ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1416/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

Asupra recursurilor supuse judecății, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 februarie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.887.648 RON, reprezentând contravaloarea pachetului de 90.000 opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica, acordat la data de 15.11.2013 cu titlul de bonus de performanță, potrivit contractului de mandat nr. x/13.11.2013, precum și la plata dobânzii legale aferente, până la data plății efective și integrale; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată la 26 iulie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 4449 din 5 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. și a obligat pârâta în contradictoriu cu pârâta Compania Națională De Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.. la plata sumei de 1.887.648 RON, reprezentând contravaloarea pachetului de 90.000 opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica, precum și la plata dobânzii legale aferente, în continuare, până la data plății efective.

Prin decizia civilă nr. 1108 din 16 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a constatat nul apelul declarat de pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva hotărârii mai sus menționate.

Prin decizia civilă nr. 992 din 10 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 1108 din 16 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, sub numărul de dosar x/2017

Prin decizia civilă nr. 1268 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., împotriva sentinței civile nr. 4449/05.12.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, și a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că pârâta a fost obligată la plata către reclamant a unei componente variabile anuale aferente anului 15.11.2013-15.11.2014 la nivelul dublului remunerației fixe brute anuale, precum și la plata dobânzii legale aferente calculate de la data de 15.11.2013 până la data achitării efective.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A..

Recurentul-reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea deciziei recurate, în parte, și, în ipoteza în care se va reține incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a solicitat respingerea cererii de apel ca fiind inadmisibilă, cu consecința menținerii sentinței apelate în integralitate, sau, în măsura în care se va reține incidența oricărui motiv de casare dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 C. proc. civ., să se admită recursul și cauza să fie trimisă spre o nouă judecată instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că decizia recurată încalcă autoritatea de lucru judecat de care beneficiază hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2019, care a dezlegat aspectele de drept supuse atenției judecătorilor fondului din această cauză, ele intrând în sfera efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, cauza fiind în prezent soluționată definitiv.

Astfel, pricina care a format obiectul dosarului x/2019 și speța pendinte se caracterizează prin identitate de părți, identitate de cauză (același fundament - contractul de mandat nr. x/13.11.2013) și identitate parțială de obiect.

Prin decizia recurată, instanța de apel încalcă constatările anterioare din dosarul nr. x/2019 și reține că prin hotărârea adunării generale a acționarilor nr. 8/06.11.2013 nu s-ar fi stabilit limitele cuantumului remunerației cuvenite membrilor consiliului de supraveghere, ci ar fi fost stabilite doar elementele componente ale remunerației.

Totodată, instanța de apel din această cauză a reținut relevanța art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 și o modalitate de calcul arbitrară pentru bonusul de performanță, deși în toate cauzele de referință art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 a fost analizat prin raportare la forma actului normativ în vigoare la data încheierii contractului de mandat, ca și în această cauză.

Contrar celor reținute de instanța de apel, nici în primă instanță, nici în apel și nici în recursul din celelalte cauze nu s-a interpretat ca fiind parte din remunerația variabilă "valoarea nominală" a pachetului de 90.000 OAVT acordat.

Mai mult, recurentul-reclamant consideră că soluția instanței din apel din această cauză nu contrazice doar chestiunile dezlegate printr-o hotărâre definitivă pronunțată între aceleași părți, în temeiul aceleiași cauze juridice, ci întreaga practică judiciară conturată în jurul aceleiași situații de fapt (modelul de contract de mandat fiind aplicat în raporturile juridice ale pârâtei cu toți foștii colegi din perioada de referință).

Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, instanța de apel, în rejudecare, a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.. privind dreptul de dispoziție al părților, art. 13 C. proc. civ., privind dreptul la apărare, art. 14 alin. (5) C. proc. civ., privind contradictorialitatea, art. 20 alin. (6) C. proc. civ.., art. 22 alin. (2) C. proc. civ., privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, precum și pe cale art. 477 alin. (1) C. proc. civ., norme care - prin interesul ocrotit - atrag nulitatea absolută a deciziei recurate.

