ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2215/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 15.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A pentru ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 547.156 RON, actualizată la valoarea de circulație de la data soluționării definitive a cauzei, sumă ce reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a însușirii pe nedrept a cantității de 800 tone de grâu, recoltată în mod abuziv de pe suprafața de 136,62 ha teren, situat pe raza comunei B., jud. Olt, cantitate aferentă anului agricol 2014-2015, având în vedere ordonanța de clasare emisă de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal în dosarul penal nr. x/2015 și încheierea nr. 3 din data de 04.01.2021 pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 1345, art. 1349, art. 1353, art. 1357, art. 1365, art. 1381 și art. 1280 C. civ.

Prin sentința nr. 1673/12.10.2021 Judecătoria Caracal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 06.12.2021, Tribunalul Dolj, printre alte dispoziții și măsuri administrative luate, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei A. S.R.L., excepție invocată de pârâta B. S.A.; prin încheierea din 19.12.2022, printre alte măsuri, Tribunalul Dolj a luat act de cererea formulată de reclamantă în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. în ședința de judecată din 30.01.2023, când prima instanță a rămas în pronunțare asupra cauzei, a fost respinsă solicitarea pârâtei referitoare la tardivitatea cererii de modificare.

Prin sentința nr. 59/2023 din 23 februarie 2023, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva sentinței nr. 59/2023 din 23 februarie 2023 au declarat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.A.

Totodată, împotriva încheierilor de ședință din 06.12.2021, din 30.01.2023 și 19.12.2022, a declarat apel pârâta B. S.A..

Prin decizia nr. 30/2024 din 23 ianuarie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 59/2023 din data de 23 februarie 2023, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva încheierilor de ședință din 06.12.2021 și 30.01.2023, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă; a admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva încheierii de ședință din 19.12.2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a decăzut reclamanta A. S.R.L. din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință, a anulat ca tardivă cererea având ca obiect contravaloarea costurilor de înființare și întreținere a culturii de grâu; a menținut restul dispozițiilor acestei încheieri de ședință.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat recurs principal, iar recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat recurs incident.

Prin recursul principal, reclamanta A. S.R.L. a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea deciziei atacate și, rejudecând, admiterea apelului, susținând, în sinteză, următoarele:

Decizia instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea principiilor dreptului la apărare și la un proces echitabil, contradictorialității, rolului activ în aflarea adevărului și accesului la justiție, în condițiile în care, pe de o parte, instanța de apel nu a analizat în mod concret, real și efectiv, motivele de apel invocate împotriva sentinței civile nr. 59/23.02.2023 a Tribunalului Dolj, iar, pe de altă parte, pentru că cele reținute drept argumente ale deciziei pronunțate nu atestă un raționament logico-judiciar, clar și coerent, fondat pe principiile menționate anterior și toate înscrisurile cauzei, din care să rezulte aplicabilitatea normelor de drept de drept material la situația de fapt dedusă judecății

Este elocvent în sensul celor arătate, coroborat cu efectul devolutiv al apelului, argumentul nelegal al instanței de apel, redat în memoriul de recurs, care, încalcă, pe de o parte, principiile menționate anterior și normele imperative privind desfășurarea procesului civil, iar, pe de altă parte, reprezintă doar rezultatul unei analize selective, parțiale, superficiale și pro causa a înscrisurilor dosarului și probelor administrate, în contextul în care argumentele reținute au ca element central și se limitează doar la preluarea unor extrase din încheierea penală nr. 3/04.01.2021.

Totodată, instanța de apel nu a clarificat o serie de chestiuni esențiale în justa soluționare a cauzei: obiectul cauzei, pe care l-a interpretat dintr-o perspectivă pro causa pentru a prezerva și utiliza cele reținute în încheierea penală nr. 3/04.01.2021, rezumându-se a prelua constatări cu privire la persoana care a înființat cultura de grâu, fără a analiza îndreptățirea legală a acesteia și nu a analizat prin prisma motivelor de apel normele de drept material incidente.

