ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2148/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfa "C.F.R. Marfa" S.A. (S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfa"), solicitând:

I. în principal, să se dispună obligarea pârâtei la: 1. restituirea sumei de 4.266.251,27 RON, reprezentând plăți/avans, efectuate către S.N.T.F.M. "C.F.R. MARFĂ" S.A, în baza următoarelor contracte: E.2.1./472/16.05.2013, E.5./1088/2013, E.2.5./1092/2013, E.2.5./306/2014; 2. plata de penalități de întârziere, calculate conform clauzelor contractuale, până la data la care pârâta va restitui suma de 4.266.251,27 RON. Penalitățile de întârziere datorate până la data de 29.12.2017 sunt în valoare de 417.587,06 RON; 3. plata de daune - interese în valoare de 100.000 Euro, în scopul reparării prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale; 4. plata cheltuielilor de judecată ocazionate de formularea prezentei cereri (taxa de timbru și onorariu avocat), reprezentând onorariu executor judecătoresc aferent transmiterii notificărilor de punere în întârziere;

II. în subsidiar, 1. să constate instanța că a intervenit compensarea sumei de 976.085 Iei, pe care A. S.R.L. o are de achitat către pârâtă, cu suma de 4.266.251,27 RON pe care pârâta o are de restituit către A. S.R.L., în baza contractelor: E2.1/499/23.05.2013, E2.1/634/18.06.2013 și E2.5/1090/02.12.2013; 2. să se dispună obligarea pârâtei la livrarea de marfă (a vagoanelor) până la concurența sumei de 4.266.251,27 RON, în conformitate cu clauzele contractuale, pe amplasamentele prevăzute în caietul de sarcini, în locații în care se poate efectua și este posibilă șarjarea, eventualele modificări de locații putând fi agreate prin acordul pârtilor, prin act adițional la contract; 3. să se dispună obligarea pârâtei la penalități de întârziere, calculate conform clauzelor contractuale, până la data la care pârâta va restitui suma de 4.266.251,27 RON. Penalitățile de întârziere datorate până la 29.12.2017 sunt în valoare de 417.587,06 RON; 4. în cazul în care instanța de judecată admite cererea subsidiară, să se dispună obligarea pârâtei și la plata de daune - interese, în același cuantum de 100.000 Euro.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 si următoarele din C. proc. civ., art. 1170, art. 1270, art. 1350, art. 1535-1537, art. 1671-1673 C. civ., O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 153/29.01.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfa" S.A.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.266.251,27 RON, reprezentând plăți/avans și la plata sumei de 417.587,06 RON, reprezentând penalități de întârziere; a fost respins capătul de cerere privind acordarea de daune-interese ca neîntemeiat; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 54.048,38 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă capetelor de cerere admise.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.N.T.F.M. "C.F.R. Marfa" S.A.

Prin decizia civilă nr. 78A din 14 februarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă, ca nefondat.

La 17 iunie 2020, pârâta S.N.T.F.M. "C.F.R. Marta" S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 78A din 14 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă faptul că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu se regăsește în cuprinsul acesteia argumentarea rațiunii ce 1-a determinat pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză.

După o scurtă redare a considerentelor instanței de apel cu privire la obiectul contractelor și la clauzele 2.1, 5.3 și 5.5 din contractele dintre părți, recurenta-pârâtă invocă faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii întrucât, deși a înțeles care era obiectul contractelor încheiate de pârâtă cu reclamanta și cui îi revenea sarcina șarjării vagoanelor, încărcării, cântăririi și transportului fierului vechi rezultat din tăierea vagoanelor, instanța de apel s-a raliat opiniei reclamantei, în sensul că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele încheiate cu aceasta.

În ce privește incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a textelor de lege aplicabile în speță.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta evocă dispozițiile clauzelor nr. 5.5 și 3.5 din contractele încheiate cu reclamanta, concluzionând că instanța de apel ar fi considerat în mod greșit că recurenta a încălcat dispozițiile art. 1350 din C. civ., al cărui text în redă.

Mai departe, recurenta arată că, din cele 456 vagoane rămase de casat de către reclamanta A. S.R.L., ca urmare a derulării contractelor E2.1/472/16.05.2013, E5/1088/2013, E2.5/1092/2013, E2.5/306/2014, un număr de 203 vagoane au fost refuzate de către reclamantă, pe bază de proces-verbal semnat de ambele părți, invocându-se diverse motive, cum ar fi imposibilitatea manevrării vagoanelor spre locul de casare indicat de gestionarul infrastructurii, faptul că prezentau resturi de produse petroliere. Susține recurenta că, prin actul nr. E2.5/391/2014, a pus la dispoziția reclamantei o listă cu 822 vagoane din care să fie alese vagoane pentru înlocuire, însă reclamanta i-a comunicat, prin actul nr. 1292/25.08.2014, că din cele 822 vagoane propuse de recurentă pentru înlocuirea celor reclamate, nu a ales niciunul, deoarece nu pot fi tăiate, invocând diverse motive care, în opinia recurentei, nu au făcut altceva decât să arate lipsa de interes a acesteia pentru a tăia vagoane.

Totodată, mai arată faptul că, pentru cele 253 vagoane pentru care nu au existat motive de refuz la casare, reclamanta nu și-a manifestat dorința să le caseze, ceea ce o îndreptățește pe recurentă să aprecieze că echivalează cu o renunțare din partea reclamantei atât la vagoane cât și la avansul achitat.

