ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1542/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 8 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

i) 1.137.762 RON (corespunzătoare unei sume brute în cuantum de 1.576.068 RON), reprezentând contravaloarea opțiunilor pentru acțiuni virtuale Transelectrica, datorată reclamantului cu titlu de remunerație variabilă netă în baza prevederilor contractului de mandat încheiat de reclamant cu Transelectrica, actualizată cu rata inflației până la data plății efective;

ii) 36.806,38 RON, reprezentând dobândă legală calculată de la data scadenței fiecărei sume datorate cu titlu de remunerație variabilă până la data depunerii prezentei acțiuni, precum și în continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 și următoarele C. proc. civ., art. 1270 și următoarele C. civ., art. 1531 și următoarele C. civ., precum și toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

La 30 martie 2018, reclamantul A. a depus cerere modificatoare prin care a completat acțiunea introductivă cu un capăt de cerere suplimentar având ca obiect obligarea pârâtei Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. la plata către reclamant și a sumei nete în cuantum de 61.116 RON, reprezentând contravaloarea opțiunilor pentru acțiuni virtuale Transelectrica, cu scadența de valorificare la data de 15.11.2017, cu titlu de remunerație variabilă în baza prevederilor contractului de mandat încheiat de reclamant cu Transelectrica, actualizată cu rata inflației până la data plății efective și a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei sume datorate cu titlu de remunerație variabilă până la data depunerii prezentei acțiuni, precum și în continuare până la data plății efective și integrale; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 și următoarele C. proc. civ., art. 1270 și următoarele C. civ., art. 1530 și următoarele C. civ., precum și toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii completatoare.

La primul termen de judecată din 14 iunie 2018, reclamantul, prin avocat, a depus la dosar o precizare cu privire la cuantumul dobânzii legale solicitate, prin care a înțeles să își majoreze suma solicitata cu titlu de dobândă legală, în sensul în care solicită acordarea sumei de 55.178,82 RON cu titlu de dobândă legală, calculată de la data scadenței fiecărei sume datorate cu titlu de bonus de performanță, 15.11.2014, 15.11.2015, 15.11.2016, și 15.11.2017 și până la data precizării, precum și în continuare până la data plății efective. În ceea ce privește dobânda legală aferentă debitului principal în sumă de 1.137.762 RON, solicită acordarea dobânzii legale în cuantum de 54.445.43 RON (majorat de la suma de 36.806,38 RON).

Prin sentința civilă nr. 3657 din 6 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. și a obligat pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. să plătească reclamantului suma de 1.137.762 RON reprezentând contravaloarea opțiunilor pentru acțiuni virtuale Transelectrica cuvenite cu titlu de remunerație variabilă actualizată cu rata inflației până la data plății efective.

A mai obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 36.806,38 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului principal datorat, calculată până la data de 17 septembrie 2019, precum și în continuare până la data plății efective.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 22.164,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 24 decembrie 2019, reclamantul a formulat cerere de completare și îndreptare a erorilor materiale, prin care a solicitat:

I. Completarea sentinței civile nr. 3657/06.12.2018 pronunțată de Tribunalul București cu privire la:

a. Capătul de cerere din cererea modificatoare depusă de reclamant la

30.03.2018, respectiv, obligarea pârâtei Transelectrica la plata către reclamant și a sumei nete în cuantum de 61.116 RON reprezentând contravaloarea opțiunilor pentru acțiuni virtuale Transelectrica, cu scadența de valorificare la data de 15.11.2017 cu titlu de remunerație variabilă în baza Contractului de mandat încheiat de reclamant cu Transelectrica, actualizată cu rata inflației până la data plății efective și a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei sume datorate cu titlu de remunerație variabilă până la data depunerii acțiunii, precum și în continuare, până la dala plății efective și integrale;

b. Capătul de cerere precizat prin cererea precizatoare formulată de reclamant privind actualizarea dobânzii, respectiv, obligarea Transelectrica la plata sumei de 54.445,43 RON (majorată de la suma de 36.806,38 RON), reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal în cuantum de 1.137.762 RON, prevăzută în acțiunea introductivă, calculată până la data de 13 iunie 2018 și în continuare până la data stingerii efective a debitului principal; și a sumei de 733,39 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 61.116 RON solicitată prin cererea completatoare, calculată până la data de 13 iunie 2018 și

în continuare până la data stingerii efective a debitului principal.

