ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1231/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cererii de revizuire constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 1196 A din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 2788 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 1196 A din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a formulat cerere de revizuire Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat instanței anularea deciziei nr. 1196 A din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, susținând că această hotărâre înfrânge puterea lucrului judecat stabilită prin decizia civilă nr. 1802 A din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus comunicarea cererii și a stabilit termen de judecată, cu citarea părților, în ședință publică din 08 iunie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea de revizuire numai din perspectiva admisibilității, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, iar exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.’’

Înalta Curte reține că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În speță, revizuenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat instanței anularea deciziei nr. 1196 A din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că această hotărâre înfrânge puterea lucrului judecat stabilită prin decizia civilă nr. 1802 A din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Înalta Curte constată că hotărârile invocate ca fiind potrivnice nu îndeplinesc condiția identității de părți.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2018, în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, acesta a solicitat instanței să se constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001, așa cum a fost stabilit prin Decizia nr. 22/25.02.2013 emisă de AAAS și să fie obligată pârâta să valideze Decizia nr. 22/2013 emisă de AAAS, pentru imobilul teren în suprafață de 295 mp situat în București, str. x.

Prin sentința civilă nr. 1967 din 08 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței anterior menționate, reclamantul a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 1802 din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, judecând pe fond, a admis cererea și a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită în favoarea reclamantului decizie de compensare printr-un număr de 311.456 puncte pentru imobilul teren în suprafață de 295 mp ce face obiectul deciziei nr. 22/25.02.2013 emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B., C. și D., moștenitorii defunctului E., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, aceștia au solicitat instanței următoarele:

- să se constate că au calitatea de persoane îndreptățite de moștenitori legali, fiind soția, fiica și fiul defunctului E. acceptând și însușindu-se toate demersurile făcute de defunct și drepturile care decurg din Decizia nr. 22/25.02.2013 a AAAS, dosar ANRP nr. x/CC, înaintat la Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor în februarie- martie 2013, astfel cum rezultă din adresa nr. x/27.02.2013 a AAAS, privind acordarea de despăgubiri conform notificării nr. x/12.02.2002 a BEJ F., în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în str. x, București, care a modificat decizia nr. 16/2010 emisă de AAAS în baza sentinței civile nr. 210/08.12.2011 a Tribunalului București și a deciziei civile nr. 1012 R din 22.05.2012 a Curții de Apel București - dosar nr. x/2010;

- să se soluționeze pe fond cauza și să se dispună obligarea pârâtelor ANRP și CNCI, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/2013, să facă toate demersurile legale pentru realizarea procedurii de despăgubire, evaluare și emitere a dispoziției de compensare în puncte valorice pentru dosarul nr. x C. civ., înregistrat în februarie- martie 2013, privind Decizia nr. 22/25.02.2013 emisă de AAAS, notificarea nr. x/12.02.2002 a BEJ F., în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în str. x, sector 3 București, care a modificat decizia nr. 16/2010 emisă de AAAS;

- să fie obligate pârâtele la plata unor penalități de întârziere în fiecare zi în cazul neexecutării hotărârii pe care o va pronunța instanța.

Prin sentința civilă nr. 2788 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, instanța a admis în parte cererea, a constatat că reclamanții sunt succesorii defunctului E. și a obligat pârâta Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare în favoarea reclamanților prin acordarea unui număr de 87.382 puncte, pentru terenul situat în București, strada x nr. 11.

Împotriva sentinței anterior menționate, pârâta Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 1196 A din 01 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Verificând cele două decizii pretins contradictorii, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține susținerea revizuentei în sensul că prin decizia civilă nr. 1802 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018, a fost soluționat litigiul dintre aceleași părți, litigiu ce ar avea același obiect și că, astfel, prin decizia a cărei anulare o solicită a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, se reține că nu se verifică identitatea de părți, deoarece, în litigiul ce a făcut obiectul dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, părți au fost reclamantul A. și pârâta Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor, în timp ce în litigiul din dosarul nr. x/2018, în care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a pronunțat decizia civilă nr. 1196 A din 01 octombrie 2020 au avut calitatea de părți reclamanții B., C. și D., moștenitorii defunctului E., și pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Se constată astfel că revizuenta nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii purtate între aceleași părți, având în vedere că litigiul finalizat cu hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a revizuirii a avut părți diferite față de primul litigiu. Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca, între hotărârile pretins potrivnice, să existe identitatea de părți, obiect și cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeași curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, aceeași curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu încălcarea principiului securității juridice. A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor soluții general valabile și obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la nivel de speță, fără să "lege" în niciun fel instanțele de judecată, servind numai la desființarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergențele de jurisprudență prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securității juridice în aceeași măsură.

În concluzie, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire reprezintă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1196 A din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1196 A din 01 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.