ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1090/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2017, pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții C. și D., solicitând rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat la data de 31 martie 1998, autentificat sub nr. x/31 martie 1998 de Notar Public E., repunerea părților în situația anterioară, urmând a fi atrasă răspunderea contractuală a pârâților pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, așa cum este reglementată de art. 1350 C. civ., respectiv răspunderea delictuală a pârâților pentru nerespectarea regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune, așa cum este reglementată de art. 1349 C. civ., cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 8937 din 07 septembrie 2017, Judecătoria Craiova, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă. Pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 758 din 30 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova; s-a constatat ivit conflict negativ de competență și a fost înaintată cauza Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în vederea pronunțării unui regulator de competență. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/2017. Prin sentința nr. 104/29.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții C. și D., în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj Prin încheierea din 04 iunie 2018, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția puterii de lucru judecat pentru perioada anterioară datei de 04.02.2013 și excepția prescripției dreptului material la acțiune până la 14.02.2014, având în vedere că părțile s-au mai judecat în alte 4 cauze având același obiect. Prin sentința civilă nr. 842 din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Dolj, secția I civilă a hotărât următoarele: A respins acțiunea privind pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 04.02.2013 pentru autoritate de lucru judecat. A respins acțiunea privind despăgubirile pentru perioada 04.02.2013 -14.02.2014, ca fiind prescrisă. A respins, în rest, acțiunea formulată de reclamanții B. și A. în contradictoriu cu pârâții C. și D., așa cum a fost precizată la data de 21.09.2018, ca neîntemeiată. A respins cererea reclamanților privind aplicarea unei amenzi judiciare pârâților, ca neîntemeiată. A admis cererea pârâților și s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare în cuantum de 1000 RON, reclamanților. A obligat reclamanții către pârâți la plata sumei de 1866,3 RON, cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1 din 17 octombrie 2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 842/2018 formulată de B. și A., în contradictoriu cu intimații C. și D., ca neîntemeiată; a obligat pe reclamanți la plată către pârâți a sumei de 595 RON, cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 17 octombrie 2020 pronunțată în dosar nr. x/2017, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentința civilă nr. 842/22.11.2018, pronunțată în dosar nr. x/2017, formulată de petenții B. și A., în contradictoriu cu intimații C. și D.. A dispus îndreptarea erorilor materiale, strecurate în sentință sub forma omisiunilor, în sensul că se vor menționa CNP-urile pârâților astfel: "C. și D. "; se va menționa "Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, pentru restul dispozițiilor, cerere care se va depune la Tribunalul Dolj", în loc de "Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, pentru restul dispozițiilor" și se va menționa "Pronunțată în ședința publică de la 22 noiembrie 2018" în loc de "Pronunțată în ședința de la 22 noiembrie 2018". A dispus îndreptarea erorii materiale strecurată atât în minută cât și în dispozitiv, constatată din oficiu, în sensul că se va menționa "Respinge acțiunea privind rezoluțiunea și pretențiile … " în loc de "Respinge acțiunea privind pretențiile..." și "Respinge acțiunea privind rezoluțiunea și despăgubirile … " în loc de "Respinge acțiunea privind despăgubirile...". A respins în rest cererea de îndreptare a erorilor materiale ce vizează încheierile de ședință și alte aspecte ale sentinței, ca neîntemeiată. A menținut în rest dispozițiile sentinței. Prin încheierea din 05 martie 2020, pronunțată în dosar nr. x/2017, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca neîntemeiată.

Strămutarea cauzei Prin încheierea nr. 1869 din 30 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis cererea de strămutare formulată de petenții B. și A. și a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Craiova la Curtea de Apel Timișoara.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia civilă nr. 27 din 23 februarie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 04.06.2018, a sentinței civile nr. 842/22.11.2018, a sentinței civile nr. 1/17.10.2019, a încheierii de ședință din 17.10.2019, a încheierii de ședință din 05.03.2020, toate pronunțate de Tribunalul Dolj în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații pârâți C. și D.; a obligat pe apelanți să plătească intimaților suma de 7.660 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a respins cererile de aplicare a unei amenzi judiciare. Prin încheierea din 11 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul încheierii din 09 februarie 2021 și a deciziei nr. 27 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția 1 civilă, în dosarul nr. x/2017, formulată de reclamanții B. și A.. Prin decizia nr. 72 din 11 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respinsă cererea completare a deciziei nr. 27 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, formulată de reclamanții B. și A..