II. Pe cale de cerere de îndreptare, a solicitat îndreptarea sentinței, în sensul de a se reține că suma de 36.806,38 RON, reprezentând dobânda legală, a fost calculată până la data de 30 septembrie 2017, iar nu până la 17 septembrie 2019, astfel cum s-a reținut, din eroare, în considerentele și dispozitivul sentinței.

Prin sentința civila nr. 676 din 19 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de completare a dispozitivului.

A dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 3657/06.12.2018 în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului și suma de 61.116 RON reprezentând contravaloarea opțiunilor pentru acțiuni virtuale Transelectrica, cu scadența de valorificare la data de 15. 11.2017, cu titlu de remunerație variabilă, actualizată cu rata inflației până la data plății efective.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 733,39 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului principal datorat în cuantum de 61.116 RON, calculată până la data de 13 iunie 2018, precum și în continuare până la data plății sale efective.

A admis cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul că a dispus completarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 3657/06.12.2018, în sensul că suma de 36.806,38 RON, acordată cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului principal în valoare de 1.137.762 RON este calculată până la data de 17 septembrie 2017 și nu până la data de 17 septembrie 2019, cum greșit s-a menționat.

A respins cererea de completare a capătului de cerere accesoriu dedus judecății prin cererea introductivă, având ca obiect dobânda legală penalizatoare, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței civile nr. 3657 din 6 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, reținerea cauzei spre judecare, iar pe fondul cauzei, pronunțarea unei hotărâri prin care să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 676 din 19 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 676/19.06.2020, reținerea cauzei spre judecare, iar, pe fondul cauzei, pronunțarea unei hotărâri prin care să se respingă pretențiile solicitate de reclamant și admise de prima instanță odată cu soluționarea cererii de completare a dispozitivului și de îndreptare a erorii materiale formulată de intimatul-reclamant, ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Împotriva sentinței civile nr. 3657/2018 și sentinței civile nr. 676/2020, reclamantul A. a formulat apel incident, prin care a solicitat modificarea în parte a sentințelor instanței de fond mai sus amintite, în sensul acordării cheltuielilor de judecată constând în integralitatea taxelor de timbru achitate în fața instanței de fond. Totodată, a solicitat obligarea Transelectrica la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1833/A din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva sentinței civile nr. 3657/06.12.2018 și sentinței civile nr. 676/19.06.2020, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 și a apelului incident formulat de apelantul-reclamant A. împotriva acelorași sentințe.

Împotriva deciziei civile nr. 1833, pronunțată la 09.12.2020 de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile atacate, iar, în rejudecare pe fondul cauzei, desființarea în totalitate a sentinței civile nr. 3657/06.12.2018, desființarea în parte a sentinței civile nr. 676/19.06.2020, cu consecința respingerii tuturor pretențiilor aferente cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. Cu cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs, precum și cererii de apel.

În motivare, recurenta a arătat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea Curții de Apel București este nelegală prin aceea că instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele legale de drept material incidente.

Detaliind, recurenta a arătat că hotărârea recurată încalcă principiul libertății de voință exclusivă statornicit de art. 1169 C. civ. (principiul libertății de a contracta).

În acest sens, afirmă că, potrivit art. 3.3 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remunerației, conform prevederilor Anexei 1, pentru îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aprobate de AGA, prevăzute în Planul de Administrare și preluate în Planul de management.

În continuare, arată că, în primul paragraf al Anexei I la contract, s-a prevăzut că mandatarul beneficiază de remunerația variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor. Altfel spus, intenția reală a părților la momentul aprobării și încheierii contractelor de mandat a fost de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației.

Ulterior, după încetarea mandatului intimatului- reclamant, prin Hotărârea AGOA nr. 1/23.03.2015, s-au fixat limitele generale ale remunerației membrilor Directoratului (punctul 3.3), acționarii votând în sensul neaprobării datei numirii în calitate de membri ai Directoratului, data de la care remunerația acordată acestor membri se încadrează în limitele fixate de AGOA (pct. 3.5).

