ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 704/2024

Ședința publică din data de 13 martie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 02.09.2019, sub dosar nr. x/2019, contestatoarele A. și B. în contradictoriu cu intimata Comisia Naționala Pentru Compensarea Imobilelor au formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. 28047/23.04.2019 emisă de către pârâtă, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se recalculeze valoarea măsurilor compensatorii, să se dispună obligarea pârâtei să emită o decizie de compensare în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013 pentru un număr de puncte ce urmează să rezulte din expertiza evaluatorie ce urmează a se efectua în cauză pentru imobilul construcție demolată în suprafață utilă de 532,5 m.p. și teren în suprafață de 860 m.p. situat în București, str. x, ce face obiectul dosarului administrativ nr. x/CC/27.01.2019, au invocat nulitatea testamentelor nr. 203 și nr. 204 din 28.01.2011 emise de BNP C. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta ANRP a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu are calitate procesuala pasivă în cauză în considerarea dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 165/2013.

La data de 16.03.2020 D. a depus cerere de intervenție în interes propriu, arătând că este moștenitorul defuncților E. și F. în baza testamentelor nr. 203 și nr. 204 din 2011 și a certificatelor de legatar nr. x/2018, nr. y/2018 și nr. 175/2018, acesta la rândul său contestând decizia de compensare, susținând că imobilul are o valoare mai mare decât cea reținută de către CNCI.

Prin încheierea de ședința din data de 06.07.2020, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ANRP și a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de D..

Prin încheierea de ședință din 25.11.2021 emisă în dosarul nr. x/2019, tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție, formând un dosar separat și disjungerea cererii privind nulitatea testamentelor nr. 203 și nr. 204/2011, formând un dosar separat.

Cererea privind nulitatea testamentelor nr. 203 și nr. 204 a fost înregistrată în urma disjungerii pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 490/4.04.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a admis excepția netimbrării cererii formulată de reclamantele A. și B. și a anulat cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 201 A din 13 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele-reclamante B. și A., împotriva sentinței civile nr. 490/04.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a obligat apelantele la plata către intimatul D. a sumei de 1.400 RON reprezentând onorariu de avocat, precum și către intimatul C. a sumei de 1.400 RON, reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva deciziei nr. 201 A din 13 februarie 2023 a declarat recurs reclamanta A. invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta pretinde că instanța de fond a încălcat dreptul părții la un proces echitabil, iar instanța de apel nu și-a exercitat rolul de instanță de control judiciar, conform căruia ar fi trebuit să sancționeze încălcarea drepturilor recurentei.

Arată recurenta că în dosarul nr. x/2019 dreptul la un proces echitabil i-a fost încălcat prin aplicarea în mod diferit a prevederilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, față de părțile din dosar, în contextul în care instanța de fond a admis cererea de intervenție formulată de D., fără a se stabili în sarcina acestuia obligația de a achita vreo taxă de timbru, pe când, cu privire la cererea de chemare în garanție a notarului public C., a reținut că recurenta datorează o taxă de timbru în cuantum de 27.000 RON. Recurenta învederează că aceste decizii nelegale ale instanței de fond sunt dovedite de hotărârea nr. 682/2.05.2022 și încheierea din 25.11.2021 pronunțate de instanța de fond în dosarul nr. x/2019 și contravin art. 16 din Constituția României.

Recurenta susține că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat și prin disjungerea și stabilirea unei taxe de timbru în sarcina reclamantei privind excepția nulității absolute pe motiv de ordine publică, pe care a invocat-o în cuprinsul cererii de chemare în judecată și care face obiectul dosarului nr. x/2019 Recurenta arată că a invocat excepția nulității absolute pe motiv de ordine publică întrucât a constatat lipsa certificatelor medico-legale pentru capacitatea psihică a testatorilor, necesare pentru valabilitatea celor două testamente atacate. Astfel, prin menținerea ca valabile a Testamentelor nr. 203 și nr. 204, intervenientul D. va primi de la CNCI suma de 400.000 euro, deși nu este îndreptățit. Pretinde recurenta că cele două testamente nu fac dovada capacității psihice a testatorilor- în vârstă de 71 ani, respectiv 78 ani-, condiție esențială pentru valabilitatea acestor acte juridice, conform art. 948 C. civ.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta invocă prevederile art. 1247 C. civ., art. 35 alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 165/2013 și arată că argumentele invocate în prezenta cauză sunt probate cu dovezile aflate la dosarul nr. x/2019. Precizează că F. nu a semnat Testamentul nr. 204/28.01.2011, dar a semnat cererea aferentă eliberării unui certificat pentru stare de sănătate în 14.01.2011.

