ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2091/2024

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2024

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Centrului de Arbitraj Internațional de la Viena ("VIAC") la data de 19 ianuarie 2023 sub nr. x, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.:

- la plata către reclamant a compensației de neconcurență în cuantum de 186.384.00 RON (echivalent în Euro - 37.764.00 Euro), conform art. 5.2.3 și art. 9.1 alin. final din Contractul de Mandat nr. C239.30.09.2020 actualizată cu rata inflației, de asemenea, a dobânzii legale în sumă de 32.227.84 RON (echivalent Euro 6.530.00) calculată de la data scadenței - 22 iunie 2021 până la data cererii de arbitrare și continuând ulterior până la data plății integrale;

- la plata către reclamant a compensației aferente indemnizațiilor fixe brute lunare rămase până la sfârșitul mandatului, în cuantum de 605.748,00 RON (echivalent Euro - 122.733,00), conform articolului 9.2 lit. A) și 9.1 lit. a) din Contract, respectiv pentru perioada iulie 2021 - septembrie 2024, ca urmare a constatării revocării fără justă cauză, actualizată cu rata inflației și, de asemenea, dobânda legală în sumă de 104.740.47 RON. (echivalent Euro 21.222.00) calculată de la data scadenței - 22 iunie 2021 până la data Cererii de arbitrare și continuând ulterior până la data plății integrale;

- la plata către reclamant a componentei variabile a remunerației pentru anul 2020 în sumă de 46.596.00 RON (echivalent Euro 9.441.0), în conformitate cu prevederile Anexei 2 la Actul adițional nr. x la Contract, actualizată cu rata inflației, de asemenea, dobânda legală în cuantum de 7891,64 RON, (echivalent Euro 1.599.00) calculată de la data scadenței - 6 iulie 2021 până la data cererii de arbitrare și continuând ulterior până la data plății integrale;

- la plata către reclamant a cheltuielilor de arbitraj, a taxelor administrative, a onorariilor tribunalului arbitral, a costurilor de traducere a documentelor anexate, a onorariului avocatului, a oricăror alte costuri legale și de altă natură suportate de reclamant.

Prin sentința arbitrală din 22 decembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x, Centrul de Arbitraj Internațional de la Viena ("VIAC") a admis cererea reclamantului A. și a dispus următoarele:

1

) din O.G. nr. 13/2011 și art. 4 din Legea nr. 72/2013.

1

) din O.G. nr. 13/2011 și art. 4 din Legea nr. 72/2013.

1

) din O.G. nr. 13/2011 și art. 4 din Legea nr. 72/2013.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 5 februarie 2024 sub nr. x/2024, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat, pe calea acțiunii în anulare prevăzute de art. 608 C. proc. civ., desființarea în parte a sentinței arbitrale din 22 decembrie 2023 pronunțate în dosarul nr. x -5726, referitor la "plata sumelor în cuantum brut".

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 50 din 26 aprilie 2024 a respins ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinței arbitrale din 22 decembrie 2023 pronunțate în dosarul nr. x, fiind obligată reclamanta la 5.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, în cazul în care se constată că art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. nu este aplicabil, reținerea cauzei spre rejudecare, anularea sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale astfel cum a fost formulată.

Prin memoriul de recurs se susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată pe de o parte, cu încălcarea normelor de drept material, iar pe de altă parte este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în privința respingerii cererii, ca neîntemeiată.

În acest sens, instanța a reținut că, prin sentința arbitrală atacată, nu s-a nesocotit existența principiului forței obligatorii a contractului pentru părțile contractante, ci s-a făcut o interpretare a acestui contract, interpretare care ea însăși nu poate face obiectul controlului judiciar, prin intermediul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. pentru considerentul încălcării art. 1270 C. civ.

Contrar celor reținute de instanța de fond, instanța arbitrală nu a făcut doar o interpretare a contractului de mandat, chiar și greșită, după cum chiar instanța de fond confirmă prin sentința recurată, ci a nesocotit voința părților, neținând cont de incidența art. 1270 C. civ., prin aceea că a ignorat prevederile clauzei 6.5 din Contractul de mandat, precum și prevederile legale aplicabile, motivând inaplicabilitatea legislației pe motiv că așa este jurisprudența în materie.

