Decizia nr. 1933/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la data de 03 aprilie 2018, reclamantul Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta A.,: obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.650.000 RON actualizată la data plații, reprezentând plată nedatorată achitată pârâtei, cu privire la care Camera de Conturi a Județului Timiș a reținut că a fost plătită cu nerespectarea reglementărilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale remuneratorii în sumă de 145.138,15 RON calculată de la data achitării cotizațiilor către pârâtă și până la data de 01.02.2018, respectiv suma de 4.699,80 RON calculată pentru perioada 02.02.2018-20.03.2018; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare în suma de 409.703,73 RON calculată de la data achitării cotizațiilor către pârâtă și până la data de 01.02.2018, respectiv suma de 13.175,20 RON calculate pentru perioada 02.02.2018-20.03.2018; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale remuneratorii și penalizatoare și în continuare până la data restituirii efective a debitelor datorate, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtei la plata eventualelor cheltuieli de judecată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1341 și urm. rap. la dispozițiile art. 1635-1649 C. civ., Legea nr. 350/2005, art. 1254 coroborate cu art. 1325 C. civ. și cu dispozițiile O.G. nr. 13/2011, O.G. nr. 26/2000, art. 1 lit. g) din Legea nr. 215/2001 coroborate cu Legea nr. 69/2000 și O.G. nr. 26/2000, Legea nr. 554/2004, art. 14, art. 51 și art. 54 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 67 alin. (2) lit. b) și art. 69 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, pct. 1, 2, 3 și 4 din Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin OMFP nr. 1792/2002 actualizat, Ordinul ANS nr. 130/2006, Decizia nr. 37/2015 a Camerei de Conturi a Județului Timiș menținută prin încheierea nr. 31/2016 a Curții de Conturi a României. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 1192/PI din 27 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș în contradictoriu cu pârâta A. având ca obiect restituire plată nedatorată. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 340 din 15 decembrie 2022, Curtea de Apel Timișoara - sectia I civilă a respins apelul declarat în cauză de către apelantul-reclamant Județul Timiș prin Consiliul Județean al Județului Timiș împotriva sentinței civile nr. 1192/27.09.2018 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2018. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 340 din 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul Județul Timiș prin Consiliul Județean al Județului Timiș. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 06 februarie 2023. Prin încheierea nr. 1909 din 03 octombrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a declinat în favoarea secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș împotriva deciziei civile nr. 340 din 15 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 25 octombrie 2023, sub nr. x/2018* și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosar). Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea apelului său, cu consecința respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, precum și casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei Tribunalului pentru judecarea fondului cauzei. Totodată, a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că soluția instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1341, art. 1635-1639 C. civ. raportate la prevederile art. 2528 C. civ., și printr-o interpretare și aplicare eronată a considerentelor deciziei nr. 19 din 03.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea greșită de către instanțe a normelor de drept material constând în dispozițiile art. 1341, art. 1635-1639 C. civ. raportate la prevederile art. 2528 C. civ., recurentul-reclamant a susținut, în esență, următoarele: Cererea de restituire a sumelor achitate cu titlu de cotizație către pârâtă se întemeiază atât pe prevederile art. 1341 și urm. C. civ. referitoare la plata nedatorată, cât și pe prevederile art. 1635 și urm. C. civ. referitoare la restituirea prestațiilor în cazul răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește termenul de prescripție a dreptului la acțiune, sunt incidente prevederile art. 2528 C. civ. Conform dispozițiilor legale menționate, în materia răspunderii civile delictuale termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea și tot astfel cel care a făcut plata este în măsură să introducă acțiunea în restituire la data la care a cunoscut sau a trebuit să cunoască faptul că plata a fost efectuată fără drept. Recurentul-reclamant a luat la cunoștință despre caracterul nedatorat al plății abia în urma controlului Camerei de Conturi a Județului Timiș, finalizat prin emiterea deciziei nr. 37/10.08.2015. Ulterior, prin hotărârile judecătorești definitive pronunțate în dosarul nr. x/2016, recurentul-reclamant a cunoscut în mod definitiv că plata cotizațiilor către asociațiile sportive a fost făcută fără drept și, în