ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.04.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 839/2020

HOTĂRÂRE
09.04.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 839/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2019, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata daunelor morale în cuantum de 45.000 RON, reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamantă, precum și obligarea acestuia să-și ceară scuze în mod public, cu cheltuieli de judecată.

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește competența teritorială a instanței judecătorești, reclamanta a arătat că Judecătoria Craiova este competentă teritorial, raportat la dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanța în circumscripția căreia s-a produs prejudiciul.

Prin sentința nr. 9580 din 19 septembrie 2019, Judecătoria Craiova a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivare, judecătoria a reținut că excepția de necompetență teritorială a fost invocată de pârât, prin întâmpinare, în termenul legal.

A constatat că este incident art. 107 C. proc. civ., față de împrejurarea că din copia cărții de identitate rezultă că pârâtul locuiește în București, str. x, sector 1 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat sentința nr. 7453 din 22 noiembrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

A constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Craiova, a suspendat judecata și a trimis dosarul la Înalta Curtea de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, a arătat că, în raport de obiectul cauzei, sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

A constatat că este vorba despre o competență teritorială alternativă, reclamantul având de ales între instanța de la domiciliul pârâtului și cea de la locul săvârșirii faptei.

A arătat că fapta pârâtului s-a săvârșit în sistemul on line, mediu virtual, cu posibile efecte asupra întregului teritoriu și cu atât mai mult la domiciliul reclamantului sau la locul de muncă al acestuia, aflate în Craiova, acolo unde fapta săvârșită are potențialul de a-i afecta imaginea sau de a aduce atingere onoarei și reputației sale.

Prin urmare, cum domiciliul pârâtului se află în București sectorul 1 și locul producerii prejudiciului se situează în Craiova, atât Judecătoria Craiova cât și Judecătoria Sectorului 1 erau deopotrivă competente să soluționeze cauza.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Craiova, reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la locul producerii prejudiciului.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 107 alin. (1) C. proc. civ. prevede "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Totodată, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. "În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: ….. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale, ce reprezintă prejudiciul suferit de aceasta ca urmare postării de către pârât a unor discuții purtate pe un grup de socializare.

Se constată că izvorul pretențiilor reclamantei este fapta pârâtului de a posta diverse mesaje, deci răspunderea civilă delictuală a acestuia.

În raport de textele de lege mai sus citate și de obiectul acțiunii, se reține că sunt competente atât instanța de la domiciliul pârâtului, care este Judecătoria Sectorului 1 București, cât și instanța de la locul săvârșirii prejudiciului.

Cu privire la stabilirea locului săvârșirii prejudiciului, Înalta Curte reține că fapta pârâtului s-a săvârșit în sistemul on line, dar cu referire la activitatea reclamantei de realizatoare și moderatoare emisiune în cadrul SRTV Biroul Teritorial Craiova. din sediul atingere onoarei și reputației sale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că locul săvârșirii prejudiciului este Craiova, ceea ce înseamnă că atât Judecătoria Craiova, cât și Judecătoria Sectorului 1 București erau deopotrivă competente.

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Craiova, conform art. 116 C. proc. civ., reclamanta și-a exercitat dreptul de a alege între instanțe deopotrivă competente, așa cum reiese și din susținerile avocatului ales făcute în fata Judecătoriei Craiova, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la locul producerii prejudiciului.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte reține că Judecătoria Craiova este compententă, ca primă instanță sesizată de reclamantă; așadar, această instanță nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței în favoarea altei instanței.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, decizie (scj.ro #180883)
competenței materiale, raportându-se la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 100 din Codul de procedură civilă, instanța a avut în vedere valoarea pretențiilor solicitate în raport de fiecare pârâtă, reprezentând daunele morale, ca r
ÎCCJ 2020-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1045/2020
Ședința publică din data de 4 iunie 2020 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2019, pe rolul Judecătoriei Târgov
ÎCCJ 2019-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1556/2019
există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial, aceste norme legale instituind o competență de ordine privată. Necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât p
ÎCCJ 2020-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1347/2020
prevede altfel", fiind aplicabile dispozițiile care reglementează competența teritorială de drept comun, în absența unei norme contrare. Conchizând, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, excepție invoc
ÎCCJ 2020-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1888/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Judecătoriei Craiova, secția Civilă la 3 decembrie 2019, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., so
Sursă