civil internațional, ale cărui norme de aplicare sunt reglementate în Cartea a VII-a din C. proc. civ., se prevede, la art. 1065, că "Dispozițiile prezentei cărți se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Titlul I din C. proc. civ. intitulat "Competența internațională a instanțelor române", stabilește, la art. 1066, că, "Sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reședința obișnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii."

Art. 1067 alin. (1) din același act normativ reglementează o prorogare voluntară de competență în favoarea instanței române în materiile având ca obiect drepturi de care părțile dispun liber conform legii române, în sensul că, dacă acestea au convenit valabil competența instanțelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanțele române sunt singurele competente.

Totodată, art. 1068 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, "În materie patrimonială, părțile pot conveni asupra instanței competente să judece un litigiu actual sau eventual izvorând dintr-un raport cu elemente de extraneitate. Convenția poate fi încheiată prin înscris, telegramă, telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. În lipsă de stipulație contrară, competența forului ales este exclusivă.

Potrivit art. 1071 alin. (1) din cod, "Instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența, iar dacă stabilește că nu este competentă nici ea, nicio altă instanță română, respinge cererea ca nefiind de competența jurisdicției române, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1070.

Art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

În ceea ce privește obiectul litigiului dedus judecății, astfel cum s-a arătat, acesta constă în solicitarea reclamantului, cetățean ucrainean, la obligarea pârâtei, persoană juridică română, cu sediul în România, la plata debitului restant izvorât din contractul de furnizare cherestea și a dobânzii penalizatoare până la plata efectivă a sumei restante.

Așadar, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunțate, norma de competență aplicabilă în cauză este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei se constată că pârâta B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare, excepția de necompetență fiind invocată din oficiu de prima instanță învestită, respectiv de Judecătoria Sectorului 1 București.

Reținând că, în cauză, nu se pune problema existenței unei competențe teritoriale exclusive, fiind aplicabile dispozițiile art. 1066 - 1067 C. proc. civ., devine operantă clauza inserată în art. 17 din contractul de furnizare cherestea, referitoare la alegerea de competență convenită de părți pentru soluționarea litigiilor izvorâte din executarea acestuia.

Împrejurarea că părțile contractante nu au precizat cu exactitate care este instanța din municipiul București competentă să soluționeze litigiile survenite cu ocazia executării contractului nu semnifică faptul că acestea nu au convenit cu privire la o asemenea instanță, de vreme ce alegerea acesteia putea fi făcută cu ocazia depunerii cererii de chemare în judecată.

Or, reclamantul a înțeles să învestească Judecătoria Sectorului 1 București cu judecarea acțiunii civile, iar, prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale prin întâmpinare, se poate considera că pârâta și-a exprimat acordul tacit cu privire la această alegere a instanței de către reclamant.

Constatarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în sensul incidenței dispozițiilor Regulamentului Uniunii Europene nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, nu poate fi reținută în cauză, întrucât aceste reglementări se aplică în baza Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene numai în ceea ce privește instanțele din statele membre.

Or, Ucraina, al cărei cetățean este reclamantul, nu a semnat până în prezent un tratat de aderare la Uniunea Europeană pentru a fi aplicabil Regulamentul mai sus menționat.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - CL