ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 680/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă la 15 aprilie 2020, reclamanta S.N.T.F.M. "CFR MARFĂ" S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 386.344,85 RON reprezentând contravaloare facturi dobânzi penalizatoare calculate la facturile de prestații ce au fost achitate de pârâtă cu întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Prin încheierea din 7 septembrie 2020, Tribunalul Dolj a respins excepția de necompetență teritorială și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 233.359,88 RON, invocate de pârâtă prin întâmpinare .

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 45/2021 din 22 martie 2021 a admis acțiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M. CFR MARFĂ S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

A fost obligată pârâta A. S.R.L. la plata sumei de 386.344,85 RON, reprezentând contravaloare facturi - dobânzi penalizatoare, precum și la plata sumei de 8.968,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată privind taxa judiciară de timbru și onorariu expert.

Împotriva acestei hotărâri și a încheierii din 7 septembrie 2020, pârâta A. S.R.L. a formulat apel, prin care a solicitat admiterea în principal admiterea apelului, anularea încheierii și a sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea în tot a încheierii atacate referitoare la respingerea excepției prescripției, în timp ce pe fondul cauzei, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 581/2021 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 7 septembrie 2020 și a sentinței nr. 45/2021 din 22 martie 2021 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru greșita respingere a motivului de apel privind necompetența teritorială a Tribunalului Dolj în soluționarea prezentei cauze și, în consecință, casarea sentinței civile nr. 45/22.03.2021 și a încheierii din 7 septembrie 2020 a Tribunalului Dolj, cu trimiterea cauze spre competentă soluționare Tribunalului București, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței sub aspectul greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului la acțiune al intimatei cu privire la pretențiile în valoare de 233.359,88 RON, precum și cu privire la aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, în ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că în mod nelegal a fost respins apelul pârâtei de instanța de apel, care a considerat că Tribunalul Dolj, prin încheierea din 7 septembrie 2020 este competent teritorial să judece prezenta cauză, întrucât această dezlegare a fost dată cu încălcarea normelor procedurale privind competența teritorială înscrise în cuprinsul dispozițiilor art. 126 C. proc. civ.

Astfel, deși Curtea de Apel Craiova a recunoscut efectele clauzei atributive de competență înscrisă în art. 12.10 din contractul nr. Cl/53/2017 încheiat în data de 29 iulie 2017, prin raportare la dispozițiile art. 126 C. proc. civ., aceasta în mod nelegal a considerat că în prezenta cauză nu este aplicabilă clauza menționată, ci trebuie acordată prevalență dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora, în interpretarea eronată a curții, reclamanta CFR Marfă ar fi putut renunța la clauza atributivă de competență și, în consecință, putea introduce cererea în pretenții la instanța de drept comun de la sediul pârâtei.

În acest sens, se arată că în prezenta cauză părțile au agreat de comun acord că instanța ce va soluționa orice litigiu generat de executarea contractului Cl/53/2017 să fie soluționat de o instanță determinată, prin raportare la dispozițiile art. 12.10 din contract, potrivit cărora:

"Toate litigiile privind încheierea, interpretarea sau executarea prezentului contract ori în legătură cu acesta și care nu vor putea fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi soluționate de instanța judecătorească competentă de la sediul transportatorului - CFR Marfă".

În susținerea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că, în mod eronat Curtea de Apel Craiova a respins apelul pârâtei, considerând că Tribunalul Dolj, în mod legal și temeinic a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al B. cu privire la pretențiile reclamate pârâtei în valoare de 233.359,88 RON, reprezentând penalități de întârziere, dezlegarea instanței de apel fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în materia prescripției extinctive derogatorii în cadrul contractelor de transport.

Astfel, vădita eroare cu privire la incidența prescripției decurge, în primul rând, din greșita calificare pe care instanța de apel a dat-o izvorului creanței pretinse de CFR Marfă, întrucât Curtea de Apel Craiova, în mod nelegal și netemeinic a considerat că facturile privind penalitățile reclamate de intimată nu au ca izvor contractul de transport încheiat între părți, ci, absurd, generează un raport distinct, bazat pe contractul cadru încheiat între părți, prin prisma plății cu întârziere a facturilor emise, în mod paradoxal, în baza prestațiilor CFR Marfă aferente Contractului de transport.

Într-o altă critică, subsumată aceluiași motiv de casare, recurenta susține că, în mod eronat Curtea de Apel Craiova a respins apelul său ca nefondat considerând că în prezenta cauză nu este incidentă excepția de neexecutare a contractului Cl/53/2017 și că susținerile pârâtei nu sunt dovedite, interpretând în mod greșit prevederile art. 1556 C. civ.

