ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1226/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 28.12.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acestuia la încetarea faptelor ilicite identificate la punctele 3 și 4.1.2 din acțiune și care determină încălcarea dreptului la imagine al reclamantului, precum și interzicerea pentru viitor a săvârșirii acestor fapte de către pârât, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale, pentru faptele ilicite comise, obligarea pârâtului la publicarea, pe proprie cheltuială, într-un ziar de largă circulație a hotărârii ce urmează a fi pronunțată în cauză, în termen de 15 de zile de la comunicarea acesteia, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în raport de motivele de fapt expuse în cuprinsul acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 4027 din 07 mai 2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului I București, secția a I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

2.1. Prin sentința civilă nr. 127 din 01.02.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V - a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a apreciat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Cum fapta ilicită constă în presupuse afirmații calomnioase făcute de către pârât prin presă, de natură a afecta dreptul reclamantului la imagine și reputație, săvârșită în localitatea Craiova, iar prejudiciul fiind produs la domiciliul reclamantului situat în sat Corbeanca, jud. Ilfov., instanța a constatat că Tribunalul București nu este una dintre instanțele care puteau fi sesizate alternativ cu judecarea prezentei acțiuni, motiv pentru care a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 213 din 17 aprilie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalul Dolj în soluționarea prezentei cauze, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut - în esență - că dispozițiile art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de necompetență, iar aceasta se invocă în mod diferit în funcție de caracterul normei de competență încălcată.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. aceasta poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, Tribunalul București și Tribunalul Dolj și-au declinat reciproc competența teritorială de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că tribunalul inițial învestit nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în toate celelalte cazuri necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ. (conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului pârâtului), respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (în conformitate cu care, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă).

Întrucât acestea sunt norme de competență de ordine privată, deci relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul B. nu a depus întâmpinare și nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București.

Față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul București nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

În consecință, având în vedere caracterul de ordine privată al normelor de competență incidente în cauză, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2022.