ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 104/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2017, la data de 03.01.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei CNCI să valideze dispoziția nr. x din 13.12.2007 modificată prin dispoziția nr. x din 07.10.2008 emisă de Primăria Municipiului Constanța în favoarea autorului B. pentru imobilul situat în Constanța, județul Constanța; obligarea CNCI la emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv prin care să acorde o despăgubire în puncte; obligarea pârâtei ANRP să emită titlul de plată.

Prin Sentința nr. 809/26.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția prematurității și a fost respinsă acțiunea ca prematur formulată.

Prin Decizia nr. 366A din 7 martie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat perimată cererea de apel formulată de apelanta reclamantă A. împotriva Sentinței civile nr. 809 din 26.05.2017 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Împotriva Deciziei nr. 366A din 7 martie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat recurs reclamanta A.

Prin motivele de recurs aceasta arată că în mod nelegal instanța de apel a constatat perimată cererea de apel, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ. curge de la data de 20 septembrie 2018 sau chiar de la data de 7 martie 2019.

Recurenta învederează că ultimul act de procedură este încheierea din 20 septembrie 2018, făcând referire și la comunicarea acestei încheieri.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 366A din data de 7 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurentă pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În speță, prin încheierea din data de 7 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluționarea apelului declarat de apelanta A. împotriva Sentinței nr. 809 din 26.05.2017 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pentru lipsa părților, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin cererea din 7 iunie 2018, recurenta a solicitat repunerea cauzei pe rol, iar instanța a acordat termen de judecată în 20 septembrie 2018.

Nici la acest termen părțile nu au fost prezente, astfel încât, constatând că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților, instanța a menținut măsura suspendării judecății cauzei dispusă prin încheierea din 7 decembrie 2017.

Urmează o nouă cerere a recurentei de repunere pe rol a cauzei, formulată în 23 ianuarie 2019 pentru care s-a acordat termen la data de 7 martie 2019, când s-a constatat perimarea cererii de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părți dorește continuarea judecății. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții.

Aceasta este și situația în speța dedusă judecății, părțile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății apelului, de la data suspendării acestuia în data 7 decembrie 2017, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speță.

Nu poate fi primită interpretarea dată de recurentă încheierii din 20 septembrie 2018, prin care instanța, în lipsa unei cereri de judecată în lipsă, a menținut măsura suspendării judecății cauzei dispusă prin încheierea din 7 decembrie 2017, ca fiind ultimul act de procedură de la care începe să curgă termenul de perimare, după cum nu poate primi această interpretare nici procesul-verbal ce atestă comunicarea acestei încheieri la data de 2 octombrie 2018.

Cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă la data de 7 iunie 2018 în raport de care a fost fixat termenul din 20 septembrie 2018, în lipsa unei solicitări de judecare a cauzei în lipsă și în condițiile în care părțile nu s-au prezentat la termenul menționat, nu poate constitui un act de procedură căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare, în condițiile în care instanța a dispus suspendarea la termenul din 7 decembrie 2017 tocmai pentru lipsa nejustificată a părților, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea în lipsă. Prin urmare nici încheierea din 20 septembrie 2018 prin care instanța a menținut măsura suspendării, constatând că nu se poate discuta cererea de repunere pe rol deoarece nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu poate reprezenta ultimul act de procedură de la care începe să curgă termenul de perimare.

Cererea apelantei, deși purta denumirea de cerere de repunere pe rol, nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, și anume reluarea cursului judecății, atâta vreme cât ea nu avea un conținut care să satisfacă exigențele art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., adică să reflecte voința părții de judecare a cauzei în lipsă, în ipoteza în care părțile nu se prezintă.

Actul de procedură întreruptiv al cursului termenului de perimare trebuie să fie unul efectuat în vederea judecării procesului, cerință neîndeplinită de actul de procedură îndeplinit de recurentă ulterior suspendării cauzei. Cererii de repunere pe rol formulate la data de 7 iunie 2018 i se putea recunoaște calitatea de act valid de procedură care să întrerupă cursul perimării numai în condițiile în care ar fi cuprins și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă în ipoteza lipsei părților, deoarece numai într-o asemenea situație se putea pune capăt situației care a determinat la suspendarea judecății cauzei și se putea considera că cererea a fost făcută cu scopul de reluare a judecății.

Potrivit prevederilor art. 181 alin. (3) C. proc. civ., când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare zilei de plecare din ultima lună.

În speță, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 7 decembrie 2017 și s-a împlinit la data de 7 iunie 2018, potrivit prevederilor legale enunțate anterior.

Prin raportare la aceste repere temporale și la conținutul deficitar al cererii depuse de apelanta-recurentă pentru a se relua judecata apelului, se constată că în mod judicios a reținut instanța de apel că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile recurentei, care nu a îndeplinit un act de procedură valabil de natură a întrerupe cursul perimării.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurentă deciziei atacate, urmând a se dispune respingerea recursului astfel susținut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 366A din data de 7 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2020.

GGC - ED