ÎCCJ, Decizia nr. 374/2021

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2021

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 187 din data de 03 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în dosarul nr. x/2015 cu privire la măsurile asigurătorii, s-au dispus următoarele:

A fost menținută măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., S.C. D. S.R.L., E., F., G., H. și I., instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

De asemenea, prin aceeași sentință, a fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului J., instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3.12.2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

- A., în limita sumei de 35 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu și confiscării speciale în cazul infracțiunilor de luare de mită;

- B., în limita sumei de 9 milioane de euro, în vederea asigurării confiscării speciale în cazul infracțiunilor de complicitate la luare de mită;

- S.C. D. S.R.L., în limita sumei de 26 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- J., în limita sumei de 26 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- E., în limita sumei de 26 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- F., în limita sumei de 26 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- I., în limita sumei de 26 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- H., în limita sumei de 26 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- G., în limita sumei de 26 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu.

- A., în limita sumei de 200.213.248,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu și 9 milioane de euro în vederea confiscării speciale în cazul infracțiunilor de luare de mită;

- S.C. D. S.R.L., în limita sumei de 200.213.248,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu și 7 milioane de euro în vederea confiscării speciale în cazul infracțiunilor de dare de mită;

- J., în limita sumei de 200.213.248,91 RON în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- E., în limita sumei de 200.213.248,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- F., în limita sumei de 200.213.248,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- I., în limita sumei de 200.213.248,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- H., în limita sumei de 200.213.248,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- G., în limita sumei de 200.213.248,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu;

- C., în limita sumei de 200.213.248,91 RON, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu și 7 milioane de euro în vederea confiscării speciale în cazul infracțiunilor de dare de mită.

Instanța de fond având în vedere soluția dispusă în latura penală a cauzei, prin care s-a dispus condamnarea inculpaților A., C., S.C. D. S.R.L., E., F., G., H. și I. dar și valoarea prejudiciului stabilită de instanța de judecată, în baza art. 25 și 397 C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța și a obligat în solidar pe inculpații A., C., S.C. D. S.R.L., E., F., G., H. și I. la 155.627.317,82 RON, despăgubiri civile către partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța.

Totodată, în baza art. 289 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpații A. și B. câte 20.410.256,8 RON.

În consecință, având în vedere dispozițiile anterioare cu privire la admiterea acțiunii civile și confiscarea specială, a menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., S.C. D. S.R.L., E., F., G., H. și I., instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015.

Totodată, având în vedere soluția pe latură penală dispusă în cazul inculpatului J., respectiv achitarea acestuia în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale acestuia, instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015.

Împotriva sentinței penale nr. 187 din data de 3 mai 2019, pronunțate de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații F., C., A., I., G., H., S.C. D. S.R.L, B., E. și partea civilă UAT Municipiul Constanța împotriva, privind și pe inculpatul J. și persoana vătămată Primăria Municipiului Constanța, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători sub nr. x/2020.

La termenul din 6 septembrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020, verificând din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen. măsurile asigurătorii dispuse în cauza, cu unanimitate, a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., D. S.R.L., E., F., G., H. și I. instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, menținut prin sentința penală nr. 187 din 03 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Totodată, cu majoritate, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului J. instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători procedând la verificarea temeiurilor care au determinat menținerea, prin sentința apelată, a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., D. S.R.L., E., F., G., H. și I., a reținut că, în cursul anului 2015, a fost instituit, în vederea recuperării prejudiciului precum și a confiscării speciale, sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., D. S.R.L., E., F., G., H. și I., prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Evaluând actele dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen. instanța supremă a constatat că, la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii. Astfel, instanța supremă a avut în vedere, pe de o parte, natura acuzațiilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, respectiv luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (în diferite forme de participație, după caz), dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. si art. 309 C. pen. (în diferite forme de participație, după caz), faptul că, în cauză, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de U.A.T. Municipiul Constanța (chiar dacă soluția nu este încă definitivă), inculpații A., C., S.C. D. S.R.L., E., F., G., H. și I. fiind obligați la plata sumei de 155.627.317,82 RON, cu titlu de despăgubiri civile, precum și dispoziția privind confiscarea specială, respectiv câte 20.410.256,8 RON fiecare de la inculpații A. și B., condiții în care pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 C. proc. pen., se impune menținerea, în continuare, a măsurii sechestrului asigurător.

Totodată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a constatat că, raportat la numărul și valoarea bunurilor sechestrate, la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea apelată (chiar dacă sentința apelată nu este încă definitivă) precum și la complexitatea ridicată a cauzei, ce rezultă din amploarea activității infracționale investigate si numărul mare de inculpați ce au fost trimiși în judecată, la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privința măsurii asigurătorii menținute, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Drept urmare, în baza art. 250

2

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A., B., C., S.C. D. S.R.L., E., F., G., H. și I. .