Deși prima instanță a fost învestită cu o acțiune în pretenții vizând repararea unui prejudiciu cauzat de ocuparea fără drept și însușirea producției aferente de grâu de pe suprafața de 136,62 ha de către pârâtă, instanța de apel, în mod nelegal, a tratat motivele de apel ca fiind motive formulate împotriva încheierii nr. 3/04.01.2021, demers în care a făcut abstracție de o serie de mențiuni reținute în respectiva încheiere.

Recurenta-reclamantă a susținut interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 28 C. proc. pen.. de către instanța de apel, arătând, totodată, că aceasta nu justifică și nu motivează de ce aspectele statuate în privința laturii civile nu învestesc instanța civilă și nu au același efect ca cele reținute în soluționarea cauzei penale.

Instanța de apel, în mod nelegal, a reținut incidența art. 204 alin. (3) C. proc. civ. și a constatat tardivitatea cererii precizatoare prin care a fost majorat cuantumul prejudiciului produs cu contravaloarea costurilor de înființare și întreținere a culturii de grâu, având în vedere, pe de o parte, că, întrucât nu a avut loc o modificare a cererii de chemare în judecată, incidente erau dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art. 1385 alin. (1) și alin. (3) C. civ., prevederi care, raportat la obiectul acțiunii, nu permiteau disocierea.

În cuprinsul cererii de recurs a fost redat argumentul reținut de instanța de apel în motivarea hotărârii, care, în opinia reclamantei, denotă că au fost încălcate principiile tratamentului egal, al contradictorialității, dreptul la un proces echitabil, rolul activ în aflarea adevărului, raportat la încheierea penală nr. 539/12.09.2017, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2017.

Decizia atacată este nelegală, aspect care rezultă, în aprecierea recurentei, din considerentele reținute în analiza pe fond a cauzei, redate, de altfel și în cuprinsul cererii de recurs.

Prin maniera nelegală de stabilire a circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei nu s-a urmărit decât ca, în mod nelegal, să fie valorificate și extinse constatările reținute în încheierea penală nr. 3/04.01.2021 și pentru a fi înlăturate de la analiză consemnările din încheierea penală nr. 539/12.09.2017, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, probele administrate și condițiile angajării răspunderii civile delictuale.

Decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, având în vedere că analiza îndeplinirii condițiilor privând angajarea acestui tip de răspundere, în mod nelegal, pe de o parte, se limitează doar la înșiruirea unor dispoziții legale, iar, pe de altă parte, având în vedere concluzia acestei enumerări reținute în decizie.

Nelegala limitare a analizei îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale doar la legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta intimatei de a cultiva, a avut, pe de o parte, scopul de a conserva în mod nelegal interpretarea dată art. 28 C. proc. pen. și al valorificării doar a materialului probator administrat în încheierea penală nr. 3/04.01.2021, iar, pe de altă parte, prin omisiunea de a fi analizate celelalte două condiții referitoare la fapta ilicită și vinovăție, a urmărit, în mod nelegal, pe lângă cele menționate anterior, să eludeze orice analiză a îndreptățirii intimatei de a folosi terenul.

În final, pentru motivele dezvoltate în memoriul de recurs, autoarea căii extraordinare de atac a apreciat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ., precum și că sunt incidente dispozițiile art. 1381 C. civ., 1385 C. civ., care au fost interpretate în mod greșit de instanța de apel.

La 19 aprilie 2024, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a transmis, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei.

La aceeași dată, recurenta-pârâtă B. S.A. a transmis și recurs incident, prin care a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că soluția de respingere a apelului său privitor la intervenirea prescripției extinctive este pronunțată cu încălcarea art. 2537 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen.

În acest context, recurenta-pârâtă B. S.A. a arătat că societatea A. nu s-a constituit niciodată parte civilă, astfel încât să atragă întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune al acesteia față de pârâtă cu privire la contravaloarea recoltei pretinsă în cauză.

