Decizia nr. 5801/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 7606/2021 a Judecătoriei Buftea

Obiectul acțiunii. Cadrul procesual 1.1. Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea - sectia civilă la data de 06 mai 2019, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.G.P.R. BAMS BP A3, anularea procesului-verbal nr. x/19 aprilie 2019. În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu expertiza tehnică auto, raportul de expertiză fiind întocmit de expertul B.. Prin încheierea din 21 aprilie 2021, instanța a dispus majorarea onorariului expertului judiciar B. la suma de 2.371 RON, stabilind, prin dispoziție executorie, suportarea acestuia de către petentă, în baza art. 339 alin. (2) din C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 7606 din 6 mai 2021, Judecătoria Buftea, secția civilă a respins plângerea contravențională. 1.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă la data de 18 mai 2021, expertul judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu petenta A. și intimatul I.G.P.R. BAMS BP A3, completarea sentinței civile nr. 7606 din 6 mai 2021 pronunțate de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2019, arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de majorare a onorariului, formulată la data de 23 martie 2021. Prin sentința civilă nr. 9742 din 16 iunie 2021, Judecătoria Buftea – secția civilă a respins cererea de completare formulată de expertul judiciar B., ca neîntemeiată. 1.

Împotriva sentinței civile nr. 9742 din 16 iunie 2021, pronunțate de Judecătoria Buftea, secția civilă, a declarat apel expertul judiciar B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă. La termenul de judecată din 14 martie 2022, apelantul (expertul judiciar) B. a depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 139 alin. (2) din C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 444 alin. (3) din C. proc. civ., apreciind că acestea contravin art. 21 și art. 16 din Constituția României. Prin încheierea din 17 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă. 1.

Împotriva încheierii din 17 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția Civilă, a declarat recurs apelantul (expert judiciar) B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 iunie 2022, sub nr. x/2019/a2. La data de 16 septembrie 2022, recurentul a formulat două noi cereri de sesizare a Curții Constituționale, prima vizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 444 alin. (3), art. 445 și art. 446 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 și art. 16 din Constituție, iar cea de-a doua vizând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., text de lege considerat neconform cu dispozițiile art. 21 din Constituție. 1.

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia nr. 3152 din 21 decembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 445, art. 446 și art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca inadmisibilă, și a respins recursul declarat de recurentul B., ca nefondat. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva deciziei nr. 3152 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B., criticând soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 445, art. 446 și art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. 2. Hotărârea contestată pe calea de atac a revizuirii Prin Decizia nr. 488 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 3152 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în privința soluției cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 445, art. 446 și art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. 3. Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 488 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, recurentul-reclamant B. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004. În motivarea căii de atac, revizuentul a susținut că aprecierea tardivității exercitării recursului de la pronunțare se poate constata numai în baza datei de primire privind comunicarea pronunțării hotărârii de către grefa instanței de judecată pentru partea interesată, respectiv a datei comunicării prin poștă a pronunțării hotărârii. Or, în fapt la dosar se află numai comunicarea efectuată prin poștă a întregii hotărârii (dispozitiv și motive) care cuprinde și pronunțarea, dar transmisă la o altă adresă diferită față de adresa de corespondența a expertului desemnat. Așa cum se constată, în opinia sa, este vorba despre două situații de lipsă de procedură: o lipsă de procedură privind comunicarea pronunțării hotărârii și care în fapt nu s-a efectuat și o adresa de comunicare a hotărârii diferită față de adresa de corespondență a expertului desemnat. Astfel, aprecierea tardivității declarării recursului nu s-a efectuat cu verificarea datei prin care partea a fost informată de grefa instanței de comunicarea pronunțării hotărârii și care în concret procedura nu s-a efectuat. A mai susținut că, din lectura actelor din dosar, rezultă că nu se regăsește, dovada, proba, respectiv comunicarea privind pronunțarea hotărârii referitor la soluționarea admisibilității și respectiv a transmiterii sau nu a cererii de sesizare către Curtea Constituțională față de revizuent si există o singură comunicare a hotărârii de soluționare a fondului privind cererea de recurs cu care a fost învestită Curtea de Apel București, în care se precizează și respingerea admisibilității cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional. De reținut este că pronunțarea asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale s-a efectuat prin hotărâre de soluționare a fondului, contrar legii, și nu prin încheiere, hotărâre premergătoare pronunțării