Recurenta susține în continuare că, atât instanța de apel, cât și cea de fond au înlăturat, printr-o interpretară greșită, apărările Companiei referitoare la faptul că intimatul-reclamant revendică sume de bani aferente certificatelor OAVT 2014 și 2015, anterioare datei Hotărârii AGA nr. 1/23.05.2015, prin care acționarii societății au decis că bonusul de performanță nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de ia data acestei hotărâri.

Mai mult, arată că art. 13 din contract prevede faptul ca acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci inclusiv cu hotărârea AGA nr. 1/23.05.2015, iar, potrivit art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente.

Susține că, așa cum se poate citi și interpreta din punct de vedere gramatical norma juridică, componenta variabilă nu poate fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente:

"Art. 37 alin. (2) Remunerația membrilor consiliului de administrație sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizație fixă lunară și o componentă variabilă constând într-o cota de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță".

Recurenta susține, astfel, că art. 3.3 din Contract coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente.

Astfel, recurenta afirmă că, atâta timp cât unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, rezultă că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

În altă ordine de idei, recurenta subliniază că, potrivit art. 10.2 din contract, părțile sunt de acord ca încetarea contractului, indiferent de cauză, să nu afecteze îndeplinirea obligațiilor lor care decurg din acesta, dacă acestea sunt scadente și neexecutate înainte de data încetării contractului, or contractul a încetat la data de 17.02.2015, iar scadența tranșelor 2 și 3 din Pachetul 1, respectiv ale tranșelor 1, 2 și 3 aferente Pachetului 2, erau ulterioare încetării contractului, respectiv la data de 15.11.2015, 15.11.2016, 15.11.2017.

Față de cele mai sus arătate, recurenta susține că, interpretând sistematic, potrivit art. 1267 din C. civ., prevederile art. 3lit. c) și d) din Anexa 1 la contractul de mandat, intimatul-reclamant nu se situa în niciuna din ipotezele care prevedeau dreptul său de a pretinde valorificarea OAVT.

Astfel, recurenta subliniază că respectivul contract de mandat a încetat înainte de împlinirea duratei de 4 ani de exercitare a mandatului, OAVT-urile nu erau exigibile ca dată, iar termenele de valorificare nu erau scadente.

De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că acordarea bonusului de performanță este justificată doar de contribuția mandatarului la performanța acțiunilor Transelectrica. Or, în accepțiunea recurentei, intimatul-reclamant nu a dovedit, conform art. 249 din C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de componenta variabilă aferentă Certificatelor OAVT, care fac obiectul prezentului litigiu.

În acest sens, arată că, potrivit Planului de Administrare pe anii 2013- 2017, strategia de administrare a Consiliului de Supraveghere a fost fundamentată pe stabilirea unui set de criterii și obiective de performanță pentru Directorat și introducerea mecanismului de conducere pe bază de obiective și remunerare cu componentă variabilă în funcție de performanța realizată.

Cu alte cuvinte, recurenta arată că este absurd a se reține dreptul intimatului - reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, în condițiile în care norma legală prevede o singură componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanță.

Evocând dispozițiile art. 1350 C. civ., recurenta susține că proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, obiectivele din Planul de administrare și situațiile financiare consolidate demonstrând că nu există performanță din partea intimatului-reclamant.

Mai arată că, din analiza datelor financiare, precum și a obiectivelor de performanță, Transelectrica S.A. a dovedit faptul că intimatul-reclamant nu a acționat în niciun fel în interesul Companiei, rezultatul urmărit nefiind obținut.

Mai arată că a existat o imposibilitate obiectivă de a proceda la încadrarea remunerației totale între o limită minimă și maximă, astfel cum părțile au stabilit contractual. În acest sens, recurenta atrage atenția asupra faptului că încadrarea remunerației în limite generale aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor a fost acceptată încă de la semnarea contractului de către mandatar, intimatul-reclamant în cauză, astfel încât, în opinia recurentei, acesta ar fi trebuit să aibă așteptarea rezonabilă a stabilirii acestora de către mandant și a acceptării, pe cale de consecință, ori a renunțării la mandatul acordat în situația contrară.

În ceea ce privește elementul reprezentat de bonusul de performanță, susține că acesta poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenți primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, care, la rândul său, este dependentă de implementarea în mod corespunzător a Planului de administrare.

