ÎCCJ, Decizia nr. 168/2024

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 40 din 12 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a constatat nul recursul formulat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 599 din 6 aprilie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, reținând, în esență, că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la soluția pronunțată de instanța de revizuire, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. fiind indicat strict formal.

Împotriva deciziei menționate la pct. I.1, a formulat contestație în anulare recurenta-revizuentă A., în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 4 din C. proc. civ., invocând: (i) excepția «nulității necondiționate privind compunerea/constituirea instanței» care a pronunțat decizia nr. 40 din 12 februarie 2024, în dosarul nr. x/2023, și «alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, în acord cu dispozițiile art. 174 alin. (1) și (2), art. 175, art. 176 alin. (4) și (6), art. 177 alin. (2), art. 178 alin. (1), art. 179, art. 245, art. 246 alin. (1), art. 247 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5, art. 508 alin. (1) și art. 513 alin. (1) din C. proc. civ..» și (ii) «excepția incompatibilității absolute» a doamnei judecător B., membră în completul de judecată care a pronunțat decizia nr. 40 din 12 februarie 2024.

În susținerea motivelor de mai sus, contestatoarea a arătat că doamna judecător B. se afla în situație de incompatibilitate absolută în ceea ce privește judecarea recursului soluționat prin decizia nr. 40 din 12 februarie 2024, deoarece recursul era formulat împotriva unei decizii de respingere a cererii de revizuire formulate împotriva încheierii din 2 iunie 2020 și a sentinței civile nr. 1750 din 9 iunie 2020, pronunțate de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2020, iar doamna judecător s-ar fi pronunțat asupra recursurilor declarate de contestatoarea din prezenta cauză, în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020*/a3 și nr. 1108/180/2018*/a1, împotriva încheierilor de respingere a unor cereri de recuzare formulate de contestatoare cu privire la anumiți judecători de la instanțele inferioare.

De asemenea, contestatoarea critică decizia nr. 40 din 12 februarie 2024 pentru: omisiunea instanței de recurs de a analiza toate motivele invocate de către aceasta, care s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., fiind analizat doar motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nerespectarea de către instanța de recurs a obligației de a dispune regularizarea cererii de recurs, invocând, în acest sens, dispozițiile art. 83 alin. (1), art. 471

1

alin. (2) și art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

Intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat: admiterea excepție tardivității depunerii contestației în anulare; admiterea excepției inadmisibilității contestației în anulare, deoarece aceasta nu este formulată pentru niciunul dintre cazurile de exercitare prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. sancționarea contestatoarei pentru formularea unei căi de atac vădit neîntemeiate, cu amenda în cuantum maxim de 1.000 RON, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) coroborat cu art. 12 alin. (2) din C. proc. civ. în situația în care se va trece peste excepțiile invocate, respingerea contestației în anulare formulate de A., ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reține că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte constată că, în susținerea căii de atac exercitate, sunt formulate critici cu privire la: (i) alcătuirea instanței de judecată ce a pronunțat hotărârea atacată (ii) neanalizarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a tuturor motivelor de casare/nelegalitate invocate de partea recurentă în cadrul dosarului nr. x/2023, care, în opinia contestatoarei, s-ar fi încadrat în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., context în care se mai afirmă și pretinsa neîndeplinire de către instanța de recurs a obligației de a dispune regularizarea cererii de recurs, în ceea ce privește încadrarea motivelor de recurs formulate de recurenta A. în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele din cadrul paragrafului anterior, instanța supremă reține că pot fi așadar identificate critici ce se circumscriu motivelor de contestație în anulare reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 1 și 3 din C. proc. civ., cu toate că, în indicarea temeiului de drept al căii de atac, contestatoarea a înțeles să menționeze art. 503 alin. (2) pct. 2 și 4 din C. proc. civ., astfel că nu se poate conchide în sensul inadmisibilității acestei căi de atac.

