ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5595/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 09.11.2020, inițial pe rolul Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată parata Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la achitarea sumei de 60.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării in vigoare a legii 236/2019 si pana la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adica de la data de 16.12.2019 - pana la data de 24.07.2020), conform art. IV alin (1) din Legea 236/2019, pentru fiecare contract încheiat aferent unei circumscripții sanitar veterinare.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal

Prin încheierea de ședință din data de 12 februarie 2021, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale-procesuale a acestei secții de a soluționa cererea de chemare în judecată, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă din cadrul aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Dolj.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut în esență că, în contextul în care art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 conferă posibilitatea de a beneficia de suma de 10.000 RON lunar numai beneficiarilor contractelor de concesiune(acord cadru de servicii) încheiate pentru realizarea activităților prevăzute de alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 - până la finalizarea respectivelor contracte -, trebuie considerat că litigiul dedus judecății este unul apărut în legătură cu executarea respectivului contract.

Or, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun", în timp ce art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 - privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor - prevede: "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul".

Coroborând prevederile legale anterior menționate, este indubitabil că speța dedusă judecății nu poate fi soluționată de către instanța de contencios administrativ și fiscal - ci de către instanța civilă, și anume secția civilă a Tribunalului.

Referitor la Tribunalul competent teritorial, este de remarcat că art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 instituie o competență alternativă, reclamantul având opțiunea de a investi cu soluționarea cauzei fie instanța de la domiciliul/sediul său, fie pe cea de la sediul autorității contractante.

Dat fiind că reclamantul s-a adresat Tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul, se va considera că a făcut o alegere pentru respectiva instanță - și anume Tribunalul Dolj.

Astfel, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile din cadrul Tribunalului Dolj, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2021, sub același număr unic de dosar.

Hotărârea secției a II-a Civile din cadrul Tribunalului Dolj:

Sentința nr. 85/2021 din data de 10 mai 2021 secția a II-a Civilă din cadrul Tribunalului Dolj a admis la rându-i excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință a reținut în esență instanța civilă din cadrul Tribunalului Dolj că, din cuprinsul cererii de chemare in judecată reiese că obiectul acțiunii este reprezentat de refuzul nejustificat al autorității de a soluționa într-un termen rezonabil cererea reclamantului, de a se achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 236/2019 și, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, îi revine Curții de Apel Craiova, în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantului, competența de soluționare a prezentei acțiuni.

Astfel, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.06.2021, sub un alt număr de dosar, respectiv sub nr. x/2021.

Prin sentința nr. 211/2021 din data de 5 iulie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței materială, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că, în cauză, reclamanta - cabinet medical veterinar, se plânge împotriva refuzului instituției publice de a-și îndeplini o obligație prevăzută de legiuitor, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, pentru fiecare contract încheiat, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Astfel cum se observă din art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, suma în discuție reprezintă un beneficiu acordat de lege persoanelor vizate de acest text normativ, pentru contractele aflate în derulare, fiind, așadar, solicitată în executarea unei obligații legale stabilite în sarcina instituției publice, și nu a unei obligații contractuale.

Cererea reclamantei privește acordarea sumelor prevăzute la art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004 (art. IV din Legea nr. 236/2019), potrivit căruia, "(1) Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative."

Din analiza textelor legale menționate, rezultă că, direcțiile județene sunt cele care încheie contractele de concesiune, care achită suma prevăzută la art. 6 din Anexa 2

1

la O.G. nr. 42/2004 și care gestionează, realizează și controlează controlul activităților sanitar-veterinare pe teritoriul județului.

Bugetul direcțiilor județene (ordonatori terțiari de credite) este aprobat de Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ordonator principal de credite) în urma cererilor și propunerilor acestora.

Deci, obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie acțiunii, astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ. competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului, iar potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.(...).

