Decizia nr. 1143/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a deciziilor AAAS cu nr. 18, 29 44, 45, 56, 58, 69 din 2017, și să se dispună anularea acestora în tot, cu refacerea documentației referitoare la recalcularea acțiunilor deținute de autorii săi la fostele societăți naționalizate la 11 iunie 1948, obligarea AAAS de a acorda compensarea cu imobile și /sau puncte la valoarea acțiunilor, valori actualizate cu rata inflației la data executării hotărârii ce se va pronunța. A arătat în esență, faptul că intimata a negat validitatea oricăror calcule precedente privind cota, numărul de acțiuni, valoarea ANC/11 iunie 1948 si la 14.02.2001. A menționat ca prin sentința civilă nr. 1209/2001, irevocabilă, a fost obligată AAAS (fostă APAPS, fostă AVAS) să acorde masuri reparatorii și pentru acțiunile deținute de autorii săi la 11 iunie 1948.

Sentin ța pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 976 din 24.07.2020, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a admis, în parte, contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A anulat decizia nr. 69/2017 emisă de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și a obligat pe intimată să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea contestatorului, pentru cele 505 acțiuni deținute de antecesorii săi X și Y la fosta societate Z., în sumă de 1.019.358,5027 lei.

Decizia pronun țată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 904 din 8.06.2022, Curtea de Apel București Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 976/2020 pronunțată de Tribunalul București. A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că decizia cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent se va emite pentru suma de 328.313,8235 lei. A păstrat în rest sentința civilă apelată.

Cererea de revizuire: Împotriva deciziei civile nr. 904/2022 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C.proc.civ. De asemenea, revizuentul a formulat și cerere de repunere în termenul de revizuire de o lună, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.

Hotărârea pronunțată în revizuire: Prin decizia nr. 619 A din 3.06.2024, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins cererea de repunere în termen, ca tardiv formulată. A admis excepția tardivității cererii de revizuire și a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 619 A/2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, revizuentul A. a formulat recurs.

Motivele de recurs: Pe calea prezentului demers procesual, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București în vederea soluționării revizuirii cu care a învestit instanța. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., recurentul-revizuent A. a arătat că prin decizia recurată Curtea de Apel București a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a respins ca tardivă cererea de repunere în termen având în vedere termenul de 15 zile prevăzut de art. 186 alin. (2) prima teză C.proc.civ.. Astfel, instanța de revizuire a încălcat prevederile art. 186 alin. (2) teza a doua C.proc.civ., ce derogă de la termenul de 15 zile în cazul exercitării căilor de atac, dar și dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, ce impun ca revizuirea pentru contrarietate de hotărâri să fie exercitată nu în termen de 15 zile, ci în același termen în care se poate ataca decizia a cărei revizuire se solicită — termen pe care recurentul apreciază că l-a respectat prin depunerea cererii de repunere în termen în aceeași lună de la încetarea împiedicării (necunoașterea integrală a hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o, având în vedere că doar din dispozitivul deciziei nu reiese contrarietatea de dezlegare a aceleiași chestiuni litigioase). După prezentarea situației de fapt care a determinat depunerea cererii de revizuire, concluzionând, recurentul-revizuent a arătat că prin considerentele de la pagina 4 din decizia recurată, curtea de apel a încălcat excepția de strictă interpretare prevăzută la alin. (2) fraza a doua a art. 186 C.proc.civ., ce permite alt termen decât cel de 15 zile prevăzut de alin. (1) al aceluiași text de lege. Apreciază că a declarat în termen legal calea de atac – o lună de la încetarea împiedicării, respectiv de la data când a luat cunoștință de întreaga decizie a cărei revizuire a solicitat-o. De asemenea, admițând tardivitatea cererii de repunere pe rol, instanța de revizuire a încălcat implicit și art. 511 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., admițând nelegal excepția de tardivitate a cererii de revizuire.

