ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2019

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28.06.2017 sub nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 808.196,27 RON reprezentând: suma de 380.215.17 RON contravaloare factură x/2014 (TVA 73.590,03 inclus), 15.469 RON dobândă la TVA, 9.206 RON penalități la TVA, 3.985 RON dobândă la impozit pe profit, 2.312 RON penalități la impozit pe profit, 12.564 RON dobândă de referință și suma de 344.954,10 RON contravaloare factură x/2014 (TVA 66765,31 RON inclus), 14.034 RON dobândă la TVA, 8.352 RON penalități la TVA, 3.609 RON dobândă la impozit pe profit, 2.095 RON penalități la impozit pe profit, 11.401 RON dobândă de referință. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat H.C.L. Timișoara nr. 405 din 01.08.2014 coroborat cu art. 1.345, art. 1.530, art. 1.531, art. 1.532, art. 1.547 și art. 1.548 C. civ. și art. 95 alin. l, art. 98, art. 111 și art. 451-453 C. proc. civ.

Tribunalul Timiș, secția a II-a Civilă prin încheierea din 13 iulie 2017 a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă a Tribunalului Timiș în ceea ce privește soluționarea prezentului litigiu.

A trimis cauza pentru repartizare aleatorie secției I civilă a Tribunalului Timiș.

Tribunalul Timiș, secția I Civilă prin încheierea din 25 octombrie 2017 a admis excepția de necompetență funcțională a secției I civile a Tribunalului Timiș, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II - a civile a Tribunalului Timiș, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, soluționarea cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Curtea de Apel Timișoara, secția I Civilă prin sentința civilă nr. 217 din 08 decembrie 2017 a stabilit competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva pârâtului Municipiului București prin Primar în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Timiș.

Tribunalul Timiș, secția a II-a Civilă prin sentința civilă nr. 733 din 25 iulie 2018 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar; a obligat pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar la plata către reclamanta S.C. A. S.A. a sumei de 725.169,27 RON; a respins în rest acțiunea; a obligat pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar la plata către reclamanta S.C. A. S.A. a sumei de 16.461,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 733/25.07.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017 a declarat apel pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei S.C. A. S.A..

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 781/A din 21 noiembrie 2018 a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara împotriva sentinței civile nr. 733/25.07.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017; a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată în apel către reclamanta S.C. A. S.A. Timișoara.

Împotriva deciziei civile nr. 781/A din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât apreciază că hotărârea instanței de apel este nelegală deoarece se întemeiază pe aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 405/2014 s-a aprobat atribuirea directă către A. S.A. a gestiunii serviciilor de administrare a domeniului public și privat afererent Anexei 1la hotărâre.

Prin hotărârea menționată s-a aprobat doar forma de atribuire a contractului, fără a se aproba și sursele bugetare, astfel încât în mod neîntemeiat reține instanța de apel faptul că reclamanta ar fi putut presta servicile prevăzute în HCLMT nr. 405/2014 chiar și în lipsa unei convenții în acest sens și a unui angajament legal.

Se mai reproșează instanței de apel că în mod greșit a reținut faptul că la momentul adoptării hotărârii existau fonduri bugetare alocate în vederea atribuirii directe a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public și amenajarea spațiilor verzi de către S.C. A. S.A..

Se mai arată că pârâta nu avea credite bugetare pentru încheierea contractului cu S.C. A. S.A. potrivit Ordinului nr. 1792/2002.

Deși reclamanta a susținut că prin contracte subsecvente pârâta deținea sume care puteau fi utilizate la încheierea contractului, arată că aceste contracte au vizat cantități minime și maxime cu tarife unitare adjudecate.

Municipiul Timișoara nu avea credite bugetare pentru încheierea contractului cu S.C. A. S.A. Pentru a fi mai explicit arată că definiția legală dată de Ordinul nr. 1792/2002 pentru creditul bugetar este:

"Creditul bugetar este suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanța și efectua plăți din buget pentru celelalte acțiuni".

Față de precizările efectuate de către reclamantă în cauză și reținute de instanța de apel, potrivit cărora "pârâtul avea fondurile necesare pentru respectarea dispozițiilor HCL nr. 405/2014 pentru a încheia un contract de prestări servicii din 05.09.2014, la data expirării acordului cadru "și afirmația reclamantului potrivit cărora prin contractele subsecvente nr. 75 și 177/2013 existau sume care puteau fi utilizate la încheierea contractului". Contractul subsecvent nr. 177/18.09.2013, potrivit art. 5 - "PREȚUL CONTRACTULUI" punctul 5.1. prevede "Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil prestatorului de către achizitor este de maxim 6.000.000 RON plus TVA".

