Decizia nr. 4224/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1393/2022 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: (1). aplicarea conducătorului Guvernului României a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 emisă în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la punerea în aplicare a deciziei menționate; (2). acordarea unor penalități pe zi de întârziere, în condițiile art. 906 C. proc. civ. (3). fixarea sumei reprezentând penalități pe zi de întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, prin luarea în calcul și a penalităților pe zi de întârziere, stabilite în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, prin decizia nr. 2370/08.09.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1393 din 7 septembrie 2022, Curtea de Apel București: - a respins excepțiile, ca nefondate; - a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; - a obligat Prim-Ministrul României la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la pronunțarea Deciziei ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2370/08.05.2019 în dosarul nr. x/2015 până la executarea obligației impuse în decizia menționată, amendă care se va face venit la bugetul de stat; - a obligat pârâtul Guvernul României să plătească reclamantei 1000 RON penalități de întârziere calculate de la data solicitată 08.05.2019 și până la îndeplinirea obligației menționate în decizia ÎCCJ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței civile recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat pentru apărările dezvoltate la filele x/verso dosar.

Suspendarea judecării recursului Prin încheierea de ședință din data de 18 mai 2023 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal.

Cererea de perimare La data de 26 februarie 2025, intimata-reclamantă A. a depus cerere de perimare, solicitând să se stabilească un termen de judecată cu citarea urgentă a părților și, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a intervenit perimarea recursului. A arătat că, potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării se reia după ce încetează motivul de suspendare a judecății, în speță, soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 până la care prezenta cauză a fost inițial suspendată. Cum dosarul nr. x/2023 a fost soluționat definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 20.06.2024, atașând în acest sens extras de pe platforma digitală lege 5 cu privire la acest dosar, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la momentul soluționării definitive a acestui dosar (20.06.2024) și s-a împlinit la data de 20.12.2024. II. Soluția instanței de recurs Examinând excepția perimării căi extraordinare de atac, invocată de partea intimată, Înalta Curte reține că potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: "(1) Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 415 din același cod: "Judecata cauzei suspendate se reia: 1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor; (...) 3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție; 4. prin alte modalități prevăzute de lege". Așadar, în situația suspendării facultative a judecății, dispuse ca urmare a faptului că dezlegarea cauzei depinde de soluția ce va fi pronunțată într-un alt dosar, respectiv ipoteza din prezenta cauză, procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de către instanță, acest aspect reprezentând o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil. În cazul suspendării judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății. În același timp, conform dispozițiilor art. 418 alin. (1) C. proc. civ. "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată". Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea, după pronunțarea hotărârii încetând cauza suspendării și începând să curgă termenul de perimare. În același sens, urmează a fi observate considerentele deciziei Deciziei nr. 70/2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care, făcându-se referire la jurisprudența sa anterioară, se arată următoarele: "(…) 56. Mai mult, Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată într-o sesizare anterioară privind o problematică asemănătoare, a oferit repere concrete de interpretare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ. 57. Astfel, s-a reținut în paragraful 53 al acestei decizii că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(...), în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor". 58. Este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății s-a dispus din oficiu, și nu la cererea uneia dintre părți, ceea ce caracterizează instituția perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare. 59. Împrejurarea că există identitate parțială sau că nu există identitate între părțile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecății și cel până la a cărui soluționare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calității de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfășurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanțelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat și poate fi realizată cu minime diligențe.(…)" (subl ns.) Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2023, care a provocat suspendarea prezentei cauze, a fost soluționat prin decizia Î.C.C.J - S.C.A.F. nr. 3517/20.06.2024. Dat fiind caracterul definitiv al acestei decizii, de la data pronunțării începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 20.12.2024, în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod. Se constată astfel că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanță. De asemenea, nu se identifică vreun motiv de suspendare a cursului perimării, dintre cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.