Recurenta arată că instanțele de fond nu au motivat soluțiile privind disjungerea și stabilirea taxei de timbru aferente nulității absolute invocate de parte și nici nu au indicat temeiul legal în baza căruia a fost stabilită taxa în cuantum de 2.787,82 RON.

Invocând prevederile art. 403 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută întrucât nu a fost citită în ședință publică de către completul de judecată.

Recurenta pretinde că testamentele nr. 203 și nr. 204 au fost emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 459/2001, art. 49 lit. g) și lit. i) din Legea nr. 36/1995- în cuprinsul ambelor acte fiind menționat același număr al chitanței și aceeași sumă- art. 30, art. 31, art. 32 din Legea nr. 17/2000-la momentul încheierii actelor fiind necesară prezența unui angajat al Direcției de Asistență Socială din Roșiorii de Vede-, art. 52, art. 53 și art. 65 din Legea nr. 36/1995.

Pe cale de consecință, recurenta arată că faptul că hotărârea nu a fost citită în ședință publică este susceptibil de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că hotărârea nu este motivată, cu toate că a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale și pentru lămurirea dispozitivului (dosar nr. x/2019) -fiind incident motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 din același cod. Totodată, recurenta susține că instanța de apel a încălcat norme de drept material- motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- prin raportare la prevederile art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 și la ignorarea dreptului părții de a invoca excepția nulității absolute pe cale de excepție, precum și prevederile C. proc. civ. privind judecarea excepțiilor procesuale, fapt care a condus la respingerea apelului.

Față de aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, respingerea cererii de recurs ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Arată intimata că reclamanta reia, pe calea recursului, criticile ce vizează scutirea cererii de la plata taxei de timbru, cu nesocotirea caracterului definitiv al soluției pronunțate asupra cererii de reexaminare, sens în care pârâta invocă incidența dezlegărilor statuate prin Decizia nr. 7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul arată că potrivit art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de chemare în garanție prin care s-a solicitat anularea unor acte juridice este supusă timbrajului. Totodată, intimatul susține că instanța a disjuns în mod corect cererile formulate, că acțiunea este supusă taxei de timbru, iar hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care instanța a respins argumentele reclamantei.

Invocând prevederile art. 395 C. proc. civ., intimatul arată că este nefondată critica ce vizează împrejurarea că hotărârea nu a fost citită în ședință publică.

Intimatul D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului, excepția puterii de lucru judecat, tardivitatea cererii de anulare a testamentelor, excepția inadmisibilității recursului.

În esență, intimatul pretinde că argumentele invocate în memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., că recursul încalcă decizia nr. 7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cererea nu este scutită de la plata taxei de timbru. În raport de motivele invocate, intimatul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor instanțelor de fond.

Recurenta-reclamantă a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimații-pârâți Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, C. și D., solicitând respingerea excepțiilor și apărărilor intimaților și admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat. Totodată, invocă excepția conexității prezentei cauze și a dosarului nr. x/2019 și dosarului nr. x/2021

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută excepția nulității căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., argumentele din memoriul de recurs nefiind unele susținute formal, așa cum a pretins, prin întâmpinare, intimatul-pârât D.. În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la sancțiunea nulității, având în vedere că argumentele din cererea de recurs sunt susceptibile de analiză pe temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum se va arăta în continuare.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, este de observat cadrul procesual configurat prin elementele cererii introductive și parcursul procesual din etapa judecății în primă instanță, astfel cum este acesta evidențiat de actele de procedură ale părților ori ale instanței.

Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, contestatoarele A. și B. în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au formulat contestație împotriva deciziei de compensare nr. 28047/23.04.2019, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se recalculeze valoarea măsurilor compensatorii, să emită decizia de compensare în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013 pentru un număr de puncte corespunzator ce rezultă dintr-o expertiză evaluatorie, acordarea numărului de puncte corespunzător valorii imobilului construcție demolată în suprafață utilă de 532,5 mp și teren în suprafață de 860 mp situat în Bucuresti str. x, sector 3 ce face obiectul dosarului administrativ nr. x/CC/27.01.2019, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarele au invocat nulitatea testamentelor nr. 203 si 204 din 2011, solicitand anularea acestora, au ridicat exceptia de nelegalitate a certificatelor de legatar prin care D. a primit moștenirea testamentară de la F. și E..

În raport de motivele de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată (obiect al dosarului nr. x/2019 al Tribunalului București), prin încheierea din 25.11.2021 instanța de fond a dispus măsura disjungerii cererii privind nulitatea testamentelor nr. 203/2011 și nr. 204/2011 și formării unui nou dosar (prezenta cauză), repartizat aceluiași complet de judecată. Totodată, tribunalul a stabilit în sarcina reclamantelor obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 2.787,82 RON aferentă soluționării respectivei cereri (obligația fiind reiterată prin încheierea din 28.02.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021).

