ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului de față, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă a fost admisă exceptia necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Dolj - sectia I Civilă, invocată din oficiu, fiind declinată competența de solutionare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Tribunalului Dolj sub nr. x/2022*.

Prin sentința nr. 76/2022 din 10 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 548/2022 din 15 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost admis apelul reclamantei, fiind anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că prima instanță a fost învestită cu o acțiune în dezdăunare, izvorul fiind răspunderea civil delictuală, din această perspectivă sentința respectând dispozițiile art. 425 C. proc. civ. relative la partea introductivă, considerente și dispozitiv.

În continuare, s-a arătat că tribunalul, respectând dispozițiile art. 9 C. proc. civ. cu privire la dreptul de dispoziție al părților, a procedat la soluționarea cauzei conform cadrului procesual stabilit de către reclamantă.

Potrivit recurentei, motivarea instanței de apel este una pur formală, care reia la nivel teoretic dispozițiile art. 425 C. proc. civ., fiind însoțită de argumentări cu privire la principiul consacrat de art. 22 C. proc. civ., însă înfrângând dispozițiile art. 9 relativ la dreptul de dispoziție al părților, întrucât rolul activ al judecătorului se circumscrie și se subordonează acestui drept.

S-a concluzionat că în mod nelegal a apreciat instanța de apel că sentința pronunțată de tribunal este nemotivată, din considerentele deciziei nerezultând în concret încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a dispus realizarea expertizei tehnice, în contextul în care aceasta nu a fost solicitată și nici nu prezintă relevanță în cauză, față de obiectul cererii, respectiv acțiune în dezdăunare, consecința fiind încălcarea cadrului procesual stabilit de reclamantă.

La data de 20 februarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Agenția Domeniilor Statului, prin care s-a invocat excepția nulității recursului iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În continuare, analizând recursul formulat de pârâta A. S.R.L., prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Recurenta invocă motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia instanței de apel este nemotivată, motivarea fiind pur formală, întrucât reia la nivel teoretic dispozițiile art. 425 C. proc. civ., fiind însoțită de argumentări cu privire la principiul consacrat de art. 22 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, în mod nelegal a apreciat instanța de apel că sentința pronunțată de tribunal este nemotivată, din considerentele deciziei nerezultând în concret încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., "în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate în concret de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

De asemenea, motivarea hotărârii reprezintă o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.

În cauză, această garanție procesuală a fost respectată, instanța de apel arătând motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de anulare a sentinței primei instanțe ca nemotivată, susținerile în sens contrar neputând fi reținute.

Astfel, curtea de apel a arătat că prima instanță "s-a limitat la a prezenta obiectul cererii de chemare în judecată și poziția pârâtei exprimată prin întâmpinare și a realizat o sumară analiză a valorii probatorii a înscrisurilor depuse de către părți", precum și că "sentința apelată nu cuprinde o prezentare a situației de fapt, nicio analiză a temeiului de drept invocat de către reclamantă, respectiv vreo analiză a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale - faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate".

A mai reținut instanța de apel că tribunalul "nu a procedat nici măcar la stabilirea concretă și corectă a situației de fapt deduse judecății pentru a-și putea prezenta ulterior un raționament juridic coerent, raportat la motivarea în drept expusă de fiecare dintre părțile litigante."

Totodată, a apreciat curtea că "stabilirea săvârșirii sau nu a faptei ilicite imputate nu se poate realiza decât în urma administrării unui probatoriu complet - înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate, cercetarea judecătorească realizată de către prima instanță fiind extrem de sumară."

S-a stabilit astfel în sarcina primei instanțe ca, în rejudecare, ulterior administrării unui probatoriu complet, să procedeze la un examen efectiv al condițiilor răspunderii civile delictuale.

Prin urmare, din considerentele deciziei recurate, rezultă că încălcările aduse art. 425 C. proc. civ., identificate de instanța de apel, au constat, în esență, în faptul că tribunalul nu a examinat susținerile reclamantei, nu a expus situația de fapt reținută, probatoriul administrat fiind unul sumar și nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale.

Cu titlu de concluzie, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a îndeplinit obligația de motivare a hotărârii în acord cu cerințele art. 425 C. proc. civ.