La 10 mai 2024, recurenta-reclamantă a transmis răspuns la întâmpinarea formulată de B. S.A., iar la 27 mai 2024, recurenta-reclamantă a transmis întâmpinare la recursul incident prin care a invocat excepția tardivității acestuia, pe fond solicitând respingerea acestuia.

În ședința publică din 26 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul incident a fost comunicat odată cu întâmpinarea și în termenul prescris de lege, iar, față de cele arătate, avocatul recurentei-reclamante A. S.R.L. a precizat că renunță la a mai invoca excepția tardivității recursului incident.

De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului incident, formulat de recurenta-pârâtă B. S.A. și a rămas în pronunțare atât asupra recursului principal, cât și asupra excepției nulității recursului incident.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar prin criticile formulate se încearcă, în principal, schimbarea situației de fapt reținută de instanțele devolutive.

Răspunzând pentru început argumentelor recurentei-reclamante referitoare la incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi susținute cu temei, întrucât, unele dintre acestea sunt critici formale, de netemeinicie, iar, altele sunt nefondate.

Astfel, afirmațiile recurentei-reclamante prin care se susține încălcarea principiilor dreptului la apărare și la un proces echitabil, contradictorialității, rolului activ în aflarea adevărului și accesului la justiție, conțin, în mare parte, critici cu caracter formal, care relevă, în realitate, că recurenta este nemulțumită de concluzia la care a ajuns instanța de prim control judiciar prin coroborarea probelor administrate (expertiza judiciară, înscrisuri, declarații de martor) cu privire la neîntrunirea condițiilor răspunderii civilă delictuale.

Deși se susține încălcarea normelor privind desfășurarea procesului civil, recurenta-reclamantă aduce în dezbatere o serie de critici vizând aspecte ce țin de situația de fapt, de modalitatea în care instanța a interpretat probele administrate în cauză și a apreciat asupra concludenței și utilității acestora, în condițiile în care nemulțumirea recurentei este determinată de lipsa analizării, așa cum dorește aceasta, a probelor existente la dosar.

Se reține că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac. Astfel, instanța care evaluează probele are o marjă de apreciere a valorii probatorii, iar nu obligația de a considera dovedite afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurarea de fapt care face obiectul cercetării, întotdeauna, în contextul administrării tuturor celorlalte probe.

În condițiile în care judecătorul este cel care determină valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză, instanța de apel având libertate deplină de apreciere cu privire la probele încuviințate, se constată că o astfel de critică nu poate fi primită, nefiind vorba de chestiuni de nelegalitate.

Dincolo de aceste aspecte, se observă că instanța de apel a răspuns tuturor aspectelor relevante supuse analizei, probele administrate în cauză fiind evaluate coroborat.

În acest context, nu pot fi privite ca fondate susținerile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel nu a clarificat o serie de chestiuni esențiale în justa soluționare a pricinii, cu referire la obiectul cauzei deduse judecății, ori cele potrivit cărora, deși prima instanță a fost învestită cu o acțiune în pretenții vizând repararea unui prejudiciu cauzat de ocuparea fără drept și însușirea producției aferente de grâu de pe suprafața de 136,62 ha de către pârâtă, instanța de apel ar fi tratat motivele de apel ca fiind motive formulate împotriva încheierii nr. 3/04.01.2021, demers în care a făcut abstracție de o serie de mențiuni reținute în respectiva încheiere, precum și de cele care privesc dispozițiile art. 28 C. proc. pen.., respectiv cele privitoare la nemotivare,.

Astfel, verificând considerentele deciziei recurate, se constată că, în analiza efectuată, instanța de prim control judiciar a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și a examinat cauza în limitele în care a fost legal învestită, respectând limitele judecății, care, știut fiind, trebuie raportate la ceea ce constituie obiectul învestirii instanței, de vreme ce rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat la aspectele ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Sub acest aspect, se reține că reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., pentru ca aceasta să fie obligată a suporta prejudiciul pe care l-a cauzat prin însușirea, fără drept, a grâului cultivat pe suprafața totală de 136,62 ha, demersul procesual al reclamantei fiind fundamentat pe instituția răspunderii civile delictuale.

