ÎCCJ, Secția I civilă

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, arătând că solicită să se ia măsurile legale pentru a i se respecta dreptul la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil.

În motivare, contestatorul face referire la un teren cumpărat de părinții săi în anul 1930, învederând că din anul 2000 și până în prezent numita B. i-a ocupat o suprafață de 3.422 mp din teren.

Se arată că la data de 11.06.2003 i-a chemat în judecată pe B. și pe C., solicitând să fie obligați să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren situată în pct. numit "Dealul Mare" din extravilanul județul Mehedinți.

În continuare face referire la istoricul litigiilor și arată că dacă instanțele judecătorești s-au pronunțat irevocabil asupra cauzelor în care a avut calitate procesuală, nu se mai pot pune în discuție eventuale aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie în raport cu aceste cauze în afara unui cadru legal și a unei corecte învestiri, întrucât s-ar încălca principiul independenței judecătorilor și cel al autorității de lucru judecat.

Se face referire și la dosarul nr. x/2017, arătând că a fost atacată decizia 2784 din 24 octombrie 2017, pronunțată în revizuire de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Totodată, acesta face referire la faptul că a formulat o cerere de recurs în interesul legii la data de 24 august 2020, iar instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil.

Mai arată că a anexat la cererea de recurs în interesul legii hotărârile judecătorești irevocabile.

Contestatorul a atașat la contestația privind tergiversarea procesului raportul privind admisibilitatea recursului întocmit de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, încheierea de închidere dosar din 06.12.2018, dată de executorul judecătoresc D. în dosarul nr. x/2017, încheierea de închidere dosar din 10.01.2019, dată de executorul judecătoresc D. în dosarul nr. x/2018, recipisă de depunere la Oficiul Poștal din data de 24.08.2020, precum și chitanță ce atestă achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 40 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 522 alin. (4) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 235/30.01.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2784 din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 522 C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părți, precum și de către procurorul care participă la ședință, a unei contestații prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

La alin. (2) al articolului menționat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută contestația, motivele vizând atât culpa instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare, respectiv: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Astfel, ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care

chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Înalta Curte constată însă că situația contestatorului nu se circumscrie niciunei ipoteze din cele descrise anterior, în sensul că, potrivit mențiunilor existente în sistemul informatic de evidență a dosarelor instanțelor judecătorești (aplicația Ecris), dosarul nr. x/2017, având ca obiect recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2784 din 24 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a fost soluționat prin decizia nr. 235/30.01.2020.

Astfel, contestatorul nu mai are calitatea de parte într-un proces pendinte, care să se afle în curs de soluționare pe rolul instanței și în legătură cu care să se invoce tergiversarea, ținând cont și de consecința ce poate interveni în ipoteza în care instanța apreciază contestația ca fiind întemeiată, de luare a măsurilor necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății.

În ceea ce privește nemulțumirea contestatorului, cu referire la împrejurarea că a formulat o cerere pentru promovarea unui recurs în interesul legii, nu se încadrează în cazurile în care se poate face contestație privind tergiversarea procesului, prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ.

Față de cele arătate, rezultă că argumentele expuse în contestația privind tergiversarea procesului nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 522 C. proc. civ., astfel încât nu pot fi primite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A. privind dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cu drept de a formula plângere în termen de 3 zile de la comunicare, care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 524 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2021.