Astfel, prin calea de atac formulată, contestatoarea pretinde alcătuirea nelegală a completului de judecată ce a pronunțat decizia nr. 40 din 12 februarie 2024, față de presupusa incompatibilitate absolută a doamnei judecător B., ce a făcut parte din completul respectiv, precum și omisiunea instanței de recurs de a fi analizat toate motivele de casare/nelegalitate ce ar fi fost invocate de recurentă în cadrul dosarului nr. x/2023, raportat și la omisiunea de a se fi parcurs procedura regularizării cererii de recurs.

Prima critică formulată de contestatoare se circumscrie motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., text potrivit căruia "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia (...)".

În susținerea criticii sus-menționate, contestatoarea pretinde că alcătuirea nelegală a completului de judecată, care a pronunțat hotărârea atacată prin prezenta contestație în anulare, rezidă în prezența în cadrul completului a unui judecător care s-ar fi aflat în situația de incompatibilitate absolută, întrucât acesta din urmă a făcut parte din completurile de judecată care au pronunțat: (i) decizia civilă nr. 1718 din 22 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii de ședință din 1 februarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petenta A.; (ii) decizia civilă nr. 1559 din 11 octombrie 2023, în dosarul nr. x/2929, prin care a fost constatat nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare a doi dintre membrii completului de judecată R3 al acestei instanțe, formulată de petenta A.; (iii) decizia civilă nr. 2804 din 15 decembrie 2021, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost anulat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 01 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția I civilă în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a completului R3 din Cadrul Curții de Apel Bacău – secția I civilă, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerința cumulativă a invocării în recurs a excepției corespunzătoare, asupra căreia instanța de recurs să fi omis să se pronunțe, așa cum prevede în mod imperativ art. 503 alin. (2) pct. 1, paragraf ultim din C. proc. civ. – "(…) 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; (…)".

Astfel, în dosarul în care a fost pronunțată decizia atacată cu contestație în anulare, contestatoarea nu a formulat cerere de recuzare a respectivului judecător.

Înalte Curte mai arată și că îndepărtarea judecătorului din completul învestit cu soluționarea unei pricini intervine doar dacă situațiile invocate de partea interesată pot fi încadrate și se întemeiază pe unul dintre cazurile limitativ prevăzute de textul de lege. În cauză, însă, partea interesată nu a formulat vreo cerere de recuzare cu privire la judecătorul care a intrat în alcătuirea completului care a pronunțat decizia în recursul respectiv.

Cea de-a doua critică formulată de contestatoare se circumscrie motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform căruia "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (…)".

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, prezenta contestație în anulare a fost exercitată împotriva deciziei nr. 40 din 12 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a constatat nul recursul formulat împotriva deciziei nr. 599 din 6 aprilie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că, în mod corect, instanța de recurs a reținut că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la soluția pronunțată de instanța de revizuire, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. fiind indicat strict formal. Astfel, în esență, prin prezentarea amplă și nestructurată juridic a afirmațiilor recurentei nu au putut fi identificate critici concrete care să poată fi supuse analizei de către instanța de recurs, în conformitate cu art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În acest din urmă sens, Înalta Curte arată că evaluarea unei cereri de recurs sub aspectul nulității sale în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. intervine prin prisma tuturor mențiunilor consemnate în conținutul său. Așadar, atunci când afirmațiile părții recurente nu pot fi încadrate într-unul dintre motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. va fi incidentă sancțiunea nulității recursului potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiții, nu sunt pertinente susținerile contestatoarei cum că ar fi fost omise motivele de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, simpla invocare formală a unor norme juridice nu este relevantă câtă vreme nu există și o dezvoltare a unor critici de nelegalitate procesuală sau substanțială care să se circumscrie normelor juridice invocate, iar, pe de altă parte, cererea de recurs a fost evaluată de instanța de control judiciar în ansamblul mențiunilor sale, fără a se fi identificat posibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare/nelegalitate, astfel că a fost aplicată sancțiunea nulității căii de atac.

În acest context, nu poate fi primită nici apărarea contestatoarei cu privire la neîndeplinirea de către instanța de recurs a procedurii de regularizare a cererii de recurs depuse.

