ÎCCJ, Decizia nr. 36/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 36/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea din 14 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2017 în baza art. 2502 din C. proc. pen. au fost menținute măsurile asiguratorii instituite prin ordonanțele nr. 766/P/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, cu privire la inculpații A. și B., astfel cum au fost dispuse.
În baza art. 2502 din C. proc. pen. au fost menținute măsurile asiguratorii instituite prin ordonanța nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, cu privire la inculpatul C., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurența sumei de 9.620.000 euro.
În baza art. 2502 din C. proc. pen. au fost menținute măsurile asiguratorii instituite prin ordonanța nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, cu privire la inculpatul D., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurența sumei de 8.533.058 euro.
Analizând temeinicia și legalitatea măsurilor asigurătorii, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestora în ceea ce-i privește pe inculpații A. și B., astfel cum au fost dispuse, iar cu privire la inculpații C. și D., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurența sumei de 9.620.000 euro în ce-l privește pe primul și, respectiv, până la concurența sumei de 8.533.058 euro.
Înalta Curte a reținut că prin Sentința penală nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017 s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații C. și D. pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., precum încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen.. În baza 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 și inculpații C. pentru infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, D. pentru infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, și B. pentru infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Prin Decizia penală nr. 64 din 12 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 Judecători, a învestit secția Penală cu judecarea cauzei, în ceea ce îi privește pe inculpații: A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., B., pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen. și pentru infracțiunea de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, C., pentru infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 și D., pentru infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Prin ordonanța nr. 766/P/2016 din data de 25 septembrie 2017, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența sumei de 8.533.058 euro, ce urmează a fi confiscată ca urmare a săvârșirii de către inculpatul D. a infracțiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea 656/2002 și până la concurența sumei de 9.620.000 euro, ce urmează a fi confiscată ca urmare a săvârșirii de către inculpatul C. a infracțiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (91), lit. a) și c) din Legea 656/2002, existând suspiciunea rezonabilă că aceștia ar fi comis faptele pentru care sunt cercetați, cu respectarea prezumției de nevinovăție de care acesta beneficiază potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO și art. 23 alin. (11) din Constituția României.
Înalta Curte a apreciat că au intervenit aspecte de noutate, dosarul fiind trimis spre rejudecare, iar obiectul acuzației raportat la cele dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 Judecători prin Decizia nr. 64 din 12 septembrie 200 a fost restrâns astfel: A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., B., pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen. și pentru infracțiunea de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, iar inculpatul C., pentru infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 și D., pentru infracțiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, situație ce impune menținerea măsurilor asiguratorii instituite cu privire la inculpații A. și B., astfel cum au fost dispuse, iar cu privire la inculpatul C. până la concurența sumei de 9.620.000 euro și cu privire la inculpatul D. până la concurența sumei de 8.533.058 euro.
Astfel, în contextul factual al cauzei, s-a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunea presupus a fi comisă.
În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii, Înalta Curtea apreciat că nu s-a depășit o durată rezonabilă, măsurile fiind instituite prin ordonanța procurorului din 25 septembrie 2017. De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă și nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate al acestuia asupra bunurilor sechestrate, fiind astfel legală, nefiind disproporționată.
Totodată, raportat la complexitatea concretă și la particularitățile cauzei, care se află în faza de debut a cercetării judecătorești, cauza fiind trimisă spre rejudecare de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți, s-a apreciat că durata măsurilor asiguratorii se menține în limite rezonabile, iar în ceea ce privește conținutul și întinderea măsurilor asiguratorii instituite față de inculpații D. și C. au fost individualizate prin raportare la baza factuală ce constituie obiectul acuzațiilor aduse în cauză.
În acest context, având în vedere scopul măsurile asigurătorii instituite, precum și suspiciunile care planează asupra inculpaților cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, Înalta Curte a apreciat că menținerea măsurilor asigurătorii este oportună, necesară, precum și proporțională cu scopul urmărit, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor ce fac obiectul confiscării ori care pot servi la acoperirea pagubei produsă prin săvârșirea infracțiunilor reținute. De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă, prin luarea acesteia fiind restricționat doar dreptul de dispoziție asupra bunurilor mobile și imobile (jus abutendi), iar nu și celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, acesta fiind pe mai departe titular al acestor prerogative.
Cu privire la critica formulată de inculpați referitoare la constatarea încetării de drept întrucât nu au fost verificate, Înalta Curte a avut în vedere următoarele:
Dispozițiile art. 2502 din C. proc. pen., au fost introduse în fondul activ al legislației procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.
Aceste dispoziții legale instituie în sarcina organelor judiciare obligația de a verifica, din oficiu, subzistența temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecății. Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activității de urmărire penală și judecată la nivel național.
Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a crea o obligație pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporționalității lor raportat la ingerința adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată și de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.
Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, și o consecință, în sens de sancțiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potențial neverificate în intervalul de timp impus.
Deși enumeră soluțiile pe care organul judiciar le poate pronunța cu ocazia examinării subzistenței temeiurilor care au justificat luarea sau menținerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 din C. proc. pen. nu face referire și la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menținerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.