Or, instanța de fond, prin faptul că a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, pe motiv că tribunalul arbitral a aplicat art. 1270 C. civ., chiar dacă a interpretat greșit prevederile contractului, a încălcat la rândul său acest articol prin raportare la prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât nu a ținut cont de forța obligatorie a contractului.

Totodată, instanța de fond, prin faptul că a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, pe motiv că "dispoziția instanței arbitrale este evident corectă în sensul că nu încalcă normele fiscale invocate de reclamantă tocmai pentru că nu dispune asupra obligațiilor fiscale ale părților", motivare care nu este legală și temeinică, prin raportare la motivele avute în vedere de tribunalul arbitral și analizate de instanța de fond - a încălcat la rândul său art. 72 alin. (2) lit. f), art. 78, art. 80. art. 157 din Codul fiscal (Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare), incidente cauzei.

Prin sentința atacată cu recurs, recurenta susține că instanța de fond a încălcat prevederile art. 1270 C. civ., în sensul că nu a ținut cont de forța obligatorie a contractului de mandat, încheiat între părți, în speță nefiind avute în vedere prevederile art. 6.5 din contractul de mandat nr. x/30.09.2020 și nici prevederile legislației fiscale invocate de Transelectrica S.A., la care face trimitere clauza 6.5, unde se menționează că "orice impozite datorate de mandatar cu privire la remunerație și beneficiile primite în cadrul prezentului contract vor fi calculate, reținute și plătite de companie în numele și în contul mandatarului în măsura permisă de legea aplicabilă".

Pentru o mai bună înțelegere a acestor aspecte, recurenta arată că toate plățile convenite de părți prin prezentul contract sunt brute. Astfel, orice variație a cotelor legale de impozitare și a contribuțiilor sociale vor determina o variație corespunzătoare a sumei finale nete pe care o va primi mandatarul.

Cu toate acestea, în dispozitivul hotărârii arbitrale sunt menționate sumele brute, prevăzute în contract, fără să fie luată în considerare aplicarea clauzei 6.5 din contract, prin raportare la prevederile art. 1270 C. civ. - principiul forței obligatorii a contractului.

Mai susține recurenta, contrar celor reținute de instanța de fond în sentința atacată cu recurs, că hotărârea arbitrală este pronunțată cu încălcarea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii", în sensul că prin hotărârea evocată au fost încălcate dispoziții imperative ale legii.

Cu referire la indemnizația de neconcurență, recurenta susține că în hotărârea arbitrală nu se regăsește niciun temei legal menționat cu privire la acordarea în cuantum brut a acestei sume și motivul neaplicării clauzei 6.5 din contract, prin raportare la art. 1270 C. civ. și nici prevederea legală care îndreptățea instanța arbitrală să nu aplice legislația fiscală, privind stopajul la sursă.

De asemenea, nici în ceea ce privește compensația de denunțare, recurenta arată că în hotărârea arbitrală nu se regăsește niciun temei legal cu privire la acordarea în cuantum brut a acestei sume și motivul neaplicării clauzei 6.5 din contract, prin raportare la prevederile art. 1270 C. civ. și nici în ceea ce privește componenta variabilă a remunerației pentru anul financiar 2020 nu sunt menționate aceste aspecte.

În aceste context, se susține că, întrucât hotărârea arbitrală a stabilit în sarcina Transelectrica S.A. plata sumelor brute, astfel cum au fost solicitate de reclamant raportat la caracterul definitiv și executoriu al hotărârii arbitrale - sumele ce pot fi executate silit vor fi cele brute, astfel că, nu se vor mai putea reține, prin stopaj la sursă, sumele reprezentând impozite și taxe, așa cum este prevăzut de Codul fiscal. Drept urmare, nu va exista posibilitatea ca Transelectrica S.A. să rețină și să plătească contribuțiile prevăzute de Codul fiscal și de convenția părților.