Cu referire la inculpatul J., instanța supremă a constatat că, prin sentința apelată, instanța de fond, a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale acestuia prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015 ale de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Față de acest inculpat, instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a pronunțat soluția achitării pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în opinie majoritară, reținând că măsurile asigurătorii sunt o consecință a presupusei săvârșiri a unei fapte prevăzute de legea penală și constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile și având în vedere cerința proporționalității măsurii față de scopul urmărit, stadiul procesual al judecății în apel precum și soluția de achitare dispusă de prima instanță, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a apreciat că acestea constituie elemente în raport de care măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului J. nu se mai justifică, motiv pentru care se impune ridicarea acesteia.

Pe cale de consecință, a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului J. instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015 ale de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În opinie separată s-a susținut că soluția instanței de fond de ridicare a măsurilor asigurătorii nu este executorie, având acest caracter, conform art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., doar dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii. Așadar, apelul formulat de Ministerul Public și care îl vizează pe inculpatul J. față de care s-a pronunțat o soluție de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. are, potrivit art. 416 din C. proc. pen., efect suspensiv de executare și în privința dispoziției de ridicare a măsurilor asigurătorii. În atare condiții, măsura asigurătorie continuă să fie în ființă până la soluționarea definitivă a cauzei, similar măsurilor asigurătorii pe care instanța le-a menținut.

Totodată, s-a apreciat că aceleași argumente care justifică menținerea măsurilor asigurătorii față de ceilalți inculpați sunt incidente și cu privire la inculpatul J., chiar soluția instanței de fond (contestată doar de către parchet) impunând conservarea intereselor părții civile, potrivit art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.

II. Împotriva dispoziției vizând ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului J. instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, cuprinsă în încheierea din 6 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători sub nr. x/2021, cu termen de judecată stabilit la data de 8 noiembrie 2021, termen la care inculpatul a solicitat amânarea pentru angajarea unui apărător.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și susținerile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat J. la termenul din data de 15 noiembrie 2021 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată, sub toate aspectele, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în opinie majoritară, o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 250

2

din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Cu toate acestea, menținerea măsurilor pe tot cursul procesului penal nu este obligatorie, impunându-se, în lumina noilor dispoziții procesual penale, verificarea măsurilor asigurătorii sub aspectul subzistenței temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii și, pe cale de consecință, dispunerea menținerii, restrângerii sau extinderii măsurilor, respectiv ridicarea acestora.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reține că verificările efectuate în considerarea art. 250

2

C. proc. pen. presupun examinarea, în principal, a asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În acest sens este și Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, reținută și prin încheierea atacată, potrivit căreia "Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura prin durata și scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

În privința temeiurilor la care se referă dispozițiile art. 250

2

din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că, potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale față de inculpatul J. au constat în instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea acestui inculpat în limita sumei de 200.213.248,91 RON în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu (Ordonanța nr. 964/P/2015 din data de 03 decembrie 2015) și în instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea acestui inculpat în limita sumei de 26 de milioane de euro, în vederea recuperării prejudiciului produs prin infracțiunea de abuz în serviciu (Ordonanța nr. 964/P/2015 din data de 7 aprilie 2015).

Totodată, se constată că instanța de judecată a fost sesizată prin rechizitoriul nr. x/2014 din 07 decembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, iar acțiunea penală și acțiunea civilă au fost soluționate prin sentința penală nr. 187 din data de 03 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Astfel, cu referire la soluționarea laturii civile, prin sentința anterior menționată având în vedere soluția dispusă în latura penală a cauzei de condamnare a inculpaților A., C., D. S.R.L., E., F., G., H. și I., dar și valoarea prejudiciului stabilită de instanța de judecată, în baza art. 25 și 397 din C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța, inculpații A., C., D. S.R.L., E., F., G., H. și I. fiind obligați în solidar la plata de despăgubiri civile către partea civilă U.A.T. Municipiul Constanța în cuantum de 155.627.317,82 RON.

Se constată că, dispozițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. impun menținerea măsurilor asiguratorii în cazul în care acțiunea civilă este lăsată nesoluționată de către instanță în baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În speță, în considerarea argumentelor privind evitarea transformării măsurii procesuale restrictive de proprietate, odată cu trecerea timpului, într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate și având în vedere soluția dispusă pe latură penală în sarcina inculpatului J. de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 309 C. pen. și art. 5 C. pen., precum și faptul că acțiunea civilă a fost soluționată se constată că limitarea drepturilor de dispoziție asupra bunurilor ce aparțin inculpatului J. nu se mai află în echilibru cu interesele invocate de partea civilă în cauză, ale cărei interese sunt protejate prin admiterea acțiunii civile formulate.

