ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 184/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 2 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. și B. au formulat, în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, contestație împotriva deciziei de compensare nr. 28047 din 23 aprilie 2019, solicitând recalcularea valorii măsurilor compensatorii, emiterea deciziei de compensare în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, pentru un număr de puncte corespunzător, ce rezultă dintr-o expertiză evaluatorie; acordarea numărului de puncte corespunzător valorii imobilului - construcție demolată cu o suprafață utilă de 532,5 mp și teren în suprafața de 860 mp - situat în București, str. x, care face obiectul dosarului administrativ nr. x/CC/27.01.2019; nulitatea testamentelor autentificate sub nr. x și 204 din 28 ianuarie 2011 de BNP C., pentru lipsa dovezii capacitații psihice a testatorilor D. și E., cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate. La 16 martie 2020, numitul F. a depus cerere de intervenție în interes propriu, arătând ca este moștenitorul defuncților D. și E., conform testamentelor autentificate sub nr. x și 204 din 28 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public C. și a certificatelor de legatar nr. x/2018, y/2018 și 175/2018, contestând decizia de compensare. Prin încheierea de ședință din 6 iulie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu, formulată de numitul F.. La 31 mai 2021, reclamantele au formulat cerere de chemare în garanție a notarului public C., solicitând să fie despăgubite cu suma de 402.000 euro, la care se adaugă contravaloarea imobilului situat în Roșiori de Vede, str. x, invocând dispozițiile art. 1258 C. civ. Prin încheierea de ședință din 1 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanție. Prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, tribunalul a disjuns cererea de chemare în garanție, dispunând formarea unui dosar separat, precum și cererea privind nulitatea testamentelor autentificate sub nr. x și 204 din 28 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public C. și formarea unui dosar distinct. Prin încheierea menționată, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a stabilit în sarcina reclamantelor obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 23.705 RON, raportată la valoarea pretențiilor solicitate, de 402.000 euro (2.010.000 RON), aducându-i la cunoștință reclamantei A., prezentă la judecată, că poate formula cerere de reexaminare și/sau de ajutor public judiciar. Totodată, i-a pus în vedere acestei reclamante să indice valoarea imobilului situat în Roșiori de Vede, str. x, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru în completare, dosarul nou, disjuns, primind termen de judecată la data de 28 februarie 2021. Prin încheierea din camera de consiliu din 20 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de reexaminare formulate de petentele A. și B. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2019 al aceleiași instanțe. Cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. a fost înregistrată, în urma disjungerii, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2021. Prin încheierea de ședință din 28 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a reiterat obligația reclamantelor de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 23.705 RON, în raport de valoarea pretențiilor solicitate, de 402.000 euro. Totodată, a pus în vedere reclamantelor să indice valoarea imobilului situat în Roșiori de Vede, str. x, pentru a stabili taxa judiciară de timbru în completarea celei deja determinate. Conform mențiunilor din practicaua hotărârii instanței de fond, reclamanta A., prezentă la judecată, a declarat că nu înțelege să depună taxa de timbru, apreciind că cererea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Conform consemnărilor din cuprinsul hotărârii instanței de fond, reclamanta B., legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus taxa judiciară de timbru în cuantumul datorat.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 491 din 4 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., și a anulat cererea, ca netimbrată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 187A din 14 februarie 2023, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței nr. 491 din 4 aprilie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul C..