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 27 din 25 noiembrie 2020, a încheierii din 11 mai 2021 și a deciziei nr. 72 din 11 mai 2021, toate pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, au declarat recurs reclamanții B. și A.. 5.1. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 27 din 23 februarie 2021, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., recurenții reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 476, art. 477, art. 478 și art. 479 C. proc. civ., privind judecata apelului, întrucât nu a avut în vedere cele trei cereri de apel, ci doar întâmpinarea formulată de intimații-pârâți, pe care au denunțat-o ca fiind falsă, iar falsul nu a fost cercetat potrivit art. 304 alin. (2) - art. 308 C. proc. civ. Încălcând regulile de procedură privind judecarea apelului, instanța nu a procedat la rejudecarea fondului în limitele expres stabilite de apelanți, nu a statuat în fapt și în drept, ci s-a rezumat doar la a formula concluzii generice de susținere a celor cinci hotărâri pronunțate de instanța de fond, în contradicție evidentă cu situația de fapt reală și cu principiile de drept aplicabile. S-a mai arătat că, prin răspunsul la întâmpinare, în temeiul art. 304 alin. (1) C. proc. civ., a fost denunțată întâmpinarea ca fiind falsă, însă instanța de apel nu a examinat și nu a cercetat falsul, nu a făcut statuări în această privință, a continuat procesul în baza unui înscris a cărui veridicitate este incertă, nesocotind decizia nr. 770/2018 a Curții Constituționale, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., pronunțând decizia recurată, cu efecte vădit negative asupra raporturilor juridice dintre părți. Recurenții au mai susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură privind interogatoriul, respectiv art. 352, art. 354 și art. 358 C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel a stabilit o procedură modificată, încălcând regulile de procedură anterior precizate, prin faptul că părțile nu au fost chemate în persoană și nu au fost întrebate de către președinte asupra fiecărui fapt în parte, răspunsurile nu au fost trecute pe aceeași foaie cu întrebările, ci pe foi separate, care nu sunt semnate de președinte, grefier, de reclamanți, ci doar de pârâți . Au opinat recurenții că, în aceste condiții, interogatoriul nu a fost încuviințat pentru o justă soluționare a cauzei, ci pentru a crea o falsă impresie a îndeplinirii rolului activ al instanței; mai mult, interogatoriul nu a fost valorificat și nu i s-a atribuit nicio eficiență în soluționarea litigiului, pozitivă sau negativă, decizia recurată necuprinzând nicio referire în această privință. Recurenții au mai arătat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 248 C. proc. civ., privind procedura de soluționare a excepțiilor procesuale, respectiv nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la excepția nulității încheierii de ședință din 04 iunie 2018, excepția nulității sentinței nr. 842/22 noiembrie 2018, excepția relei-credințe, excepția abuzului de drept și excepția nulității unor acte procedurale emise de Curtea de Apel Craiova anterior strămutării, înregistrată sub nr. x/28.09.2020. O altă critică circumscrisă acestui motiv de recurs a vizat faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 14 C. proc. civ. privind contradictorialitatea, arătând recurenții că prin cererile de apel au formulat critici cu privire la onorariul de avocat care este disproporționat în raport cu activitatea desfășurată, iar instanța de fond nu a redus motivat onorariul, chiar și din oficiu, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ și nu a pus în discuția părților, în condiții de contradictorialitate, cererea părților privind acordarea cheltuielilor de judecată și cuantumul acestor cheltuieli, conchizând greșit că părțile puteau critica pe calea apelului exercitat împotriva sentinței nr. 1/2019 cuantumul acestor cheltuieli. Au mai arătat că prin completările la concluziile scrise au criticat cuantumul acestor cheltuieli, care însă nu au fost examinate de către instanța de apel. În continuare, recurenții au susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 187 C. proc. civ., deoarece nu a examinat criticile din apel împotriva soluției de obligare a reclamanților la plata amenzii judiciare în cuantum de 1000 RON și nici excepția relei-credințe și excepția abuzului de drept. Instanța de apel a reținut că obligarea reclamanților la plata sumei de 7660 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constituie sancțiunea depășirii limitelor de exercitare a drepturilor procesuale, ceea ce este inadmisibil, în opinia recurenților, fiindu-le încălcat dreptul de acces liber la justiție. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, făcând referire și la jurisprudența CEDO în materia art. 6 par. 1 din Convenția Europeană. Astfel, au susținut că instanța de apel nu a examinat criticile care i-au fost prezentate prin cele trei cereri de apel, nu a încadrat situația de fapt la normele de drept aplicabile, a emis doar concluzii generice de susținere a hotărârilor pronunțate la fond, lipsite de suport legal, vagi și imprecise. Concluziile generice de susținere a hotărârilor pronunțate la fond sunt consecința neexaminării în mod real a criticilor formulate în apel la dosarul Curții de Apel Craiova, instanța de apel efectuând o motivare implicită, care nu este permisă, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., deoarece în dispozitiv trebuia să se regăsească soluția dată fiecărei cereri ce a făcut obiectul judecății. În acest context, recurenții au arătat că decizia recurată, nemotivată în fapt și în drept, nu respectă exigențele art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că prin decizia recurată instanța de apel a încălcat și aplicat greșit mai multe dispoziții legale, respectiv art. 969-971, art. 977-985, art. 998-999, art. 1017-1018, art. 1019-1021, art. 1057-1058, art. 1062-1064, art. 1073, art. 1082, art. 1084, art. 1088, art. 1091, art. 1101, art. 1114-1116, art. 1128, art. 1635, art. 1746 din C. civ. de la 1865, precum și art. 6 alin. (6) art. 14, art. 15, art. 16, art. 78-80, art. 1349-1350, art. 1357, art. 1381, art. 1385-1386, art. 1424-1425, art. 1480 alin. (1), art. 1488 alin. (1), art. 1490, art. 1516, art. 1521-1523 alin. (2) lit. c), art. 1530, art. 1531, art. 1535 art. 1548, art. 1549-1552 art. 2254, art. 2256, art. 2261-2263 alin. (2)-(6), art. 2386 pct. 4, art. 2524, 2526 din C. civ. Au mai arătat recurenții că instanța de apel a încălcat art. 6 par. 1 și par. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 16, art. 21 alin. (1) și (3), art. 124 din Constituție, art. 7 și art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 6, art. 8, art. 9, art. 30 alin. (1), art. 32, art. 33, art. 187, art. 204 alin. (1), art. 255, art. 430, art. 431, art. 432, art. 442, art. 444, art. 425, art. 451-453 C. proc. civ. În opinia recurenților, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit regulile în materia contractului de întreținere, soluționând cauza fără a lua în considerare trăsăturile specifice ale acestui tip de contract; contractul de întreținere nr. x/31 martie 1998 este un contract cu pluralitate de creditori, F. și G., și de debitori, C. și D., consensual, bilateral, aleatoriu, intuitu personae și cu executare succesivă. Transformarea obligației de întreținere în echivalent bănesc, prin decizia civilă nr. 996 din 19 iunie 2006, fără acordul de voință al părților, nu echivalează cu novația prevăzută de art. 1128 C. civ. de la 1864, raporturile dintre părți rămânând în continuare guvernate de regulile aplicabile contractului de întreținere, obligația fiind indivizibilă. Nu operează novația, în niciunul dintre cele trei feluri prevăzute de art. 1128 din C. civ. de la 1864, acest aspect fiind reținut și prin încheierea din 04 iunie 2018, pronunțată la fond, și în motivele de apel. Prezenta cauză are ca temei juridic neexecutarea culpabilă a obligațiilor, astfel cum au fost transformate prin decizia civilă nr. 996/19.06.2006, deoarece la 3 luni de la pronunțarea acestei decizii și la 7 zile de la comunicare, creditorul F. a decedat, fără a beneficia de cele stabilite prin decizie, iar, ulterior, creditoarea G. a formulat acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere, respinsă irevocabil prin decizia nr. 859/21.10.2018 a Curții de Apel Craiova. Alte două acțiuni formulate de creditoare au fost respinse irevocabil, prin decizia nr. 2577/12.12.2012 a Curții de Apel Timișoara, respectiv prin decizia nr. 385/R/11.10.2016 a Curții de Apel Brașov. În continuare, recurenții au prezentat aspecte de fapt cu privire la litigiile dintre părți, arătând că niciunui judecător nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contractul de întreținere nr. x/31 martie 1998, stabilind alte drepturi și obligații, interpretând greșit actul de voință al părților sau atribuindu-i alt înțeles decât cel voit de părți sau denaturând înțelesul lămurit și îndoielnic al acestuia. Au mai arătat că efectelor viitoare ale situației juridice născute prin contractul de întreținere nr. x/31 martie 1998, derivate din raporturi de proprietate, care subzistă după intrarea în vigoare a legii noi, 01 octombrie 2011, le sunt aplicabile dispozițiile legii civile, potrivit art. 6 alin. (6) C. civ.. Fiind o obligație cu executare continuă, oricât de mult s-ar întinde în timp neexecutarea ei, creditorul este oricând în drept a cere fie executarea, fie desființarea contractului de întreținere, cu daune-interese, fără a i se opune prescripția ce nu curge în contra sa. Rezoluțiunea contractului de întreținere poate fi cerută pe cale judecătorească de titularul obligației, pe toată durata vieții sale, iar ulterior, în termenul general de prescripție pentru ratele cuvenite în timpul vieții creditorului și neplătite acestuia, de către moștenitori, respectiv de către reclamanți, care au cerut, în termen de 3 ani, desființarea contractului de întreținere, cu daune-interese, executarea contractului nefiind posibilă. În speță, raportat la decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a făcut o distincție între autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat, problemei de drept deduse judecății nu i s-a dat o dezlegare prin niciunul dintre litigiile anterioare, respectiv prin dosarele nr. x/2007, nr. y/2010 și nr. 5933/215/2013, deoarece nu există identitate de părți și cauză între aceste litigii și prezenta cauză. Au mai arătat că, fiind o obligație cu executare succesivă, termenul de 3 ani curge, potrivit art. 2526 C. civ., de la 22.01.2015 (decesul creditorului) pentru obligația de întreținere de 600 RON/lunar, respectiv de la 22.01.2022, pentru pomenirea defunctei G., la 7 ani de la deces. Așadar, acțiunea înregistrată la 20.01.2017 a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani. În continuare, recurenții au învederat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, potrivit art. 1082 din C. civ. de la 1864 și art. 1530 din noul C. civ., fiind în drept să solicite debitorilor pârâți plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit de creditorii decedați ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale. Au mai arătat că sunt întrunite și condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 C. civ. de la 1864 și art. 1349 noul C. civ., debitorii fiind obligați să repare integral prejudiciul patrimonial cauzat creditorilor, iar principiul reparării integrale a prejudiciului patrimonial presupune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei ilicite. Obligațiile indivizibile constituite prin contractul de întreținere, astfel cum au fost transformate prin decizia civilă nr. 996/19.06.2006, în favoarea ambilor creditori, nu permit debitorilor să le execute decât față de cei doi creditori împreună, iar plata sumei de 300 RON lunar, cu titlu de obligație de întreținere parțială, și 4900 RON, cu titlu de obligație de a suporta cheltuielile de înmormântare, parțial, nu constituie îndeplinirea obligației, dat fiind că obligația de întreținere indivizibilă nu este susceptibilă de executare parțială. S-a mai arătat că instanța de apel, nesocotind trăsăturile specifice contractului de întreținere, a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile art. 6 alin. (6) din C. civ. și a reținut greșit că legea aplicabilă cererii de rezoluțiune a făcut obiectul dezlegării în litigiul declanșat după intrarea în vigoare a noului C. civ., obiectul dosarului nr. x/2013 stabilindu-se potrivit exigențelor art. 6 alin. (2) din noul C. civ. Astfel, instanța de apel a ignorat că situația juridică născută prin contractul de întreținere este derivată din raporturi de proprietate (contractul de întreținere fiind translativ de proprietate), subzistă după intrarea în vigoare a legii noi, iar legea aplicabilă prezentei cereri în rezoluțiune nu putea face obiectul dezlegării din litigiul nr. 5933/215/2013 și nu poate face obiectul niciunei dezlegări, fiind stabilită de legea nouă civilă prin art. 6 alin. (6) C. civ. Instanța de apel a aplicat greșit art. 2526 din noul C. civ., nesocotind caracterul succesiv și continuu al obligației de întreținere, astfel cum a fost transformată prin decizia nr. 996/2006, dar și dispozițiile art. 204 C. proc. civ. când a reținut "caracterul precizator al cererii", în condițiile în care la dosar nu există nicio cerere precizatoare sau modificatoare întemeiată pe dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. Recurenții au mai arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1057-1058, art. 1128 C. civ. de la 1864, art. 2254 alin. (2) și art. 2256 din noul C. civ., art. 430-432 C. proc. civ., în raport de decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând greșit că în cauză este incidentă autoritatea de lucru judecat, sub ambele manifestări procesuale ale acesteia; dispozițiile art. 998-999, art. 1020-1021 C. civ. de la 1864, art. 14-15, art. 78-80, art. 1349-1350 din noul C. civ. și art. 12 C. proc. civ., reținând greșit că prima instanță a concluzionat judicios în sensul neverificării condițiilor prevăzute de art. 1020-1021 C. civ. de la 1864, context în care alegațiile reclamanților privind exercitarea abuzivă de către pârâți a drepturilor subiective civile sunt lipsite de temeinicie. S-a mai arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 977-985 C. civ. de la 1864, reținând greșit că nu poate fi validată încercarea reclamanților de a lărgi sfera obligației la toate pomenirile și ritualurile ulterioare, deoarece s-ar adăuga nepermis la dispozitivul hotărârii judecătorești de transformare în bani a obligației de întreținere în natură. În continuare, recurenții au arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 969-970 și art. 998-999 C. civ. de la 1864, art. 14, art. 15, art. 70-80, art. 1349-1350 din noul C. civ. și art. 12 C. proc. civ., reținând greșit că prima instanța a concluzionat corect că nicio conduită sau faptă ilicită a pârâților nu poate fi apreciată ca intrând în sfera noțiunii de faptă ilicită, de abuz de drept civil sau procesual civil sau să contravină bunelor moravuri, situație în care și cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata unei amenzi judiciare a fost legal respinsă. S-a mai susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6-8, art. 30, art. 187, art. 190-191, art. 442, art. 444, art. 451-453 C. proc. civ., reținând greșit că nu pot fi primite în calea de atac a apelului criticile reclamanților în ceea ce privește aplicarea unei amenzi judiciare pârâților, fiind o cale de atac cu caracter special prevăzută de art. 190 C. proc. civ., în același sens fiind și decizia nr. 12/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; astfel, instanța de apel a invocat greșit decizia nr. 12/2020 a ÎCCJ, care nu are legătură cu problema de drept dedusă judecății. Conchizând, recurenții au susținut că decizia recurată nu îndeplinește exigențele art. 425 C. proc. civ., respectiv în considerente nu s-au arătat susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, motivele pentru care s-au admis, respectiv pentru care s-au înlăturat cererile părților; în dispozitiv nu s-au arătat codul numeric personal, domiciliul părților, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și nici dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile. 5.2. Prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii din camera de consiliu din 11 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenții B. și A. au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Timișoara sau unei alte instanțe egale în grad, cu excepția Curții de Apel Brașov și Curții de Apel Craiova. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 442 și art. 445 C. proc. civ., aceasta fiind singura cale prin care puteau fi remediate inadvertențele semnalate. Erorile evidente semnalate în cuprinsul cererii de îndreptare au fost dovedite cu cele trei apeluri, respectiv prin apelul împotriva încheierii din ședința publică din 04 iunie 2018 și împotriva sentinței nr. 842/22 noiembrie 2018, apelul împotriva sentinței nr. 1/17 octombrie 2019 (completare hotărâre) și împotriva încheierii din camera de consiliu din 17 octombrie 2017 (îndreptare eroare materială), apelul împotriva încheierii din camera de consiliu din 05 martie 2020 (îndreptare eroare materială), cu înregistrările audio ale ședinței din 09 februarie 2021, prin dispozițiile art. 223 alin. (1) lit. a)-h) C. proc. civ. și înscrisurile aflate la dosar apel vol. II, prin decizia civilă nr. 996/16 iunie 2006 a Tribunalului Dolj, art. 431 și art. 425 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că încheierea atacată cuprinde motive contradictorii, instanța de apel apreciind că lipsa de interes trebuie reținută și pentru erorile invocate cu privire la decizia de apel, inclusiv pentru lipsa codului numeric personal și a domiciliului părților, aceste considerente fiind contradictorii cu dispozitivul deciziei civile nr. 72/11 mai 2021 prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale. S-a mai arătat, în cadrul acestui motiv de casare, că din încheierea recurată lipsește motivarea în fapt și în drept. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 30, art. 32, art. 33, art. 425 alin. (1) lit. b), c) și alin. (2), art. 442 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 din CEDO, art. 21 alin. (1)-(3) și art. 124 din Constituția României. Recurenții au arătat că instanța de apel a încălcat normele de drept care vizează principiul forței obligatorii a convențiilor civile, respectiv principiul forței obligatorii a contractului de întreținere nr. x/31 martie 1998, astfel cum a fost transformat (în echivalent bănesc) prin decizia civilă nr. 996/19 iunie 2006 a Tribunalului Dolj, respectiv art. 1128 C. civ. de la 1864 privind novațiunea. Instanța de apel a încălcat normele de drept material reținând lipsa de interes în formularea cererii de îndreptare, inadmisibilitatea cererii de îndreptare și lipsa vătămării, denaturând cuprinsul motivului nr. 8 din cererea de îndreptare, reținând greșit și cu intenție "omisiunea soluționării unor petite" (care a făcut obiectul cererii de completare, respinsă prin decizia nr. 72/11 mai 2021) și "existența unui dispozitiv care trebuie lămurit" în loc de "omisiunea arătării în dispozitiv a soluției date tuturor cererilor deduse judecății". 5.3. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 72 din 11 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenții B. și A. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Timișoara sau unei alte instanțe egale în grad, cu excepția Curții de Apel Brașov și Curții de Apel Craiova. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții au arătat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 444, art. 445, art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) art. 123, art. 124, art. 177, art. 248, art. 304-308, art. 476-478, art. 479, art. 14, art. 15 C. proc. civ., fiind nerespectat principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității, principiul contradictorialității și principiul oralității dezbaterilor, raportat la cele statuate prin decizia nr. 221 din 15 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Au arătat că cererea de completare dispozitiv a fost soluționată la primul termen de judecată, completul fiind format din președinte H. și judecător I., și învestit cu soluționarea a 6 cereri incidentale formulate în apel și asupra cărora instanța a omis să se pronunțe, respectiv excepția nulității încheierii de ședință din 04 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, excepția nulității sentinței nr. 842/22 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, excepția relei-credințe și excepția abuzului de drept, denunțarea ca falsă a întâmpinării, cererea de îndreptare și excepția nulității unor acte de procedură emise de instanța de apel, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în apel. Instanța, la primul termen de judecată, constatând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, or, nu toate părțile au cerut judecarea cauzei în lipsă, ci numai apelanții-reclamanți, nu și intimații-pârâți; astfel, instanța nu a pus în discuție cererile incidentale, fiind astfel încălcate principiile de drept procesual civil. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că hotărârea recurată nu îndeplinește exigențele motivării, astfel cum prevede art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cum s-a reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni. Astfel, instanța de apel a omis să examineze motivele de apel și excepțiile invocate prin cererile de apel, în apel și în cererea de completare a deciziei civile nr. 27/23 februarie 2021, respectiv apelul împotriva încheierii din 04 iunie 2018 a Tribunalului Dolj, apelul împotriva sentinței nr. 842/22 noiembrie 2018 a Tribunalului Dolj, apelul împotriva sentinței nr. 1/17 octombrie 2019 a Tribunalului Dolj (completare hotărâre), apelul împotriva încheierii din 17 octombrie 2019 a Tribunalului Dolj (îndreptare hotărâre), apelul împotriva încheierii din 05 martie 2020 (îndreptare hotărâre), denunțarea ca fals a înscrisului "întâmpinare" depus în apel, întemeiată pe art. 304 alin. (1) C. proc. civ. și cererea de îndreptare și excepția nulității unor acte procedurale emise de Curtea de Apel Craiova. Recurenții au opinat că, prin analiza parțială a motivelor de apel, instanța a lăsat necercetată o parte semnificativă a criticilor formulate în calea de atac a apelului, iar în lipsa devoluării totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunțate în apel, lipsind considerentele la care să se raporteze instanța de recurs în efectuarea controlului de legalitate. S-a mai arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere "generică și globală" a cererii de completare a deciziei civile nr. 27/23 februarie 2021, considerentele fiind vagi, neclare și neputând constitui motivare în fapt și drept, în înțelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a statuărilor instanței supreme, a art. 21 alin. (3) din