ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2685/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 28 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., Acum S.R.L., K. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R.., S. S.R.L., T. S.R.L., L. S.R.L., U. S.R.L., V. - Cabinet Medical Veterinar Individual, W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., GG. S.R.L. și HH. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata către reclamante a sumei de 10.000 RON/lună pentru fiecare contract în perioada decembrie 2019 - data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, până în luna iulie 2020 inclusiv - data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea și susținerea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1090 din 14 iulie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea ca nefondată față de pârâtul Guvernul României.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a respins acțiunea formulată de reclamantele menționate împotriva pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 34 A din 22 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în evocarea fondului, a admis în parte acțiunea formulată de reclamante, a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata următoarelor sume: 280.000 RON către DD. S.R.L.; 210.000 RON către A. S.R.L.; 140.000 RON către B. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., J. Care S.R.L., M. S.R.L., O. S.R.L., L. S.R.L., U. S.R.L., HH. S.R.L.; 120.000 RON către S. S.R.L., T. S.R.L.; 70.000 RON către II. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., JJ. S.R.L., K. S.R.L., N. S.R.L., P., Q., R., V. - Cabinet Medical Veterinar Individual, W. S.R.L., X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., S.C. BB. S.R.L., KK. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., LL. S.R.L., MM. S.R.L., GG. S.R.L..

A respins cererea formulată în contradictoriu cu Guvernul României, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2024, s-a solicitat completarea dispozitivului acestei decizii în sensul de a obliga pârâta la plata către reclamanta S.C. P. S.R.L. a sumei totale de 140.000 RON (2 x 70.000 RON), astfel cum s-a solicitat în acțiunea introductivă pentru două locații (C.S.B. Râmnicelu și C.S.V. Puiești) și în sensul de a obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 527/A din 13.05.2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea și a dispus completarea dispozitivului deciziei menționate cu mențiunea obligării pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei de 70.000 RON suplimentar către S.C. P. S.R.L. și cu mențiunea obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamante, în cuantum de 59.048,5 RON în primă instanță și 10.600 RON în primă instanță.

Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 527A din 13.05.2024, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 34A din 22.01.2024.

În susținerea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și diminuarea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa.

În motivarea solicitării, recurenta a susținut că onorariul avocațial pretins de reclamanți este vădit disproporționat față de complexitatea cauzei și activitatea efectiv prestată de avocat, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. privind reducerea motivată a cheltuielilor de judecată.

În cazul în care instanța va trece peste această solicitare, recurenta a solicitat diminuarea cheltuielilor ca o măsură de protecție a bugetului de stat și proporțional cu randamentul actelor procedurale întocmite în această fază procesuală. În plus, a solicitat instanței să constate că nu se poate reține existența unui prejudiciu cauzat de aceasta și, cu atât mai puțin, o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție.

De asemenea, a învederat că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este o instituție publică centrală, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru pentru cererea formulată, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 42/2004, O.U.G. nr. 117/2020, Legea nr. 236/2019, Legea nr. 500/2002 și O.G. nr. 22/2002.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor, care nu au depus întâmpinare.

La data de 26 noiembrie 2024, intimatele au depus la dosarul cauzei note de ședință, prin care au invocat inadmisibilitatea recursului, în raport de natura litigiului - achiziții publice -, momentul promovării acesteia și momentul pronunțării, singura cale de atac fiind apelul. Raportat și la soluția pronunțată în dosarul principal prin decizia nr. 1890/18.09.2024 a Înaltei Curți, solicită admiterea excepției, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac a recursului invocată de intimatele-reclamante, Înalta Curte reține următoarele:

Intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, susținând că, având în vedere natura litigiului - respectiv materia achizițiilor publice -, momentul promovării căii de atac și momentul pronunțării deciziei, singura cale de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii atacate ar fi apelul, nu recursul.

În susținerea acestei excepții, au invocat și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul principal, prin decizia nr. 1890/18.09.2024, solicitând, în consecință, admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.

Potrivit art. 483 alin. (2) și art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat împotriva hotărârilor date în apel de către curțile de apel sau tribunale, în condițiile expres prevăzute de lege.

În speță, hotărârea atacată este pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în complet de apel, iar obiectul litigiului nu se încadrează între cele excluse de la recurs potrivit art. 483 alin. (2), art. 634 alin. (2) C. proc. civ. sau dispozițiilor speciale incidente.

