ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1447/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la data de 10.04.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea acestuia la restituirea sumei de 42.391 de euro primită în temeiul contractului de mandat autentificat sub nr. x/09.06.2021 de SPN C.; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data punerii în întârziere, respectiv 26.01.2023 și până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 2.019, art. 2.020, art. 2.037 C. civ., art. 194 C. civ.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 380 din data de 21 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 41.797 euro, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 41.797 Euro, calculată de la data punerii în întârziere, 26.01.2023, până la data plății efective a debitului restant;

A fost respinsă, în rest, acțiunea formulată;

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.426,18 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 266 din 23 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost admisă excepția netimbrării apelului.

A fost anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 380 din data de 21 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul reclamant A..

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 6.200 RON către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 266 din 23 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâtul B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 03 ianuarie 2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluția din data de 09 ianuarie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ., iar în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurentul-pârât a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurentul-pârât datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, ce a fost achitată conform chitanței de plată aflată la dosarul de recurs.

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotararii atacate cu consecința admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței civile nr. 380/21.03.2024 pronunțată de Tribunalul Timiș, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

După expunerea succintă a situației de fapt și a hotărârilor pronunțate în cauză, recurentul a susținut că decizia recurată, prin care a fost menținută soluția primei instanțe de admitere a cererii de chemare în judecată, a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză.

În susținerea motivului de recurs, recurentul a arătat că între acesta și defunctul D., fratele reclamantului, a existat o relație de prietenie solidă de 15 ani.

Întrucât starea de sănătate a fratele reclamantului care locuia singur s-a deteriorat cu timpul, recurentul a susținut că relația de apropiere dintre acesta și pârât s-a transformat în ultimii 5-6 ani, într-un contract între aceștia, prin care pârâtul s-a obligat să-i ofere întreținere lui D., întreținere ce a constat în asigurarea celor necesare traiului de zi cu zi.

Mai exact acesta i-a solicitat recurentului-pârât B. să-i asigure la nevoie hrană, medicamente, plata utilităților, menaj, să-i asigure transportul la medic și în general îndeplinirea oricăror altor solicitări ale defunctului în măsura în care nu putea să le îndeplinească singur sau necesita să fie asistat.

În virtutea acestei relații, recurentul a susținut că obișnuia să meargă aproape zilnic la domiciliul fratelui reclamantului pentru a-i asigura acestuia serviciile necesare, în timp ce reclamantul nu ținea legătura cu acesta, întrucât locuia în Germania și nu manifesta interes față de starea de sănătate a fratelui său.

În ceea ce privește imobilul înscris în CF nr. x Giroc, imobil ce a fost înstrăinat la data de 14 aprilie 2022, în schimbul sumei de 125.391 euro, conform contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. x/2022 de SPN C., recurentul a precizat că prețul obținut în urma înstrăinării acestuia a fost achitat în contul său ca urmare a cererii exprese a defunctului D., întrucât acesta nu a dorit să-i fie virată în contul personal această sumă.

Astfel, a susținut recurentul că în temeiul convenției de întreținere avută cu defunctul, pârâtul B. avea obligația de a achita toate cheltuielile generate de traiul de zi cu zi al fratelui reclamantului, inclusiv de a da curs solicitărilor acestuia de a-i scoate și preda bani în numerar din contul bancar.

Cu privire la tranzacția imobiliară mai sus menționată, D. a fost înștiințat asupra faptului ca din prețul încasat urmează a fi achitat un comision de 10.000 euro către agentul imobiliar care a adus clientul, propunere cu care acesta a fost de acord, iar suma respectivă a fost plătită către acest intermediar. A menționat recurent că i-a adus la cunoștință acest aspect și intimatului-reclamant după decesul fratelui său, însă reclamantul nu a fost interesat de înțelegerea avută cu defunctul.

În ceea ce privește diferența de 31.800 euro, recurentul a susținut că din aceasta sumă au fost făcute unele plăți necesare și urgente pentru fratele reclamantului, iar suma rămasă de aproximativ 28.000 euro a fost remisă manual fratelui reclamantului de către recurent în trei sau patru tranșe, la cererea acestuia, fără a cunoaște destinația ulterioară a acestor sume.

Față de motivele expuse, recurentul a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este neîntemeiată, diferența de preț în cuantum de 41.800 euro, fiind constituită din comisionul intermediarului-agent imobiliar iar suma de 31.800 euro nu a fost reținută de către recurent ci a fost predată fratelui reclamantului în timpul vieții sale, motiv pentru care nu consideră că sunt incidente dispozițiile legale privind răspunderea civilă contractuală, recurentul îndeplinindu-și toate obligațiile prevăzute în sarcina sa prin contractul de mandat.

II.2. Apărările formulate în cauză.

La data de 22 aprilie 2025, intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil întrucât recurentul a invocat omisso medio și a supus direct analizei instanței de recurs o serie de critici pe care instanța de apel nu le-a analizat în contextul în care apelul a fost soluționat pe baza excepției netimbrării invocată din oficiu.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimatul a susținut că motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținerile recurentului referitoare la dispariția sumei de 41.797 euro fiind neverosimile și contradictorii, acesta afirmând în fața instanței civile faptul că suma a fost folosită pentru întreținerea fratelui intimatului, diferența fiind restituită acestuia, în timp ce în fața organelor de cercetare penală recurentul a susținut că aceeași sumă a reprezentat comisionul său din vânzarea bunului imobil.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ.., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 aprilie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului.

Analizând recursul în raport de excepția nulității a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

În cauză, recursul nu este susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. întrucât prin intermediul căii de atac nu se deduc judecății, în mod punctual, aspecte de nelegalitate ale deciziei contestate, astfel cum a fost indicată ca obiect al recursului.

Astfel, prin decizia recurată s-a constatat nulitatea apelului declarat de pârâtul B. împotriva nr. 380 din data de 21 martie 2024 pronunțată de Tribunalul Timiș, pentru neachitarea, de către acesta a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa.

Fără a se raporta la aceste considerente privind neîndeplinirea obligației procesuale de a timbra și fără a face referire la soluția de anulare a apelului său, recurentul a prezentat considerații cu privire la situația de fapt referitoare la relația acestuia cu fratele reclamantului și a destinației sumelor de bani rezultate din încheierea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. x/2022 de SPN C..

Or, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea soluției instanței de apel de anulare, ca netimbrat, a apelului formulat de recurentul-pârât.

Întrucât recurentul-pârât nu a indicat, în concret, în ce ar consta nelegalitatea deciziei atacate și nu a combătut dezlegările date asupra aspectului procedural al timbrajului, ci s-a limitat la a expune afirmații de ordin general fără legătură cu soluția instanței de apel, care nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate și nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. calea extraordinară de atac este lovită de nulitate, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) din cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 266 din data de 23 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

În ceea ce privește cererea intimatului-reclamant de sancționare a recurentului-pârât pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia având în vedere că nu se poate decela reaua-credință a acestuia de vreme ce recurentul a exercitat o cale de atac prevăzută de lege împotriva deciziei recurate.

Reținând culpa procesuală a recurentului-pârât în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.200 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura nr. x/03.04.2025 și achitate prin ordinul de plată din 11.04.2024, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 266 din data de 23 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât B. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 6.200 RON către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.