ÎCCJ, Decizia nr. 253/2021

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 10 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus, în baza art. 2502 din C. proc. pen., menținerea măsurilor asigurătorii dispuse față de:

- inculpatul A. prin ordonanța din 09.10.2018, emisă în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

- inculpata B. prin ordonanța din 09.10.2018 astfel cum a fost menținută prin ordonanța din 07.11.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

- inculpatul C. prin ordonanța din 09.10.2018 și ordonanța din 07.11.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

- inculpatul D. prin ordonanța din 09.10.2018, astfel cum a fost modificată prin ordonanța din 13.06.2019 și societatea E. prin ordonanța din 13.06.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

- inculpatul F. prin ordonanța din 09.10.2018, societatea G. prin ordonanța din 12.03.2019, H. prin ordonanța din 17.07.2019, astfel cum au fost menținute prin ordonanța din 07.11.2019 și SC I. SA prin ordonanța din 07.11.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală, a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 13.11.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, și a unei infracțiuni de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și a art. 5 C. pen. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. și complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., ambele în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen. B. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. și complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen., ambele în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen. D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. F. pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul prevederilor art. 330 din C. proc. pen., s-a solicitat menținerea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.

În ceea ce privește măsurile asigurătorii dispuse în cauză, instanța supremă a reținut următoarele:

I. Măsuri asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală/contestații

Cu privire la inculpatul D.:

Prin ordonanța din data de 09.10.2018, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea inculpatului D. până la concurența sumei de 1.114.000 de euro.

Prin procesul-verbal din data de 10.10.2018, a fost instituit sechestrul asigurător asupra unui număr de 360 părți sociale (cota de participație fiind de 100%) la SC J. SRL, x, CUI x, la valoarea de 3600 RON, iar prin procesul-verbal din data de 25.10.2018, a fost instituită poprirea, până la concurența sumei de 1.114.000 de euro, asupra sumelor datorate de SC J. SRL inculpatului D. (suma totală datorată 1.258.517 euro).

Prin ordonanța din data de 13.06.2019, s-a dispus restrângerea limitelor sumei până la care a fost instituită poprirea prin procesul-verbal din 25.10.2018, respectiv a sumelor datorate inculpatului D. de către SC J. SRL, până la concurența sumei de 149.049,59 euro (sumă totală datorată 1.258.517 euro), precum și instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani deținute în conturile bancare deschise de societatea E. - cont identificat cu nr. x, deschis la K. SA, persoană împuternicită inculpatul D., cont al cărui sold indisponibilizat este de 964.187,70 euro - conform răspunsului înaintat de autoritățile elvețiene Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție la comisia rogatorie internațională transmisă în Republica Federală Elveția .

Măsura a fost pusă în executare prin procesul-verbal din data de 14.06.2019 .

Împotriva ordonanței din data de 13.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, inculpatul D. și SC E. au formulat contestație.

Prin încheierea nr. 277 din data de 28 iunie 2020, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins contestația formulată de contestatorii SC E. și D. împotriva ordonanței din data de 13.06.2019, emisă în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor asimilate Infracțiunilor de Corupție.

Cu privire la inculpatul F.:

Prin ordonanța din data de 09.10.2018, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea inculpatului F., până la concurența sumei de 2.200.000 de euro.

Conform proceselor-verbale din data de 10.10.2018 și din data de 26.10.2018, s-a constatat că bunurile imobile situate în România care au fost deținute de inculpat au fost ulterior vândute în cadrul unor executări silite demarate de diverse unități bancare, inculpatul declarând că nu mai deține alte bunuri mobile sau imobile.

Pe parcursul urmăririi penale au fost identificate, însă, sume de bani deținute de inculpatul F. în conturi deschise în nume personal sau în numele unor companii al căror beneficiar real este inculpatul, cu sediul în Marea Britanie, Bulgaria și Lituania.

Prin ordonanța din data de 12.03.2019, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani deținute în conturile bancare deschise de societățile G. (sediul social în London, England), L. (sediul social în Marea Britanie) și M. (sediul social în Insulele Marshall), până la concurența sumei de 2.200.000 de euro.