În circumstanțele expuse, în mod corect curtea de apel, fără a examina fondul cererii modificatoare depusă de reclamantă ulterior învestirii instanței, (tardivă, după cum se va arăta), a dat curs voinței reclamantei relativ la stabilirea limitelor învestirii instanței, în raport de motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată și scopul urmărit prin promovarea acțiunii, instanța fiind ținută de fundamentul juridic al pretenției formulate și de principiul disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanța de apel, în conformitate cu prevederile art. 477 și 478 C. proc. civ., care consacră limitele devoluțiunii în apel, și-a exercitat atribuțiile de instanță de prim control judiciar și a apreciat asupra caracterului fondat sau nefondat al criticilor pe care apelantele le-au adus unei judecăți anterior realizate, demers analitic ce este în deplin acord cu exigențele ce se impun judecății în apel.

În speță, instanța de apel, raportat la cuprinsul cererii de apel, dar și al întâmpinărilor, a dat o calificare corectă tuturor cererilor cu care a fost învestită, a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

Instanța de apel a respectat rigorile ce sunt proprii procesului civil și a făcut aplicarea legii la situația de fapt care a fost probată în cadrul dezbaterilor contradictorii.

Afirmația recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de apel, în mod nelegal, a tratat motivele de apel ca fiind motive formulate împotriva încheierii penale nr. 3/04.01.2021, este lipsită de suport, din considerentele hotărârii atacate nereieșind o atare situație, fiind menită să justifice doar dezacordul părții față de cele reținute de instanța de apel,

Criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 28 C. proc. pen.. și că, în mod nelegal, ambele instanțe devolutive au acordat încheierii penale nr. 3/2021 efectele unei autorități de lucru judecat (ce pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind vorba de norme de drept procesual), precum și critica vizând nemotivarea deciziei sub anumite aspecte, sunt și ele nefondate.

În acest sens, trebuie arătat că, anterior inițierii prezentei acțuni civile, reclamanta a depus plângere penală împotriva pârâtei pentru săvârșirea infracțiunii de furt, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, iar, prin încheierea nr. 3/04.0.2021, au fost respinse plângerile formulate de A. S.R.L. împotriva ordonanțelor procurorului prin care se dispusese clasarea pentru săvârșirea infracțiunilor precizate, pe motiv că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de legea penală, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

În acest context procesual, ținând cont și de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv plata prejudiciului cauzat prin însușirea pe nedrept a cantității de 800 tone grâu, se constată că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile a căror interpretare și aplicare nelegală se invocă și, totodată, a respectat exigențele motivării hotărârii judecătorești, arătând, pe larg, argumentele pentru care a ajuns la concluzia că soluția de clasare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. pronunțată de instanța penală se bucură de autoritate de lucru judecat în temeiul art. 28 alin. (1) C. proc. pen.. în legătură cu fapta de furt, respectiv tulburare de posesie, în condițiile în care premisa autorității de lucru judecat a hotărârii penale presupune existența unei fapte care să fi fost cercetată, investigată în materialitatea sa, ceea ce tocmai hotărârea penală invocată în cauză a făcut, cu referire la pretinsa faptă de furt a culturii de grâu și a tulburării posesiei terenului pe care a fost înființată cultura.

Instanța de apel a avut în vedere faptul că Tribunalul Dolj a analizat fapta de înșușire a culturii de grâu de pe o suprafață aflată în detenția precară a reclamantei potrivit contractelor de arendă încheiate cu proprietarii terenurilor, faptă cu a cărei analiză a fost învestită atât instanța penală, cât și cea civilă.