În primul rând, a arătat recurentul-reclamant că, deși instanța de apel 1-a citat după repunerea cauzei pe rol cu anumite mențiuni, la termenul de dezbateri din 30 iunie 2021 aceasta a pus în discuție chestiuni care nu au fost anticipate prin citativ, cu referire la anumite înscrisuri (anexate unui set de note scrise pe care pârâta l-a depus în primă instanță în anul 2017 și care nu au fost reiterate în cererea de apel); cu toate că a solicitat acordarea unui termen suplimentar sau, cel puțin, amânarea pronunțării pentru a le putea analiza atent și exprima un punct de vedere în cunoștință de cauză, instanța de apel i-a refuzat această solicitare, fiind nevoit să pună concluzii generice. Totodată, reclamantul a invocat efectul pozitiv provizoriu de lucru judecat, raportat la relevanța art. 37 din O.U.G. nr. 119/2011.

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 13 C. proc. civ.

În al doilea rând, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la aspecte care nu au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților, încălcând principiul contradictorialității, consacrat de art. 14 C. proc. civ.., acționând totodată contrar rolului său în aflarea adevărului, consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În al treilea rând, instanța de apel a revenit asupra unor aspecte care nu au fost criticate prin cererea de apel și care astfel au rămas definitive (modalitatea de determinare a bonusului de performanță), încălcând astfel principiul disponibilității consacrat de art. 9 alin. (2), art. 20 alin. (6) C. proc. civ., precum și limitele controlului judiciar, reglementate de art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, recurentul-reclamant apreciază că se impune casarea deciziei, prin raportare la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a mai susținut, în argumentarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., că decizia recurată nu reflectă un silogism judiciar apt să explice raționamentul instanței și să releve un examen efectiv al argumentelor părților, conține motive contradictorii și motive străine de natura cauzei.

Instanța de apel nu a analizat efectul pozitiv de lucru judecat invocat cu privire la aspectele supuse inclusiv dezlegării sale și întemeiate pe același contract ca în cauzele de referință.

Tot din perspectiva unui examen superficial și lacunar, recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu s-a raportat la obiectul cauzei, respectiv contravaloarea pachetului de 90.000 OAVT acordat cu titlu de bonus individual de performanță (componenta multianuală) și modalitățile de valorificare pe durata a trei ani consecutivi, ci la componenta variabilă anuală.

Un alt considerent care, în opinia recurentului-reclamant, demonstrează faptul că instanța de apel nu a analizat efectiv, în mod real, nici contractul de mandat, este cel prin care se interpretează pct. 3 din Anexa nr. 1 la contract, condiția reținută în motivare nerezultând nici din textul art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 și nici din pct. 3 din Anexa nr. 1 la contract.

În al doilea rând, s-a arătat că hotărârea comportă o serie de contradicții flagrante între considerente și dispozitiv.

În acest sens, în cadrul dispozitivului, instanța de apel se raportează la un alt element al componentei variabile decât cel care formează obiectul cererii și anume, componenta variabilă anuală, și nu la elementul care forma obiectul analizei sale, respectiv bonusul individual de performanță, care este o componentă multianuală a remunerației variabile.

Nu s-ar putea considera că este vorba despre o simplă eroare materială, câtă vreme în contextul analitic de referință sintagmele componentă variabilă, componentă variabilă anuală și bonus individual de performanță au o semnificație diferită potrivit contractului.

Un alt aspect care reflectă contradictorialitatea existentă atât la nivelul considerentelor, dar și între considerente și dispozitiv vizează data de la care se acordă dobânda legală penalizatoare.

Pe de o parte, la nivelul considerentelor, instanța de apel reține că dobânda legală s-ar calcula de la data de 15.11.2014, iar în paragraful imediat următor consemnează data de 15.11.2013, pe când în cadrul dispozitivului obligă pârâta la dobândă penalizatoare calculată începând de la data de 15.11.2013 și până la data plății efective, ca și când obligația de plată ar decurge de la momentul acordării pachetului de 90.000 OAVT la data de 15.11.2013 și nicidecum de la datele de valorificare a tranșelor de câte 30.000 OAVT, mult ulterioare datei acordării lor.

În al treilea rând, decizia necurată nu este motivată în ceea ce privește determinarea contravalorii celor 30.000 OAVT din prima tranșă a pachetului de 90.000 OAVT acordat, iar, în al patrulea rând, instanța de apel utilizează interșanjabil noțiunile de "limită", "nivel", "valoare", "cuantum", "contravaloare concretă" în raport cu sintagmele de remunerație și de componentă variabilă, cu toate că acestea au o semnificație diferită.

