ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 428/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată în data de 04.05.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a solicitat aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere care se face venit la bugetul de stat, penalități de întârziere în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, pentru neexecutarea în termen de 30 de zile a Deciziei I.C.C.J. nr. 2370/08.05.2019, pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1153 din 22 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. Decedat, Prin Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. (decedat) prin AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., GG. Vasile, II., JJ., KK., LL. și MM., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-Ministrul României. S-a dispus obligarea pârâtului Prim-Ministrul României la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la pronunțarea Deciziei ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370/08.05.2019 în dosarul nr. x/2015 până la executarea obligației impuse în decizia menționată, amendă care se va face venit la bugetul de stat. S-a dispus obligarea pârâtul Guvernul României să plătească fiecărui reclamant 100 RON penalități de întârziere calculate de la data solicitată, 08.06.2019 și până la îndeplinirea obligației menționate în decizia ÎCCJ. A fost obligat pârâtul Guvernul României să plătească fiecărui reclamant menționat la dosar câte 100 RON cheltuieli de judecată, onorariu avocațial, redus conform art. 451-453 din C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În susținerea recursului, s-a arătat că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare (excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale active a părții reclamante), astfel că hotărârea nu îndeplinește cerințele de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. S-a apreciat că omisiunea de a pune excepțiile în dezbaterea contradictorie a părților și, apoi, de a le soluționa motivat, reprezintă o neregularitate procedurală ce determină nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil (al legalității, al contradictorialității, al dreptului la apărare și al aflării adevărului), de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii. Pe cale ce consecință, s-a solicitat casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei acesteia, spre rejudecare. În subsidiar, s-a arătat că instanța trebuia să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect. În acest sens, s-a arătat că la data de 8 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560, Hotărârea Guvernului nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății "NN."- S.A. și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia, act administrativ adoptat în considerarea deciziei civile a Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370 din 8.05.2019. Astfel, la data pronunțării sentinței instanței de fond (22.06.2022) cererea de chemare în judecată a intimaților-reclamanți, având ca obiect executarea silită, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, a obligației de a face stabilite prin Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019, era lipsită de obiect, urmare executării anterioare a respectivei obligații. Prin raportare la cele expuse, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece măsurile dispuse prin aceasta, respectiv aplicarea unei amenzi conducătorului Guvernului României în cuantum de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere de la data pronunțării titlului executoriu (Decizia I.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019) și până la punerea acesteia în aplicare, cât și obligarea Guvernului României la plata unor penalități prevăzute de art. 906 C. proc. civ., sunt măsuri prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și au natura juridică a unor măsuri de constrângere, cu rolul de a determina debitorul de a pune în executare obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu. Prin urmare, deoarece Guvernul României a executat de bunăvoie, în natură, obligația de adoptare a unei hotărâri de guvern, stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, inclusiv în ceea ce îi privește pe intimații-reclamanți, este nelegală soluția instanței de fond de admitere a cererii de chemare în judecată și de aplicare a mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Totodată, s-a arătat că hotărârea conține motive contradictorii, deoarece, deși reține faptul că măsurile stabilite prin art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 au rol de constrângere a debitorului, iar titlul executoriu a fost pus în executare, instanța a apreciat că se impunea, totuși, admiterea acțiunii și, pe cale de consecință, aplicarea respectivelor măsuri. Pentru aceste aspecte, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect. Pe fondul cauzei, s-a apreciat că se impunea respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată întrucât hotărârea Guvernului nr. 746/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560/08.06.2022), în raport de conținutul său, este, în mod clar, un act administrativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligațiilor instituite prin titlul executoriu (Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019).