În vederea punerii în executare a măsurii sechestrului au fost emise ordine de indisponibilizare, transmise autorităților competente din Marea Britanie, Bulgaria și Lituania.

În cadrul cooperării cu autoritățile judiciare din Marea Britanie au fost indisponibilizate prin aplicarea sechestrului următoarele sume: suma de 1.636.946,97 euro deținută de inculpatul F. în contul bancar nr. x deschis la N., Marea Britanie, pe numele societății G. și suma de 47.848,20 euro deținută de inculpatul F. în contul bancar deschis la N., Marea Britanie, în nume personal .

Totodată, având în vedere că pe parcursul urmăririi penale a rezultat că, pe teritoriul României, inculpatul F. folosește un cont deschis pe numele tatălui acestuia, prin ordonanța din data de 17.07.2019, s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumelor de bani deținute în contul bancar nr. x, deschis la O. SA, pe numele H., până la concurența sumei de 2.200.000 euro.

Aceste măsuri au fost puse în executare prin procesul-verbal din data de 18.07.2019 .

Împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului dispuse prin ordonanța nr. x/2017 din data de 12 martie 2019 și adusă la îndeplinire prin procesul-verbal din data de 18 iulie 2019, emise în Dosarul nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor asimilate Infracțiunilor de Corupție, au formulat contestație inculpatul F. și societatea G.

Prin încheierea nr. 298 din data de 01.09.2019 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au respins, ca nefondate contestațiile formulate de contestatorii F. și societatea G. împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului dispuse prin ordonanța nr. x/P/2017 din data de 12 martie 2019 și adusă la îndeplinire prin procesul-verbal din data de 18 iulie 2019, emise în Dosarul nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor asimilate Infracțiunilor de Corupție.

Prin ordonanța din data de 05.11.2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reținându-se că, pe baza probelor administrate în cauză, valoarea foloaselor necuvenite primite de inculpat este de 2.111.799,71 euro, drept pentru care s-a constatat că este necesară reducerea în mod corespunzător a măsurii sechestrului.

Prin ordonanța din data de 07.11.2019, s-a dispus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului F. până la concurența sumei de 2.111.799.71 euro și instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile și mobile aflate în proprietatea SC I. SA, până la concurența sumei de 214.874,88 euro.

Măsura a fost pusă în executare prin procesul-verbal din 13.11.2019, suma de bani fiind virată în contul deschis pe numele SC I. SA la A.N.A.B.I.

Totodată, s-a reținut că rechizitoriul nr. x/2017/13.11.2019 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15.11.2019 sub nr. x/2019.

II. Contestații privind măsurile asigurătorii în procedura de cameră preliminară

La data de 18 noiembrie 2019, SC I. S.A, prin apărător ales, a formulat contestație împotriva ordonanței nr. x/2017 din data de 07.11.2019 emisă de către Direcția Națională Anticorupție.

La data de 27.01.2020, inculpatul D., prin apărător ales, a formulat contestație împotriva ordonanței din data de 09.10.2018 și din data de 13.06.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

Prin încheierea nr. 130 din data de 6 martie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2019.2, s-a respins, ca tardivă, contestația formulată de inculpatul D. împotriva ordonanței din data de 09.10.2018 și din data de 13.06.2019, emise în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

S-a respins, ca nefondată, contestația formulată de SC I. SA împotriva ordonanței din data de 07.11.2019, emisă în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Procedând la verificarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, în aplicarea art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), secția penală, a instanței supreme a constatat că subzistă, în continuare, temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii de către organele de urmărire penală față de inculpații A., B., C., D. și F., precum și față de H., societatea G., SC I. SA și societatea E.

În acest context, cu titlu prealabil, Înalta Curte, secția penală, a reținut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile și imobile prin instituirea unui sechestru. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, așadar, atributul dispoziției juridice și materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluționarea definitivă a cauzei și nu aduce atingere substanței acestuia.