Astfel, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Deopotrivă, s-a constatat ivit conflictul negativ de compență, fiind sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Prin urmare, dosarul având ca obiect conflict negativ de competență a fost înregistrat la data de 08 septembrie 2021, sub număr de dosar x/2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanță care, prin Rezoluția Completului învestit cu judecarea sa, din data de 23.09.2021, a fixat termen pentru soluționarea acestuia la data de 16.11.2021, în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 201 C. proc. civ. și art. 109 din Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competență, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluționeze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanță ierarhic superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Analizând obiectul cauzei deduse judecății, în regulator de competență, precum și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare în primă instanță a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire la natura litigului dedus judecății.

Se constată că reclamantul, invocând existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, solicită plata unei sume de bani pretinse în temeiul legii, respectiv al art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, potrivit căruia "beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Prin urmare, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, ce vizează perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și cea a O.U.G. nr. 117/2020 (respectiv 16.03.2020 -24.07.2020), constată Înalta Curte că reclamantul își întemeiază, în principal, pretențiile pe însăși Legea nr. 236/2019, iar nu pe contractul de concesionare, reclamantul invocând dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Procedând la analiza prevederilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, Înalta Curte observă că acestea au caracterul unei norme tranzitorii, de aplicare a prevederilor alin. (7) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 (alineat introdus în structura O.G. nr. 42/2004, prin Art. I, pct. 2 din Legea nr. 236/2019), menite să ofere stabilitate actului normativ, ulterior modificării operate prin Legea nr. 236/2019 și să asigure realizarea scopului în vederea căruia a fost adoptată noua reglementare într-o manieră care să elimine un posibil tratament discriminatoriu între beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii vizate de art. 15 din O.G. nr. 42/2004, încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și cei ce sunt beneficiarii unor astfel de contracte încheiate anterior momentului adoptării modificării legislative.

Prin urmare, pretenția afirmată de reclamant este în legătură strânsă cu contractele administrative de care acesta se prevalează, dar nu decurge din executarea lor, ceea ce înseamnă că litigiul nu poate fi considerat ca unul decurgând din executarea unor astfel de contracte.

În speță, reclamantul se plânge împotriva refuzului instituției publice de a-și îndeplini o obligație prevăzută de legiuitor, respectiv de a plăti suma stabilită lunar, în favoarea beneficiarilor contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Astfel cum se observă din art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, suma în discuție reprezintă un beneficiu acordat de lege persoanelor vizate de acest text normativ, pentru contractele aflate în derulare, fiind, așadar, solicitată în executarea unei obligații legale stabilite în sarcina instituției publice, și nu a unei obligații contractuale.

Așa fiind, competența materială de soluționare a cauzei se determină în raport de norma cu caracter general în materia contenciosului administrativ înscrisă în art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, potrivit căreia "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Împrejurarea că a fost chemată în judecată doar autoritatea centrală coordonatoare, respectiv Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, nu prezintă relevanță sub aspectul competenței, importantă fiind natura raportului juridic dedus judecății, care, în cazul de față este grefat pe acte emise de o autoritate publică județeană, legea fiind cea care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului prin care se face plata sumei pretinse de reclamant și în funcție de cuantumul acesteia.

Astfel, în condițiile în care direcțiile județene sunt cele care verifică și aprobă solicitarea de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, făcând și plata efectivă a acesteia, competența de soluționare a prezentei cauze se va stabili prin raportare la natura raportului juridic dedus judecății, fiind avute în vedere normele juridice aplicabile raporturilor dintre părți, în funcție de izvorul dreptului dedus judecății și nu calitatea procesuală a pârâtei chemate în judecată, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor putând fi obligată doar la alocarea sumelor necesare, urmare a cererilor și propunerilor făcute de direcțiile județene.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, va stabili competența de soluționare în primă instanță a litigiului în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabilit competența de soluționare în primă instanță a prezentului litigiul, în favoarea tribunalului în raza teritorială a căruia se află sediul reclamantului, respectiv în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.