Astfel, potrivit art. 487 alin. (1) coroborat cu art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, care trebuie depusă în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Conform art. 489 din C. proc. civ.: "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. (3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (3), prima teză din C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) -e), (…) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. (…)".

Or, procedura de regularizare a recursului este menită să remedieze deficiențe formale asociate memoriului de recurs, iar nu să permită părții recurente o motivare a cererii sale de recurs după împlinirea termenului legal de exercitare a căii respective de atac. Altfel spus, prin regularizare, partea recurentă poate lămuri în raport de cererea sa de recurs argumentele care se circumscriu fiecărui motiv de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu să argumenteze suplimentar spre a respecta obligațiile specifice recursului.

Astfel, instanța de recurs a observat că memoriul cu care fusese învestită nu respecta cerințele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) din același act normativ, cu consecința nulității căii de atac.

În concluzie, motivele de contestație în anulare arătate de partea contestatoare nu se confirmă a fi incidente în raport de decizia atacată.

În ceea ce privește solicitarea intimatei de aplicare, în ceea ce o privește pe contestatoare, a sancțiunii amenzii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge.

Spre acest rezultat, instanța de control judiciar constată că dispozițiile legale indicate anterior se referă la introducerea cu "rea-credință" a unei cereri vădit netemeinice, sintagmă care implică faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul acesteia îl cunoaște. Prin urmare, o premisă esențială a incidenței normei juridice este aceea a unei acțiuni dolosive, partea care acționează astfel având reprezentarea consecințelor vătămătoare ale acțiunii sale.

Totuși, executarea obligațiilor și exercițiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credință, C. civ. prin art. 11 și art. 14 impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, precum și buna-credință în executarea și exercitarea obligațiilor și drepturilor civile. Art. 14 alin. (2) din C. civ. consacră conceptul de "bună-credință" ca o prezumție legală relativă care valorează până la proba contrarie. În același sens este și art. 12 din C. proc. civ., conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință potrivit scopului pentru care au fost reglementate și cu respectarea drepturilor celorlalte părți, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părții pentru prejudiciile morale și materiale cauzate și, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare. Așadar, buna-credință este prezumată.

Instanța supremă are în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, de exemplu decizia nr. 161 din 23 ianuarie 2020 pronunțată de secția I civilă, prin care a fost aplicată revizuentului o amendă judiciară în cuantum de 100 RON, pentru exercitarea abuzivă și cu rea-credință a drepturilor procesuale, în sensul că revizuentul a formulat o cale de atac extraordinară inadmisibilă, împotriva unei hotărâri care nu era susceptibilă de nicio cale de atac.

Or, așa cum rezultă din considerentele de mai sus, Înalta Curte a reținut admisibilitatea căii de atac formulate în cauză.

În plus, simpla formulare a unei contestații în anulare nu are semnificația unui exercițiu abuziv al dreptului procesual corespunzător, câtă vreme la nivel formal prin intermediul său se face referire la motivele specifice acestei căi de atac, chiar dacă ulterior judecătorul constată că sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1 și 3 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare invocate de către intimată, în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ. va respinge contestația în anulare ca nefondată, respectiv va respinge cererea intimatei de aplicare a unei amenzi judiciare contestatoarei.

Față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe contestatoarea A. la plata sumei 315,9 RON către intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv cheltuieli aferente deplasării părții respective la ședința de judecată. Înalta Curte arată că, în raport de cadrul procesual propriu cauzei de față, partea intimată a participat prin propriul reprezentat desemnat de aceasta, fără a reveni contestatoarei vreun drept de a cenzura oportunitatea acelei reprezentări. În aceste condiții, raportat la temeiul legal amintit anterior, incumbă contestatoarei obligația de a suporta echivalentul cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, inclusiv pe acelea asociate necesității de a se deplasa la sediul instanței, pentru ședința de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 40 din 12 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2023, ca nefondată.

Respinge cererea intimatei de aplicare a unei amenzi judiciare contestatoarei.

Obligă contestatoarea A. la plata sumei de 315,9 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.