Ținând cont de dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., în conformitate cu care hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, indiferent de soluția pe care aceasta o conține, este temeinică și legală concluzia curții de apel care a confirmat, de altfel, cele reținute de prima instanță, apreciind, în mod corect, că "în temeiul art. 28 C. proc. pen.. prima instanță putea, și chiar era obligată, să aibă în vedere statuările hotărârii penale cu referire la existența faptei de însușire pe nedrept a culturii de grâu (800 t) și a) persoanei reclamate că a săvârșit-o (B.)".

Sub aspectul criticii privind nemotivarea, Înalta Curte subliniază că ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancționează nerespectarea obligației de motivare a hotărârilor judecătorești, componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat nu se confirmă întrucât, după cum se poate lesne observa, aceasta respectă prevederile art. 425 C. proc. civ., curtea de apel realizând o sinteză a motivelor de apel și o analiză exhaustivă și judicioasă a argumentelor pro și contra, de fapt și drept, ridicate în cauză, prin raportare la probatoriul administrat.

Astfel, instanța de apel a examinat probele analizate în fața instanței civile, dincolo de cele administrate în dosarul penal, a înlăturat motivat expertiza contabilă și expertiza agricolă, a analizat argumentele din cererea de apel cu privire la calitatea de arendaș, reținând că, în speță, calitatea de arendaș nu face dovada faptului înființării culturii și, totodată, a înlăturat motivat argumentul reclamantei privind efectul pozitiv de autoritate de lucru judecat al sentinței nr. 4362/03.04.2015, statuând că, în prezentul litigiu, în limitele învestirii instanțelor de judecată de către reclamantă, hotărâtor în analizarea caracterului fondat al pretenției a fost stabilirea persoanei care a înființat cultura, fără a se pune în discuție însă și dreptul acesteia de a o face, astfel încât constatările instanței din cuprinsul sentinței menționate nu sunt apte de a produce vreun efect în sensul dorit de apelantă.

Susținerea recurentei-reclamante referitoare la lipsa de motivare nu este justificată în condițiile în care raționamentul logico-juridic al instanței de apel este explicat adecvat, suficient și reflectă cu claritate punctul de vedere al completului de judecată asupra problemelor examinate, făcând posibilă realizarea controlului judiciar în recurs și evidențiind faptul că au fost cercetate realmente chestiunile esențiale ale cauzei.

Înalta Curte subliniază că, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii judecătorești presupune lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante folosite pentru adoptarea soluției reflectate în dispozitiv, iar nu nemulțumirea generată de conținutul de substanță al considerentelor, perspectivă din care critica invocată nu poate fi primită.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante, potrivit căreia instanța de apel, în mod nelegal, a reținut incidența art. 204 alin. (3) C. proc. civ. și a constatat tardivitatea cererii precizatoare prin care a fost majorat cuantumul prejudiciului produs cu contravaloarea costurilor de înființare și întreținere a culturii de grâu, Înalta Curte constată că nu este fondată.

În speță, se observă că instanța de apel, referitor la excepția tardivității formulării cererii de modificare, a reținut aplicarea nelegală, de către prima instanță, a prevederilor art. 204 C. proc. civ., având ca reper de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, pe care le-a utilizat în mod legal și temeinic, așa încât nu se poate afirma existența unui viciu de nelegalitate în privința deciziei recurate.

Ca atare, în mod corect, a reținut instanța de apel că pentru realizarea modificării cererii de chemare în judecată se impunea respectarea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. sau obținerea acordului pârâtului, niciuna dintre cele două condiții alternative nefiind îndeplinită în speță.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat, iar potrivit alin. (3) al aceluiași text legal, modificarea cererii peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

Din modul de redactare al dispoziției normative rezultă că modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul la care partea a fost legal citată, nu poate avea loc decât cu acordul tuturor părților, precum și că dispoziția legală este imperativă.

