ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2025

HOTĂRÂRE
30.06.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 30 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci, la data de 21 martie 2025, sub nr. x/2025, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, la cererea creditoarei B., în cadrul dosarului de executare nr. 3440/2024, încuviințarea executării silite, prin toate formele prevăzute de lege, a debitorului C., reprezentant legal de D. S.R.L., în baza titlului executoriu constituit de sentința civilă nr. 779 din 14 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Tecuci, în dosarul nr. x/2022, pentru recuperarea sumei de 3.900 RON.

Prin încheierea nr. 779 din 27 martie 2025, Judecătoria Tecuci a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "încuviințare executare silită", formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., împotriva creditorului C., reprezentat legal de D. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. potrivit cu care, "(1)Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (3). Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

În cauză, debitorul C. nu are sediul în România, însă, este reprezentat legal de D. S.R.L. cu sediul în București.

Prin urmare, în analizarea excepției necompetenței teritoriale, Judecătoria Tecuci a reținut că debitorul este reprezentat de o societate cu sediul în București, împrejurare de care trebuie să se țină seama în stabilirea competenței.

În consecință, Judecătoria Tecuci a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin sentința civilă nr. 3876 din 16 mai 2025, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "încuviințare executare silită", formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., împotriva debitorului C., reprezentat legal de D. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, a constatat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

În situația de față, la data depunerii cererii de executare silită, sediul debitorului C. nu se află în țară, ci în Emiratele Arabe Unite, neavând relevanță sediul reprezentantului legal. Prin urmare, competența teritorială se stabilește prin raportare la domiciliul creditoarei B., care este în Tecuci.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 6 București a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Tecuci îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul litigiului vizează încuviințarea executării silite pornite de Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditoarei B., împotriva debitorului C., reprezentat legal de D. S.R.L., în baza sentinței civile nr. 779 din data de 14 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. x/2022.

Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, respectiv Judecătoria Tecuci și Judecătoria Sectorului 6 București, a fost generat de aprecierea diferită a noțiunii de "instanță de executare", la care face trimitere art. 651 din C. proc. civ., în contextul în care debitorul are sediul în străinătate.

Astfel, Judecătoria Tecuci a apreciat că instanța de executare este cea de la sediul procesual ales al debitorului, situat în România, respectiv în București, în timp ce Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că instanța competentă teritorial este cea de la domiciliul creditoarei, la data sesizării organului de executare, situat în Tecuci, în considerarea faptului că sediul debitorului se află în Emiratele Arabe Unite.

Înalta Curte reține că, în materia executării silite, stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite se face în raport cu dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cu care "1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. 3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Particularitățile procedurii execuționale conduc la concluzia unei competențe teritoriale exclusive a instanței de executare din perspectiva criteriilor prevăzute de alin. (1) al art. 651 din C. proc. civ.

Rezultă, așadar, că legiuitorul a instituit în materia cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, în ipoteza în care sediul debitorului nu se află în țară, o competență teritorială succesivă în favoarea instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul sau domiciliul creditorului, iar, în ultimul rând, al biroului executorului judecătoresc învestit cu cererea de executare silită.

Sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de încuviințare a executării silite, în speța dedusă judecății, nu prezintă relevanță sediul procesual ales al debitorului, indicat atât în cererea de executare silită, cât și în titlul executoriu, atât timp cât calitatea de mandatar și instituția reprezentării sunt relevante sub aspectul asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficiență dreptului la apărare, iar nu în planul competenței instanței de executare. O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea debitorului competența instanței de executare prin simpla alegere a unui sediu procesual.

Sediul social al debitorului C., împotriva căruia urmează să se efectueze executarea silită, se află în Emiratele Arabe Unite, acesta nefiind constituit în conformitate cu formele de organizare a societăților, reglementate de legislația românească.

Prin urmare, dând eficiență ordinii instituite de către dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revine instanței în a cărei circumscripție se găsește domiciliul creditoarei B., la data sesizării organului de executare - 20 martie 2025, situat în Tecuci, județul Galați.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1210/2025
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16.06.2025, A., prin executor judecătoresc A., a formulat cerere pentru încuviințar
ÎCCJ 2025-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 753/2025
rea Bazelor de Date (fila 14). Prin urmare, aceasta a stabilit că instanța de executare competentă a soluționa prezenta cerere este Judecătoria Tecuci, în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului la data formulării cererii de e
ÎCCJ 2024-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1291/2024
Ședința publică din data de 15 mai 2024 Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bu
ÎCCJ 2025-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1128/2025
Ședința publică din data de 15 mai 2025 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Cererea Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la 25 februarie 2025, sub nr. x/2025
ÎCCJ 2021-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2021
Ședința publică din data de 18 mai 2021 I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 18 martie 2021, sub nr. x/2021, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați A. și B. din
Sursă