consecință, că s-a produs o pagubă care este necesar a fi recuperată. Cu toate acestea, atât prima instanță, cât și instanța de apel au respins ca prescrisă acțiunea, considerând ca punct de plecare al termenului de prescripție al dreptului la acțiune momentul efectuării plăților, acesta fiind, în opinia instanțelor de fond momentul de la care reclamantul trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Or, prin pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare eronată a prevederilor art. 2528 din Noul C. civ., raportat la situația de fapt dedusă judecății. În speță, prescripția dreptului la acțiunea în restituirea sumelor achitate cu titlu de cotizație nu avea cum să curgă de la data efectuării plății, întrucât la acea dată recurenta nu a avut reprezentarea efectuării fără drept a unei plăți. Astfel, prin HCJ Timiș nr. 96/26.06.2013 s-a aprobat aderarea Județului Timiș la clubul sportiv Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timișoara, cu modificarea corespunzătoare a actului constitutiv și a statutului asociației. Hotărârea de aderare la asociația sportivă a fost supusă controlului instanței judecătorești, conform prevederilor O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. În baza art. 33 coroborat cu art. 8-12 din O.G. nr. 26/2000, instanța a verificat legalitatea hotărârii de aderare și a dispus, prin încheiere, înscrierea modificărilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Timișoara. De asemenea, pentru punerea în aplicare a HCJ Timiș nr. 96/26.06.2013 prin care Județul Timiș a devenit membru al asociației au fost adoptate hotărârile ulterioare de consiliu județean prin care s-a aprobat plata cotizației de membru în cadrul asociației sportive de către Județul Timiș, plata cotizației fiind o obligație a membrilor oricărei asociații, prevăzută de art. 46 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2000. Atât hotărârea de aderare, cât și hotărârile ulterioare prin care s-a stabilit plata cotizației de membru au fost supuse verificării de legalitate exercitate de prefect în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, nefiind atacate de prefect sub aspectul legalității acestora. Toate aspectele menționate mai sus susțin argumentul că recurentul-reclamant nu a avut, la data plății cotizației, reprezentarea efectuării fără drept a unor plăți. Prin urmare, prescripția nu avea cum să curgă de la data efectuării plății cotizațiilor, ci putea curge doar din momentul în care partea a avut cunoștință că plata a fost efectuată fără drept, acest moment fiind cel al emiterii deciziei Camerei de Conturi Timiș și, ulterior, în urma soluționării definitive a dosarului nr. x/2016 Referitor la interpretarea și aplicarea eronată de către instanța de apel a considerentelor deciziei nr. 19 din 03.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, recurentul-reclamant a susținut următoarele: Instanța de apel își motivează soluția de respingere a apelului aproape în exclusivitate prin trimitere la dispozitivul și considerentele deciziei nr. 19 din 03.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de apel consideră că această decizie, chiar dacă este pronunțată în materia dreptului muncii și vizează prescripția dreptului angajatorului de a recupera paguba produsă de un angajat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, s-ar aplica și în prezenta cauză în care se solicită de la terțe persoane sume încasate necuvenit. Cu toate acestea, în prezentul litigiu, situația este diferită de cea asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 19/2019, deoarece vizează plăti acordate de la bugetul Județului Timiș, cu titlu de cotizație, unei asociații sportive în care Județul Timiș avea calitatea de membru al asociației. În cazul recuperării unor sume plătite necuvenit propriilor angajați, Înalta Curte a arătat în decizia nr. 19/2019 că stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripția se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și recuperarea acesteia. În speță, nu este o astfel de situație, întrucât momentul de început al cursului prescripției nu se poate întemeia pe o culpă prezumată a recurentului de a nu a fi efectuat verificări ulterioare privind legalitatea asocierii sau privind legalitatea plății cotizației. În cazul unei pagube produse de salariat ori rezultate în urma plății către acesta a unor sume necuvenite, așa cum este situația prevăzută în decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, paguba ar fi putut fi descoperită cu minime diligențe din partea unor servicii specializate de control financiar intern. În speță, plata cotizației s-a făcut ca urmare a existenței unei hotărâri de aderare a Județului Timiș la asociația sportivă, supusă verificărilor de legalitate prevăzute de O.G. nr. 26/2000 și Codului administrativ din partea unor organe cu atribuții de control și putere decizională. Prin urmare, nu se poate reține că în situația dedusă judecății ar fi existat o pasivitate din partea recurentului, așteptând doar controlul Curții de Conturi. Or, recurentul a depus toate diligențele pentru ca hotărârile de consiliu