ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2025

HOTĂRÂRE

16.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1430/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 27.09.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei, înregistrată în Registrul de Stare Civilă al Primăriei București la nr. 3194 din data de 22.12.2006, din culpa exclusivă a pârâtului și păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit în timpul căsătoriei, acela C..

II. Hotărârea Judecătoriei Târgoviște:

Prin sentința nr. 823/19.02.2025 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, reținându-se că pârâtul se află în Anglia, probabil internat într-un centru de tratament pentru boli psihice (conform proces-verbal fila x), aspect confirmat și de înscrisurile furnizate de reclamantă, prin apărător, din care rezultă că aceasta locuiește în prezent în străinătate, în localitatea Rotherham din Anglia (conform filei 54). Drept urmare, întrucât ambele părți au în prezent locuința stabilită în Anglia, iar părțile nu au convenit să introducă cererea de divorț la Judecătoria Târgoviște, în conformitate cu art. 915 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează un caz de competență teritorială de ordine publică, precum și cu dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să soluționeze cauza.

III. Hotărârea Judecătoriei Sector 5 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 5 București a pronunțat sentința nr. 5468/02.06.2025, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Târgoviște competența teritorială de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a arătat, în esență, că procedura desfășurată în fața Judecătoriei Târgoviște a avut mai multe termene de judecată, iar potrivit încheierii de ședință din data de 20.11.2024, a fost primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și reprezentate în fața Judecătoriei Târgoviște, unde acestea au putut pune concluzii, astfel încât instanța la acest termen ar fi trebuit să invoce necompetența teritorială de ordine publică, fapt ce nu s-a întâmplat întrucât abia în data de 29.01.2025 aceasta a invocat excepția, cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., precum și a deciziei RIL nr. 31/2019 potrivit căreia efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate. Astfel, din interpretarea prevederilor art. 130-131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis, în speță a Judecătoriei Târgoviște.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că Judecătoria Târgoviște și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența teritorială de soluționare a cauzei, cea de-a doua instanță reținând că Judecătoria Târgoviște nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială exclusivă, după ce s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze dosarul.

Astfel, Judecătoria Târgoviște în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-a raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. - norme de competență teritorială exclusivă, prin care se prevede că:

"cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul." și a apreciat că atât timp cât ambele părți au în prezent locuința stabilită în Anglia, iar părțile nu au convenit să introducă cererea de divorț la Judecătoria Târgoviște, articol care reglementează un caz de competență teritorială de ordine publică, de la care nu sunt permise derogări, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să soluționeze cauza.

În schimb, Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat că, deși competența teritorială în materia divorțului este de ordine publică, aceasta s-a raportat și la dispozițiile art. 130 C. proc. civ. care limitează momentul până la care această necompetență, fie ea și de ordine publică, putea fi invocată, cu respectarea termenului reprezentat de primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, termen care nu a fost respectat în cauză, considerând că potrivit deciziei RIL 31/2019 a avut loc consolidarea competenței instanței inițial sesizate, respectiv a Judecătoriei Târgoviște.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - parag. 70: "instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.".

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

"1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii ".

Singura excepție pentru depășirea acestui termen este cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ. - "În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

În speță, procedura în fața Judecătoriei Târgoviște s-a desfășurat pe parcursul a mai multor termene, astfel cum reiese din încheierile de ședință întocmite în cauză, iar primul termen la care părțile au fost legal citate a fost cel din data de 20.11.2024, când reclamanta a fost prezentă prin avocat și abia la următorul termen din data de 29.01.2025, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște în soluționarea cauzei, raportat la faptul că ambele părți locuiesc în străinătate și a amânat pronunțarea la data de 05.02.2025 și la 19.02.2025, excepția fiind admisă prin sentința nr. 823/2025.

Din succesiunea termenelor de judecată și din cuprinsul încheierilor de ședință, astfel cum au fost anterior evidențiate, rezultă că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii a fost cel din data de 20.11.2024, termen la care nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a instanței de judecată, aceasta fiind invocată ulterior, abia la termenul din data de 29.01.2025.

Excepția necompetenței a fost invocată, așadar, cu încălcarea momentului procesual impus, cu titlu de excepție, de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., instanța depășind momentul la care putea pune în discuția părților legal citate excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea cauzei.

Chiar dacă inițial cauza a fost amânată în vederea efectuării de verificări cu privire la domiciliul pârâtului, iar lămuririle ulterioare au fost solicitate pentru aflarea de informații despre acesta, dispunând ulterior citarea prin publicitate și numirea unui curator, aceste aspecte fiind apreciate ca fiind utile pentru stabilirea competenței, nu se poate reține că necompetența putea fi invocată cu nerespectarea termenului prescris de legiuitor.

După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop și, fiind vorba despre o situație de excepție, norma este de strictă interpretare și aplicare, motiv pentru care, faptul că la termenul din data de 20.11.2024, termenul la care părțile au fost legal citate, instanța nu a făcut nicio mențiune cu privire la competența sa teritorială ci din contră, a pus în discuție doar necesitatea prezentării în nume personal a reclamantei, acest aspect nu este de natură a împiedica operarea sancțiunii decăderii pentru nerespectarea termenului legal de invocare a excepției necompetenței sale teritoriale, chiar și de ordine publică.

Invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică la termenul următor din data de 29.01.2025 și, mai mult decât atât, după ce instanța, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., a constatat anterior că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. Efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență de ordine publică constă în stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, fiind consolidată în mod definitiv competența instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.