Totodată, s-a reținut că există situații în care legiuitorul a derogat de la regula caracterului facultativ al dispunerii măsurilor asigurătorii, instituind caracterul obligatoriu al acestor măsuri în raport cu natura și gravitatea faptelor pretins comise, o astfel de excepție fiind reglementată de art. 20 din Legea nr. 78/2000 potrivit căruia în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune din cele prevăzute în Capitolul III din lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Prin urmare, în cazul infracțiunilor de corupție sau asimilate acestora, necesitatea luării măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de corupție. În această situație, organele judiciare vor evalua celelalte condiții legale reglementate de lege pentru dispunerea măsurilor asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura și finalitatea acesteia, conform prevederilor art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, prima instanță a apreciat că acestea sunt aplicabile în cauză, inculpații fiind cercetați pentru infracțiuni de corupție, astfel încât aceste infracțiuni intră sub incidența art. 20 din Legea nr. 78/2000 care reglementează obligativitatea luării măsurilor asigurătorii.

Prin urmare, s-a constatat că, în speță, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii este prevăzută expres de legiuitor și își găsește, astfel, izvorul în legislația primară, nemaiputând face obiectul cenzurii organelor judiciare.

De asemenea, s-a reținut că ceea ce trebuie să verifice instanța de judecată este caracterul proporțional al măsurilor dispuse în raport cu scopul urmărit prin luarea măsurilor asigurătorii și restrângerea drepturilor persoanelor afectate de măsurile procesuale, precum și eventualele modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situația patrimonială a inculpaților și a persoanelor în posesia cărora se află bunurile cu privire la care se solicită luarea măsurii de siguranță a confiscării.

Evaluând în aceste limite normative stabilite de lege, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că măsurile asigurătorii sunt proporționale cu scopul urmărit, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor care pot face obiectul confiscării.

Totodată, s-a constatat că valoarea sechestrată de organele de urmărire penală cu privire la fiecare dintre inculpați este egală cu valoarea bunurilor care ar putea fi confiscate de la aceștia, în raport cu acuzațiile aduse prin actul de sesizare referitoare la valoarea probabilă a obiectului infracțiunilor de corupție imputate inculpaților.

Având în vedere caracterul provizoriu al măsurilor dispuse, prima instanță a apreciat că este relevant și faptul că procedurile penale în fața instanței de judecată s-au derulat cu diligență și celeritate garantând astfel că ingerința în dreptul la proprietate al inculpaților este una proporțională.

Mai mult decât atât, s-a reținut că, în prezentul cadru procesual, instanța de judecată trebuie să procedeze la verificarea temeiurilor care justifică menținerea măsurilor asigurătorii în raport cu proporționalitatea acestora cu scopul urmărit, și nu legalitatea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Astfel, instanța supremă a apreciat că nu poate primi criticile aduse de inculpatul F. în calitate de reprezentant al societății G.

Analizând criticile formulate de intimata persoană interesată, prin reprezentantul acesteia, s-a constatat că, în realitate, ceea ce se critică sunt condițiile care au stat la baza luării măsurii asigurătorii, nefiind invocate aspecte care să se circumscrie analizei menținerii măsurii dispuse în cauză.

În acest context, s-a subliniat faptul că aceste aspecte au fost analizate printr-o hotărâre definitivă. Astfel, prin încheierea nr. 298 din data de 01.09.2019, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii F. și societatea G. împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului dispuse prin ordonanța nr. x/2017 din data de 12 martie 2019 și adusă la îndeplinire prin procesul-verbal din data de 18 iulie 2019, emise în Dosarul nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor asimilate Infracțiunilor de Corupție.

Prin urmare, instanța supremă a apreciat că obiecțiunile privind luarea măsurii asigurătorii față de societatea G. nu mai pot face obiectul cenzurii în prezentul cadru procesual, în care nu mai pot fi analizate chestiunile ce țin de îndeplinirea condițiilor generale ce au stat la baza instituirii acestei măsuri.