În ceea ce privește încălcarea și aplicare greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanța de apel a interpretat și, pe cale de consecință, aplicat în mod greșit prevederile normei de drept material reglementată de art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 119/2011, precum și normele art. 1.266 și 1.267 C. civ.

Pentru argumentele expuse în memoriul de recurs, s-a arătat că interpretarea operată de instanța de apel este infirmată de metoda de interpretare logico-gramaticală; de asemenea, raționamentul instanței reflectă o interpretare nesistematică a art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 119/2011 și a pct. 3 din Anexa 1 la contract, încălcând astfel și normele de drept material reglementate de art. 1.266, 1.267 C. civ.. care prescriu o interpretare sistematică a contractului, în acord cu voința părților.

Recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecare la instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a precizat că recursul său nu vizează valoarea concretă a bonusului de performanță, ci doar interpretarea cu privire la interdependența condițiilor acordării celor trei tipuri de elemente ce constituie componenta variabilă a remunerației.

Decizia recurată este în parte nelegală, întrucât instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele legale de drept material incidente.

În ceea ce privește interpretarea prevederilor contractuale aplicabile, solicită a se observa că acestea trebuie să se realizeze pe baza regulilor pe care C. civ. le prevede în materia interpretării contractului, prezentând o relevanță deosebită, art. 1266 alin. (1) C. civ., art. 1267 C. civ. și art. 1268 C. civ.

Instanța de apel trebuia să interpreteze contractul în așa fel încât să țină cont de voința reală a părților la momentul încheierii contractului, să urmărească în mod coordonat și sistematic sensul prevederilor contractuale și, nu în ultimul rând, sa confere eficacitate clauzelor vizate.

Recurenta-pârâtă a solicitat a se constata că a fost încălcat principiul libertății de voință statornicit de art. 1169 C. civ.

Astfel, conform art. 3.4 din contract și primului paragraf al Anexei 1 la contract, intenția reală a părților la momentul aprobării și încheierii contractului de mandat a fost de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației.

Art. 13.1 din contract prevede faptul ca acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente.

Conform art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente.

Așa cum reiese din norma juridică, componenta variabilă nu poate fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente, iar art. 3.4 din contract coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente.

Astfel, cât timp unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la Contract, rezultă în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

Instanța de apel ar fi trebuit să rețină faptul că intimatul - reclamant nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță și de componenta variabilă, care fac obiectul prezentului litigiu.

Reclamantul încearcă să obțină bonusul de performanță prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acțiunilor și prețul mediu ponderat al acțiunilor pe piețele Regular și Deal BVB, nicidecum prin raportare la obiectivele și realizările asumate contractual și prin Planul de Administrare. Pretinsa creștere a indicatorului rentabilitate acțiuni este prezentată într-o modalitate care ascunde neîndeplinirea obiectivelor stabilite pentru anul 2014.

Este absurd a se reține dreptul intimatului - reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legală prevede o singură componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanță.

În accepțiunea legii, bonusul de performanță nu poate exista fără "definirea în clar a performanței atinse", așa cum aceasta este înțeleasă de către fiecare mandant în parte. În situația de față, intimatul, printr-o relatare selectivă a obligațiilor asumate prin contract, a reușit sa inducă instanței ideea că, indiferent de modul în care și-a gestionat activitatea în cadrul CNTEE Transelectrica S.A., societatea ar fi avut către acesta doar obligații, dreptul de a evalua performanța acestuia fiind prezumat ca și inexistent, aspect pe care instanța de fond îl ignoră cu desăvârșire.

Redând dispozițiile art. 1350 C. civ., recurenta-pârâtă a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale, întrucât din analiza atentă a situațiilor financiare consolidate, precum și a obiectivelor de performanță rezultă că activitatea desfășurată și mijloacele utilizate de către reclamant au fost insuficiente și necorespunzătoare, aflându-ne, din punct de vedere legal, în situația neexecutării obligațiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obținut.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pârâtei, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului părții adverse, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului prin care a solicitat respingerea recursului acestuia, ca nefondat.

De asemenea, pârâta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, precum și a celorlalte apărări ale reclamantului, ca nefondate.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte a respins excepția nulității și a admis în principiu recursurile, stabilind termen pentru judecarea acestora în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către prin cererile de recurs și temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

La 13.11.2013, între reclamantul A., în calitate de mandatar și pârâta Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA, în calitate de mandant, s-a încheiat Contractul de mandat nr. C351, modelul acestui contract de mandat fiind aprobat prin Hotărârea nr. 8 din data de 06.11.2013 a Adunării generale ordinare a acționarilor Transelectrica.