județean care au stat la baza plătii cotizației să fie supuse controlului de legalitate prevăzut de legislația în vigoare. În decizia pronunțată, instanța de apel, invocând decizia nr. 19/2019, consideră că prescripția dreptului la acțiune în restituirea sumelor plătite cu titlu de cotizație, nu ar începe să curgă de la data controlului Curții de Conturi, ci de la data efectuării plăților, acesta fiind, în opinia instanței, momentul la care trebuia cunoscut caracterul nelegal al actelor administrative emise, cât și caracterul nedatorat al plăților efectuate. Contrar acestor susțineri ale instanței, în cazul plăților efectuate cu titlu de cotizație, au existat anterior verificările prevăzute de lege de legalitate a actelor administrative care au stat la baza acestor plăți, astfel că nu se poate susține că trebuia cunoscut caracterul nedatorat al plăților încă de la data efectuării acestora. Mai mult, nici legislația care reglementează activitatea asociațiilor sportive, respectiv Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, nu interzicea la momentul aderării și nu interzice în mod expres nici în prezent asocierea unei unități administrativ teritoriale ca membru într-o asociație sportivă de drept privat, fără scop patrimonial, după cum nu interzice în mod expres nici plata cotizației în calitate de membru al asociației. Faptul că nu exista posibilitatea legală de finanțare a asociațiilor sportive cu sume de la bugetul județului prin modalitatea plății cotizației a rezultat abia ulterior, în urma interpretării întregului cadru legal prevăzut de Legea nr. 69/2000 în ceea ce privește finanțarea structurilor sportive. Această interpretare s-a impus abia în urma controlului efectuat în anul 2015 de către Camera de Conturi a Județului Timiș și ulterior în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, în care au fost contestate măsurile dispuse de organul de control. Din cele de mai sus rezultă că, în speță nu sunt incidente prevederile deciziei nr. 19 din 03.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, situația juridică din prezentul litigiu fiind diferită de cea reglementată în această decizie. Cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2528 C. civ. prin raportare la decizia nr. 22 din 24 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, recurentul-pârât a susținut că în interpretarea dispozițiilor art. 2528 C. civ., în ceea ce privește momentul de început al termenului de prescripție al acțiunii în restituirea sumelor plătite fără drept, cu titlu de cotizație, instanța de apel ar fi trebuit să țină seama de cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele și dispozitivul deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, decizie invocată de apelantul-reclamant prin concluziile depuse în apel. Prin această decizie, Înalta Curte a statuat cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, stabilind că: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. II alin. (2) din același act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct și aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia". În speță, deși nu există o hotărâre judecătorească de anulare a actelor administrative prin care s-a stabilit plata cotizației, în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 s-a statuat definitiv că Județul Timiș nu avea posibilitatea legală de a acorda finanțare asociațiilor sportive sub formă de cotizații. Prin urmare, cele reținute în considerentele deciziei nr. 22/2019 cu privire la data de la care începe să curgă termenul de prescripție al unei acțiuni în despăgubiri ca urmare a anulării unui act administrativ sunt valabile și în prezenta cauză. Astfel, la pct. 87 din Decizia nr. 22/2019, Înalta Curte a reținut că "simpla încălcare a dreptului subiectiv, deși implică nașterea dreptului la acțiune, nu atrage și începutul prescripției extinctive, dacă titularul dreptului la acțiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă nașterea dreptului la acțiune și nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acțiune nu are cunoștință de elementele minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, și cel care este ținut să răspundă, atunci nu poate acționa, astfel încât, dacă prescripția ar începe să curgă, curgerea ar fi nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute, după cum s-a arătat, la data încălcării dreptului subiectiv". În acest fel, este evitat riscul ca prescripția să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, deoarece titularului dreptului la acțiune nu i se poate reproșa inacțiunea, cât timp nu avea posibilitatea reală de a face acte întreruptive, din cauza necunoașterii existenței dreptului sau exigibilității acestuia ori a celui ținut să răspundă. În sensul celor statuate de Înalta Curte prin această decizie, în materia răspunderii civile delictuale termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. De asemenea, cel care a făcut o plată este în măsură să introducă acțiunea în restituire la data la care a cunoscut sau a trebuit să cunoască faptul că plata a fost efectuată fără drept. Prin