Recursul Împotriva deciziei nr. 187A din 14 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că, în etapa procesuală a fondului, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar curtea de apel nu a exercitat controlul judiciar al hotărârii primei instanțe. Concret, a arătat că dreptul la un proces echitabil i-a fost încălcat prin aplicarea în mod diferit a dispozițiilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, față de părțile din cauză. Astfel, deși prezentul dosar și cel din care acesta a fost disjuns au același obiect, cu aceeași valoare, iar art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că cererile de intervenție principală și cererea de chemare în garanție se taxează la fel, în funcție de obiectul cererii, instanța de fond a admis cererea de intervenție a numitului F., fără a-l obliga pe acesta la plata vreunei taxe judiciare de timbru, iar pentru soluționarea cererii de chemare în garanție a pârâtului C., formulată de reclamante, a fost stabilită o taxă judiciară de timbru în valoare de 23.705 RON. A apreciat că această măsură procesuală, cuprinsă în sentința nr. 682 din 2 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019, precum și în încheierea de ședință din 25 noiembrie 2021 a Tribunalului București – secția a V-a civilă, prin care s-a dispus disjungerea prezentei cauze, precum și a soluționării excepției de nulitate absolută invocate prin cererea de chemare în judecată cu privire la testamentele autentificate sub nr. x și 204 din 28 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public C., care formează obiectul dosarului nr. x/2021, contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituția României. Recurenta a susținut că testamentele menționate, a căror nulitate nu a fost constatată de instanța de fond, îi cauzează un prejudiciu în valoare de 402.000 euro, dispozițiile art. 1247 C. civ. fiind aplicabile. A arătat că, deși a depus la dosar cele două testamente, precum și înscrisuri apte să ateste faptul că la emiterea acestora testatorii nu aveau capacitatea de a încheia acte de dispoziție, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate (cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 35 alin. (5) din Legea nr. 165/2013), ci a disjuns capătul de cerere privind nulitatea absolută a actelor juridice pentru cauză de moarte, cu încălcarea prevederilor art. 245-248 C. proc. civ., fără motivarea soluției disjungerii. Recurenta a susținut că instanța nu a indicat temeiul de drept pe baza căruia instanța a stabilit că are obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 23.705 RON și nici motivul pentru care s-a raportat la dispozițiile art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013. A învederat că nu datorează taxa judiciară de timbru în cuantumul menționat, iar dosarul nr. x/2021 nu trebuia disjuns din dosarul nr. x/2019, cererea de chemare în garanție a pârâtului C. fiind formulată în cadrul unei acțiuni netaxabile. A arătat că, în cazul în care s-ar fi dispus anularea celor două testamente, cererea de chemare în garanție ar fi rămas fără obiect, acțiunea civilă fiind formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 165/2013, act normativ cu caracter de reparație. Recurenta a solicitat ca, în urma casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, să fie soluționată excepția conexității dosarelor nr. x/2019, y/2021 și w/2021. A considerat că este abuzivă schimbarea obiectului cererii de chemare în garanție ca fiind una în pretenții și a enumerat normele legale pretins încălcate de pârât cu ocazia autentificării testamentelor a căror nulitate a solicitat să se constate – dispozițiile Legii nr. 459/2001, art. 49 lit. g) și i), art. 52, 53 și 65 din Legea nr. 36/1995, respectiv art. 30, 31 și 32 din Legea nr. 17/2000. Rezumând criticile expuse în mod exhaustiv în cererea de recurs, recurenta a susținut că acestea se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează omisiunea instanței de apel de a face pronunțarea deciziei în ședință publică, precum și nesemnarea deciziei recurate de completul de judecată care a pronunțat-o; dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din cod, deoarece se referă la nemotivarea soluției adoptate, deși ar fi fost formulată, în acest sens, cerere de îndreptare a erorii materiale și de lămurire a dispozitivului, care au format obiectul dosarului nr. x/2019; prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, având în vedere că prin motivele de recurs a invocat aplicarea greșită a normelor conținute de art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, la încălcarea dreptului de a invoca nulitatea absolută pe cale de excepție (art. 1247 C. civ. și art. 245 – 248 C. proc. civ.). A precizat că se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și criticile ce vizează lipsa din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a mențiunii referitoare la pronunțarea acesteia în ședință publică, care se sancționează cu nulitatea actului de procedură.

Apărările formulate în cauză Intimații nu au depus întâmpinare. Prin concluziile scrise depuse la 25 ianuarie 2023, intimatul C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta a învestit instanța de recurs cu soluționarea unei căi extraordinare de atac întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocând nesemnarea deciziei atacate de completul de judecată care a pronunțat-o; pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din cod, susținând o nemotivare a soluției adoptate, în pofida formulării, în acest sens, a unor cereri de îndreptare a erorii materiale și de lămurire a dispozitivului, care au format obiectul dosarului nr. x/2019; pe normele conținute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, a dreptului de a invoca nulitatea absolută pe cale de excepție (art. 1247 C. civ. și art. 245 – 248 C. proc. civ.), precum și a lipsei din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a mențiunii referitoare la pronunțarea acesteia în ședință publică, care atrage nulitatea actului de procedură. Constatând că motivele de recurs privind lipsa mențiunii din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate privind pronunțarea acesteia în ședință publică și nesemnarea acesteia de către membrii completului de judecată vizează modalitate de aplicare a unor norme de procedură, Înalta Curte va proceda la examinarea acestora din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate (…) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Motivul de casare menționat evocă prevederile art. 175 și art. 176 C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, ce vizează efectele acesteia. Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată, așadar, corelativ actelor de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare. Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut în raport de susținerile recurentei ce vizează omisiunea instanței de apel de a face pronunțarea deciziei în ședință publică sau a celor cu privire la lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată de pe hotărârea recurată. Contrar criticilor invocate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel cuprinde mențiunea pronunțării prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, precum și semnăturile membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea apelului formulat de reclamante împotriva sentinței nr. 491 din 4 aprilie 2022 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă. Astfel, decizia recurată se circumscrie dispozițiilor art. 402 C. proc. civ., conform cărora "Hotărârea se poate pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunța prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței." Cea de-a doua ipoteză a art. 402 C. proc. civ. (pronunțarea hotărârii prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței) nu încalcă principiul publicității ședinței de judecată și nici nu afectează obligația completului de judecată de a respecta dispozițiile exprese ale legii în privința pronunțării soluției, întrucât nu există o astfel de distincție în lege, părțile având acces la soluția adoptată și nefiind private de dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de lege împotriva acesteia (ceea ce în speță s-a și întâmplat, recurenta declarând recurs împotriva hotărârii instanței de apel). Ca atare, nu subzistă vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea dispune anularea deciziei recurate în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Motivul de recurs prin care recurenta a susținut aplicarea în mod diferit a dispozițiilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, față de părțile din dosar, nu poate fi primit. Astfel cum s-a arătat, reclamantele A. și B. au învestit Tribunalul București cu soluționarea unei cereri prin care au formulat, în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, contestație împotriva deciziei de compensare nr. 28047 din 23 aprilie 2019, solicitând și constatarea nulității testamentelor autentificate sub nr. x și 204 din 28 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public C., pe motiv că nu fac dovada capacitații testatorilor D. și E. de a încheia acte de dispoziție. Ca urmare a formulării cererii de intervenție în interes propriu de către numitul F. (admisă în principiu prin încheierea de ședință din 6 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă), respectiv a cererii de chemare în garanție a notarului public C. de către reclamante, prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2021, pronunțată în același dosar, s-a dispus disjungerea acestora și formarea unor dosare distincte, cea din urmă cerere fiind înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2021, stabilindu-se pentru soluționarea acesteia, în sarcina reclamantelor, o taxă judiciară de timbru în valoare de 23.705 RON, față de pretențiile solicitate. Odată cu instituirea acestei măsuri procesuale, instanța le-a adus la cunoștință reclamantelor că au posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum și cerere de ajutor public judiciar. Din cuprinsul încheierii din 28 februarie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2021 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă (prin care s-a amânat judecata cauzei la solicitarea reclamantelor, din motive medicale), reiese că acestea au uzat de dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Cererea de reexaminare a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului București – secția a IV-a civilă, iar soluția pronunțată asupra acesteia a fost de respingere, ca nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (alin. (2) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă (…)". Aceste reglementări relevă faptul că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru poate fi contestat într-o procedură unică, respectiv pe calea reexaminării prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013. Cu alte cuvinte, nu poate fi cenzurată în căile de atac de reformare, reglementate prin lege, modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, apanajul verificării corectitudinii sumei datorate de parte cu acest titlul aparținând aceleiași instanțe care a determinat-o (unui alt complet al acesteia). Având caracter definitiv, ceea ce s-a dezlegat prin încheierea pronunțată în procedura de reexaminare, în condițiile art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, nu poate fi supus cenzurii în apel sau recurs, întrucât ar echivala cu înfrângerea unei garanții esențiale a dreptului la un proces echitabil, respectiv a principiului securității raporturilor juridice. Examinând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, constatând, contrar susținerilor recurentei, că hotărârea instanței de apel cuprinde o motivare judicioasă a soluției adoptate. Prin sentința nr. 491 din 4 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., și a