În cadrul aceluiași dosar- nr. x/2019- instanța de fond, prin încheierea din 6.07.2020, a admis în principiu cererea de intervenție formulată de D. și a dispus introducerea acestuia în cauză, în calitate de intervenient, iar prin încheierea din 25.11.2021 tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție a notarului C. și a stabilit taxa de timbru în cuantum de 23.705 RON aferentă valorii de 402.000 euro.

Luând în examinare criticile recurentei, în raport de cadrul anterior evocat ce reiese din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele prin care partea pretinde incidența motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce permite casarea când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub un prim aspect, recurenta pretinde că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, sens în care face o analiză comparativă referitoare la obligarea reclamantei, de către instanța de fond din dosarul nr. x/2019, de a achita taxa de timbru aferentă cererii de chemare în garanție și lipsa stabilirii unei taxe de timbru în sarcina intervenientului D..

Înalta Curte constată că aceste motive nu au fost invocate prin cererea de apel, ceea ce determină imposibilitatea analizării de către instanța de recurs, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 483 din același cod, judecarea recursului vizând exclusiv aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate, iar nu chestiuni litigioase ce nu au fost supuse dezbaterii și analizei instanței de apel.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu pot fi criticate direct în recurs aspecte care nu au fost supuse dezbaterii la instanței de apel, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor invocate de recurentă privind incidența art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio".

Pe de altă parte, subsumat criticii, partea susține, în privința hotărârii recurate, că instanța de apel a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil ca urmare a validării raționamentului instanței de fond.

Susține recurenta că a fost calificată eronat nulitatea invocată de parte - ca fiind o acțiune în anulare și nu excepția nulității absolute- și s-a dispus nejustificat măsura disjungerii cererii privind nulitatea testamentelor nr. 203/2011 și nr. 204/2011 și stabilirea în sarcina recurentei a taxei de timbru în cuantum de 2.787,82 RON, măsură urmată de admiterea excepției netimbrării și anularea cererii.

Prioritar, se impune, mențiunea că dreptul la un proces echitabil este reglementat de prevederile art. 6 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În aplicarea acestui principiu, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, instanța fiind datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății și, totodată, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Corelativ, părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările și să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Prin critica de nelegalitate dedusă judecății, reclamanta pretinde că instanța de apel a ignorat dreptul părții la un proces echitabil atunci când a analizat măsura disjungerii cererii dispuse de prima instanță la termenul din data de 25.11.2021 în dosarul nr. x/2019.

De necontestat, măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac, potrivit art. 465 din C. proc. civ., care reglementează o normă specială și derogatorie de la prevederile art. 466 alin. (4) din același cod ce instituie regula potrivit cu care împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul.

Domeniul de aplicare a normei este circumscris măsurilor de ordin organizatoric menite să asigure părților cadrul unei bune desfășurări a actului de justiție, astfel încât acestea să poată beneficia, conform legii, de activitatea de judecată ca serviciu public și de accesul la instanță atât din punct de vedere procedural, cât și substanțial.

Intră, așadar, în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor art. 465 din C. proc. civ. măsura disjungerii administrative a capetelor de cerere și formării unui nou dosar, prin înregistrarea separată a cererilor și repartizarea manuală aceluiași complet de judecată potrivit normelor regulamentare.

În atare condiții, criticile privind greșita calificare a cererii deduse judecății în dosarul nr. x/2019- partea reclamând faptul că nu a învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității testamentelor nr. 203/2011 și nr. 204/2011, ci cu o excepție, în acord cu prevederile art. 1247 alin. (2) C. civ.- precum și cele ce vizează măsura disjungerii și formării dosarului nr. x/2021, nu pot face obiect de analiză a recursului în prezenta cauza, ci, eventual, puteau fi invocate în căile de atac din dosarul nr. x/2019.

Așadar, sunt lipsite de fundament argumentele recurentei privind încălcarea dreptului la un proces echitabil în contextul în care partea nu argumentează criticile și nu indică impedimente care ar fi împiedicat-o să-și exercite drepturile în cadrul dosarului nr. x/2019

Față de criticile formulate prin memoriul de recurs privind caracterul netimbrabil al cererii deduse judecății în prezenta cauză, trebuie avut în vedere faptul că în speță, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanța de fond, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta invocând faptul că cererea este scutită de la plata taxei de timbru, potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 165/2013.

Cererea de reexaminare a fost respinsă prin încheierea din 20.12.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, această încheiere fiind definitivă în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Procedura prevăzută de dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, părțile interesate neavând dreptul de a exercita apel și recurs, împotriva modului de soluționare a acestui diferend procedural.

