ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 560/2024

Ședința publică din data de 1 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.06.2023, sub nr. x/2023, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună aplicarea unui amenzi pârâtului în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, pentru neexecutarea hotărârii definitive - sentința civilă nr. 199/2021 din data de 01.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, menținută în parte prin decizia civilă nr. 3846 din data de 06.07.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022; obligarea pârâtului la plata către reclamantă de penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, ca urmare a neexecutării hotărârii definitive - sentința sivilă nr. 199/2021 din data de 01.07.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, menținută în parte prin decizia civilă nr. 3846 din data de 06.07.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 373/2023 din 7 septembrie 2023, Curtea de Apel Cluj:

- a admis în parte cererea formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului;

- a dispus aplicarea unei amenzi pârâtului în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere care se face venit la bugetul de stat pentru neexecutarea sentinței civile nr. 199/2021 în dosar nr. x/2021 și a deciziei nr. 3846/2022 a ÎCCJ;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă de penalități în condițiile art. 906 C. proc. civ. în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere ca urmare a neexecutării sentinței civile nr. 199/2021 a Curții de Apel Cluj și a deciziei nr. 3846/2022 a ÎCCJ;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 11.081 RON.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, recurentul susține că instanța de fond trebuia să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect.

În acest sens, arată că pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca părți procesuale reclamanta A. S.A. și pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat includerea tratamentului de radioterapie stereotactică în cadrul Programului Național de Oncologie – Subprogramul de radioterapie, cu consecința decontării acestui serviciu.

Prin sentința civilă nr. 199/01.07.2021, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a CAF a admis acțiunea, hotărârea rămânând definitivă în privința Guvernului României, prin nerecurare.

Ulterior, la data de 20.06.2023, intimata-reclamantă a depus pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal o nouă cerere de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, formându-se dosarul nr. x/2023.

Însă, la data de 27 iulie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692, Ordonanța Guvernului nr. 26/2023, prin care a fost modificat art. 942 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și completată Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea și combaterea cancerului.

Prin O.G. nr. 26/2023, Guvernul României a aprobat decontarea serviciilor de terapie stereotactică pentru pacienții oncologici, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă și cum a stabilit Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 199/01.07.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Se arată că, în temeiul sentinței Curții de Apel Cluj nr. 199/2021, Guvernul României a fost obligat să includă tratamentul de radioterapie stereotactică în cadrul Programului Național de Oncologie – Subprogramul de radioterapie, cu consecința decontării acestui serviciu. Or, la data de 27 iulie 2023, această obligație a fost pusă în executare prin adoptarea O.G. nr. 26/2023.

Prin urmare, la data pronunțării sentinței de fond (07.09.2023), cererea intimatei-reclamante având ca obiect executarea silită a obligației de a face stabilite prin sentința Curții de Apel Cluj nr. 199/2021, întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 554/2004, era lipsită de obiect, întrucât obligația fusese deja executată anterior.

În acest context, recurentul consideră că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât măsurile dispuse – respectiv aplicarea unei amenzi Guvernului României în cuantum de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere de la data pronunțării titlului executoriu (sentința Curții de Apel Cluj nr. 199/2021) și obligarea la plata unor penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere până la executarea sentinței – au caracterul unor măsuri de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicabile exclusiv în ipoteza neexecutării obligației stabilite prin titlul executoriu.

Având în vedere că, la data pronunțării sentinței de fond, Guvernul României îndeplinise deja de bunăvoie și în natură obligația stabilită prin sentința Curții de Apel Cluj nr. 199/2021, recurentul apreciază că nu mai era justificată aplicarea acestor mijloace de constrângere.

Prin urmare, întrucât Guvernul României a executat voluntar obligația de a adopta o ordonanță de guvern, inclusiv în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă, recurentul consideră că soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în judecată și de aplicare a măsurilor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este nelegală.

Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

Sub un al doilea aspect, recurentul susține că se impunea respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În acest sens, arată că art. 24 din Legea nr. 554/2004 reglementează măsuri constrângătoare la executare, aplicabile exclusiv autorității publice obligate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în temeiul Legii nr. 554/2004.

În speță, Ordonanța Guvernului nr. 26/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692/27.07.2023, reprezintă un act normativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu (sentința Curții de Apel Cluj nr. 199/2021).

Această interpretare este susținută și de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia civilă nr. 830/28.02.2018, a statuat următoarele:

"Art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează măsuri constrângătoare la executare care pot fi dispuse față de autoritatea publică obligată (printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în temeiul Legii nr. 554/2004) să efectueze anumite operațiuni administrative. În condițiile în care, pe parcursul judecării cererii creditorului de aplicare a acestor măsuri constrângătoare la executare, hotărârea judecătorească este executată, măsurile de constrângere la executare nu mai au rost.

Prin sentința nr. 3928/2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Guvernul României a fost obligat, la cererea reclamantei B. S.A., ca, în raport de prevederile legale statuate la art. 14 din Legea nr. 381/2002, să analizeze și să dispună motivat cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală în agricultură pentru anul agricol 2008-2009.

Hotărârea de Guvern nr. 364 din 18.05.2016, în raport de conținutul său, este, în mod clar, un act administrativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligațiilor instituite prin titlul executoriu anterior menționat.

Pe cale de consecință, măsura constrângătoare la executare, a stabilirii unei penalități pe fiecare zi de întârziere în executarea obligației, nu se mai impune.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României, reținând că nu mai există o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care autoritatea menționată să refuze să o pună în executare."

În concluzie, recurentul susține că, la data pronunțării hotărârii instanței de fond, Guvernul României nu mai avea nicio obligație neexecutată, întrucât aceasta fusese deja îndeplinită prin adoptarea O.G. nr. 26/2023. În aceste condiții, cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă trebuia respinsă ca neîntemeiată.