anulat cererea, ca netimbrată. Hotărârea instanței de fond a fost menținută prin decizia nr. 187A din 14 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, obiect al recursului pendinte, apelul declarat de reclamante împotriva acesteia fiind respins, ca nefondat. Potrivit considerentelor deciziei atacate, curtea a constatat că aspectele critice formulate în apel de către recurentă au vizat, pe de o parte, măsura disjungerii adoptate de instanța de fond, iar, pe de altă parte, stabilirea taxei judiciare de timbru de către tribunal, aferentă cererii de chemare în judecată deduse judecății în prezentul dosar, în comparație cu cererea de intervenție formulată de intervenientul F., care a fost disjunsă și nu a fost supusă timbrajului. Instanța de apel a reținut că acțiunea introductivă a avut mai multe capete de cerere, respectiv contestație la decizia de compensare emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și constatarea nulității unor testamente. Totodată, a reținut că, în acest cadru procesual, s-a formulat cerere de chemare în garanție a notarului G., care a autentificat testamentele nr. 203 și 204 din 28 ianuarie 2011, a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată. Curtea a mai reținut că prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prima instanță a dispus disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere, precum și a cererii de chemare în garanție, cea din urmă formând obiectul litigiului pendinte, soluția primei instanțe fiind de anulare a acesteia, ca netimbrate. În privința primului motiv de critică, instanța de apel a arătat că, prin încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, tribunalul a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanție, punându-i în vedere recurentei obligația de plată a acesteia și informând-o și despre posibilitatea de a contesta cuantumul sumei pe calea reexaminării și de a solicita acordarea ajutorului public judiciar. Curtea a evidențiat caracterul nefondat al argumentului invocat de recurentă, referitor la faptul că cererea de intervenție formulată în dosarul inițial nu a fost supusă timbrării, subliniind că fiecare cerere, indiferent de natura sa, principală sau incidentală, are propriul regim juridic din punctul de vedere al timbrajului, în funcție de obiectul său, de natura și de valoarea pretențiilor deduse judecății, iar faptul că uneia din cererile incidentale din cauză nu i s-a stabilit taxă judiciară de timbru nu este de natură să imprime același regim juridic și cererii de chemare în garanție, ce formează obiectul dosarului pendinte. Instanța a constatat că recurenta, nemulțumită de cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită de prima instanță, a formulat cerere de reexaminare, care însă a fost respinsă. În privința celui de-al doilea motiv de apel, curtea a reținut că disjungerea unor capete de cerere în vederea judecării separate a apărut ca o măsură apreciată de instanță ca fiind în favoarea unei mai bune judecăți și administrări a actului de justiție. În contextul promovării cererii de chemare în garanție a notarului public pentru pretinsa întocmire nelegală a celor două testamente, reclamantele fiind prejudiciate în privința despăgubirii pe care au pretins-o în procedura Legii nr. 165/2013, raportat la obiectul fiecărui capăt de cerere din acțiunea introductivă și cererii incidentale, la natura pretențiilor deduse judecății și la temeiul juridic de care se prevalează părțile, instanța de apel a reținut că s-a impus necesitatea soluționării prioritare a unora dintre ele, cum este cazul acțiunii în constatarea nulității testamentelor, față de cererea de chemare în garanție, măsura disjungerii dovedindu-și oportunitatea. Aceste considerente ale hotărârii recurate relevă faptul că instanța de apel s-a pronunțat asupra criticilor cu care a fost învestită, în limitele prevăzute de art. 479 alin. (1) C. proc. civ., prin expunerea motivelor și argumentelor juridice pentru care nu a primit susținerile reclamantelor, prin raportare la circumstanțele de fapt și la dispozițiile legale aplicabile. Înalta Curte reține, contrar criticilor recurentei, că hotărârea curții de apel îndeplinește obligația legală de motivare prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta beneficiind de o cale de atac eficientă, prin examinarea efectivă a motivelor de apel deduse judecății, hotărârea fiind corespunzător argumentată prin prisma acestora. Cât privește motivele de recurs încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta a invocat încălcarea dreptului de a invoca nulitatea absolută pe cale de excepție, conform art. 1247 C. civ. și art. 245 – 248 C. proc. civ., Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestora, întrucât excedează judecății realizate de instanța de apel și soluției pronunțate de aceasta, respectiv de respingere, ca nefondat, a apelului declarat împotriva hotărârii instanței de fond prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată. Pe de altă parte, aceste aspecte privesc cererea prin care s-a solicitat constatarea nulității testamentelor autentificate sub nr. x/2011 și nr. y/2011, care a fost disjunsă de cererea principală de chemare în judecată și pentru care s-a dispus formarea unui dosar distinct de prezentul dosar. De asemenea, Înalta Curte nu va analiza nici critica referitoare la pretinsa modificare a obiectului cererii de chemare în garanție, ca fiind în pretenții, sau a prezumtivei încălcări a normelor legale cu prilejul autentificării testamentelor a căror nulitate s-a solicitat a se constata (dispozițiile Legii nr. 459/2001, art. 49 lit. g) și i), art. 52, 53 și 65 din Legea nr. 36/1995, respectiv art. 30, 31 și 32 din Legea nr. 17/2000), câtă vreme acestea nu au format obiect de critică în calea de atac a apelului și nu au fost examinate de curtea de apel. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 187 A din 14 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.