soluționării fondului, așa cum se prevede prin lege. Pe de altă parte, nulitatea recursului se aplică pentru nemotivarea hotărârii în termenul legal care este de 48 de ore, dar de la comunicarea hotărârii și nu de la pronunțare. În cazul de față, comunicarea hotărârii s-a efectuat într-o zi de vineri, iar termenul de 48 de ore se împlinește duminică la orele 24:00, motiv pentru care acesta a transmis prin e-mail în ziua de duminică cererea de recurs, deci în termenul de 48 ore, cererea fiind înregistrată în ziua de luni când funcționează programul de registratură a instanței. În fine, revizuentul a invocat lipsa de procedură cu transmiterea comunicării hotărârii recurate a expertului la adresa de corespondență a expertului desemnat. În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul a susținut că instanța de judecată, privind cererea de recurs, s-a pronunțat în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind tardivitatea. Cu privire la calculul termenului de 48 de ore de la pronunțare și nu de la comunicare hotărârii conform jurisprudenței și practicii judecătorești unitare, instanța a apreciat nefondat admiterea excepției de tardivitate, motiv pentru care nu analizat motivele de recurs și în concluzie nu s-a pronunțat privind criticile în continuare expuse. Motivul de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) era incident în raport de faptul că pronunțarea de respingere a cererii de sesizare se face prin încheiere și nu hotărâre de soluționarea a fondului cauzei. Pe de altă parte prevederile legale privind cercetarea sesizării Curții Constituționale au în vedere și drepturile altor părți privind exprimarea unui punct de vedere și care în speță nu a fost respectat. Motivele pe care se întemeiază hotărârea nu aparțin motivelor de admisibilitate conform Legii nr. 47/1992, art. 29 alin. (1), și cu recomandările Curții Constituționale publicate pe site-ul Curții Constituționale, site actualizat. Revizuentul a susținut că motivul de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale reprezintă o aplicare greșită a condițiilor de admisibilitate a legii nr. 47/1992, art. 29 alin. (1), fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004. Astfel, Convenția drepturilor omului și protocoalele la convenție privesc drepturile omului așa cum sunt prezentate în convenție și sunt de cadru general. Privind dreptul specific referitor la plata onorariului, normele de drept comunitar au la momentul de față referire la drepturi generale care oferă posibilitatea persoanei să solicite respectarea dreptului la plata onorariului, respectiv: dreptul la un proces echitabil - art. 6 Convenție, interzicerea discriminării - art. 14, interzicerea generală a discriminării - Protocolul 12 la Convenție, art. 1. Dreptul la un proces echitabil se referă la posibilitatea expertului desemnat să poată să își poată susține drepturile sale conform legislației naționale dar și drepturilor așa cum au fost formulate prin Convenție și protocoalelor la Convenție. Termenul stabilit de legiuitor și socotit pe ore este strict și nu are derogările legale aplicabile termenului socotit pe zile, motiv pentru care declararea recursului inclusiv motivarea se face în termenul de 48 de ore și nu se poate aplica o derogare similară cal termenul socotit pe zile, respectiv 48 de ore pentru declarare și alte 48 de ore pentru motivarea recursului. Mai mult în cazul recursului lipsa motivării, tardivitatea în termenul de 48 de ore conduce la nulitatea recursului. Or, tardivitatea se acceptă prin invocarea greșită a termenului de pronunțare în locul termenului de la comunicare având în vedere că termenul socotit pe ore, respectiv de 48 ore și nu socotit pe două zile, în lipsa comunicării hotărârii având în vedere data de la care curge, pronunțarea, în timpul procedural stabilit de lege nu se poate edita recursul și motivele și instanța acest fel, aduce o gravă atingere art. 6 din Convenție. 4. Apărările formulate în revizuire Intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în opinia sa, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată. 5. Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, revizuentul a arătat că s-a invocat excepția inadmisibilității revizuirii fără să se țină seama de ambele motive de revizuire, intimatul fiind în eroare si cu privire la stabilirea fondului. 6. Procedura de soluționare a cererii de revizuire În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 12 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la data de 5 decembrie 2024, în vederea soluționării cererii privind reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de revizuent. Prin încheierea de ședință din data de 02.10.2024 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2024, s-a a dmis cererea privind reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cererea de revizuire fiind scutită de plata acesteia. II. Considerentele și soluția asupra cererii de revizuire Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., admisibilitatea căii de atac, urmează să admită excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare de intimatul Inspectoratul General al Poliției Române cu privire la capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și, de asemenea, să admită excepția inadmisibilității invocată din oficiu cu privire la capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, și, în consecință, să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă. În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte amintește că revizuirea este o cale extraordinară de atac reglementată de dispozițiile art. 509 - 513 C. proc. civ., care poate fi exercitată numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ. Dispozițiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Prin urmare, în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Art. 509 din C. proc. civ. reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre motivele de la pct. 1-11. Se constată că, în speță, revizuenta și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; (…)", cu referire concretă la teza privind nepronunțării asupra unui lucru cerut (minus petita). Condiția comună de admisibilitate se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, respectiv o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, pct. 4 și pct. 7-10, nu și la pct. 1, care constituie temeiul revizuirii de față. Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel, o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, hotărâre prin care se evocă fondul. Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. O hotărâre a instanței de recurs evocă fondul și atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reținere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunțarea soluției. Prin urmare, nu poate forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârea instanței de recurs prin care s-a respins recursul. Or, Înalta Curte constată că obiectul cererii de revizuire de față îl formează Decizia nr. 488 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 3152 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în privința soluției cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 445, art. 446 și art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres și limitativ prevăzute de textul antereferit din C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, nefiind pronunțată după casarea cu reținere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs și care să fi fost determinante în pronunțarea soluției. În concluzie, în speță, ipoteza reglementată de textul de lege anterior menționat nu este respectată, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nelăsând loc de interpretare asupra faptului că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, instanța de recurs nesoluționând fondul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocat, de asemenea, de revizuent, Înalta Curte reține că potrivit acestui text legal "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată." Înalta Curte amintește că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea 554/2004 poate avea ca obiect atât hotărârile definitive care evocă fondul, cât și cele care nu evocă fondul, aspect statuat prin Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 29 ianuarie 2013, prin care s-a arătat că: "prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei." În ceea ce privește condițiile speciale ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea 554/2004, Înalta Curte amintește, de asemenea, că reglementarea acestei căi extraordinare de atac în materie administrativă este o conse­cință a aderării României la Uniunea Europeană și reprezintă un instrument menit să asi­gure la nivelul jurisdicției naționale preeminența prevederilor tratatelor și reglementărilor europene. Scopul urmărit de legiuitorul național a fost să creeze un remediu procesual efectiv și eficient menit să corecteze acele hotărâri judecătorești irevocabile/definitive care au ignorat principiile consfințite la nivel european, astfel cum se desprind acestea din actele normative unionale și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Înalta Curte reține că existența unui astfel de instrument este lăsată la latitudinea legiuitorului național, Curtea de Justiție a Uniunii Europene pronunțându-se, prin Hotărârea din 16 martie 2006 pronunțată în cauza C-23/04 Rosmarie Kapfe­rer, în sensul că "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză". Așadar, calea de atac reglementată de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constituie răspunsul legislativ al României față de obligațiile impuse statelor mem­bre prin tratate și instrumentul prin intermediul căruia se asigură echi­librul între principiul securității juridice a cărui garanție este autoritatea de lucru judecat și supremația dreptului Uniunii Europene consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003. Or, revizuentul, circumscris motivului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat dreptul specific referitor la plata onorariului, susținând că normele de drept comunitar au la momentul de față referire la drepturi generale care oferă posibilitatea persoanei să solicite respectarea dreptului la plata onorariului, cu trimitere la dreptul la un proces echitabil (art. 6 CtEDO), interzicerea discriminării (art. 14 CtEDO), interzicerea generală a discriminării (Protocolul 12 la CtEDO, art. 1). În aceste condiții, prin raportare la considerentele reținute și la dispozițiile legale antereferite, Înalta Curte constată că revizuentul nu a invocat încălcarea normelor Uniunii Europene, în sensul strict și expres la care se referă art. 21 din Legea nr. 554/2004, acesta făcând trimitere la încălcarea unor prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, demersul de față prin prisma acestui temei legal fiind astfel inadmisibil. Temeiul legal al soluției pronunțate în revizuire Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 coroborat cu art. 457 din C. proc. civ. și art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte: va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. invocată de intimatul Inspectoratul General al Poliției Române; va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulată de revizuent, ca inadmisibilă; va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 formulată de revizuent, ca inadmisibilă.