ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5180/2024

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cerere înregistrată sub nr. de dosar de mai sus, depusă de către reclamanta A. S.R.L. la data de 30.09.2022, împotriva pârâților Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "B." S.A., C. S.R.L., prin care a solicitat obligarea pârâtei rândul I să încheie cu reclamanta și cu pârâta de rândul II un act adițional la Contractul de lucrări nr. x/2017 majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru domeniul construcțiilor, prin care să majoreze prețul contractului cu suma de 724.299,72 euro plus TVA; obligarea pârâtei rândul I la plata către pârâta de rândul II a sumei de 724.299,72 Euro, plus TVA respectiv contravaloarea în RON la cursul de schimb al BNR de la data efectuării plății, reprezentând diferență la costurile cu manopera ofertată și executată în baza Contractului de lucrări nr. x/21.12.2017, aferentă situațiilor de lucrări întocmite până în luna aprilie 2022, inclusiv; obligarea pârâtei rândul I la plata în favoarea pârâtei de rândul II de penalități de întârziere de 0,02% pe zi, calculate la debitul principal de 724.299,72 Euro, plus TVA, de la data introducerii acțiunii 30.09.2022 și până la achitarea integrală a debitului principal, conform art. 42 alin. (6) din Contractul de lucrări nr. x/21.12.2017 și prevederilor art. 174 alin. (5) din Legea 207/2015 privind C. proc. civ., obligarea pârâtei de rândul II ca în termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea de la pârâta de rândul I, a oricărei sume ce face obiectul prezentei acțiuni, să o achite reclamantei sub sancțiunea unor penalități de întârziere de 0,06% pe zi conform art. 12.2 din actul adițional nr. x ce poartă încheierea de legalizare de semnătură nr. 46/13.12.2017 la Acordul de Asociere ce poartă încheierea de legalizare de semnătură nr. 45/13.12.2017 și obligarea pârâtei de rândul I la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial precum și orice alte cheltuieli vor fi efectuate cu prezentul litigiu.

Prin încheierea civilă pronunțată la data de 25.05.2023, Tribunalul Maramureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială procesuală invocată de pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "B." S.A. și a declinat în favoarea completelor de fond specializate în material litigiilor civile cu profesioniști din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș, competența de soluționare a cererii formulate de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 948/12.09.2023, Tribunalul Maramureș– secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș, invocată de pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "B." S.A.. și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția a VI a civilă, specializată în materia litigiilor civile cu profesioniști.

Prin încheierea din data de 14.03.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale, iar a fost declinată spre soluționare în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 5633 din data de 28.08.2024, Tribunalul București – secția a II –a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș – secția a II –a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut că, în speță, competența urmează a se determina prin raportare la prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și la considerentele deciziei nr. 11/19.06.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, competența material-funcțională aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, respectiv completurilor specializate în achiziții publice din cadrul acestei secții, iar competența teritorială este una alternativă, fie a instanței în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, fie cea în circumscripția căreia își are sediul social/domiciliul reclamantul.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. După ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanța pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze cauza, iar pârâtul nu ar putea să solicite declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul său și nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu.

Așadar, ulterior alegerii de competență făcute de reclamant prin introducerea cererii sale la una dintre instanțele competente potrivit dispozițiilor legale, această instanță nu poate admite excepția necompetenței teritoriale și declina competența de soluționare a cauzei spre o altă instanță de asemenea competentă, întrucât competența cauzei a fost deja stabilită potrivit dispozițiilor legale evidențiate anterior.

Alegerea unei instanțe în ipoteza unei competențe alternative, precum cea prevăzută de prevederile art. 53 din Legea nr. 101/2016 aparține conform art. 116 C. proc. civ. reclamantei, care a înțeles să sesizeze Tribunalul Maramureș, iar nu instanței de judecată sau pârâtelor.

Având în vedere cele expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Maramureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, inițial sesizată de reclamantă la data de 30.09.2022

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport de obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material și teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Acțiunea principală(introdusă la data de 30.09.2022) decurge din executarea contractului administrativ nr. C277/21.12.2017, astfel că relevantă pentru stabilirea instanței competente este natura contractului, aceea de achiziție publică.

Înalta Curte constată că sub aspectul instanței competente a soluționa litigiul izvorât din executarea contractului de achiziție publică, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 101/2016, respectiv art. 53 alin. (1).

În forma inițială a Legii nr. 101/2016, prin art. 53 alin. (1) se dădeau în competența instanței de contencios administrativ toate "procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor".

Prin norma tranzitorie, cuprinsă în art. 69 alin. (2) din același act normativ, se statua, în principiu, că "Dispozițiile prezentei legi se aplică numai contestațiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare".

Ulterior, prin art. II din Legea nr. 212/2018 a fost modificat art. 53 din Legea nr. 101/2016, competența fiind scindată între instanțele civile și cele de contencios administrativ. Astfel, prin art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 212/2018, competența de judecare a proceselor și cererilor care decurg din executarea contractelor administrative a fost stabilită în favoarea instanțelor civile, în timp ce instanțele de contencios administrativ au rămas competente, conform art. 53 alin. (1) din același act normativ, doar în ceea ce privește "procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor".

Art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 a suferit o nouă modificare prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022, care a dat în competența instanțelor civile "litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă".

În fine, prin art. IV pct. 1 din Legea nr. 208/2022 a fost modificat art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind date în competența instanțelor de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziții publice, "procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor".

Legiuitorul nu a procedat însă cu această ocazie și la abrogarea sau modificarea art. 53 alin. (11) din același act normativ, astfel încât, după modificarea survenită prin Legea nr. 208/2022, procesele și cererile privind executarea contractelor s-au regăsit și la alin. (1), și la alin. (1

1

) ale art. 53 din Legea nr. 101/2016.

Se impune a se arăta și că, prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice au fost aduse noi modificări Legii nr. 101/2016. Între altele, a fost modificat art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, în sensul că au fost date tot în competența instanțelor de contencios administrativ și "litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă" și, de asemenea, a fost reglementată calea de atac a apelului la instanța de contencios administrativ în ceea ce privește hotărârile pronunțate în primă instanță, în soluționarea "litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative", adică a litigiilor reglementate de art. 53 alin. (1).

În concluzie, după intrarea în vigoare a modificării operate asupra art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prin Legea nr. 208/2022, competența de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice aparține secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor, indiferent de data la care s-a inițiat procedura de achiziție.

În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 11/2023: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, competența materială de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului".

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, respectiv completurilor specializate în achiziții publice din cadrul acestei secții, iar competența teritorială este una alternativă, astfel că reclamanta avea alegerea între două instanțe deopotrivă competente.

Cu referire la competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență s-a reținut, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, că, odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate să își decline competența, care dobândește caracter exclusiv.

Or, reclamanta a înțeles să se adreseze instanței de la sediul său, aflat în circumscripția teritorială a Tribunalului Maramureș, astfel că această instanță nu mai putea să pună în discuție și să admită excepția necompetenței teritoriale, contra dreptului de opțiune al reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. Compania Națională de Transport al Energiei Electrice B. S.A. și S.C. C. S.R.L. în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.