Faptul că în alte dosare s-ar fi reținut admisibilitatea exclusivă a apelului nu poate determina, prin analogie, aplicabilitatea aceleiași soluții, cât timp cadrul normativ aplicabil nu a suferit modificări relevante, iar hotărârea atacată se încadrează în categoria celor supuse recursului potrivit legii generale de procedură civilă.

Totodată, se mai reține că, în speță, acțiunea a avut ca obiect o pretenție întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., care consacră principiul răspunderii civile delictuale, potrivit căruia "orice persoană are obligația să repare prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită, precum și prejudiciul cauzat prin fapta altuia, de lucrul ori de animalul aflat sub paza sa sau de ruina unui edificiu.

Or, regimul juridic al căilor de atac în această materie este cel stabilit de dreptul comun, respectiv C. proc. civ., iar nu de dispoziții speciale derogatorii privind achizițiile publice, câtă vreme obiectul litigiului nu a constat într-o contestație în cadrul procedurii de atribuire, ci într-o acțiune în răspundere delictuală.

Astfel, atât din perspectiva temeiului de drept material (art. 1349 C. civ.), cât și din perspectiva normelor procesuale, recursul formulat este admisibil în condițiile C. proc. civ., neexistând o interdicție legală expresă care să conducă la inadmisibilitatea căii de atac exercitate.

Prin urmare, față de aceste considerente, instanța apreciază că excepția inadmisibilității recursului, astfel cum a fost invocată de intimatele-reclamante, este neîntemeiată și, pe cale de consecință, va fi respinsă.

Examinând recursul declarat în cauză în raport cu excepția nulității recursului, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie.

În speța pendinte, analizând cererea de recurs formulată de recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, se constată că aceasta a indicat ca motiv de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând diminuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților; argumentează că suma stabilită în sarcina sa ar fi disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

Recurenta a susținut aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., motivat de faptul că suma cerută de reclamanți (59.048,5 RON în apel și 10.600 RON în primă instanță) este nejustificat de mare față de activitatea efectiv prestată, solicitând instanței să constate caracterul disproporționat al cuantumului pretins și să procedeze la diminuarea acestuia.

Înalta Curte reține că respectivele criticile formulate de recurentă vizează exclusiv cuantumul și proporționalitatea cheltuielilor de judecată (onorariul avocațial) stabilite de instanța de apel. Se constată, însă, că prin aceste critici recurenta nu semnalează vreun viciu de drept al hotărârii (precum aplicarea greșită a legii sau nerespectarea unor norme procedurale), ci contestă pur și simplu aprecierea făcută de instanță asupra unei chestiuni de fapt, și anume mărimea onorariului avocațial care a fost acordat părții care a câștigat procesul. Așadar, nemulțumirea recurentei privește temeinicia soluției instanței de apel cu privire la cheltuielile de judecată, și nu legalitatea acesteia.

Or, stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată cu onorariul de avocat, inclusiv eventuala lor reducere în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., implică prin natura sa o analiză factuală.

Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat față de valoarea sau complexitatea cauzei ori față de activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei". Aplicarea acestei norme presupune, așadar, ca judecătorul fondului să evalueze dacă onorariul pretins este vădit disproporționat în raport cu complexitatea litigiului, munca efectiv prestată de avocat, valoarea obiectului cauzei și celelalte împrejurări concrete ale spețeim.

O astfel de evaluare se sprijină preponderent pe constatări faptice (natura și volumul activității avocatului, dificultatea cauzei, durata procesului etc.), și nu pe interpretarea propriu-zisă a normei juridice aplicabile.

Relevante sunt, sub acest aspect, dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Decizia nr. 3/2020 pronunțată în recurs în interesul legii, care a soluționat problema de drept referitoare la posibilitatea încadrării criticilor vizând doar cuantumul onorariului de avocat în motivele de recurs: "Motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților […] nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

În consecință, chestiunea proporționalității onorariului ține de temeinicia hotărârii și nu poate fi cenzurată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, critica recurentei referitoare la cuantumul onorariului avocațial și, în general, la întinderea cheltuielilor de judecată nu relevă niciun motiv de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., atrăgând sancțiunea nulității recursului, conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 489 alin. (2) din același cod.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1), raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să constate nulitatea recursului formulat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului ca neîntemeiată.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva deciziei nr. 527 A din 13 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.