urmare, pentru exercițiul acțiunii în restituirea plății nedatorate nu este suficientă numai efectuarea plății, ci este necesar ca cel care a făcut plata să cunoască faptul că respectiva plată nu este datorată, întrucât numai de la acel moment are dreptul de a acționa pentru restituire. Or, recurentul-reclamant a luat la cunoștință despre caracterul nedatorat al plății abia în urma controlului Camerei de Conturi a Județului Timiș, finalizat prin emiterea deciziei nr. 37/10.08.2015 și ulterior, în urma soluționării definitive a dosarului nr. x/2016 prin care s-au contestat măsurile Curții de Conturi. Abia în urma soluționării definitive a dosarului nr. x/2016, reclamantul a cunoscut în mod definitiv că plata cotizațiilor către asociațiile sportive a fost făcută fără drept, și drept urmare că s-a produs o pagubă care este necesar a fi recuperată. În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 497 și art. 480 alin. (3) C. proc. civ., art. 1341 și urm., art. 1635-1639, art. 2528 C. civ., O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, Legea administrației publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, decizia nr. 22/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și toate actele normative invocate în prezentul recurs. I.

Apărările formulate în cauză I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A. La data de 02 mai 2023, intimata-pârâtă A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului în temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ. și în subsidiar respingerea ca nefondat și menținera hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. De asemenea, a solicitat să se constate caracterul inadmisibil al cererii de casare a hotărârii primei instanțe. În ceea ce privește nulitatea recursului, intimata-pârâtă a învederat că recurentul-reclamant a invocat numai motive de netemeinicie, astfel încât argumentele expuse drept motive de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute în mod limitativ de legiuitor. A mai învederat că recurentul-reclamant și-a întemeiat formal recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., expunerea motivelor neîncadrându-se în aceste dispoziții legale. În ceea ce privește fondul recursului, intimata-pârâtă a învederat că atât soluția, cât și motivarea instanței de apel sunt corecte, astfel că admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune este singura soluție posibilă. A mai susținut că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale și a reținut că reclamantul trebuia să cunoască de la data plății atât caracterul nelegal al actelor administrative emise, cât și caracterul nedatorat al plăților efectuate în baza acestora, cu ocazia emiterii acestor acte și efectuării plăților. Constatările ulterioare ale Curții de Conturi nu sunt de natură a valida raționamentul că reclamantul nu avea obligația cunoașterii acestui caracter nedatorat al plăților de la data efectuării lor. Totodată, a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate. Plățile s-au efectuat în temeiul unor hotărâri emise de reclamant prin care s-a hotărât asocierea dintre acesta și pârâtă, precum și plata unei cotizații. În ceea ce privește excepția prescripției, intimata-pârâtă a susținut că acțiunea a fost introdusă în data de 03 aprilie 2018 pentru sume plătite de reclamantă în anii 2013 și 2014. Termenul general de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data efectuării plății (2013 și 2014), împlinindu-se în anul 2016, respectiv 2017. În ceea ce privește întinderea pretinsului prejudiciu, intimata-pârâtă a susținut că a primit doar suma de 1.300.000 euro. I.5.2. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul-reclamant La data de 29 mai 2023, recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității, motivat de faptul că recursul cuprinde critici de nelegalitate care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la fondul cauzei, a susținut că instanțele anterioare nu au analizat susținerile sale cu privire la îndeplinirea condițiilor acțiunii în restituire pentru plata nedatorată, acordând prioritate excepției prescripției dreptului material la acțiune, fapt ce nu a mai condus la analizarea fondului cauzei. A mai învederat că, referitor la susținerile părții adverse în sensul că nu este îndeplinită condiția inexistenței datoriei, în etapa procesuală anterioară a invocat excepția de nelegalitate a hotărârilor Consiliului Județean Timiș nr. 96/26.06.2013, nr. 135/28.08.2013 și nr. 21/21.01.2014 modificată prin HCJ nr. 206/29.10.2014. Argumentele în sensul admiterii acestei excepții de nelegalitate sunt expuse pe larg în apelul formulat de reclamant, sens în care a solicitat să fie avute în vedere în cazul în care, în urma admiterii recursului, se va judeca fondul cauzei. A reiterat faptul că prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2016 instanțele au statuat în mod definitiv asupra faptului că Județul Timiș nu avea posibilitatea legală de a acorda finanțare asociațiilor sportive sub formă de cotizații. De asemenea, a mai învederat că pe fondul cauzei reiterează toate motivele de fapt și de drept care au stat la baza cererii de chemare în judecată, întrucât instanțele au respins acțiunea pe excepție, nepunând în discuția părților fondul pricinii. A menționat, totodată, că temeiul juridic al acțiunii îl reprezintă dispozițiile art. 1341 și urm. C. civ. referitoare la plata nedatorată, precum și cele referitoare la restituirea prestațiilor consacrate de art. 1635 și urm. C. civ. I.