De asemenea, Contractul subsecvent nr. 75/25.03.20I4, potrivit art. 5 - "PREȚUL CONTRACTULUI" punctul 5.1. prevede "Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil prestatorului de către achizitor este de maxim 6.000.000 RON plus TVA".

Aceste contracte subsecvente vizau cantități minime și maxime, cu tarife unitare adjudecate, pentru care autoritatea contractantă are obligația de a comanda și plăti pentru minimul cantităților estimate.

A mai arătat că reclamanta cunoștea faptul ca NU exista un credit bugetar aprobat, dar pentru a forța municipalitatea să încheie documente financiar-contabile contrare legii, a făcut presiuni, inclusiv de încălcare a legii. Conducerea S.C. A. S.A, a cunoscut și cunoaște etapele de angajare a unor cheltuieli bugetare, și anume, prevederile Ordinului nr. 1792/2002.

A solicitat să se aibă în vedere prevederile legale aplicabile în administrația publică locală în ceea ce privește angajarea unor cheltuielile, operațiune care se face cu respectarea principiului bunei gestiuni financiare. A invocat art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 care implică obligația gestionarilor fondurilor publice de a asigura nu numai legalitatea cheltuirii acestor fonduri, dar și asigurarea "economicității, eficacității și eficienței în cheltuirea fondurilor publice" - economicitatea implică reducerea cheltuielilor publice.

De asemenea, a susținut că în cauză sunt incidente prevederile Ordinului nr. 1792/2002 - Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, care reglementează modul de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a unor cheltuieli ale autorității publice locale.

Prin urmare, în lipsa unui contract nu s-au verificat lucrările prestate, nu există certitudinea că aceste lucrări au fost prestate efectiv așa cum ele sunt înscrise de către reclamantă în situațiile de lucrări.

În situația, mai sus expusă, în care nu s-a încheiat un contract de prestării servicii nu se poate discuta de nașterea unui raport juridic cu atât mai puțin a unei obligații civile (plata contraprestației). A amintit inaplicabilitatea principiului forței obligatorii a contractului care este inexistent fără echivoc între Municipiul Timișoara și S.C. A. S.A. (principiul care are drept rol primar de a explica și ordona raportul juridic născut între părți ca urmare a încheierii contractului).

Prejudiciul suferit, invocat de reclamantă este rezultatul propriei conduite a conducerii S.C. A. S.A., la care Municipiul Timișoara nu a avut niciun aport. Una din condițiile materiale ale acțiunii în restituire este că între îmbogățirea pârâtului și sărăcirea reclamantului să fie o legătură sau corelație directă, cu alte cuvinte, cele două fenomene să aibă o cauză unică sau aceeași origine, ori în speța dată nu s-a verificat niciodată "îmbogățirea existentă" sau "inexistentă" din patrimoniul pârâtului, respectiv nici nu s-a dovedit sărăcirea reclamantului sub acest aspect, prin simpla emitere a unor facturi nefiind posibilă dovedirea sărăcirii suferite.

Din contră, Municipiul Timișoara a atenționat asupra faptului că nu există prevederi bugetare, nu se poate încheia contract decât după rectificarea bugetară și totuși conduita reclamantului a fost aceea de a presta servicii în afara unui cadru legal și contractual, în afara unei solicitări de prestare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8, dispozițiile O.G. nr. 119/1999 și Ordinului nr. 1792/2002.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că recursul este nul potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 03 iulie 2019, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, la termenul din 28 noiembrie 2019, a invocat, din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 189 alin. (2) din același cod, excepția nulității recursului.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-pârât își exprimă nemulțumirea față de soluția de respingere a apelului declarat împotriva sentinței de fond, în aceeași modalitate dezvoltată prin cererea de apel, prin reproducerea unor pasaje ale acesteia, fără a exprima în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva art. 488 și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în soluționarea apelului.

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurentul deși a indicat în cuprinsul recursului motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate și argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greșit de către instanța de apel.

În motivarea recursului, criticile recurentului au vizat nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, însă aspectele antamate vizează exclusiv critici de netemeinicie, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul-pârât nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine și atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În cauză, recurentul-pârât nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, să constate nulitatea recursului formulat de recurentul-pârât MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 781/A din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Cererea intimatei S.C. A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, va fi admisă în temeiul art. 453 C. proc. civ. constatând că actele depuse de parte în acest sens sunt edificatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 781/A din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A.

Obligă recurentul MUNICIPIUL TIMIȘOARA prin PRIMAR la plata sumei de 1.800 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. A. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2019.