ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1541/2021

HOTĂRÂRE
24.06.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1541/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2019, pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea fiecăreia dintre pârâte, la plata sumei de 25.000 euro, precum și încetarea încălcării dreptului la imagine.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 lit. f), art. 252, art. 253 alin. (81) lit. b) și c), alin. (83) și (4), art. 1357 și art. 1358 din C. civ., art. 1 pct. 11 și 12 și art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, art. 451 alin. (1) și art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 190 din 25 mai 2020, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată de pârâta S.C. B. S.A., și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5996 din 21 septembrie 2020, îndreptată prin încheierea din 07 octombrie 2020, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Craiova.

În considerentele hotărârii pronunțate, în stabilirea competenței materiale, raportându-se la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 100 din C. proc. civ., instanța a avut în vedere valoarea pretențiilor solicitate în raport de fiecare pârâtă, reprezentând daunele morale, ca rezultat al unor fapte distincte, iar nu prin cumulare, pretențiile situându-se sub plafonul de 200.000 RON (25.000 *4,75 =118.750 RON).

În ceea ce privește competența teritorială, instanța a reținut în speță incidența dispozițiilor art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială alternativă, în arport de care reclamanta și-a exercitat dreptul prevăzut de dispozițiile art. 116 din C. proc. civ., depunând cererea de chemare în judecată la una dintre instanțele competente din punct de vedere teritorial, respectiv la instanța în a cărei circumscripție s-a produs prejudiciul - Tribunalul Dolj.

Totodată, a avut în vedere și faptul că prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul Tribunalului Dolj, reclamanta și-a manifestat expres alegerea pentru instanțele competente din județul Dolj, iar prin concluziilor orale formulate la termenul din 25 mai 2020, când Tribunalul Dolj a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale și teritoriale, reclamanta a solicitat stabilirea competenței în favoarea Judecătoriei Craiova.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Craiova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1027 din 05 februarie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat invit conflictul negativ de competență; a suspendat, din oficiu, judecata cauzei; a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. și faptul că reclamanta și-a exercitat dreptul prevăzut de art. 116 din C. proc. civ., depunând cererea de chemare în judecată la una dintre instanțele competente din punct de vedere teritorial, respectiv la instanța în a cărei circumscripție s-a produs prejudiciul - Tribunalul Dolj.

Cu toate acestea, tribunalul a constatat că judecătoria este instanța competentă din punct de vedere material a soluționa cauza prin raportare la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., respectiv Judecătoria Sectorului 1 București, instanța apreciată ca fiind competentă și din punct de vedere teritorial, urmare a excepției invocate de pârâta S.C. B. S.A.

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Judecătoria Craiova și Judecători Sectorului 1 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, respectiv norma de competență de drept comun din art. 107 din C. proc. civ. și cea din art. 113 alin. (1) pct. 9 din același cod referitoare la competența teritorială alternativă.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., prin care a chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. și S.C. B. S.A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 25.000 euro, fiecare, pentru acoperirea prejudiciului generat de încălcarea dreptului la imagine, invocându-se pretinse fapte ilicite din partea pârâtelor ce au condus la prejudicierea sa.

În materia răspunderii civile delictuale, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. stipulează că:

"în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (…) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."

În ceea ce privește instanța în a cărei circumscripție se află locul producerii prejudiciului, Înalta Curte reține că este competentă să soluționeze cauza instanța în a cărei rază teritorială s-a produs lezarea valorii sociale ocrotite, respectiv prejudiciul nemijlocit, care, în circumstanțele particulare ale cauzei, în care se reclamă producerea unui prejudiciu prin difuzarea în mediu virtual a unor imagini defăimătoare la adresa reclamantei, este reprezentată de instanța de la domiciliul reclamantei.

În soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost învestită, Înalta Curte va reține prevederile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora, "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", ceea ce presupune că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, se reține că la termenul din 25 mai 2020, acordat în dosarul Tribunalului Dolj, în cadrul concluziilor orale asupra excepției necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Dolj, invocate de pârâtele S.C. C. și S.C. B. S.A., apărătorul reclamantei A. a susținut că judecătoria este instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza, iar în ceea ce privește competența teritorială, fiind vorba de o competență alternativă, a înțeles să învestească instanțele de pe raza județului Dolj, sens în care a solicitat stabilirea competenței în favoarea Judecătoriei Craiova.

La termenul din 21 septembrie 2020, acordat în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, au fost reiterate susținerile apărătorul reclamantei în sensul că Judecătoria Craiova este competentă să soluționeze cauza, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Așadar, în raport de obiectul cauzei și de temeiul de drept invocat de reclamantă, se constată că litigiul de față vizează o acțiune în răspundere civilă delictuală, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Este de reținut că pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, alegere susținută de art. 116 din C. proc. civ.

Cum, în aplicarea art. 116 din C. proc. civ., reclamanta a înțeles să opteze pentru instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită, care se află în circumscripția Judecătoriei Craiova, față de dispozițiile art. 113 pct. 9 din C. proc. civ., acestei instanțe îi revine competența să soluționeze cauza.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Craiova este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, decizie (scj.ro #180883)
28.11.2019, pe rolul Tribunalului Dolj – Secția I civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea fiecăreia dintre pârâte, la plata
ÎCCJ 2022-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1226/2022
Ședința publică din data de 26 mai 2022 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 28.12.2020,
ÎCCJ 2022-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată La data de 22 martie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Statul Roman prin Minister
ÎCCJ 2021-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1299/2021
Ședința publică din data de 10 iunie 2021 asupra conflictului de față constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la 12
ÎCCJ 2023-06-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1062/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2022, pe rolul Judecătoriei Băilești, sub nr. x/
Sursă