Constituția României, a art. 6 din CEDO, a art. 31 din Avizul nr. 11 al CCJE, fiind în contradicție cu situația de fapt și cu principiile de drept. În continuare, recurenții au susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii apelanților-reclamanți privind cheltuielile de judecată, iar reținerea că "neinserarea unei atare mențiuni nu este susceptibilă de a le produce apelanților o vătămare de natură procedurală" nu poate constitui motivare, în fapt și în drept, ci este în contradicție cu starea de fapt și cu principiile de drept. Referitor la respingerea solicitării intimaților-pârâți de aplicare a unei amenzi judiciare apelanților-reclamanți, instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. astfel, recurenții au opinat că cererea trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece aplicarea unei amenzi judiciare este lăsată la aprecierea instanței judecătorești, iar nu la latitudinea părților, iar o motivare constând într-un limbaj generic echivalează cu o lipsă de judecată, iar lipsa activității de judecată echivalează cu nepronunțarea. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv art. 6 - art. 9, art. 12, art. 14, art. 15, art. 30 alin. (1) și (6), art. 32, art. 33, art. 174 și urm., art. 187, art. 205, art. 245-247, art. 233 și art. 425 C. proc. civ., art. 6 din CEDO, art. 21 alin. (1)-(3) și art. 124 din Constituția României. De asemenea, au fost încălcate implicit normele de drept material care vizează principiul forței obligatorii a convențiilor civile, respectiv principiul forței obligatorii a contractului de întreținere nr. x/31 martie 1998, a cărei rezoluțiune se cere, respectiv art. 969-971, 977-985, 998-999, 1017-1018, 1019-1021, 1057-1058, 1062-1064, 1073, 1082, 1084, 1088, 1091, 1101, 1114-1116, 1128, 1635, 1746 din C. civ. de la 1865, aplicabil la data de 31 martie 1998 când a fost încheiat contractul de întreținere, precum și art. 6 alin. (6), (14), (15), (16), (78)-(80), 1349-1350, 1357, 1381, 1385, 1386, 1424, 1425, 1480, 1488, 1490, 1516, 1521-1523, 1530, 1531, 1535, 1548, 1549-1552, 2254, 2256, 2261-2263, 2386, 2524, 2526 din Noul C. civ. aplicabil de la 01 octombrie 2011.

Apărările formulate în cauză Intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în principal, anularea recursurilor, deoarece urmăresc schimbarea deciziei pentru motive de netemeinicie, iar în subsidiar, respingerea recursurilor, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată. Referitor la motivul de recurs circumscris art. 488 pct. 5 C. proc. civ., intimații au susținut că, prin cererile de recurs, recurenții nu au invocat nicio nulitate expresă și nici nu au dovedit vreo vătămare a regulilor de procedură pretins invocate, ci și-au exprimat nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate, fără a prezenta critici de nelegalitate. Referitor la critica cu privire la presupusul fals constituit de întâmpinarea formulată de intimați în apel, au arătat că apărătorul lor ales a adus la cunoștința instanței că a fost invocat falsul, însă recurenții-reclamanți au precizat că solicită calificarea acestuia ca fiind o apărare de fond, iar nu un fals care să urmeze procedură privind cercetarea falsului, aspecte reținute în ședința din 09 februarie 2021, pag. 1 par. 7-8. Referitor la proba cu interogatoriu, au arătat că recurenții nu au dovedit o vătămare prin administrarea probei în modalitatea propusă de instanță și chiar dacă ar fi fost o nulitate relativă, aceasta a fost acoperită prin acordul recurenților cu privire la modalitatea de administrare a interogatoriului, care se regăsește în cuprinsul încheierii de ședință din 19.01.2021, pag. 2 par.

In ceea ce privește criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., intimații au arătat că hotărârea atacată este clară, cu referire la fiecare motiv de apel relevant, considerentele fiind în concordanță cu soluția din dispozitiv. Referitor la motivul de recurs circumscris art. 488 pct. 8 C. proc. civ., intimații au învederat că s-au invocat pe calea recursului motive de netemeinicie, înșiruindu-se în mod generic o serie de articole pretins încălcate, unele dintre acestea nefiind aplicabile și nici supuse judecății până la acest moment procesual, fiind practic o reiterare a motivelor de fond și apel. 7. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 martie 2022 completul de filtru a respins excepția nulității recursurilor declarate de reclamanții A. și B., invocată de intimații-pârâți C. și D.. A admis în principiu recursurile declarate de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 27 din 23 februarie 2021, încheierii din data de 11 mai 2021 și deciziei nr. 72 din 11 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 18 mai 2022, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând deciziile și încheierea recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. II.1. Asupra legalității deciziei civile nr. 27 din 23 februarie 2021 Recursul reclamanților a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., criticile concrete de nelegalitate, amplu dezvoltate, putând fi sintetizate și structurate astfel: - încălcarea regulilor devoluțiunii apelului, în sensul ignorării motivelor de apel și luării în considerare doar a întâmpinării, denunțată ca fiind falsă și necercetată ca atare de către instanța de apel; - încălcarea regulilor de procedură în materie de interogatoriu; - omisiunea examinării unor excepții procesuale; - nesocotirea principiilor contradictorialității și rolul judecătorului în aflarea adevărului, prin respingerea greșită a criticilor aduse cuantumului disproporționat al cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat; - omisiunea examinării criticilor aduse sancțiunii amenzii judiciare aplicate reclamanților; - motivarea