În acest sens, se observă că prevederile contractului de mandat stabilesc faptul că sumele datorate reclamantului sunt cele nete, pârâta Transelectrica S.A. având obligația de a calcula, reține și plăti Statului român toate contribuțiile prevăzute de lege pentru orice remunerație sau beneficiu pe care reclamantul le-ar primi în temeiul contractului de mandat, aspect reținut de tribunalul arbitral, dar complet ignorate.

Prin urmare, recurenta susține că hotărârea arbitrală pronunțată la data de 22 decembrie 2023, este dată cu încălcarea prevederilor Codul fiscal - Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015, incidente cauzei.

În continuare, recurenta redă dispozițiile art. 76-80 din Codul fiscal, precum și definiții din același act normativ și în final solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Intimatul-pârât A. a depus, la 5 iulie 2024, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

La 22 iulie 2024, recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a depus răspuns la întâmpinarea intimatului solicitând înlăturarea susținerilor acestuia ca fiind neîntemeiate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă are în vedere situația în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, context în care aceasta consideră că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ., prin raportare la clauza art. 6.5 din Contractul de mandat nr. x/30.09.2020, precum și la legislația fiscală indicată, privind stopajul la sursă, critica Transelectrica raportându-se la cuantumul sumelor pretinse, sub aspectul modalității de plată, respectiv în sume nete și nu brute.

Astfel, în susținerea acestui motiv de recurs, se arată că instanța de fond a încălcat prevederile art. 1270 C. civ., în sensul că nu a ținut cont de forța obligatorie a contractului de mandat, încheiat între părți, în speță nefiind avute în vedere prevederile art. 6.5 din contractul de mandat nr. x/30.09.2020 și nici prevederile legislației fiscale invocate de Transelectrica S.A., la care face trimitere clauza respectivă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că tribunalul arbitral a analizat cauza sub toate aspectele, prin raportare la probele existente la dosarul cauzei și la susținerile fiecărei părți, expunându-și motivele și argumentele în mod distinct pentru fiecare pretenție în parte, sub auspiciul aplicării art. 1270 C. civ., aspecte reținute și de curtea de apel în considerentele sentinței pronunțate.

Cu referire la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanța supremă apreciază că nu se poate cerceta voința părților în temeiul urmărit de către recurentă, câtă vreme interpretarea contractului părților și situația de fapt reținută în dosar nu se subsumează exigențelor actului normativ evocat, în dosar nefiind vorba așadar de nesocotirea unor dispoziții imperative ale legii, astfel cum se pretinde prin acțiunea în anulare.

În măsura în care prin acțiunea în anulare s-a susținut că o clauză contractuală instituie o normă legală imperativă, prin trimiterea făcută la art. 1270 C. civ., care prevede regula că o convenție legal încheiată are putere de lege între părțile contractante, s-a reținut în mod corect că principiul enunțat de lege se referă la efectele contractului, la obligația contractanților de conformare la o conduită bilateral stabilită, iar nu la încălcarea unei legi cu valoare imperativă.

Prin urmare, modul defectuos de conformare a părților la conținutul unei clauze contractuale nu poate fi evaluat ca o încălcare a unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispozițiile art. 1270 C. civ., deoarece acest fapt se situează în afara domeniului încălcării legii imperative, iar prima instanță a operat corect cu aceste distincții pentru a înlătura acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale.

În acest context, instanța supremă constată că din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă că în cauză s-au readus în discuție aspecte ce țin de netemeinicia deciziei atacate, vizând nemulțumirea acesteia cu privire la modalitatea de plată a sumelor pretinse, iar din considerentele hotărârii atacate se desprind motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței de menținere a soluției tribunalului arbitral.

În concluzie, Înalta Curte va înlătura motivul de casare examinat și, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge.

Referitor la cererea intimatului-pârât A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimatul-pârât A. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial dovedite prin înscrisurile aflate la dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. să plătească intimatului-pârât A. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 50 din 26 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o va obliga la plata sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva sentinței civile nr. 50 din 26 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Obligă recurenta la plata sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2024.