S-a reținut, totodată, că aspectele cu caracter de noutate invocate de societatea G., prin reprezentant, cu referire la măsurile dispuse de către autoritățile britanice, ulterior instituirii măsurilor asigurătorii în cauză, nu vizează și nu au legătură cu măsura asigurătorie dispusă la solicitarea autorităților române prin ordonanța anterior menționată, drept pentru care se constată caracterul nefondat al criticilor formulate de persoana interesată.

În ceea ce privește cererea formulată de apărarea inculpatului D., prin care a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii până la concurența sumei de 1.140.000 euro, precum și ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra părților sociale deținute de către acesta în cadrul societății J. SRL, precum și a măsurilor asigurătorii dispuse asupra sumelor datorate inculpatului de către J. SRL, până la concurența sumei de 149.049,59 euro, Înalta Curte, secția penală, a apreciat-o ca fiind nefondată.

În acest context, s-a reținut că, prin ordonanța din data de 13.06.2019, s-a dispus restrângerea limitelor sumei până la care a fost instituită poprirea prin procesul-verbal din 25.10.2018, respectiv a sumelor datorate inculpatului D. de către SC J. SRL, până la concurența sumei de 149.049,59 euro (sumă totală datorată 1.258.517 euro), precum și instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani deținute în conturile bancare deschise de societatea E. (cont identificat cu nr. x, deschis la K. SA, persoană împuternicită inculpatul D., cont al cărui sold indisponibilizat este de 964.187,70 euro).

Prin urmare, s-a constatat că aspectele invocate de apărarea inculpatului D. referitoare la indisponibilizarea, în contul societății E., a unei sume de bani mai mare de 964.187,70 euro, precum și indisponibilizarea unei sume de bani în contul personal al inculpatului - ambele conturi deschise la K. - reprezintă chestiuni străine de procedura măsurilor asigurătorii luate de către autoritățile române, neavând legătură cu obiectul măsurilor asigurătorii verificate în cauză.

De asemenea, instanța a apreciat că sunt nefondate și criticile formulate de către apărarea persoanei interesate SC I. SA, care presupun o analiză pe fond a cauzei, respectiv temeinicia acuzației, nefiind aduse critici veritabile cu privire la caracterul provizoriu al măsurilor asigurătorii.

În acest sens, s-a apreciat că, în realitate, ceea ce se critică sunt acuzațiile aduse inculpatului F. prin raportare la declarații de martori și la probatoriul administrat în cauză, critici care au fost invocate și în procedura de cameră preliminară, cu prilejul soluționării contestației formulate de societate împotriva ordonanței de instituire a măsurii asigurătorii, și care au fost reluate în procedura pendinte, dar care, așa cum s-a reținut supra, nu pot face obiectul cenzurii în această procedură care vizează verificarea temeiniciei menținerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Așadar, în considerarea tuturor argumentelor expuse anterior, prima instanță a apreciat că, la acest moment procesual, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii față de toți inculpații din prezenta cauză, aceste temeiuri impunând în continuare menținerea măsurilor asigurătorii.

Pe de altă parte, secția penală, a instanței supreme a subliniat faptul că evaluarea periodică, conform art. 2502 din C. proc. pen., a subzistenței temeiurilor măsurilor asigurătorii instituite în baza art. 20 din Legea nr. 78/2000, în limitele anterior expuse, nu este de natură a încălca drepturile și garanțiile procesuale instituite în favoarea inculpaților, de vreme ce o atare verificare nu poate fi realizată decât în limitele normative fixate de legiuitor, corespunzător naturii și scopului măsurii procesuale.

Împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în termen legal, au formulat contestație inculpații F. și D., precum și intimatele SC I. SA și G., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, termen la care au avut loc și dezbaterile, astfel că susținerile reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale apărătorilor aleși ai contestatorilor F., SC I. SA și G. nu vor mai fi reluate, acestea fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.

Prin contestația formulată, contestatorul inculpat F. a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea încheierii contestate în ceea ce privește menținerea măsurilor asigurătorii dispuse față de contestatorul inculpat, și pe cale de consecință, admiterea cererii formulate de restrângere a sechestrului asigurător sau ridicarea acestuia asupra sumei de 1.636.946,97 euro aflate în contul bancar deschis la N. Marea Britanie, pe numele societății G.