generică, vagă, imprecisă și implicită, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești și îngrădirea dreptului la un proces echitabil; - încălcarea și aplicarea greșită a regulilor de drept în materia contractului de întreținere, în sensul nesocotirii argumentului că transformarea obligației de întreținere în echivalent bănesc prin decizia nr. 996/2006, fără acordul părților, nu echivalează novație, obligația fiind în continuare indivizibilă; - statuarea greșită în privința legii aplicabile efectelor viitoare ale situației juridice născute din contractul de întreținere nr. x/1998, derivate din raporturi de proprietate, în opinia recurenților fiind incidente dispozițiile noului C. civ., conform art. 6 alin. (6); - nesocotirea regulii de drept potrivit cu care obligația de întreținere indivizibilă nu este susceptibilă de executare parțială, cu consecința reținerii greșite a concluziei că plata sumelor de 300 RON lunar cu titlu de întreținere și de 4900 RON cu titlu de cheltuieli de înmormântare ar constitui îndeplinirea obligației debitorilor întreținerii; - nesocotirea caracterului succesiv și continuu al obligației de întreținere și reținerea greșită a sancțiunii prescripției, în condițiile în care acțiunea a fost introdusă la 20.01.2017, înlăuntrul termenului general de 3 ani, calculat de la data decesului creditoarei G. (22.01.2015); - reținerea greșită a existenței autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiile anterioare (dosarele nr. x/2007, nr. y/2010 și nr. 5933/215/2013), câtă vreme chestiunii litigioase pendinte nu i s-a dat o dezlegare în respectivele procese și nici nu există identitate de părți și cauză în raport cu procesul de față; - încălcarea dispozițiilor legale în materia interpretării convențiilor, prin reținerea greșită a argumentului potrivit cu care, prin lărgirea sferei obligației de întreținere la toate pomenirile și ritualurile ulterioare, s-ar adăuga nepermis la dispozitivul hotărârii judecătorești de transformare în bani a obligației de întreținere în natură; - validarea greșită a concluziei că nu sunt întrunite în cauză condițiile răspunderii civile contractuale pentru neexecutarea culpabilă a obligației debitorilor întreținerii și nici cele ale răspunderii delictuale sub motiv că nicio conduită sau faptă ilicită a pârâților nu a putut fi apreciată ca intrând în sfera noțiunii de faptă ilicită sau abuz de drept ori contravenind bunelor moravuri. Cu titlu preliminar, sub aspectele care interesează examinarea motivelor de recurs, Înalta Curte are a observa că demersul judiciar astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată, precizată ulterior, a supus judecății instanțelor de fond acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere nr. x/1998 cu repunerea părților în situația anterioară, răspunderea contractuală pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, în temeiul art. 1350 din C. civ., și răspunderea delictuală pentru nerespectarea regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune, în temeiul art. 1349 din C. civ. Contractul de întreținere autentificat sub nr. x/31.03.1998 la BNP E. a fost încheiat între creditorii întreținuți F. și G., pe de o parte, și debitorii întreținători C. și D., pe de altă parte, prin care cei dintâi au transmis celor din urmă dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcții, situat în mun. Craiova, str. x, și dreptul de concesiune asupra unui loc de veci cu 2 morminte, situat în Cimitirul Sineasca din Craiova, în schimbul întreținerii până la sfârșitul vieții cu toate cele necesare traiului zilnic și al înmormântării potrivit datinilor și obiceiurilor creștinești, înstrăinătorii rezervându-și dreptul de uzufruct viager. Creditorii obligației de întreținere, F. și G., au decedat la data de 14.09.2006, respectiv data de 22.01.2015. Acțiunea în rezoluțiune pendinte a fost introdusă de reclamanți la data de 20.01.2017, în calitate de moștenitori ai creditorilor obligației de întreținere, în contradictoriu cu debitorii obligației de întreținere, pârâții C. și D., și este precedată de alte patru procese declanșate în mod succesiv de către creditorii/creditoarea obligației de întreținere, a căror finalitate urmărită a fost desființarea retroactivă a contractului de întreținere antereferit. Astfel, primul litigiu a format obiectul dosarului nr. x/2005 al Judecătoriei Craiova (dosar nr. x/2006 al Tribunalului Dolj, respectiv dosarul nr. x/2006 al Curții de Apel Craiova) și a avut ca obiect acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere formulată de reclamanții creditori F. și G. în contradictoriu cu pârâții debitori C. și D., proces în cadrul căruia a fost formulată cerere reconvențională pentru transformarea în bani a obligației de întreținere, motivat de refuzul nejustificat al creditorilor de a primi întreținerea. Procesul a fost soluționat prin decizia civilă nr. 996/19.06.2006 a Tribunalului Dolj, secția civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3357/12.12.2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii în rezoluțiune și al admiterii cererii reconvenționale, cu consecința transformării în echivalent bănesc a obligației de întreținere stabilită prin contractul de întreținere autentic nr. x/1998, în cuantum de 300 RON lunar (3.000.000 RON ROL lunar) în favoarea fiecărui reclamant-creditor, până la sfârșitul vieții, iar la deces să suporte cheltuielile de înmormântare, potrivit datinilor și obiceiurilor creștinești. Cel de-al doilea litigiu, înregistrat la data de 24.01.2007 (dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Craiova) a avut ca obiect acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere și repunerea părților în situația anterioară, formulată de reclamanta creditoare G. în contradictoriu cu pârâții