Pentru o bună înțelegere a bonusului de performanță, recurenta învederează faptul că pachetul de OAVT la acordare nu are nicio valoare (sunt opțiuni pe acțiuni virtuale), urmând a obține o valoare concretă la momentul valorificării, odată cu depunerea cererii de valorificare, aceasta putând fi cuantificată abia la termenele contractuale de valorificare, moment în care se poate evalua plus-valoarea adusă de mandatar (intimatul în cazul de față) asupra acțiunilor Transelectrica, dependent de îndeplinirea indicatorilor de performanță asumați contractual și prin Planul de Administrare.

Așadar, în accepțiunea recurentei, dreptul de valorificare este dependent de îndeplinirea unor obligații asumate contractual de către intimat, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanță prin prisma cărora se cuantifică activitatea mandatarului.

Recurenta consideră că acest aspect trebuie avut în vedere de către instanța de recurs, întrucât este inadmisibil a reține o obligație de plată, fără a observa dacă sunt întrunite condițiile contractuale pentru existența acestei obligații, cu atât mai mult cu cât este vorba de un contract de mandat, de administrare a unei societăți.

În acest sens, arată că, printre clauzele obligatorii ale unui contract de mandat se regăsesc cele privind drepturile și obligațiile reciproce, fiind inadmisibil a se reține doar dreptul mandatarului de a încasa remunerația, câtă vreme obligația mandatarului se dovedește a fi neîndeplinită.

Totodată, afirmă că legătura dintre plata aferentă componentei variabile și îndeplinirea indicatorilor de performanță este de esența obligațiilor contractuale.

Referitor la pretinsa recunoaștere a pretențiilor prin "Raportul Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al CNTEE Transelectrica S.A.", recurenta explică care este diferența dintre un raport și o declarație de recunoaștere a unor presupuse debite, concluzionând în sensul că este total greșită interpretarea intimatului-reclamant, conform căreia, prin acest raport, s-ar recunoaște dreptul la bonusul de performanță, ca urmare a inserării în cuprinsul său a unor mențiuni cu privire la sumele aferente cererilor de valorificare.

În privința dobânzii legale penalizatoare și a actualizării cu rata inflației, recurenta solicită a se observa faptul că instanța de apel a aplicat eronat prevederile legale aplicabile în speță, extinzând incidența unui text legal.

În acest sens, recurenta afirma că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale, în conformitate cu prevederile art. 1535 C. civ., sumele fiind calculate la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

Cu toate că această cerere a fost admisă de prima instanță, instanța de apel a menținut-o pe considerentul total eronat că, în speță, sunt incidente prevederile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, pe care nici măcar reclamantul nu le-a indicat ca temei de drept.

În susținere, mai arată că dispozițiile art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 sunt de strictă interpretare și aplicare, fiind aplicabile doar în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, ipoteză care nu se regăsește în speță, întrucât, raportul juridic dintre societatea recurentă și reclamant, în calitatea acestuia de membru în Consiliul de Supraveghere este un raport între un profesionist și o persoană fizică, reclamantul nefăcând dovada că se încadrează în noțiunea de "profesionist", în sensul art. 3 alin. (2) din C. civ. și a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Totodată, mai arată că reglementarea actuală nu prevede că dispozițiile aplicabile în raporturile dintre profesioniști vor guverna ambele părți, chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (comercial), spre deosebire de dispozițiile art. 56 Codul comercial, abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 267/2009 privind C. civ.

Drept urmare, apreciază că se impune o cenzurare a considerentelor instanței de apel, sub acest aspect, solicitând casarea hotărârii recurate și respingerea capetelor de cerere accesorii, ca și consecință a respingerii capetelor de cerere privind debitele principale.

Totodată, arătând care sunt condițiile acordării de despăgubiri (răspunderii contractuale), recurenta solicită a se constata faptul că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, așa cum în mod eronat au constatat atât instanța de apel, cât și cea de fond.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 1833, pronunțată la 09.12.2020 de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, iar, în rejudecare, pe fondul cauzei, solicită desființarea în totalitate a sentinței civile nr. 3657/06.12.2018, desființarea în parte a sentinței civile nr. 676/19.06.2020, iar, pe cale de consecință, respingerea tuturor pretențiilor aferente cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. Cu cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru aferentă cererilor de recurs și de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 03.03.2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 3 mai 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 1833/A din 9 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia, în ședință publică.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În recurs, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte va examina doar observațiile recurentei care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 488 C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Aceasta, deoarece sistemul de drept național nu cunoaște decât dublul grad de jurisdicție (fond și apel), iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condițiile prevăzute de lege, nu însă și pentru ca părțile să supună instanțelor de control judiciar orice nemulțumire asupra hotărârii anterioare.