Mai susține recurenta-pârâtă că a dat dovadă de bună-credință pe parcursul relației contractuale, chiar dacă în executarea normală a obligațiilor contractuale au intervenit probleme datorate exclusiv reclamantei. În acest sens, evocă situația creată la stația Valul lui Traian, precum și la stația Ploiești Triaj, cu privire la care apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, arătând în decizie că obiectul contractului l-a constituit vânzarea-cumpărarea de fier vechi rezultat în urma șarjării unor vagoane care "îndeplinesc condiții de casare", nu în vânzarea-cumpărarea unor vagoane care nu pot fi șarjate. Susține recurenta că instanța face și o aplicare greșită a clauzelor contractuale.

După ce evocă dispozițiile art. 1270 C. civ., recurenta susține că instanța de apel nu poate face nicio interpretare a clauzelor contractului în favoarea reclamantei, cu încălcarea legii părților.

Recurenta nu a menționat dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 3 iulie 2020 .

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la 03 august 2020, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepțiile netimbrării și nulității motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-reclamantă a menționat în cuprinsul întâmpinării că nu este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 14 august 2020 .

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare la 24 august 2020.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2021 a dispus comunicarea acestuia către părți.

Părțile și-au exprimat punctul de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția netimbrării recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. împotriva deciziei civile nr. 78A din 14 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contradictorialitatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Recurenta-pârâtă susține că, deși a înțeles care era obiectul contractelor încheiate de pârâtă cu reclamanta și cui îi revenea sarcina șarjării vagoanelor, încărcării, cântăririi și transportului fierului vechi rezultat din tăierea vagoanelor, instanța de apel s-a raliat opiniei reclamantei, în sensul că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele încheiate cu aceasta.

Cu referire la aceste critici, instanța supremă reține că ele nu se referă la existența unor veritabile motive contradictorii în conținutul hotărârii, ci mai degrabă recurenta este nemulțumită de soluția adoptată de instanța de apel, mai precis de stabilirea situației de fapt reținută în urma administrării probatoriului.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt, așa cum se urmărește prin această critică.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că hotărârea recurată întrunește condițiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanța de apel a evocat și aplicat în cauza dedusă judecății textele de lege, dispozițiile contractuale și actele normative care au stat la baza adoptării soluției sale, oferind o motivare completă a respingerii argumentelor recurentei-pârâte, care conduce în mod logic către soluția din dispozitiv și poate fi verificată pe calea controlului judiciar.

Astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 2.1 din contracte, obiectul convențiilor a constat în vânzarea fierului vechi rezultat din șarjarea numărului de vagoane menționat în contracte, iar potrivit art. 5.3 și art. 5.5 din contracte, efectuarea operațiunilor și suportarea cheltuielilor privind șarjarea vagoanelor, încărcarea, cântărirea și transportul cantităților de fier reveneau reclamantei.

Totodată, a reținut instanța de apel că aceste clauze contractuale nu exclud obligația de a vinde (livra) o cantitate de fier vechi corespunzătoare avansului achitat de reclamantă sau de a restitui reclamantei diferența dintre valoarea avansului și valoarea efectiv rezultată în urma cântăririlor, obligație distinctă rezultând din art. 3.1 și art. 3.7 din contracte.

Ulterior, în baza analizei probatoriului administrat, aspect ce nu poate fi supus controlului în prezenta cale de atac, instanța a reținut că pârâta nu a făcut dovada că ar fi vândut reclamantei cantități de fier vechi corespunzătoare avansurilor plătite de aceasta din urmă sau că i-ar fi restituit reclamantei diferența "în minus", în cuantum de 4.266.251,27 RON (respectiv că și-ar fi executat obligațiile stabilite de art. 2.1 și art. 3.7 din contracte), deși, potrivit art. 1350 C. civ., recurentei-pârâte îi revenea sarcina probei cu privire la îndeplinirea obligațiilor asumate cu privire la existența unei justificări întemeiate pentru această omisiune.

În concluzie, raportat la soluția din dispozitiv, câtă vreme nu s-a demonstrat că există contradicție între considerentele deciziei recurate, criticile aduse de recurenta-pârâtă nu sprijină motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de recurs reține că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, recurenta-pârâtă urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanța de fond și de apel, o nouă verificare și interpretare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, toate susținerile recurentei care nu conțin critici în sens propriu ale deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât reluarea afirmațiilor aceleiași părți făcute în fața instanței de apel și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, nu pot constitui o motivare legală a recursului.

De aceea, chiar dacă prin decizia din apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Reține instanța supremă că, deși recurenta-pârâtă invocă aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. art. 1270 și art. 1350 C. civ., în realitate, susținerile acesteia nu conțin critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate ci urmăresc redezbaterea fondului cauzei, criticile vizând, în realitate, administrarea și interpretarea probatoriului de către instanța de apel, în vederea reținerii unei alte situații de fapt cu privire la stabilirea voinței reale a părților la încheierea contractului, la starea fizică a vagoanelor și la existența culpei contractuale în sarcina pârâtei.

Or, stabilirea situației de fapt intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză, respectiv a contractelor dintre părți, proceselor-verbale, corespondenței dintre părți și a restului înscrisurilor depuse în probațiune și la care recurenta-pârâtă a făcut referire.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuție evaluarea probelor administrate în cauză.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. împotriva deciziei civile nr. 78A din 14 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. împotriva deciziei civile nr. 78A din 14 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2021.