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 aprilie 2024, completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă A., a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant și a fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2024, ora 09:30, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Circumstanțele litigiului relevante pentru soluționarea recursului de față, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond și apel, sunt următoarele: În temeiul Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 96/26.06.2013, s-a aprobat aderarea Județului Timiș prin Consiliul Județean Timiș la clubul sportiv Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timișoara. Ulterior, a fost adoptată Hotărârea Consiliului Județean Timiș nr. 135/28.08.2013 prin care s-a stabilit achitarea de către reclamant a cotizației de membru în cadrul asociației, urmând alte două hotărâri date de reclamant prin care s-a modificat cuantumul cotizației pentru anul 2014. Așadar, reclamantul a efectuat plata către pârâtă în temeiul unor hotărâri emise de el însuși, hotărâri ce au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, nefiind anulate ori desființate până în prezent. În urma finalizării procedurii de audit având ca obiectiv analiza activității Județului Timiș și a entităților din subordinea acestuia, Camera de Conturi a Județului Timiș, prin decizia nr. 37/10.08.2015, a stabilit că nu au fost respectate prevederile art. 14, 51 și 54 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 67 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, precum și normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale aprobate prin OMFP nr. 1792/2002 actualizat, precum și că au fost efectuate plăți nelegale în temeiul actelor respective. În vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Camera de Conturi a Județului Timiș, reclamantul a formulat prezenta acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.650.000 RON actualizată la data plații, reprezentând plată nedatorată achitată acesteia, precum și obligarea la plata dobânzii legale remuneratorii și penalizatoare aferente debitului datorat. Prima instanță a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată, reținând în considerentele sentinței, în esență, că termenul general de prescripție de 3 ani instituit de art. 2517 C. civ. a început să curgă de la data efectuării plăților (ultima plată fiind la nivelul lunii noiembrie 2014), iar nu de la data la care Camera de Conturi a adus la cunoștința reclamantului Decizia nr. 37/10.08.2015; a mai reținut prima instanță că datoria a existat, aceasta rezultând din hotărârile de aderare, finanțare și achitare a contribuțiilor stabilite emise de reclamant, iar acesta din urmă nu se poate prevala de necunoașterea legii sportului și a finanțelor publice locale, în condițiile în care are în structura sa un întreg aparat de specialitate pe care îl putea consulta anterior adoptării unor astfel de hotărâri. Soluționând apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă l-a respins ca nefondat, reținând că reclamantul trebuia să cunoască atât caracterul nelegal al actelor administrative emise, cât și caracterul nedatorat al plăților efectuate în baza acestor acte, cu ocazia emiterii lor și a plăților efectuate; așadar, prescripția a început să curgă de la momentul efectuării plăților, respectiv noiembrie 2014, dată față de care termenul de prescripție extinctivă de 3 ani de promovare a acțiunii civile s-a împlinit în luna noiembrie 2017. Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurentul-reclamant critică decizia instanței de apel pe motiv că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în dispozițiile art. 2528 C. civ., precum și cu interpretarea și aplicarea eronată a considerentelor Deciziei nr. 19/03.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Aceste critici de nelegalitate, sintetizate mai sus și subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au caracter nefondat și, ca atare, nu pot fi primite pentru argumentele ce vor fi înfățișate. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este instituită de prevederile art. 2523 C. civ. și este aceea că prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. Data nașterii dreptului material la acțiune este data la care dreptul subiectiv (ori interesul legitim) este încălcat, negat ori contestat ori data la care dreptul la acțiune, chiar în lipsa unei contestări sau încălcări, trebuie exercitat. Or, în speța pendinte, dreptul subiectiv dedus judecății este un drept de creanță ce corespunde unei pretinse pagube provenite în urma nelegalității plăților efectuate cu titlu de cotizații la asociația sportivă, intimată-pârâtă în cauză, plăți efectuate din fondurile bugetului județean. În cazul acțiunii în restituire întemeiată pe plata nedatorată, prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Această regulă specială, instituită în art. 2528 alin. (1) C. civ., care prevede că prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, se aplică în mod corespunzător, astfel cum reglementează alin. (2) al aceluiași text de lege, și în materia plății nedatorate. Evocata regulă specială de determinare a începutului prescripției extinctive se distinge prin stabilirea a două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă: fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea (nu cel care a cauzat-o), fie de la momentul obiectiv, judecătorește determinat, al datei la care trebuia, după împrejurări, să se cunoască aceste elemente. Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detașat momentul începerii curgerii prescripției de momentul nașterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită și, implicit, al nașterii dreptului la acțiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui răspunzător de repararea ei, stabilind că prescripția începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Prin instituirea și a unui moment obiectiv (data când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea) de la care începe să curgă prescripția, se asigură armonizarea necesității ocrotirii efective a victimei faptei ilicite cu necesitatea asigurării finalității practice a prescripției extinctive. Stabilirea acestui moment se întemeiază și pe ideea culpei prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă de ea. Aplicând aceste aspecte cu caracter teoretic speței deduse judecății, Înalta Curte observă că, prevalându-se de momentul subiectiv invocat, respectiv data emiterii Deciziei nr. 37/10.08.2015 a Camerei de Conturi a Județului Timiș, prin care s-a stabilit că efectuarea plăților în discuție a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor speciale din Legea nr. 69/2000 completată cu dispozițiile legale privind asociațiile și fundațiile din O.G. nr. 26/2000 ori data soluționării definitive a dosarului nr. x/2016, în care s-a reținut, cu titlu definitiv, că Județul Timiș nu avea posibilitatea legală de a acorda finanțare asociațiilor sportive sub formă de cotizații, recurentul-reclamant a susținut că acesta a fost momentul când avut reprezentarea faptului că plățile cu titlu de cotizație au fost efectuate fără drept. Această susținere a recurentului-reclamant nu poate fi primită, întrucât, așa cum s-a reținut anterior, dispozițiile art. 2528 alin. (1) C. civ., aplicabile corespunzător și acțiunii în restituire întemeiate pe plata nedatorată, condiționează exercițiul dreptului la acțiune doar de cunoașterea existenței pagubei și a celui care răspunde de ea, iar nu de cunoașterea caracterului nedatorat al plății, care reprezintă un aspect ce ține de probațiune, iar nu un aspect care să influențeze sau să determine începutul cursului prescripției. Înalta Curte constată de altfel, că recursul reprezintă potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și art. 488 C. proc. civ., o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt a cauzei, astfel cum a fost stabilită ea în mod definitiv de instanțele devolutive ale fondului. Or, momentul obiectiv de la care o persoană - fizică sau juridică - putea și trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, reprezintă un element care se stabilește pe bază de probe administrate, fiind un element al situației de fapt a unei cauze. În cazul de față, paguba invocată constă în efectuarea unor plăți nelegale în temeiul unor acte administrative emise (hotărâri ale consiliului județean). Totodată, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în cadrul situației de fapt a cauzei, de care instanța de recurs este ținută, ca urmare a limitelor controlului său jurisdicțional, că încă de la momentul emiterii actelor în baza cărora s-au efectuat plățile, precum și de la momentul efectuării acestor plăți, reclamantul era în măsură să cunoască caracterul nelegal al actelor administrative emise, cât și caracterul nedatorat al plăților efectuate în baza acestor acte, reclamantul neputându-se prevala de necunoașterea legii, aceasta fiind preexistentă raportului întocmit de organele de control ale Curții de Conturi. Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant ignoră faptul că prin stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripția (momentul emiterii actelor în baza cărora s-au efectuat plățile, precum și momentul efectuării acestor plăți), s-a urmărit îndemnarea titularului dreptului la acțiune, căruia i s-a cauzat un prejudiciu, să stăruie în aflarea elementelor care să-i permită să intenteze acțiunea în răspundere civilă și valorificarea dreptului său. În caz contrar, i se opune culpa prezumată a victimei de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă pentru ea. În concluzie, aprecierea instanței de apel în sensul anterior arătat nu este de natură a înfrânge prevederile legale incidente, astfel că, raportat la situația de fapt pe care a reținut-o această instanță devolutivă a fondului, Înalta Curte conchide în sensul că prevederile legale invocate de recurentul-reclamant au fost corect aplicate în cauză. O a doua critică adusă hotărârii instanței de apel vizează interpretarea și aplicarea eronată a Deciziei nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. În dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în cauza de față situația este diferită de cea tranșată prin această Decizie, întrucât vizează plăți acordate de la bugetul Județului Timiș, cu titlu de cotizație, unei asociații sportive în care Județul Timiș avea calitatea de membru al asociației. De asemenea, a susținut că anterior efectuării plăților cu titlu de cotizație legalitatea actelor administrative ce au stat la baza acestor plăți a fost verificată, astfel că nu se poate susține că trebuia să cunoască caracterul nedatorat al acestora încă de la data efectuării lor. Mai mult, Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului nu interzice în mod expres plata cotizației în calitate de membru al asociației, interpretarea întregului cadru legal prevăzut de respectiva lege în ceea ce privește finanțarea structurilor sportive impunându-se abia în urma controlului efectuat în anul 2015 de către Camera de Conturi a Județului Timiș și, ulterior, în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, în care au fost contestate măsurile dispuse de organul de control. Și această critică este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință. Astfel, se reține că problema de drept supusă analizei și dezlegată prin Decizia nr. 19/2019 a fost aceea de a se stabili dacă actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control marchează sau nu momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă în acțiunile inițiate de angajatori pentru recuperarea prejudiciului cauzat de salariați. În dezlegarea acestei chestiuni, instanța supremă a statuat cu valoare de principiu că, sub aspectul curgerii prescripției extinctive, nu are relevanță constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control al Curții de Conturi sau de alt organ de control, deoarece acest control constată doar abaterile sau neregularitățile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziție de către instituția supusă controlului. S-a apreciat că paguba constatată, preexistentă raportului Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entității controlate. Prin urmare, paguba este rezultatul exclusiv al propriei culpe, cu privire la modalitatea de gestionare a resurselor financiare ale entității controlate care, potrivit legii, trebuia să declanșeze mecanisme interne în ceea ce privește controlul de gestiune financiară, precum controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau auditul. S-a mai statuat prin decizia sus-menționată și faptul că izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată. Invocarea actului de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control este irelevantă în ceea ce privește punctul de plecare al cursului prescripției extinctive, având în vedere că prescripția extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei și la faptul sau actul generator al acestui drept, neexistând, de altfel, nicio dispoziție legală care să stabilească că actul de control poate reprezenta act întrerupător al cursului prescripției. Or, chiar dacă în speța pendinte specificul raportului juridic concret este altul, există identitate de rațiune în ceea ce privește modul de calcul al termenului de prescripție atunci când se pune problema emiterii unui raport al Curții de Conturi și a efectelor acestuia. Astfel, se constată că în cauza dedusă judecății în prezentul dosar, instanțele devolutive ale fondului cauzei au decelat momentul obiectiv al începutului curgerii termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune, ceea ce corespunde regimului juridic al prescripției configurat de prevederile C. civ. Instanța de apel nu a interpretat greșit considerentele Deciziei nr. 19/03.06.2019, cum eronat a susținut recurentul-reclamant, ci s-a raportat la dispozițiile art. 2528 C. civ. astfel cum au fost interpretate de instanța supremă prin respectiva decizie de unificare. În realitate, prevalându-se de aspecte de fapt vizând imposibilitatea cunoașterii caracterului nedatorat al plăților efectuate (verificarea legalității actelor ce au stat la baza efectuării plăților, neinterzicerea în mod expres a plății cotizației de către Legea nr. 69/2000, imposibilitatea legală de finanțare a asociațiilor sportive cu sume de la bugetul județului a rezultat în urma interpretării întregului cadru prevăzut de Legea nr. 69/2000 ce s-a impus abia în urma controlului efect de Camera de Conturi) - care nu se subsumează scopului avut în vedere de legiuitor, atunci când a detașat momentul începerii cursului prescripției de cel al nașterii dreptului la acțiune (ca titularul dreptului să nu fie sancționat pentru că nu a putut acționa), recurentul-reclamant tinde să deplaseze data începerii cursului prescripției pentru a situa demersul său înăuntrul termenului de