Ca atare, aspectele legate de obligația de plată a taxei de timbru stabilite în sarcina unei părți nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opțiune din acest punct de vedere.

Cu atât mai mult, în condițiile în care încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare formulată în conformitate cu prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 este definitivă, nefiind suspusă unei alte căi de atac, aspectele legate de caracterul timbrabil al cererii nu mai pot fi invocate prin intermediul căii de atac exercitate împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea în legătură cu care s-a stabilit obligația de plată a taxei de timbru.

Rezultă, potrivit celor arătate anterior, că instanța de apel a reținut în mod corect dezlegările Deciziei nr. 7/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aplicabilă mutatis mutandis în prezenta cauză.

Sub un alt aspect, recurenta a invocat motivul referitor la încălcarea principiului publicității procesului prin nepronunțarea hotărârii în ședință publică.

Potrivit art. 402 C. proc. civ. "hotărârea se poate pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunța prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței."

Pronunțarea publică a hotărârii este prevăzută și de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ca o componentă esențială a dreptului părților la un proces echitabil, scopul urmărit prin instituirea acestei cerințe fiind, astfel cum s-a arătat în jurisprudența C.E.D.O. (Hotărârea din 8 decembrie 1983, în cauza Pretto și alții c. Italiei, parag. 27), acela de asigurare a controlului puterii judiciare de către public pentru realizarea dreptului ocrotit. Este de observat că instanța europeană a nuanțat această exigență, considerând că norma din art. 6 care prevede publicitatea pronunțării hotărârii nu trebuie interpretată literal, în sensul citirii obligatorii a soluției în ședință publică, date fiind diversitatea sistemelor de drept procesual ale statelor membre și particularitățile procedurii pe grade de jurisdicție. În acest context, a apreciat că scopul art. 6 este atins prin depunerea la grefă a soluției, dacă părțile au acces și la textul integral al hotărârii.

Din lucrările dosarului reiese că dezbaterile asupra apelului au avut loc la ședința din 6.02.2023, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, iar pronunțarea a fost amânată pentru data de 13.02.2023. Decizia nr. 201A/13.02.2023 poartă mențiunea expresă că a fost "pronunțată azi, 13.02.2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței".

Pe cale de consecință, este nefondată critica recurentei privind încălcarea principiului publicității întrucât Decizia nr. 201A/13.02.2023 a fost pronunțată cu respectarea prevederilor art. 402 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, iar partea cunoaște conținutul hotărârii.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta pretinde că instanța de apel nu a motivat hotărârea în raport de criticile părții ce vizează măsura disjungerii și scutirea de la plata taxei de timbru a cererii deduse judecății.

Critica este nefondată.

Motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., trebuie să se întemeieze pe ceea ce trebuie să cuprindă considerentele unei hotărârii judecătorești conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În speță, verificând considerentele hotărârii recurate, se constată că instanța de apel a dezvoltat argumentele pentru care a reținut că sunt inadmisibile criticile legate de modalitatea de desfășurare a procesului și a soluțiilor adoptate de către instanța de fond în dosarul nr. x/2019.

Anume, instanța de apel a reținut că prevederile art. 478 C. proc. civ. limitează efectul devolutiv al căii de atac exercitată în prezenta cauză doar la ceea ce s-a supus judecății în fața primei instanțe și a statuat în sensul că nu pot fi analizate criticile privind scutirea cererii de la plata taxei de timbru, că nu au fost formulate alte critici referitoare la soluția de anulare, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată, iar partea nu a pretins că ar fi achitat taxa de timbru. Față de aceste considerente a menținut soluția instanței de fond.

Ca atare, cum hotărârea recurată este motivată iar considerentele evidențiază analizarea de către instanța de apel a apărărilor formulate de reclamantă, precum și argumentele pentru care acestea au fost respinse și cum partea nu a dezvoltat prin recurs alte critici punctuale sub acest aspect, Înalta Curte va statua cu privire la caracterul nefondat al motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sunt nefondate și criticile prin care reclamanta susține incidența motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Partea reclamă încălcarea prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., critică aflată în strânsă legătură cu greșita calificare a cererii deduse judecății, însă, așa cum s-a mai arătat în cuprinsul prezentei hotărâri, respectivele critici ar fi putut fi deduse judecății în dosarul nr. x/2019.

În raport de aspectele dezlegate de instanța de apel, recurenta nu a invocat critici concrete privind aplicarea sau încălcarea unor norme de drept material, or condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței. Această exigență nu este îndeplinită de memoriul formulat de reclamantă întrucât aceasta nu a precizat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea celorlalte argumente din memoriul de recurs ce vizează validitatea testamentelor autentificate sub nr. x/28.01.2011 și nr. y/28.01.2011, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de partea reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 201 A din 13 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.