Contestatoarea intimată G., în temeiul dispozițiilor art. 2502 raportat la cele ale art. 2501 și cele ale art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește menținerea măsurilor asigurătorii față de societatea contestatoare, și pe cale de consecință, admiterea cererii privind restrângerea măsurii sechestrului asigurător sau ridicarea acestuia asupra sumei de 1.636.946,97 euro aflate în contul bancar deschis la N. Marea Britanie, pe numele societății G.

Prin intermediul contestației formulate, contestatoarea intimată SC I. SA a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și pe cale de consecință, restrângerea măsurii asigurătorii dispuse asupra bunurilor acesteia până la concurența sumei de 97.283,88 euro, fie ridicarea acestei măsuri.

În ceea ce privește contestația formulată de inculpatul D., Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că la termenul de judecată din data de 6 septembrie 2021, contestatorul inculpatul a învederat faptul că înțelege să își retragă calea de atac formulată împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, având în vedere, pe de o parte, cererea contestatorului inculpat în sensul retragerii contestației ce formează obiectul prezentei cauze, în raport cu dispozițiile art. 4251 alin. (3) teza finală raportat la cele ale art. 415 alin. (2) din C. proc. pen., aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar, pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel că partea sau participantul care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să procedeze la retragerea acesteia până la închiderea dezbaterilor, va lua act de declarația de retragere a contestației formulate de inculpatul D. împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Examinând contestațiile formulate de inculpatul F. și intimatele SC I. SA și G., prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază contestațiile ca fiind nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, în conformitate cu art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Totodată, se reține că potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că potrivit jurisprudenței constate a Curții Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanțe ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se reține că prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători notează faptul că prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată și completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen.. în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune."

Nu în ultimul rând, se reține că potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora."

În raport cu normele legale anterior menționate, se constată că acestea reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

De asemenea, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situație este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen. conform căruia "Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă."

O a doua categorie de situații derogatorii de la regula anterior menționată se regăsește în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității depunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În acest sens, se reține că potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Astfel, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție stabilesc obligativitatea dispunerii acestei categorii de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârșit una dintre infracțiunile expres și limitativ prevăzute de legea specială.

Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că acestea își găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, inculpatul F. fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Având în vedere că norma legală (art. 20 din Legea nr. 78/2000) are caracter special și derogator în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de control judiciar apreciază că, în materia faptelor de corupție sau asimilate acestora, analiza condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de corupție.

Totodată, se subliniază faptul că instanța de control constituțional a statuat cu privire la rațiunea avută în vedere de legiuitor la instituirea acestor situații de excepția în materia faptelor de corupție. Astfel, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituțională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens este și Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

În practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Încheierea nr. 630 din 14 noiembrie 2017) s-a apreciat că atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, "trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, (...), valoarea sechestrată trebuie să fie apropiată de cea a bunurilor care ar putea fi confiscate, după stabilirea vinovăției, dacă se apreciază că se impune această măsură."

Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii, respectiv valoarea sechestrată este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale).

În ceea ce privește proporționalitatea valorii sechestrate cu scopul urmărit, se reține că prin ordonanța din data de 09.10.2018, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea inculpatului F., până la concurența sumei de 2.200.000 de euro.

De asemenea, se reține că prin ordonanța din data de 12.03.2019, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani deținute în conturile bancare deschise de societățile G., L. și M., până la concurența sumei de 2.200.000 de euro.

Un aspect important de avut în vedere, în opinia instanței de control judiciar, în analiza proporționalității măsurii față de scopul urmărit îl reprezintă faptul că prin ordonanța din data de 05.11.2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, reținându-se că, pe baza probelor administrate în cauză, valoarea foloaselor necuvenite primite de inculpat este de 2.111.799,71 euro, drept pentru care s-a constatat că este necesară reducerea în mod corespunzător a măsurii sechestrului.

Astfel, se reține faptul că prin ordonanța din data de 07.11.2019, s-a dispus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului F. până la concurența sumei de 2.111.799.71 euro și instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea SC I. SA, până la concurența sumei de 214.874,88 euro.