prescripție. În tot cazul, relevantă este reținerea de către instanțele fondului în cadrul situației de fapt analizate că reclamanta avea obligația de a cunoaște dispozițiile legale aplicabile activității de finanțare a unei asociații sportive și totodată de a se asigura, prin organele sale de specialitate, că această activitate se desfășoară potrivit legii, ceea ce exclude o analiză de legalitate în această privință. Pe cale de consecință, critica recurentului-reclamant în această direcție este nefondată, instanța de apel făcând o aplicare corectă a Deciziei nr. 19/2019 pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție din perspectiva limitelor cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, statuările instanței supreme mai sus evocate fiind incidente mutatis mutandis în cauza pendinte (statuările cu privire la momentul de început al termenului de prescripție pentru antrenarea răspunderii patrimoniale) și sunt obligatorii pentru instanțe, astfel cum prevăd dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ. Printr-o a treia critică, recurentul-reclamant susține că interpretarea dispozițiilor art. 2528 C. civ., în ceea ce privește momentul de început al termenului de prescripție al acțiunii în restituirea sumelor plătite fără drept, trebuia făcută prin raportare la Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Astfel, a apreciat că sunt valabile și în prezenta cauză statuările instanței supreme din Decizia nr. 22/2019 cu privire la data de la care începe să curgă termenul de prescripție al unei acțiuni în despăgubiri ca urmare a anulării unui act administrativ, întrucât, chiar dacă în speță nu există o hotărâre judecătorească de anulare a actelor administrative prin care s-a stabilit plata cotizației, în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 s-a statuat definitiv că Județul Timiș nu avea posibilitatea legală de a acorda finanțare asociațiilor sportive sub formă de cotizații. Nu poate fi primită nici această critică. Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 22/2019 pronunțată în recurs în interesul legii problema de drept supusă analizei și dezlegată de instanța supremă a fost aceea de a se stabili care este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire pentru prejudiciul cauzat printr-un act administrativ nelegal ce a fost anulat, respectiv de la momentul comunicării actului administrativ nelegal sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestui act. În cauza pendinte, chestiunea de drept supusă judecății o constituie determinarea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, în condițiile în care există un raport al Curții de Conturi (prin care s-a stabilit că efectuarea de către recurentul-reclamant a plăților cu titlu de cotizație unei asociații sportive a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor speciale din Legea nr. 69/2000), iar nu determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție al unei acțiuni în despăgubiri ca urmare a anulării unui act administrativ. Or, chiar recurentul-reclamant recunoaște că în cauza de față nu există o hotărâre judecătorească de anulare a actelor administrative ce au stat la baza efectuării plății cu titlu de cotizație și este neîndoielnic că obiectul cauzei nu îl constituie o despăgubire ca cea la care se referă dezlegările din decizia nr. 22/2019. Faptul că s-a stabilit cu titlu definitiv în dosarul nr. x/2016 că recurentul-reclamant nu avea posibilitatea legală de a acorda finanțare asociațiilor sportive sub formă de cotizații nu poate fi asimilat cu o anulare a actului administrativ pentru a se putea aplica statuările din cuprinsul Deciziei nr. 22/2019. Pentru situațiile, cum este și cea din speța pendinte, în care chestiunea de drept supusă judecății o constituie determinarea momentului de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă atunci când se pune problema emiterii unui raport al Curții de Conturi și a efectelor acestuia, instanța supremă a statuat că dezlegările de principiu din Decizia nr. 19/2019 se aplică mutatis mutandis. În acest sens, prin Decizia nr. 39/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, cu valoare de principiu, în paragraful 89, că "În mod evident, izvorul obligației debitorului nu îl poate reprezenta actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba provocată, cum s-a stabilit deja prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 19/2019, întrucât prin intermediul actului de control se constată doar abaterile de la aplicarea legii (par. 55 din decizia menționată), în baza unor documente care ar fi trebuit să fie la îndemâna și spre verificarea prealabilă a celui care a încuviințat o cerere în afara cadrului legal". În aceste coordonate, Înalta Curte constată că instanța de apel a interpretat în mod corect dispozițiile art. 2528 C. civ. prin raportare la dezlegările de principiu din Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Prin urmare, având în vedere considerente expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș împotriva deciziei nr. 340 din 15 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,