În consecință, critica recurentei va fi înlăturată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că în mod nelegal instanța de apel a dispus realizarea unei expertizei tehnice, în contextul în care aceasta nu a fost solicitată și nici nu prezintă relevanță în cauză, față de obiectul cererii, consecința fiind încălcarea cadrului procesual stabilit de reclamantă.

Se invocă astfel încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanță a fost învestită cu acțiune în dezdăunare, izvorul fiind răspunderea civilă delictuală, iar nu cu o acțiune în revendicare.

Arată recurenta că, în timp ce prima instanță a soluționat cererea cu respectarea cadrului procesual trasat de reclamantă, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, neținând cont de temeiul invocat în susținerea acțiunii, proba cu expertiza tehnică nefiind relevantă în cadrul acțiunii în dezdăunare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanțial, respectiv a încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material.

Or, ceea ce recurenta critică este aprecierea instanței de apel potrivit căreia în cauză se impunea administrarea probei cu expertiza tehnică, raportat la obiectul cauzei și la faptul că proba nu a fost solicitată de reclamantă, în opinia recurentei, fiind încălcat principiul disponibilității.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Teza exprimată de recurentă în sensul că instanța de apel în mod nelegal a apreciat asupra necesității administrării probei cu expertiza tehnică, întrucât nu a fost solicitată de părți și nici nu era necesară în raport cu obiectul cauzei, nu relevă nelegalitatea deciziei recurate, în sensul încălcării art. 9 C. proc. civ. sau al dispozițiilor de procedură referitoare la legalitatea probei, ci pune în discuție eventuala pertinență și concludență a acesteia.

Cu privire la principiul disponibilității, a cărui încălcare se invocă, art. 9 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", iar potrivit art. 22 alin. (6) din același cod, "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". În același sens sunt și dispozițiile art. 397 C. proc. civ.

În raport cu aceste dispoziții legale, încălcarea cadrului procesual semnifică schimbarea sau depășirea limitelor judecății, date de calitatea părților, cauza cererii sau obiectul acesteia, astfel cum au fost stabilite de reclamant.

Or, în cauză, instanța de apel, verificând sentința apelată și constatând că aceasta nu este motivată, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a admis apelul reclamantei, a anulat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, consecința fiind reluarea judecății la prima instanță.

Așa fiind, în mod eronat apreciază recurenta că instanța de apel ar fi încălcat cadrul procesual trasat de reclamantă.

Nu mai puțin, potrivit art. 22 alin. (1) teza finală C. proc. civ., judecătorul este în drept ca, în scopul aflării adevărului, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc iar, conform art. 258 corelat cu art. 264 C. proc. civ., instanțelor de fond le-a fost atribuită atât competența de a evalua și a hotărî în privința administrării probelor care sunt utile și concludente pentru stabilirea situației de fapt, căreia i se circumscrie raportul juridic litigios, cât și puterea de a aprecia liber probele administrate. Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel are competența de a dispune administrarea unor probe noi, dacă le consideră necesare pentru soluționarea pretenției deduse judecății.

În cauză, aprecierea instanței de apel în sensul necesității administrării în cauză a unei expertize tehnice se circumscrie acestor atribuții conferite de lege, opinia contrară a recurentei neavând aptitudinea de a le restrânge.

Mai mult, aprecierea cu privire la necesitatea administrării unor probe, ca expresie a rolului activ al instanței, vizează pronunțarea unei soluții temeinice și legale, nefiind în contradicție cu principiul disponibilității, astfel cum în mod greșit susține recurenta.

De asemenea, prin susținerile formulate, contestând pertinența și concludența probei cu expertiza tehnică, raportat la obiectul cererii, recurenta tinde la substituirea aprecierii curții pe aspectul probelor necesar a fi administrate în vederea stabilirii corecte a situației de fapt or, acest drept de apreciere al instanței devolutive este sustras controlului instanței de recurs.

Cu alte cuvinte, instanța de apel are libertatea deplină de apreciere cu privire la necesitatea administrării unor probe noi și la aptitudinea acestora de a conduce la soluționarea procesului, stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului fiind, de altfel, atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Prin urmare, critica recurentei nu poate fi primită întrucât, în calea extraordinară de atac a recursului, judecata este limitată la examinarea conformității deciziei pronunțate în apel cu regulile de drept aplicabile.

Pentru toate aceste considerente, constatând că decizia recurată este legală și că nu sunt incidentele motivele de recurs invocate de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 548/2022 din 15 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 548/2022 din 15 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.