De aceea, Înalta Curte nu va putea evalua măsura în care intimatul-reclamant a îndeplinit criteriile și obiectivele de performanță sau posibile erori materiale în cuantumul sumelor indicate de reclamant, căci aceasta presupune un examen al fondului, neîngăduit în recurs; așa fiind, statuările instanțelor devolutive asupra acestui aspect au intrat în puterea lucrului judecat.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

Astfel, pornind de la prevederile Anexei nr. 1 la contractul de mandat și având în vedere principiul voinței interne a părților, instanța de prim control judiciar, în mod corect, a reținut că nu poate fi primită critica apelantei privind greșita interpretare a dispozițiilor contractuale.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1169 C. civ., "Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordine publică și de bunele moravuri", iar dispozițiile art. 1266 C. civ., privitoare la interpretarea contractului după voința concordantă a părților, stabilesc următoarele:

"(1) Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului".

De asemenea, în conformitate cu art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante și, în baza art. 1516 alin. (1) C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

În speță, se constată că, Anexa nr. 1 la contract, prevede, distinct pentru fiecare componentă a remunerației variabile, reperele în funcție de care aceasta se acordă.

Instanța de apel, în analiza efectuată, a reținut că Anexa nr. 1 la contractul de mandat condiționează doar componenta anuală variabilă de îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță asumați în planul de administrare, respectiv "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții, doar pentru punctul 2 prevăzându-se această condiționalitate după cum rezultă din înscrisul aflat la dosar. Totodată, îndeplinirea indicatorului "EBITDA", condiționată și de îndeplinirea indicatorului "Total investiții" era necesară pentru plata bonusului colectiv de performanță, convenit la pct. 4. 1 din anexă, bonusul de performanță fiind legat doar de rentabilitatea acțiunilor, după cum rezultă din pct. 3 al anexei. Convenția părților nu stabilește că ultima componentă se poate acorda doar în situația îndeplinirii cumulative a cerințelor de la pct. 2. Fiecare parte a remunerației fixe sau variabile a fost determinată de către părți în mod precis cu propriile condiționalități, rentabilitatea acțiunilor fiind singura pentru acordarea bonusului de performanță.

Înalta Curte constată că statuările instanței de apel sunt corecte, din modul de redactare a convenției părților rezultând că voința lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remunerației, condiții specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanță diferind de cele agreate pentru celelalte două componente. Tocmai enunțarea indicatorilor de performanță pentru fiecare bonus în parte denotă voința părților de a stipula condiții distincte de acordare explicit menționate.

De asemenea, se constată că, spre deosebire de remunerațiile stabilite la pct. 2.1 și 4.1 din Anexă, pentru a căror acordare părțile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții", acordarea bonusului de performanță a fost condiționată doar de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica.

Așadar, constatând că prin voința lor, părțile au stabilit ca plata bonusului de performanță să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificați în pct. 2.1 și 4.1 din Anexa nr. 1, ci, în mod exclusiv, de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acțiunilor Transelectrica, instanța de apel nu a încălcat libertatea contractuală și voința reală a părților, ci, dimpotrivă, a dat eficiență principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1266 și urm. C. civ. și forței lui obligatorii, consacrată de art. 1270 alin. (1) C. civ.

Criticile recurentei-pârâte prin care se susține că, potrivit prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente, astfel încât atât timp cât unul dintre ele nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte, nu sunt întemeiate.

Astfel, dispozițiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd, în alin. (2), (3) și (4), că elementele componentei variabile se stabilesc pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor, diferiți de cei aprobați pentru administratorii executivi, determinați cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 31 alin. (5) și care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societății și asigurarea respectării principiilor de bună guvernanță și că se revizuiește anual, în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare și de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari aprobați de adunarea generală a acționarilor, anexă la contractul de mandat.

Iar potrivit art. 38 din aceeași ordonanță de urgență, în forma în vigoare la data încheierii contractului de mandat, componenta variabilă a remunerației poate consta într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii ori o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță.