Potrivit contractului sus-menționat, pârâta Transelectrica avea obligația de a achita reclamantului, o componentă variabilă a remunerației reprezentând "bonus de performanță", în funcție de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, indicându-se expres în Anexa nr. 1 la Contract atât modalitatea de acordare, valorificare și determinare a cuantumului acestei componente a remunerației cât și momentele de timp la care acestea se pot executa.

Directoratul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. a emis pe numele reclamantului certificatul nr. x/15.04.2014, prin care s-a acordat acestuia un pachet de 90.000 opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica (OAVT), aferente datei de 15.11.2013 .

La 12.11.2014, reclamantul a formulat cerere de valorificare a tranșei de 30.000 OAVT, din pachetul de 90.000 OAVT acordat la data de 15.11.2013, cerere înregistrată la pârâtă sub nr. x, iar la data 11.11.2016 intimatul-reclamant a formulat cerere de valorificare a celorlalte 60.000 OAVT din pachetul de 90.000 OAVT acordat la data de 15.11.2013, cerere înregistrată la pârâtă sub nr. x.

Prin cererea de chemare în judecată din cauza de față, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 1.887.648 RON, reprezentând contravaloarea pachetului de 90.000 opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica, acordat la data de 15.11.2013 cu titlu de bonus de performanță, potrivit contractului de mandat nr. x/13.11.2013, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată în raport cu datele la care era posibilă și s-a cerut valorificarea acestora (15.11.2014, respectiv 15.11.2016), până la data plății efective și integrale, cu cheltuieli de judecată.

Plecând de la această precizare a circumstanțelor în care s-a născut litigiul și a cadrului procesual, Înalta Curte va proceda mai întâi la examinarea recursului recurentului-reclamant A..

Printr-un prim motiv de recurs, acesta a susținut, subsumat motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., că decizia instanței de apel încalcă autoritatea de lucru judecat de care beneficiază hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2019, pricină în cadrul căreia au fost dezlegate aspectele de drept supuse atenției judecătorilor fondului din cauza de față, intrate, astfel, în sfera efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Reglementând efectele lucrului judecat, legiuitorul statuează, prin dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, pentru ca, în alineatul doi al aceluiași articol, să prevadă că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Prin urmare, atât efectul negativ cât și cel pozitiv al lucrului judecat privește raporturile juridice dintre părți, tranșate în mod definitiv prin hotărâre judecătorească și vizează aceeași finalitate, respectiv evitarea rediscutării unei chestiuni litigioase între aceleași părți, garantându-se, astfel, securitatea raporturilor juridice rezultate din hotărâre,

Având în vedere aceste aspecte de ordin teoretic, Înalta Curte reține că între aceleași părți și pe temeiul acelorași dispoziții legale și contractuale, s-a purtat litigiul înregistrat sub nr. x/2019*, ce a avut ca obiect pretențiile reclamantului A. privind valorificarea ultimelor două tranșe din pachetul de opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica acordate prin certificatul nr. 39.740/17.11.2014 și a celor trei tranșe din pachetul de opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica acordate prin certificatul nr. 42.461/16.11.2015, cu titlul de bonus de performanță, potrivit contractului de mandat nr. x/13.11.2013.

În cadrul dosarului anterior menționat, prin sentința civilă nr. 811 din 25 iunie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a statuat că pentru acordarea bonusului de performanță prevăzut la pct. 3 lit. a) din anexa nr. 1, nu este necesară îndeplinirea vreunuia dintre indicatorii de performanță menționați de către pârâtă, fiind suficientă numai intervenirea rentabilității acțiunilor Transelectrica, în funcție de care de determină întinderea remunerației cuvenite, raportat la numărul de opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica emise de către companie.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 222A din 8 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

De asemenea, recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 222A din 8 februarie 2021 a fost respins prin decizia civilă nr. 2159 din 19 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă

În considerentele acesteia din urmă, analizând prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 și susținerea recurentei-pârâte privind faptul că, potrivit acestei norme, elementele componentei variabile ar fi interdependente, Înalta Curte a reținut următoarele:

"Dispozițiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd, în alin. (2), (3) și (4), că elementele componentei variabile se stabilesc pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor, diferiți de cei aprobați pentru administratorii executivi, determinați cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 31 alin. (5) și care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societății și asigurarea respectării principiilor de bună guvernanță și că se revizuiește anual, în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare și de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari aprobați de adunarea generală a acționarilor, anexă la contractul de mandat. Iar potrivit art. 38 din aceeași ordonanță de urgență, în forma în vigoare la data semnării contractului de mandat, componenta variabilă a remunerației poate consta într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii ori o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță. Așadar, aceste texte nu confirmă susținerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenței afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertății de voință, lasă la latitudinea părților modalitatea de stabilire a remunerației variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate. Or, agreând asupra celor trei componente ale remunerației variabile și asupra indicatorilor de performanță a căror îndeplinire condiționa dreptul mandatarului la plata acestor remunerații, părțile nu au încălcat prevederile art. 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011."

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant A., privind existența autorității de lucru judecat în cauza de față, sunt doar parțial fondate, întrucât ceea ce s-a dezlegat cu autoritate de lucru judecat în litigiul anterior, în legătură cu interpretarea prevederilor pct. 3 lit. a) din anexa nr. 1 din contractul de mandat nr. x/13.11.2013 și a dispozițiilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, este doar faptul că pentru acordarea bonusului de performanță prevăzut la pct. 3 lit. a) din anexa nr. 1, nu este necesară îndeplinirea vreunuia dintre indicatorii de performanță, fiind suficientă numai intervenirea rentabilității acțiunilor Transelectrica, și că prevederile 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011 nu statuează în sensul interdependenței elementelor componentei variabile.

Decizia atacată cu recurs în prezenta cauză nu contrazice această dezlegare, ci dimpotrivă, reține, în concordanță cu cele de mai sus, că "este eronată interpretarea apelantei-pârâte în sensul că neîndeplinirea condițiilor stabilite de pct. 2 din anexa nr. 1 în vederea acordării componentei anuale variabile a remunerației pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții" asumați în planul de administrare pentru fiecare an de mandat atrage în mod automat și neacordarea bonusului de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, întrucât nu există nicio prevedere legală sau contractuală prin care să se stabilească interdependența condițiilor acordării celor trei tipuri de elemente ce constituie componenta variabilă a remunerației."

În litigiul anterior nu s-a statuat însă asupra chestiunii legalității modalității concrete de determinare a cuantumului bonusului de performanță prevăzut de părți la pct. 3 din anexa nr. 1 la contractul de mandat nr. x/13.11.2013, din perspectiva respectării dispozițiilor art. 37 alin. (5) ale O.U.G. nr. 109/2011, astfel încât, raportat la prevederile art. 430 și urm. C. proc. civ., nu se poate reține încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

De asemenea, nu va fi primită nici critica subsumată de recurentul-reclamant prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea unor norme de procedură ce constituie, în același timp, garanții ale respectării dreptului la apărare, respectiv art. 13, art. 14 alin. (5), și art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, se reține că prin încheierea din 2 iunie 2021, tocmai în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru ca părțile să-și expună punctul de vedere cu privire la incidența prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, forma în vigoare la data de 13.11.2013, precum și de a preciza dacă, în perioada 13.11.20213 - 13.11.2014, reclamantul a beneficiat de elemente fixe și variabile ale remunerației, care să fie indicate defalcat.

În acest sens, intimatul-reclamant a depus un punct de vedere, prin care invocă caracterul supletiv al dispozițiilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, forma și criteriile concrete de remunerare fiind decise de acționari și stabilite pe bază contractuală.

De asemenea, la termenul de judecată din 30 iunie 2021, instanța a pus în discuția contradictorie a părților incidența prevederilor art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011, prin raportare la nota de fundamentare nr. x din 26.08.2013 și studiul comparativ realizat, înscrisuri depuse la dosarul cauzei încă de la prima instanță, precum și caracterul acestei norme legale, intimatul-reclamant punând concluzii prin apărătorul ales.

În aceste condiții, simpla împrejurare că instanța de apel nu a dispus amânarea pronunțării în cauză, așa cum intimatul-reclamant solicitase, nu e de natură a da suport susținerilor recurentului privind nerespectarea dreptului său la apărare sau a contradictorialității.