Or, în condițiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecințele pe care le-ar antrena o conduită contrară conținutului lui, este evident că termenele de 6 luni și de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depășire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancțiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive și nu poate fi aplicată prin analogie și în cazul măsurilor asigurătorii.
Mai mult, în speță, s-a constatat că măsurile asiguratorii au fost verificate odată cu decizia pronunțată în apel de Completul de 5 Judecători, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei.
În consecință, în baza art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte a menținut măsurile asiguratorii instituite prin ordonanțele nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, cu privire la inculpații A. și B., astfel cum au fost dispuse.
În baza art. 2502 din C. proc. pen., a menținut măsurile asiguratorii instituite prin ordonanța nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, cu privire la inculpatul C., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurența sumei de 9.620.000 euro.
În baza art. 2502 din C. proc. pen., a menținut măsurile asiguratorii instituite prin ordonanța nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție, cu privire la inculpatul D., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurența sumei de 8.533.058 euro.
II. Împotriva încheierii din 14 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2017 partea interesată E. SRL și de partea responsabilă civilmente F. (fostă G. au formulat contestație.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2023, fiind repartizat aleatoriu, în sistem informatizat, Completului de 5 Judecători Penal 2-2022 pentru termenul de judecată din data de 24 aprilie 2023, dată la care au avut loc și dezbaterile; susținerile apărătorilor contestatoarelor, ale reprezentantului Ministerului Public precum și susținerile apărătorului intimatului D. fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând contestația formulată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Verificând actele și lucrările dosarului, din prisma criticilor formulate sub aspectul subzistenței temeiurilor care au determinat luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, dar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiției și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți apreciază contestațiile formulate ca fiind nefondate.
Astfel, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen. rezultă că, în general, luarea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există și situații în care s-a prevăzut, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora, având în vedere natura faptelor comise ori consecințele lor asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi.
Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 al Înaltei Curți constată că acestea își găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, al cărui obiect îl reprezintă infracțiuni de de corupție.
În condițiile în care dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 au caracter special și derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că, în materia faptelor de corupție sau asimilate acestora, organele judiciare nu pot aprecia asupra condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracțiunilor de corupție.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituțională a stabilit că:
"reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."
În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată din perspectiva dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
În aceste sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."
În plus, se reține că analiza existenței justului echilibru între cerințele interesului general al comunității și cerința de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează și din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea ridicată a cauzei, la conduita acuzaților și a autorităților judiciare, dar și a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.
Așadar, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, instanța trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât și cu privire la durata acesteia) este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracțiune).
Completul de 5 Judecători al instanței supreme, apreciază că în cauză exigențele referitoare la proporționalitatea măsurilor asigurătorii sunt respectate, astfel încât nu se poate discuta despre o sarcină excesivă sau despre o încălcare a dispozițiilor de nivel convențional, constituțional și legal care protejează dreptul de proprietate și care să justifice soluția de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor deținute în mod indirect de inculpatul D., prin intermediul SC E. SRL (fostă SC H. SRL) în vederea confiscării speciale și acoperirii pagubei cauzată Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale prin săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor și instigare la abuz în serviciu de inculpatul D.
În cauză, similar celor reținute de instanță în cuprinsul încheierii contestate se constată că în ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 6 ani) nu aduce atingere exigențelor CEDO.
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că, raportat la complexitatea cauzei, dar și la stadiul procedurii judiciare, (care se afla în al doilea ciclu procesual fond) fără a exista vreo culpă a organului judiciar (nefiind, astfel, depășită o durată rezonabilă), se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, din perspectiva caracterului necesar al măsurilor asiguratorii menținute prin încheierea contestată, dispuse în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunea presupus a fi comisă, precum și la punerea în executare a măsurii confiscării speciale se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului și interesul personal constând în exercitarea neîngrădită a dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).
Drept urmare, în contextul factual al cauzei, constatând că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asiguratorii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că se impune menținerea în continuare a acestora, în interesul bunei înfăptuiri a justiției, având în vedere și împrejurarea că nu au fost indicate aspecte noi, esențiale, care să justifice o altă soluție.
Criticile privind admisibilitatea acțiunii civile, dreptul de proprietate asupra bunurilor cu privire la care s-a instituit măsura asiguratorie, calitatea de parte responsabilă civilmente a F. (fostă G.) sunt apărări ce privesc fondul cauzei, neputând fi analizate în cadrul contestațiilor ce formează obiectul prezentei cauze.
Prin urmare, în raport de argumentația ce precede Înalta Curte de Casație și Justiție, Penal 1-2022, în temeiul art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de partea interesată E. SRL și de partea responsabilă civilmente F. (fostă G.) împotriva încheierii din 14 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarele E. SRL și F. (fostă G.) vor fi obligate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de partea interesată E. SRL și de partea responsabilă civilmente F. (fostă G.) împotriva încheierii din 14 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarele E. SRL și F. (fostă G.) la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2023.