C. și D., soluționată irevocabil în sensul respingerii, prin decizia civilă nr. 859/21.10.2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Cel de-al treilea litigiu (dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Craiova) a avut ca obiect acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere formulată de reclamanta creditoare G. în contradictoriu cu pârâții debitori C. și D., pentru neexecutarea culpabilă de către pârâți a obligațiilor contractuale în perioadele 24.01.2007 - 17.11.2008 și 19.10.2009 - 3.05.2010, soluționată irevocabil, de asemenea în sensul respingerii, prin decizia civilă nr. 2577/12.12.2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. În fine, cel de-al patrulea litigiu, înregistrat la data de 14.02.2013 (dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Craiova), a avut ca obiect acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere și repunerea părților în situația anterioară, formulată de reclamanta creditoare G. în contradictoriu cu pârâții C. și D., pentru neexecutarea culpabilă de către pârâți a obligațiilor contractuale în perioada 14.09.2006 - 14.02.2013, soluționată irevocabil în sensul respingerii, prin decizia civilă nr. 385/R/11.10.2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Luând în examinare criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate. Astfel, contractul de întreținere a fost încheiat în anul 1998, iar transformarea în bani a obligației de întreținere s-a realizat pe cale judiciară, în baza deciziei civile nr. 996/2006 (irevocabilă la data de 12.12.2006), la cererea debitorilor obligației (pârâți în cauza de față), pentru refuzul nejustificat al creditorilor (autorii reclamanților) de a primi întreținerea. În consecință, legea aplicabilă efectelor contractului de întreținere, în planul raporturilor de drept substanțial, este C. civ. din 1864, în vigoare la data încheierii actului juridic, potrivit principiilor neretroactivității legii civile și al ultraactivității legii vechi ca excepție de la aplicarea imediată a legii civile noi, consacrate de art. 1 din C. civ. din 1864, art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 287/2019 privind C. civ. și art. 3 și 102 din Legea de punere în aplicare nr. 71/2011. Așadar, statuând asupra legii aplicabile efectelor contractului în discuție, în sensul reținerii incidenței normelor de drept comun din vechea reglementare civilă, instanțele de fond și de apel au rezolvat corect conflictul de drept intertemporal. Mai mult decât atât, în mod judicios a observat instanța de apel faptul că problematica legii civile aplicabile acțiunii în rezoluțiunea contractului de întreținere a fost tranșată jurisdicțional în litigiul imediat anterior (dosarul nr. x/2013), în care demersul în vederea desființării retroactive a contractului și repunerii părților în situația anterioară, pentru neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere, a fost plasat, din unghiul criteriului temporal, în domeniul de acțiune a C. civ. din 1864 (art. 1020-1021). Ca atare, este vădit nefondată critica recurenților axată pe ideea incidenței în speță a excepției reglementate de art. 6 alin. (6) din noul C. civ., potrivit cu care legea nouă se aplică și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării sale în vigoare, derivate din raporturile de proprietate. Aceasta întrucât, este de domeniul evidenței faptul că nu e îndeplinită ipoteza normei în discuție, câtă vreme litigiul pendinte este grefat pe raporturi juridice contractuale, iar nu pe raporturi de proprietate. Este locul a aminti că acest tip de contract a fost reglementat ca element de noutate în C. civ. din 2009; în vechea reglementare civilă, configurația contractului de întreținere, din perspectiva caracterelor judiciare, a fost cea a unui contract nenumit, cu titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic și translativ de proprietate, în cadrul căruia prestarea întreținerii constituie o obligație de a face, creanța de întreținere este esențialmente personală, iar în caz de pluralitate de părți obligația de întreținere este una indivizibilă (activ și pasiv). Doctrinar, acesta era definit drept contractul prin care una dintre părți înstrăinează un bun sau plătește o sumă de bani (capital), iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreținerea în natură (de regulă, hrană, îmbrăcăminte, îngriji medicale etc.) pe timpul cât va trăi, iar după moarte s-o înmormânteze. În mod consecvent, în doctrina și jurisprudența dezvoltate sub imperiul C. civ. din 1864, s-a admis ca excepție de la regula executării în natură a obligației de întreținere posibilitatea transformării pe cale amiabilă sau pe cale judiciară a obligației de întreținere într-o obligație bănească, dacă apar situații când, dependent sau independent de voința părților, executarea în natură devine imposibilă. Este și cazul transformării pe cale judiciară, la sesizarea debitorului obligației de întreținere, care e ținut să facă dovada faptului că, în mod culpabil, fără temei, creditorul refuză să primească întreținerea. Ca urmare a admiterii unui atare demers judiciar, debitorul este obligat să plătească, sub forma unor prestații periodice, o sumă de bani cu titlu de despăgubiri echivalente, al cărei cuantum se stabilește în funcție de nivelul real al necesităților de întreținere ale creditorului și care poate fi modificat la cererea părții interesate în raport cu evoluțiile ulterioare. Raportând aceste considerații cu valoare generală la circumstanțele factuale concrete ale litigiului pendinte, Înalta Curte are a observa, similar instanței de apel, faptul că prin hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia civilă nr. 996/2006 a Tribunalului Dolj), la cererea pârâților debitori, s-a dispus "transformarea în e