Cât privește încălcarea principiului disponibilității și a limitelor controlului judiciar reglementate de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., examinarea cererii de apel relevă faptul că pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a invocat în mod expres "neîndeplinirea condiției prevăzute la paragraful 1 al Anexei 1 la contractul de mandat pentru perioada de referință, anii 2013 și 2014, câtă vreme aprobarea limitelor generale ale remunerației a fost acordată prin Hotărârea adunării generale a acționarilor din data de 23.03.2025", și a susținut că aceasta determină "chiar lipsa caracterului cert și lichid al creanței, având în vedere că aceasta nu se poate ajusta prin încadrarea între niște limite generale, minimă și maximă, ale remunerației totale (astfel de limite nefiind stabilite de acționari pentru perioada contractuală pentru care intimatul solicită bonusul de performanță)."

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de apel a fost învestită cu un motiv de apel care viza chestiunea pusă în discuție, fiind astfel respectate limitele criticilor formulate de către apelant, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 477 C. proc. civ., și principiul disponibilității.

Trecând la examinarea susținerilor pe care recurentul-reclamant le subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva nemotivării hotărârii sau a întemeierii acesteia pe considerente contradictorii, Înalta Curte constată că o mare parte a acestora conturează mai degrabă o critică privind modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material, motiv pentru care vor fi analizate în mod unitar, împreună cu cele circumscrise de recurent motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile prin care recurentul-pârât invocă caracterul arbitrar al modalității de calcul al bonusului de performanță, interpretarea și, pe cale de consecință, aplicarea în mod greșit a prevederile art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011, precum și a normele art. 1.266 și 1.267 C. civ., care prescriu o interpretare sistematică a contractului, în acord cu voința părților.

În acest sens, se reține că prin Contractul de mandat nr. x/13.11.2013 încheiat între părți și Anexa nr. 1 la acesta s-a stabilit că partea variabilă a remunerației cuvenite mandatarului este constituită din trei elemente distincte, respectiv componenta anuală variabilă a remunerației pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții" asumați în planul de administrare pentru fiecare an de mandat (pct. 2 din Anexa nr. 1), bonusul de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății (pct. 3 din Anexa nr. 1) și bonusul colectiv de performanță suplimentară în cuantum de 0,9% din depășirea valorii indicatorului de performanță "EBITDA" asumată prin planul de administrare (pct. 4 din Anexa nr. 1), fiecare dintre aceste elemente componente presupunând îndeplinirea unor condiții distincte în vederea acordării.

Așadar, acordarea bonusului de performanță era condiționată de a rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, realizarea acestei condiții nefiind contestată în cauză, iar rentabilitatea acțiunilor reprezenta, în egală măsură, reperul obiectiv în funcție de care să se determine ulterior valoarea bonusului.

De asemenea, paragraful introductiv al Anexei nr. 1, prevede:

"Mandatarul, în calitatea sa de membru al Consiliului de Supraveghere, beneficiază de o remunerație formată dintr-o indemnizație fixă lunară (pct. 1 de mai jos) și de o componentă variabilă (pct. 2-4 de mai jos). Valoarea remunerației totale cuvenită mandatarului în orice moment pentru o anumită perioadă de timp trebuie să fie cel puțin egală cu limita generală minimă a remunerației și cel mult egală cu limita generală maximă a remunerației, calculate pentru aceeași perioadă de timp, astfel cum aceste limite generale sunt stabilite prin Hotărârea Adunării generale a acționarilor".

Hotărârea adunării generale a acționarilor nr. 8/06.11.2013 nu stabilește limitele generale, minimă și maximă, ale cuantumului remunerației cuvenite membrilor consiliului de supraveghere, inclusiv pentru componenta variabilă a acesteia, ca valoare nominală sau orientativă.

O astfel de hotărâre a fost adoptată abia la data de 23.03.2015, nefiind aplicabilă retroactiv, pentru bonusul de performanță ce face obiectul prezentului litigiu, ce vizează valorificarea pachetului de 90.000 opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica (OAVT) aferente datei de 15.11.2013, acordate prin certificatul nr. x/15.04.2014.

Potrivit art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, forma în vigoare la 15.11.2013,,"Nivelul componentei variabile este stabilit potrivit recomandărilor temeinic motivate, formulate pe baza unui studiu comparat asupra condițiilor de remunerare pentru pozițiile similare din societăți, din același domeniu de activitate, cu capital majoritar ori integral de stat din România și din alte state europene, de comitetul de nominalizare sau, după caz, de experții în recrutare resurse umane ale căror servicii au fost contractate pentru derularea procedurii de selecție a membrilor consiliului de administrație/consiliului de supraveghere."