În acest sens, se arată că aprecierile eronate ale instanței de apel, în sensul neîndeplinirii condiției existenței unei neexecutări a contractului x/2017 de către CFR Marfă se datorează greșitei aplicări de către instanță a acestei apărări de fond, reglementată de dispozițiile art. 1556 C. civ., context în care, recurenta consideră că instanța de apel, în mod eronat a aplicat și interpretat normele legale incidente în cauză.

Prin întâmpinarea, depusă la 21 ianuarie 2022, intimata-reclamantă SNTFM CFR MARFĂ S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurenta susține că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, privind competența teritorială înscrise în cuprinsul dispozițiilor art. 126 C. proc. civ.

Această critică este întemeiată, întrucât, contrar raționamentului eronat al celor două instanțe, părțile contractului x/2017 au stabilit că toate litigiile ce decurg din executarea acestuia să fie de competența exclusivă a instanțelor de la sediul CFR Marfă - instanțele din București, respectiv fie Judecătoria Sector 1 București, fie Tribunalul București, după criteriul valoric de determinare a competenței materiale.

În acest context, se reține că litigiul dedus judecății se referă la pretențiile în valoare de 386.344,85 de RON, ce sunt pretinse pârâtei de către reclamanta CFR Marfă, în temeiul dispozițiilor art. 9.2 din contract și care generează un litigiu privind executarea contractului ce se circumscrie ipotezelor prevăzute prin clauza atributivă de competență înscrisă în cuprinsul art. 12.10 din contract.

Așadar, raționamentul primei instanțe privind respingerea excepției necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare și menținut de instanța de apel se constată că este unul eronat și vine în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că:

"părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Prin urmare, se constată că atâta vreme cât părțile din contractul evocat au înțeles să edicteze norma prevăzută de art. 12.10 din Contractul x/2017, de stabilire a competenței exclusive a judecării litigiilor ce derivă din acest contract în favoarea instanțelor de la sediul CFR Marfă, din București, reclamanta nu avea posibilitatea de a alege o altă instanță în fața căreia să promoveze prezenta cauză, cum este Tribunalul Dolj, întrucât numai instanțele din București sunt competente teritorial să soluționeze toate litigiile ce decurg din executarea contractului intervenit între părți.

Așadar, a aprecia, în contextul existenței unei clauze atributive de competență, că una dintre părți are posibilitatea să înlăture arbitrar această clauză și să sesizeze altă instanță de judecată după propria voință, nu numai că declară în mod implicit și nelegal respectiva clauză ca fiind inoperantă, dar încalcă principiul forței obligatorii a contractului Cl/53/2017, astfel cum este înscris în cuprinsul dispozițiilor art. 1270, alin. (1) C. civ.

În acest sens, se constată raționamentul greșit al instanțelor în dezlegarea excepției de necompetență, prin înlăturarea nelegală a înțelegerii părților asupra clauzei atributive de competență prevăzută de dispozițiile art. 12.10 din contract, context în care, în mod eronat instanțele au reținut că alegerea instanței competente este în favoarea CFR Marfă și că pârâta nu avea nici un prejudiciu în acest sens, reclamanta CFR Marfă fiind liberă să aleagă oricare dintre instanțele presupuse a fi competente să judece prezenta cauză.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta a invocat o neregularitate de ordin procedural ce conduce la nulitatea actului, respectiv la casarea deciziei atacate și a sentinței cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în raport cu obiectul cauzei, ce vizează pretenții în valoare de 386.344,85 RON reprezentând contravaloare facturi dobânzi penalizatoare.

În ceea ce privește motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel, în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al B. cu privire la pretențiile reclamate pârâtei în valoare de 233.359,88 RON, reprezentând penalități de întârziere, dezlegarea instanței de apel fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în materia prescripției extinctive derogatorii în cadrul contractelor de transport. Totodată, instanța de apel a considerat în mod greșit că în prezenta cauză nu este incidentă excepția de neexecutare a contractului Cl/53/2017 și că susținerile pârâtei nu sunt dovedite, interpretând în mod greșit prevederile art. 1556 C. civ.

Aceste critici, care vizează excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția de neexecutare a contractului nu vor mai fi analizate de instanța de recurs, ci vor fi avute în vedere de către instanța de trimitere pentru analizarea acestora.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că cele două instanțe au pronunțat hotărârile cu încălcarea dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., iar aceste aspecte nu satisfac exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor 497 C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 581/2021 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și a sentinței nr. 45/2021 din 22 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 581/2021 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SNTFM CFR MARFĂ S.A..

Casează decizia atacată și sentința nr. 45/2021 din 22 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2022.