În speță, precizarea depusă de reclamanta A. S.R.L. în 19.12.2022 și înregistrată la Tribunalul Dolj, prin care aceasta, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a arătat că își majorează pretențiile reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de pârâtă, sumă pe care a identificat-o ca fiind atât contravaloarea producției de grâu însușită de pârâtă de pe pe suprafața de 136,62 ha, cât și contravaloarea costurilor de înființare și întreținere a culturii de grâu de aceeași suprafață, este o cerere de modificare a acțiunii, așa cum, în mod corect a reținut instanța de apel.

Astfel, din modalitatea în care apelanta a formulat cererea în fața instanței de fond rezultă că ea nu a avut în vedere doar majorarea pretențiilor inițiale, ci a urmărit adăugarea unui petit nou cererii sale introductive, solicitând pe lângă plata prejudiciului, cauzat prin însușirea pe nedrept a cantității de 800 tone grâu, și contravaloarea costurilor de înființare și de întreținere a culturii de grâu de pe suprafața de teren unde au fost cultivate cele 800 tone grâu.

Or, aceste cereri sunt distincte prin însăși natura lor, cantitatea de grâu reclamată ca pretins însușită fără drept nefiind același lucru cu costurile înființării și întreținerii grâului însuși, aspect constatat cu justețe de instanța de apel.

Prin urmare, având în vedere că sancțiunea aplicabilă situației în care reclamantul nu se conformează termenului legal imperativ statuat de art. 204 alin. (1) din C. proc. civ. pentru promovarea cererii modificatoare este aceea a decăderii din dreptul de a o mai formula, cu consecința respingerii cererii adiționale ca tardiv formulată, și respectând, totodată, principiul disponibilității prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., în mod corect, instanța de apel a constatat că modificarea cererii, având în vedere și lipsa acordului expres al părții adverse (art. 204 alin. (3) C. proc. civ.), este tardivă, prima instanță fiind învestită de reclamantă, cu cererea adițională, în afara termenului legal imperativ impus de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Ca o concluzie, în raport cu criticile recurentei-reclamante, este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate încălcării unor principii fundamentale de drept, instanța nefiind ținută să răspundă argumentelor părților în raport cu convingerile acestora sau în raport cu practica judiciară, considerată, în speță, relevantă de către recurentă.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor sale, nu înseamnă că au fost încălcate drepturi procesuale și nici că instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, pentru a fi atrasă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante formulate prin raportare la încheierea penală nr. 539/12.09.2017, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2017, pe lângă faptul că aduc în dezbatere chestiuni de netemeinicie, au fost invocate pentru prima oară în recurs, astfel că nu pot fi analizate, având în vedere dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, instanța de control judiciar nu identifică o nesocotire de către instanța de apel a dispozițiilor invocate de recurentă, în cauză fiind respectate prevederile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

Față de situația prezentată, se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcate norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, iar, în condițiile în care din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nici aceste prevederi legale nu sunt incidente.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că argumentele expuse în fundamentarea recursului cuprind semnificative referiri critice la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate și la situația de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare, recurenta-reclamantă tinzând la schimbarea acesteia, fiind, astfel, aduse în dezbatere aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate; or, dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă, nemulțumită fiind de constatarea neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, tinde, în principal, să procedeze la schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel și susține, în esență, că îndeplinirea faptei ilicite și a vinovăției, respectiv reaua-credință și culpa pârâtei, rezultă din o serie de înscrisuri aflate la dosarul cauzei, inclusiv hotărâri judecătorești; or, o astfel de abordare nu poate fi analizată în calea extraordinară de atac a recursului, al cărei specific este cercetarea unor aspecte de nelegalitate.

Este de natura evidenței că afirmațiile recurentei-reclamante, potrivit cărora instanța de apel nu a analizat nicio condiție a răspunderii civile delictuale și nu a oferit argumente concrete cu privire la raționamentul pentru care aceasta nu poate fi angajată, sunt exprimate pe fondul nemulțumirii față de concluzia la care a ajuns instanța de prim control judiciar, de vreme ce, de o manieră clară și concisă, în considerentele deciziei recurate, s-au arătat motivele pentru care nu poate fi reținut acest tip de răspundere în raport cu pârâta.