Apărările formulate în cauză Intimații - reclamanți au formulat întâmpinare la recurs, prin care au solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului ca tardiv formulat, iar, în subsidiar, anularea recursului pentru nemotivare, ambele excepții fiind respinse în ședința publică. Cu privire la susținerile recurenților asupra încălcării normelor de procedură, s-a arătat că la termenul de judecată din data de 25.05.2022, instanța de fond a pus în discuție contradictorie cele trei excepții si s-a pronunțat în mod expres asupra acestora, astfel că se impune respingerea susținerilor, ca nefondate. Asupra criticii privind rămânerea cauzei fără obiect, s-a arătat că la data rămânerii în pronunțare a instanței de fond, actul normativ H.G. nr. 746/2022 nu exista, astfel încât instanța nu putea lua în considerare un act normativ care nu era emis si care nu a putut fi invocat în probatiune. Faptul că Guvernul României și-a îndeplinit obligația prevăzută în titlul executor, după rămânerea în pronunțare a instanței de fond, nu îl scutește pe acesta de plata penalităților datorate pentru neexecutarea culpabilă a acestei obligației o perioadă de 3 ani de zile de la data la care putea fi pus în executare titlului executor. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs potrivit căruia acțiunea se impunea a fi respinsă ca neîntemeiata, s-a arătat că nu se invocă nici un motiv referitor la nelegalitatea hotărârii instanței de fond prin prisma motivelor pentru care aceasta a fost pronunțată, motiv pentru care, se solicită să se constate nemotivarea căii de atac.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în limitele și pentru considerentele în continuare arătate: 5.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul cu numărul x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale NN. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997: "Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului." Debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele: "ART. 1 (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "NN." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023. ART. 2 În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." 5.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenții-pârâți. 5.2.1. Printr-un prim motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții - pârâți au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel, în raport de omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare, respectiv, excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale active. Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor privind omisiunea instanței de a pune excepțiile în dezbaterea contradictorie a părților și, apoi, de a le soluționa motivat, întrucât excepțiile au fost soluționate în ședința publică din data de 25.05.2022, dezlegarea dată fiind consemnată în cuprinsul încheierii de la acea dată, potrivit art. 132 din C. proc. civ. (excepția necompetenței materiale), respectiv, ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. (exepția lipsei calității procesuale active a reclamanților), în timp ce, conform dispozițiilor art. 248 alin. (4) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității a fost unită cu fondul cauzei. 5.2.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al acestuia, sentința de fond recurată îndeplinind cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. 5.2.3. Instanța de recurs nu împărtășește nici criticile recurenților - pârâți privind lipsa de obiect a acțiunii, întrucât îndeplinirea sau nu de către pârâtul-debitor a obligației prevăzute în titlul executoriu, privește fondul cererii întemeiate pe dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanții au solicitat plata penalităților de întârziere cu începere de la data de 08.06.2019. Or, problema de drept dedusă judecății prin prezentul recurs este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanță a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 în raport de obligația instituită prin titlul executoriu mai sus menționat, raportat la situația de fapt expusă. 5.2.4. Considerente generale privind procedura de executare silită a obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004 Conform paragrafului 65 din Decizia nr. 12/2018 pronunțată de ICCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017, procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative (obligații de a face care implică faptul personal al debitorului), așa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare după adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune două etape: a)Într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanța de executare aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ. (art. 906 după numerotarea realizată în urma republicării). Dispozițiile art. 906 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. vorbesc de obligarea debitorului la plata în favoarea creditorului a unei penalități de la 100 la 1.000 RON pe zi de întârziere, stabilită până la executarea obligației, dacă obligația nu este evaluabilă în bani, sau a unei penalități între 0,1% și 1% din valoarea obiectului obligației, pe zi de întârziere, dacă obligația este evaluabilă în bani. Această etapă are un dublu scop: - pe de o parte, dă efect principiului disponibilității care guvernează executarea silită și în materia contenciosului administrativ (într-adevăr, debitorul nu este obligat să ceară executarea, iar dacă a cerut-o nu este obligat să o finalizeze, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 24 alin. (5); altfel spus, fără o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) nu există executare silită în materia contenciosului administrativ (pentru ipotezele guvernate de art. 18 alin. (1) și (4) lit. b) și c) și art. 24 alin. (1) deoarece s-a încălca principiul disponibilității; în plus, spre diferență de dreptul comun, executarea silită în astfel de situații se face de instanța de executare și nu de executorul judecătoresc, ceea ce este firesc deoarece în discuție este constrângerea la exercițiului puterii publice; - pe de altă parte, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligația care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanța de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului și penalitățile în favoarea creditorului. b) Într-o a doua etapă, dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se suprapun în parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prevăd că "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din C. proc. civ. (devenit art. 892 în urma republicării), despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației. Cea de-a doua etapă, într-o primă variantă, are ca obiectiv executarea silită prin echivalent a obligației amintite, în cazul în care debitorul refuză executarea în natură. Astfel, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației. Într-o a doua variantă, alternativă, etapa a doua constă în închiderea executării în ipoteza în care creditorul se desistează (renunță la executarea începută). Astfel, potrivit art. 24 alin. (5), în lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților. Preliminar, se constată că legea prevede două momente procedurale diferite la care se pot solicita/se pot stabili penalități de întârziere conform legii nr. 554/2004: - pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) și (6), odată cu soluționarea acțiunii sau a recursului, la cererea părții interesate (reclamantul); - pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. De altfel, art. 18 alin. (5) și (6) nu reprezintă decât o posibilitate mai energică pusă la dispoziția creditorului de a cere încă din cursul judecății executarea obligației principale sub sancțiunea penalităților, care încep să curgă încă de la împlinirea termenului de executare