Astfel, se reține că dispoziția din sentință privind ridicarea măsurilor asiguratorii instituite în sarcina inculpatului J. nu are caracter executoriu, fiind suspendată în ipoteza exercitării apelului în cauză, în acord cu dispozițiile art. 397 alin. (4) C. proc. pen. care consacră caracterul executoriu exclusiv dispozițiilor din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii și restituirea lucrurilor.

În consecință, măsura va continua să subziste până la soluționarea definitivă a cauzei, fapt care contravine scopului reglementării din cuprinsul art. 250

2

din

C. proc. pen., prin care în esență se urmărește evitarea transformării măsurii procesuale restrictive de proprietate, odată cu trecerea timpului, într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în opinie majoritară, având în vedere cerința proporționalității măsurii față de scopul urmărit, stadiul procesual al judecății în apel precum și soluția de achitare dispusă de prima instanță, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 6 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul inculpat J..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat J., în sumă de 313 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 6 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul inculpat J..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat J., în sumă de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2021.

OPINIE SEPARATĂ

Cu opinia separată, în sensul admiterii contestației formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 6 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020, a desființării, în parte a încheierii contestate și, în rejudecare a menținerii măsurii sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului J. instituit prin ordonanțele nr. 964/P/2015 din 7 aprilie 2015 și 3 decembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În dezacord cu soluția majoritară se apreciază că prin respingerea contestației formulate de Ministerul Public interesele părții civile sunt lipsite de protecție chiar în situația în care instanța de control judiciar, soluționând apelurile formulate în cauză, va pronunța o soluție de menținere a celei de achitare a inculpatului J. pentru temeiul dispus de instanța de fond.

Chiar dacă prin sentința penală nr. 187 din data de 03 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-a reținut că faptele de care este acuzat inculpatul J. nu sunt prevăzute de legea penală, dispunându-se achitarea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., soluția pronunțată asupra acțiunii penale nu are caracter definitiv și, prin urmare nu se poate aprecia că sunt înlăturate premisele angajării răspunderii civile delictuale în sarcina autorului.

Astfel, menținerea măsurilor asigurătorii după finalizarea procesului penal, ca urmare a achitării inculpatului, conform dispozițiilor art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. și ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din același cod, pentru o perioadă de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii definitive de achitare, timp în care persoana vătămată sau succesorii ei pot introduce acțiunea civilă în fața instanței civile, are ca scop asigurarea valorilor patrimoniale necesare acoperirii eventualelor despăgubiri acordate de instanța civilă, în urma soluționării acțiunii civile demarate în fața acestei instanțe, conform dispozițiilor art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., astfel încât aceasta să nu fie lipsită de eficiență.

Măsurile asigurătorii reprezintă măsuri procesual penale cu caracter real și temporar, ce au ca scop indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile aflate în proprietatea suspectului, a inculpatului sau a părții responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, a executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare, ori în vederea asigurării despăgubirilor civile, indisponibilizare ce se realizează prin instituirea unui sechestru asupra unor bunuri din categoriile anterior enumerate. Măsurile asigurătorii au rolul de a preveni distrugerea sau înstrăinarea bunurilor care ar putea fi folosite pentru realizarea scopurilor reparatorii mai sus enumerate.

Aceleași argumente care justifică menținerea măsurilor asigurătorii față de ceilalți inculpați sunt incidente și cu privire la inculpatul J., chiar soluția instanței de fond (contestată doar de către parchet) impunând conservarea intereselor părții civile, potrivit art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.

Totodată, se constată că măsurile asiguratorii dispuse cu privire la inculpatul J. sunt în continuare proporționale cu scopul urmărit la momentul instituirii lor, respectiv repararea prejudiciului posibil produs prin comiterea faptelor indicate în actul de sesizare a instanței. Intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, chiar dacă este unul îndelungat, nu pare a fi, cel puțin la acest moment procesual, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive având în vedere natura bunurilor indisponibilizate, faptul că nu sunt afectate veniturile necesare asigurării mijloacelor de trai ale inculpatului, precum și faptul că limitarea exercitării drepturilor de dispoziție asupra bunurilor nu apare ca fiind disproporționată față de interesele invocate de partea civilă .

Prin urmare, raportat la numărul și valoarea bunurilor sechestrate, la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea apelată (chiar dacă sentința apelată nu este încă definitivă) precum și la complexitatea ridicată a cauzei, ce rezultă din amploarea activității infracționale investigate si numărul mare de inculpați ce au fost trimiși în judecată, la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurii asigurătorii, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al inculpatului de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.