Astfel, instanța de apel a constatat, aplicând prevederile legale invocate de apelanta-reclamantă la starea de fapt dovedită în cauză, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intimatei-pârâte, apelanta nedovedind existența unui prejudiciu care să fie în legătură de cauzalitate cu fapta intimatei.

Relativ la nelegala limitare a analizei îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, susținută de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că antrenarea acestui tip de răspundere impune, în conformitate cu prevederile art. 1357 C. civ., întrunirea cumulativă a următoarele cerințe: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a culpei autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Constatarea instanțe de apel, în cadrul analizei efectuate cu privire la incidența dispozițiilor art. 1357 C. civ., în raport cu starea de fapt stabilită prin probele administrate, în sensul că nu s-a dovedit existența unui prejudiciu care să fie în legătură de cauzalitate cu fapta intimatei, conduce la respingerea acțiunii civile. De aceea, faptul că, în aceste circumstanțe, instanța de apel nu a mai analizat și celelalte condiții ale acțiunii în răspundere civilă delictuală, nu poate conduce la infirmarea deciziei atacate, de vreme ce neîntrunirea unuia dintre elementele acțiunii în răspundere reglementate de dispozițiile art. 1357 C. civ. face de prisos analiza celorlalte, soluția fiind aceea de respingere a demersului judiciar.

Prin urmare, cum criticile recurentei-reclamante circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 30/2024 din 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În continuare, Înalta Curte, luând în analiză, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. și în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului incident al pârâtei S.C. B. S.A., invocată de instanță, din oficiu, coroborat cu dispozițiile art. 499 din același cod, va anula această cale extraordinară de atac, pentru următoarele considerente:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Pornind de la aceste aspecte, în ceea ce privește recursul pârâtei, Înalta Curte constată că această cale extraordinară de atac a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Însă criticile expuse de recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce susținerile recurentei-pârâte vizează aspecte de fapt, probele administrate, chestiuni ce țin de temeinicia deciziei atacate, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Criticile recurentei-pârâte vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 2537 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen.., cu referire la modul de interpretare a înscrisurilor administrate de către instanța de apel și reținerea eronată a situației de fapt rezultată din probe, reprezintă o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se observă că, în susținerea acestei critici, recurenta-pârâtă B. S.A. a arătat, în esență, că societatea A. S.R.L. nu s-a constituit niciodată parte civilă, astfel încât aceasta să atragă întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune al reclamantei față de pârâtă cu privire la contravaloarea recoltei pretinsă în cauză.

În acest context, este util a fi evidențiate considerentele instanței de apel, prin care s-a reținut: "Critica apelantei-pârâte potrivit căreia nu a operat întreruperea cursului prescripției este nefondată întrucât, în cauză, reclamanta A. S.R.L. a făcut dovada constituirii ca parte civilă în dosarul penal, declarația de persoană vătrămată/parte civilă/perte responsabilă civilmente fiind înregistrată în 24.06.2015, în dosarul nr. x/2015 al MAI-IPJ Olt, secția de Poliție rurală Deveselu (...)".

Or, din perspectiva criticilor formulate, instanța supremă apreciază că nu poate cenzura elementele în raport cu care instanța de apel a stabilit că a operat întreruperea cursului prescripției, după evaluarea probelor administrate, susținerile recurentei-pârâte reprezentând aspecte atașate situației de fapt.

În speță, recurenta-pârâtă tinde, în realitate, la o reapreciere a situației de fapt, și, chiar dacă se indică, generic, anumite prevederi legale (art. 2537 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen..), nu există o argumentație care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Ca atare, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul incident declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 30/2024 din 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 30/2024 din 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, și, totodată, va anula recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-reclamantă nu se impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 30/2024 din 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Anulează recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2024.