dat prin hotărâre sau, în lipsa acestuia, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Dacă nu a uzat de această posibilitate, creditorul poate cere constrângerea debitorului prin penalități în temeiul art. 24 alin. (3), fiind aceleași penalități, care de data aceasta încep să curgă diferit. Apoi, trebuie observat faptul că stabilirea cuantumului final al penalităților nu reprezintă o simplă chestiune de calcul aritmetic pe care ar putea să o facă un executor judecătoresc în condițiile C. proc. civ.. Dacă ar fi așa, dispozițiile art. 24 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 nu ar mai avea nicio rațiune, iar penalitățile stabilite în temeiul art. 24 alin. (3) s-ar executa direct în temeiul C. proc. civ., fără mijlocirea instanței de executare. De altfel, obligația de a emite un act administrativ individual, indiferent de numărul destinatarilor actului, conține o obligație unică în sarcina autorității publice emitente de a emite un singur act administrativ, acest caracter unic răsfrângându-se și asupra mijlocului de constrângere reprezentat de stabilirea penalităților de întârziere. Mergând mai departe cu raționamentul juridic, se constată că stabilirea penalităților în baza art. 18 alin. (5) din lege este diferită de cea stabilită în baza art. 24 din aceeași lege, cel puțin ca și cauză juridică; dacă la aplicarea art. 18, se reține de către instanță o neexecutare a unei obligații legale, la aplicarea art. 24 se constată o neexecutare a unei obligații stabilite pe cale judecătorească și devenită executorie. În mod evident, stabilirea penalităților conform art. 18 alin. (5) face inutilă stabilirea cuantumului penalităților conform art. 24 alin. (3) din lege, dar creditorul rămâne obligat să sesizeze instanța de executare, deoarece executarea hotărârii judecătorești în ipotezele date se face de instanța de contencios administrativ. Așadar, în cazul obligațiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și exercițiul autorității publice, dacă obligațiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24 alin. (3), (4) și 5. Este esențial că obiectul executării silite nu constă în penalitățile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligația de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică și, implicit, exercițiul forțat al autorității publice necesar pentru înlăturarea unei vătămări. Penalitățile devin obiect al executării silite (alături de despăgubiri, altele decât cele de întârziere) doar în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, după ce instanța de executare (care este instanța de contencios administrativ, conform art. 25 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004) a constatat că obligația de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului și, la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 24 alin. (5) din lege), dispune executarea ei prin echivalent, fixând sumele datorate creditorului cu titlu de penalități și de despăgubire. Acțiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înțelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanșarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu și-a îndeplinit obligația, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanța fiind chemată doar să constate una din cele trei situații posibile). În situația în care creditorul deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și totuși formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde și aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanța este ținută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligația întocmai și la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligația nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere. 5.2.5. Prin motivele de recurs circumscrise cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții - pârâți au arătat că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 892 si 906 din C. proc. civ., în condițiile emiterii hotărârii de guvern arătate. Prima instanță a reținut că a fost adoptată H.G. nr. 746/2022 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății "NN." - S.A., care stabilește și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia, împrejurare care însă, nu împiedică aplicarea sancțiunii. Raportând conținutul H.G. nr. 746/2022 la dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, se impune a se stabili, în lumina dispozițiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, dacă în cauză se reține o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanța de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine și verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conținutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză. Din analiza dispozitivului deciziei menționate, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziționata de salariați, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1 % din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Înalta Curte constată că, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, dar anterior pronunțării soluției, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022. În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "NN." - S.A. București, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum și la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 paratul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "NN." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023. Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii". Potrivit art. 24 alin. (3) din aceeași lege: "La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ..". Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de actiuni ale NN. S.A. pana la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "NN." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, Înalta Curte reține că prima instanță, cu corecta aplicare a legii, a reținut că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligații de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "NN." - S.A. București, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003: "Salariații Societății Naționale a Petrolului «Petrom» - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului". Legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022. Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023). Referitor la reținerea primei istanțe că în intervalul de timp 08.05.2019-08.06.2022 pârâții au ignorat forța executorie a Deciziei ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal - nr. 2370/08.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015, ceea ce se înscrie în ipoteza juridică a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă și penalitățile de întârziere) în cazul în care, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile. Or, în cauza dedusă judecății, reclamanții au atins scopul urmărit, obținând executarea obligației intuitu personae, iar din conținutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăși fixarea cuantumului penalităților este condiționată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunțarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3). Înalta Curte mai reține că în sarcina pârâților nu se poate reține o culpă determinantă în întârzierea executării obligației, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020: "(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută". Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor NN. S.A. Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020. Prin urmare, nu se poate reține nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamanții au obținut executarea obligației prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este nelegală, fiind dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, impunându-se reformarea sentinței.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca nefondată.