Mai mult, recurentul subliniază reaua-credință a intimatei-reclamante, care, deși cunoștea îndeplinirea obligației de către Guvernul României, a continuat să susțină cererea sa în fața instanței. Astfel, la 11.08.2023, aceasta a publicat pe pagina sa de C. un mesaj prin care recunoștea că la 27.07.2023 Guvernul adoptase ordonanța de urgență care debloca finanțarea radioterapiei stereotactice în România, ca urmare a petiției inițiate de A.. Cu toate acestea, la termenul de judecată din 07.09.2023, intimata-reclamantă a susținut în continuare cererea sa, inducând instanța în eroare cu privire la stadiul executării obligației.

Prin urmare, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentul-pârât se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 același Cod.

II.2. În ceea ce privește fondul recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Analizând cu prioritate argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocat de recurentul-pârât Guvernul României, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută de Guvernul României prin raportare la îndeplinirea obligației cuprinse în titlul executoriu - emiterea O.G. nr. 26/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 692/27.07.2023, prin care acest pârât a aprobat decontarea serviciilor de terapie stereotactică pentru pacienții oncologici, astfel cum a solicitat reclamanta și a stabilit Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 199/01.07.2021. Or, cercetarea chestiunii îndeplinirii obligației stabilite în sarcina autorității publice prin titlul executoriu reprezintă o chestiune care ține de analiza fondului cererilor adresate instanței de executare potrivit art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, și nu un fine de neprimire al acesteia, din perspectiva lipsei de obiect (sau, după caz, de interes). Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, argumentele recurentului-pârât referitoare la lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată.

Trecând la analiza criticilor formulate prin recurs, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea privesc interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 24 din Legea nr. 554/2004 și art. 906 C. proc. civ.

Aceste motive sunt fondate.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. "(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației. (5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților".

Procedura specială de executare institută prin articolul antemenționat se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, fiind vorba, așadar de obligații de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanții săi.

În cazul în speță, prin sentința civilă nr. 199/2021 din 1 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a admis cererea de chemare în judecată, pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind obligați să includă tratamentul de radioterapie stereotactică în cadrul Programului Național de oncologie – subprogramul de radioterapie cu consecința decontării acestui serviciu, sentință care a rămas definitivă, prin Decizia nr. 3846 din 6.07.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reținându-se așadar că dispozitivul hotărârii definitive conține obligații susceptibile de a atrage incidența prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, doar în ceea ce îl privește pe pârâtul Guvernul României.

Guvernul României și-a îndeplinit obligația stabilită prin hotărârea instanței de contencios administrativ prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 26/2023 publicată în Monitorul Oficial nr. 692/27.07.2023. Prin această ordonanță a fost aprobată decontarea serviciilor de terapie stereotactică pentru pacienții oncologici.

În acest context apare ca fiind nelegală hotărârea instanței de fond. Astfel, în cadrul procedurii de executare pe care o reglementează art. 24 din Legea nr. 554/2004, odată adusă la îndeplinire obligația, de către instituția pârâtă, prin emiterea O.G. nr. 26/2023 în executarea sentinței civile nr. 199/2021, instanța nu mai putea aplica sancțiunea pentru neexecutare, adică penalitățile. Scopul sancțiunii este clar indicat în cuprinsul art. 24 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 906 din C. proc. civ., respectiv acela de a-l constrânge pe debitor să își execute obligația de a face sau de a nu face, stabilită prin titlu executoriu.

Alegația intimatului-reclamant în sensul neîndeplinirii condiției alocării fondurilor bugetare în vederea decontării tratamentului excedează cadrului procesual de față, în care instanța a fost învestită exclusiv cu verificarea, obligarea și sancționarea pentru neexecutarea obligației stabilită în sarcina recurentului-pârât.

Trebuie precizat că potrivit tezei a doua a art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., "Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă", astfel că ulterior îndeplinirii obligației, creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate, pentru că nu mai este prezentă ipoteza neexecutării, iar stingerea obligației debitorului atrage stingerea dreptului creditorului pentru penalități pe această cale.

Înalta Curte menționează că, odată îndeplinită obligația stabilită prin titlul executoriu, concretizată prin emiterea actului administrativ, pentru evitarea dublei executări, nu se mai poate dispune acordarea penalităților.

În cuprinsul Deciziei nr. 30/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au reținut următoarele: "124. De aceea, în cadrul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., executarea de către debitor a obligației constituie o împrejurare suficientă - la care nu se adaugă, așadar, cerința dovedirii motivelor temeinice care au justificat întârzierea în executare, la care se referă alineatul următor al articolului analizat - pentru ca cererea de stabilire a penalității definitive, care, prin ipoteză, acoperă o perioadă anterioară executării, să fie respinsă; cu atât mai mult, o atare soluție se impune atunci când debitorul își execută obligația mai înainte de sesizarea instanței, cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., așa cum este cazul în dosarele conexate aflate pe rolul instanței de trimitere.

Dispozitiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 30 pronunțată la data de 24 aprilie 2023 privind examinarea sesizarii formulate de Tribunalul Gorj - sectia I civila, in dosarele nr. x/2022 si nr. y/2022, în vederea pronuntarii unei hotarari prealabile prin care s-a stabilit că in masura in care debitorul a executat obligatia de a face sau de a nu face, care nu poate fi indeplinita prin alta persoana, chiar si pe parcursul solutionarii cererii intemeiate pe dispozitiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., creditorul nu mai poate obtine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, se aplica "mutatis-mutandis" si prezentei cereri intemeiate pe dispozitiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârât este fondat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 și art. 497 C. proc. civ., va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 373/2023 din 7 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 1 februarie 2024.