ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2272/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 04.02.2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Timișoara, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 55.533,29 RON, compusă din 51.589,87 RON, reprezentând debit restant, din 2.235,64 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată începând cu data de 19.08.2021 și până la 31.01.2022, precum și în continuare până la plata integrală a debitului, din 218,42 RON, reprezentând suma reținută cu titlul de garanție peste cuantumul prevăzut în contractul de prestări servicii nr. x/24.08.2017 și din 1.489,36 RON, reprezentând procentul de 70% din cuantumul garanției de bună execuție; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 22086/02.11.2022, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 889/PI/26.10.2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 51.521,97 RON, cu titlu de debit restant, precum și dobânda legală penalizatoare calculată de la 19.08.2021 până la achitarea integrală a debitului restant, să restituie reclamantei sumele de 209,58 RON, reprezentând diferența reținută peste cuantumul prevăzut cu titlu de garanție în contractul de prestări servicii nr. x/24.08.2017, și de 1.494,88 RON, reprezentând 70% din garanția de bună prestare; a respins în rest cererea ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata sumei de 6.379,31 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, pârâtul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 158/A/02.04.2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul și a obligat apelantul la pata către intimată a sumei de 4.165 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, pârâtul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, a susținut că probatoriul administrat demonstrează fără echivoc faptul că reclamanta nu a prestat serviciile pentru care a emis facturile aflate în dispută, iar procesul-verbal de recepție invocat de instanța de apel în motivare este semnat de dirigintele de șantier în nume propriu, și nu în calitate de reprezentant al reclamantei, neexistând un angajament bugetar în acest sens.

În continuare, recurentul a reiterat că între părți a fost încheiat un contract de prestări servicii, conform Legii nr. 98/2016, cu nr. 127/24.08.2017, urmat de contractul de execuție lucrări nr. x/18.08.2017, pentru care toate obligațiile de plată au fost achitate integral; totodată, a menționat că, din motive tehnice, a încheiat o altă convenție cu societatea B. S.R.L., respectiv contractul nr. x/13.02.2020.

Recurentul a susținut că, spre deosebire de concluziile curți de apel, reclamanta nu a prestat efectiv servicii de dirigenție pentru lucrările ce au făcut obiectul acestui din urmă contract. Acest fapt rezultă din declarația martorului audiat în cauză care a declarat că a prestat serviciile de dirigenție pentru lucrările suplimentare în nume propriu, fără a acționa în numele reclamantei și fără a fi remunerat de aceasta, iar dovada că reclamanta nu este cea care a prestat serviciile de dirigenție aferente contractului nr. x/13.02.2020 este faptul că aceasta nu a cunoscut conținutul contractului până în faza judecății pe fond, când a solicitat documentația.

Recurentul a mai invocat omisiunea instanței de apel de a analiza contractul dintre reclamantă și dirigintele de șantier C., care viza exclusiv lucrările aferente contractului nr. x/18.08.2017, fără a include lucrările suplimentare reglementate de contractul nr. x/13.02.2020; această omisiune constituie o lipsă a motivării privind raporturile juridice dintre părți și situația de fapt corect stabilită, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În continuare, a redat pe larg aspecte legate de returnarea facturilor emise de reclamantă în lipsa unui contract justificativ pentru plățile pretinse și ignorarea de către curtea de apel a clauzei contractuale de la art. 18.1 alin. (1) referitoare la existența proceselor-verbale de recepție, care lipsesc pentru contractul nr. x/13.02.2020; de altfel, interpretarea instanței de apel încalcă dispozițiile Legii nr. 273/2006, deoarece nicio cheltuială bugetară nu poate fi angajată fără o bază legală, iar Municipiul Timișoara a utilizat creditele bugetare strict în limita prevederilor aprobate pentru contractul nr. x/24.08.2017 și consideră că reclamanta încearcă să denatureze evenimentele și să obțină sume nejustificate.

Referitor la garanția de bună execuție, recurentul a afirmat că instanța de apel a adoptat o poziție oscilantă cu privire la restituirea garanției, admițând indirect legalitatea cuantumului, dar fără o analiză clară și motivată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 13.08.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 și 482 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamanta a învestit, la 04.02.2022, instanțele cu un litigiu generat de executarea unui contract administrativ, respectiv contractul de prestări servicii nr. x/24.08.2017, încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016, urmat de contractul de execuție lucrări nr. x/18.08.2017 și contractul nr. x/13.02.2020.

În forma în vigoare la data sesizării instanței sesizate, 04.02.2022, art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța supremă constată că decizia civilă nr. 158/A/02.04.2024 a Curții de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurentul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență textelor de lege enunțate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 158/A/02.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2024.