Ap ărările formulate în cauză : Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. A învederat că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins cererea de revizuire formulate de revizuent, ca tardiv formulată, având în vedere dispozițiile art. 181 alin. 1 pct. 2 si alin. 2 C.proc.civ., privind calculul termenelor, texte în raport de care cererea de repunere în termen putea fi formulată cel mai târziu la data de 25 martie 2024. În continuare, a precizat că în mod corect instanța a considerat aplicabile în speță dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., atunci când a calculat momentul de început al termenului de repunere în termen în data de 08 iunie 2022, data pronunțării deciziei recurate, dată în raport de care termenul de revizuire s-a împlinit în 08 iulie 2022. A mai precizat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depinde de cunoașterea argumentării instanței, și ca atare, termenul pentru declararea revizuirii, curge de la data pronunțării, nefiind necesară cunoașterea considerentelor deciziei a cărei revizuire se solicită. Recurentul-revizuent a transmis prin e-mail răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 619 A/2024, Înalta Curte apreciază că aceasta se impune a fi admis, casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, în considerarea argumentelor ce succed: În susținerea cererii de recurs, recurentul a arătat că prin decizia civilă nr. 619 A din 3.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă cererea sa de repunere în termen, ca tardiv formulată, iar instanța a admis excepția tardivității cererii de revizuire și a respins ca tardivă cererea de revizuire pe care a formulată în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. În continuarea motivelor de recurs, a invocat faptul că decizia atacată cu revizuire i-a fost comunicată la data de 8.03.2024, astfel că anterior acestei date nu a cunoscut considerentele pentru care instanța de apel a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă AAAS, motiv pentru care s-a aflat în imposibilitate de a motiva cererea de revizuire. În fundamentarea cererii sale de recurs, recurentul-revizuent a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. și a învederat că prin decizia recurată, Curtea de Apel București a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a respins ca tardivă cererea de repunere în termen, raportându-se în mod greșit la termenul de 15 zile prevăzut de art. 186 alin. (2) teza întâi C.proc.civ. Astfel, s-a precizat că instanța de revizuire a încălcat prevederile art. 186 alin. (2) teza a doua C.proc.civ., ce derogă de la termenul de 15 zile în cazul exercitării căilor de atac, dar și dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, ce impun ca revizuirea pentru contrarietate de hotărâri să fie exercitată nu în termen de 15 zile, ci în același termen în care se poate ataca decizia a cărei revizuire se solicită – termen pe care recurentul apreciază că l-a respectat prin depunerea cererii de repunere în termen în aceeași lună de la încetarea împiedicării (cunoașterea integrală a hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o, având în vedere că doar din dispozitivul deciziei nu reiese contrarietatea de dezlegare a aceleiași chestiuni litigioase). Înalta Curte reține, în esență, că la baza soluției recurate se află argumentul potrivit căruia cererea de repunere în termenul pentru exercitarea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termen trebuie formulată, potrivit art. 186 alin. 2 C.proc.civ., în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, depășirea acestuia atrăgând tardivitatea cererii de repunere în termen. Examinând corectitudinea aplicării normei de procedură, Înalta Curte constată incidența în speță a dispozițiilor art. 186 C.proc.civ., potrivit cu care “ partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.” De asemenea, relevante sunt și prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., în conformitate cu care „Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri”. Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese că, pentru a putea fi dispusă repunerea în termen, este necesar ca partea care nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul imperativ să facă dovada existenței unor motive temeinic justificate, care exclud culpa părții și care au drept situație premisă ipoteza unei cauze obiective, care nu putea fi prevăzută sau depășită de către cel în cauză. Dispozițiile art. 186 C.proc.civ. reprezintă un remediu judiciar de natură a înlătura sancțiunea decăderii din drept, ce intervine în ipoteza neexercitării dreptului procesual în termenul imperativ prevăzut de lege. Această solicitare trebuie, la rândul său, a fi făcută în termenul definit de lege, care se calculează de la data încetării împiedicării: 15 zile, ca termen general pentru formularea cererii de repunere în termen, sau o durată egală cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac, atunci când se cere repunerea în termenul de exercitare a respectivei căi de atac. Coroborând textele legale mai sus citate cu situația din speță, Înalta Curte constată că la data de 02.04.2024 recurentul a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 904 din 8.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă, solicitând totodată și repunerea în termenul de revizuire de o lună impus de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., motivat de împrejurarea că abia de la data comunicării deciziei motivate a fost în măsură să cunoască conținutul complet al hotărârii, pentru a fi în măsură să verifice incidența cazului de revizuire. Raportat la această situație factuală, curtea de apel a respins ca tardivă cererea de repunere în termenul de formulare a căii de atac și, pe cale de consecință, a respins calea de atac ca tardiv formulată, considerând că în speță sunt incidente dispozițiile art. 186 alin. (2) C.proc.civ., în raport de care cererea de repunere în termen putea fi formulată cel mai târziu în 15 zile de la data comunicării hotărârii (moment în raport de care revizuentul pretinde că a încetat situația care l-a împiedicat să cunoască motivul de revizuire), respectiv putea fi formulată cel mult la data de 25.03.2024. Înalta Curte constată însă justificată critica recurentului, în sensul greșitei aplicări de către instanța de apel a dispozițiilor tezei I din art. 186 alin. (2) C.proc.civ., întrucât în speță erau incidente prevederile tezei a II-a din același alineat, potrivit cu care durata în care se putea formula cererea de repunere în termen nu era cea de 15 zile, cum a reținut curtea de apel, ci o durată egală cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac formulate. Cum, în speță, potrivit art. 511 alin. 1 C.proc.civ., termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire este de o lună, rezultă în mod subsecvent, din prevederile art. 186 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ., că cererea de repunere în termen putea fi formulată în termen de o lună de la data încetării împiedicării , adică o lună de la 08.03.2024 – data comunicării deciziei civile nr. 904/2022, a cărei revizuire s-a solicitat. Reținând și conținutul dispozițiilor art. 181 alin 1 pct. (3) C.proc.civ. privind modalitatea de calcul a termenelor, respectiv, când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, se observă că termenul pentru formularea cererii de repunere în termenul de revizuire, care a început să curgă de la data încetării presupusei împiedicări invocate, adică de la data comunicării deciziei (08.03.2024), s-a împlinit în data de 08.04.2024, și nu în data de 25.03.2024, cum în mod greșit a reținut Curtea de Apel București. În consecință, reținând că cererea de repunere în termen a fost formulată în interiorul termenului legal, în raport de motivul de împiedicare invocat, Înalta Curte a constatat încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură prevăzute de art. 186 alin. 2 C.proc.civ. și vătămarea revizuentului prin respingerea cererii sale de repunere în termen ca tardivă, astfel că în baza art. 497 C.proc.civ. a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea analizării pe fond a cererii de repunere în termen, în raport de motivele prin care revizuentul își justifică depășirea termenului de formulare a cererii de revizuire, urmând a trece la soluționarea cererii de revizuire în funcție de soluția dată pe fond cererii de repunere în termen. Notă: În același sens este și decizia nr. 958/2025, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că „termenul de formulare a cererii de repunere în termen în cazul exercitării căilor de atac are aceeași durată cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac”, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. ce stabilesc că termenul de revizuire este de o lună, cererea de repunere în termenul de revizuire trebuia formulată într-un termen de o lună de la „încetarea împiedicării”.