În considerentele ordonanței din 07.11.2019, organele de urmărire penală au reținut că una dintre modalitățile prin care inculpatul F. a beneficiat de fondurile P. a fost prin creditarea societăților I. SA și Q. În urma creditărilor și restituirilor de sume de bani între compania R., pe de o parte, și, pe de altă parte, cele două companii I. SA și Q. SRL, în perioada septembrie 2010 - decembrie 2014, s-a constatat de către organele de urmărire penală că sumele virate din fondurile P. și nerestituite totalizează suma de 214.874,88 euro.

În acest context, SC I. SA a beneficiat de fonduri cu proveniență P., puse la dispoziție de martorul S., la solicitarea inculpatului F., în cuantum total de 214.874,88 euro.

De altfel, cuantumul total de 214.874,88 euro al creditărilor nerestituite a fost recunoscut și de SC I. SA care a considerat această datorie prescrisă și a înregistrat-o ca venit în evidențele contabile, astfel încât solicitarea contestatoarei intimate de a se restrânge măsura asigurătorie până la concurența sumei de 97.283,88 euro, este nefondată.

În aceste circumstanțe, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că exigențele referitoare la respectarea proporționalității sunt respectate, secția penală, a Înaltei Curți menținând măsurile asigurătorii dispuse față de inculpatul F. până la concurența sumei de 2.111.799.71 euro, față de societatea G. până la concurența sumei de 2.111.799.71 euro și față de SC I. SA până la concurența sumei de 214.874,88 euro.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază ca fiind îndeplinită condiția referitoare la existența proporționalității valorii sechestrate cu scopul urmărit întrucât măsurile asigurătorii dispuse au fost menținute de secția penală a instanței supreme doar până la concurența valorii probabile a obiectului infracțiunii de corupție imputate inculpatului F.

Așadar, nu se poate discuta despre o măsură sau sarcină excesivă care să justifice soluția restrângerii sau ridicării sale, ci aceasta a fost limitată exact la cuantumul sumei de bani ce a făcut obiectul infracțiunii de corupție, valoarea indisponibilizată nedepășind valoarea sumei probabile ce ar putea fi confiscate, motiv pentru care Completul de 5 Judecători apreciază că cerința proporționalității este pe deplin respectată.

Totodată, se observă că perioada de timp scursă de la instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului F. (2018) și respectiv a sumelor de bani deținute de acesta și de societățile SC I. SA și G. (2019) este relativ scurtă, astfel încât nu se poate aprecia că depășește o durată rezonabilă.

De asemenea, în raport cu natura acuzației pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F., respectiv infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., cu valoarea mare a foloaselor necuvenite primite de inculpat, cu complexitatea ridicată a cauzei, precum și în raport cu etapa procesuală în care se află cauza, respectiv cercetarea judecătorească în fond, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că, în mod corect, prima instanță a reținut că la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii.

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar consideră că la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privința măsurilor asigurătorii menținute se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al contestatorului inculpat, respectiv al contestatoarelor intimate, de a-și exercita, fără îngrădiri, dreptul de proprietate asupra bunurilor și sumelor de bani ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Astfel, măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului F. și a sumelor de bani ale acestuia și ale intimatelor respectă dispozițiile legale incidente și exigențele de proporționalitate și, totodată, temeiurile ce au justificat luarea măsurilor subzistă, sens în care, în mod corect, prima instanță a menținut aceste măsuri până la valoarea probabilă a obiectului infracțiunii de corupție imputate inculpatului.

Totodată, se reține și că, în cauză, nu au intervenit schimbări vizând situația materială a inculpatului în sensul imposibilității asigurării mijloacelor de trai sau a aceluiași nivel de existență precum cel anterior instituirii măsurii.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpatul F., precum și de intimații SC I. SA și G. împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii inculpați și contestatorii intimați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulate de inculpatul D. împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpatul F., precum și de intimații SC I. SA și G. împotriva încheierii din data de 10 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii inculpați și contestatorii intimați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.

GGC - ED