Înalta Curte apreciază că aceste texte nu confirmă susținerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenței afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertății de voință, lasă la latitudinea părților modalitatea de stabilire a remunerației variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate.

Așadar, aceste texte nu confirmă susținerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenței afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertății de voință, lasă la latitudinea părților modalitatea de stabilire a remunerației variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate.

Or, agreând asupra celor trei componente ale remunerației variabile și asupra indicatorilor de performanță a căror îndeplinire condiționa dreptul mandatarului la plata acestor remunerații, părțile nu au încălcat prevederile art. 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011.

Instanța supremă reține că invocarea de către recurentă a prevederilor art. 1350 C. civ., în sensul că orice persoană trebuie să își execute obligațiile contractate prin raportare la argumentul potrivit căruia proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, situațiile financiare consolidate demonstrând că nu exista performanță din partea intimatului, excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs.

De asemenea, nu pot fi analizate nici criticile recurentei prin care se susține că instanța de apel a înlăturat, printr-o interpretare greșită, apărările recurentei din care ar rezulta că intimatul-reclamant revendică sume de bani aferente perioadei anului 2014 și anului 2015, anterioare datei hotărârii AGA nr. 1/23.05.2015, prin care acționarii societății au decis că bonusul de performanță nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de la data acestei hotărâri, întrucât, fără a arăta dispozițiile legale aplicate greșit de către instanța de apel, recurenta urmărește, în realitate, readministrarea probatoriului, în vederea stabilirii unei alte situații de fapt cu privire la limita componentei variabile a remunerațiilor reprezentând un bonus de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor.

Se cuvine subliniat și că pretinsa ignorare a clauzei cuprinse în art. 10.2 din contract, prin prisma caracterului nescadent al obligației la încetarea mandatului, este o chestiune care nu poate fi examinată, căci ea presupune analizarea probatoriului în scopul stabilirii unei alte situații de fapt cu privire la determinarea scadenței obligației de plată. De altfel, instanța supremă observă că, în decizia recurată, instanța de apel a reținut că art. 3.17 din anexa la contractul de mandat menționează clar modalitatea de calcul a OATV-urilor în situația încetării contractului înainte de expirarea termenului de 4 ani, iar recurenta nu a contestat aceste considerente.

Totodată, susținerile recurentei-pârâte privind interpretarea conținutului Raportului Comitetului de Nominalizare și Remunerare din Cadrul Consiliului de Supraveghere, ca reprezentând o recunoaștere a pretențiilor reclamantului din partea pârâtei, vor fi înlăturate de la analiza instanței de recurs, cu motivarea că, nu numai că nu conturează o critică de nelegalitate, ci una de netemeinicie a deciziei, punând în discuție valoarea probatorie a unui înscris, dar sunt și străine de considerentele instanței de apel.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte impune părților concluzia că este legală și temeinică soluția instanței de apel, care a reținut îndeplinirea, în cauză, a condițiilor legale pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii legale penalizatoare în procentul prevăzut de art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurenta nu contestă de plano curgerea unei dobânzi penalizatoare, ci doar modul de calcul a acesteia ales de instanța de fond. În încercarea de a înlătura aplicarea acestui text și a obține reducerea dobânzii datorate, recurenta susține că acesta nu ar fi incident decât în situația în care ambele părți ale raportului juridic ar fi profesioniști, iar reclamantului îi lipsește această calitate, astfel cum este definită legal prin art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013.

Recurenta nu contestă calitatea sa evidentă de profesionist, dar omite să sublinieze faptul că actul juridic dintre părți este încheiat în exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în vederea exercitării de către intimat a unor obligații specifice în organizarea și funcționarea activității sale, ceea atrage incidența textului de lege reținut de instanțele de fond.

De altfel, în indicarea modului de calcul a dobânzii legale penalizatoare, dispozițiile art. 3 alin. (2)

1

și alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 72/2013, opun categoria raporturilor "dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante" celei a raporturilor "care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi", fără a mai exista alte categorii intermediare, iar, în această antiteză, se poate observa cu ușurință că raportul dedus judecății nu poate fi guvernat de alte prevederi legale decât cele reținute de instanțele de fond.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziții de casare, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 1833/A din 9 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2022.