Se observă că dispoziția legală analizată nu stabilește limitele, minimă și maximă, ale componentei variabile, ci, dând expresie libertății de voință, indică doar cu titlu general reperele care trebuie să fie avute în vedere la stabilirea "nivelului componentei variabile", sintagmă al cărei înțeles a fost corect interpretat de instanța de apel ca referindu-se la cuantumul componentei variabile.

În acest cadru legal și contractual, respectiv în lipsa unor limite generale aplicabile în perioada de referință în cauză, instanța de apel a constatat în mod corect că reclamantul este îndrituit la plata bonusului de performanță, pentru că neacordarea acestuia ar echivala cu invocarea propriei culpe a pârâtului în neexecutarea unei obligații contractuale (aceea de a stabili limitele generale ale remunerației cuvenite intimatului-reclamant și de executare a obligației de plată în limitele astfel stabilite).

Însă de la acest punct al argumentației, instanța de apel alege să se substituie pârâtei în stabilirea limitelor generale ale bonusului de performanță, dând efecte, pentru determinarea contravalorii concrete a bonusului de performanță cuvenit reclamantului, notei de fundamentare nr. x/26.08.2013 privind fixarea limitelor generale ale remunerațiilor membrilor Comitetului de Supraveghere al CNTEE "Transelectrica" S.A. și ale remunerațiilor membrilor Directoratului CNTEE "Transelectrica" S.A., emisă în baza unui studiu întocmit de asocierea formată din S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., dar pe care intimata-pârâtă nu a aprobat-o prin Hotărâre a adunării generale a acționarilor, așa cum prevedea în mod expres Anexa nr. 1 la contract.

Chiar dacă instanța de apel nu a "identificat" rațiunile pentru care studiul anterior menționat nu a fost aprobat de către adunarea generală a acționarilor, lipsa aprobării organului de decizie al Transelectrica este inadmisibil a fi suplinită de către instanță, fie și sub justificarea necesității respectării reperelor la care face trimitere art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 sau a prevederilor primului paragraf al Anexei nr. 1 la Contractul de mandat nr. x/13.11.2013.

Interpretarea voinței părților la încheierea contractului de mandat nu poate conduce la modificarea conținutului înțelegerii părților, prin complinirea voința acestora, respectiv a culpei pârâtei în nestabilirea limitelor remunerației cuvenite membrilor consiliului de supraveghere variabile, în cazul în care se admite că părțile au agreat-o cu caracter de principiu.

Din acest punct de vedere, dispoziției art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/2011 nu i se pot da valențele unei norme cu caracter supletiv pentru că, așa cum s-a arătat anterior, prin aceasta legiuitorul nu a prescris care sunt acele limite de remunerare, lăsând întreprinderii publice libertatea de a le stabili, prin indicarea unor repere cu caracter general.

Cât privește calificarea art. 37 alin. (5) din O.U.G. nr. 109/ca fiind o normă imperativă, de ordine publică, cu consecința lipsirii de efecte a prevederilor pct. 3 din Anexa 1, în care se stabilește valoarea concretă a unuia dintre elementele constitutive ale componentei variabile (bonusul de performanță) prin raportare la rentabilitatea acțiunilor Transelectrica, Înalta Curte reține că însăși modalitatea de redactare a normei contrazice concluzia instanței de apel, așa cum s-a arătat anterior. De altfel, ulterior, textul art. 37 a fost modificat, prin stabilirea mod expres a limitelor maxime ale componentei variabile și a condițiilor de acordare.

Interesul general ca o societate în care Statul deține participații să funcționeze pe criterii de performanță și eficiență nu determină în mod automat ineficacitatea clauzelor din actele încheiate de aceasta, în condițiile în care norma pretins încălcată nu impune o anumită conduită, ci lasă adunării generale a acționarilor stabilirea nivelului componentei variabile a remunerației membrilor consiliului de administrație sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere, cu indicarea doar a reperelor de apreciere.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. și va casa decizia atacată, urmând a trimite cauza spre o nouă judecată la aceeași curte de apel, în limitele care au fost anterior arătate.

La rejudecarea cauzei, instanța va avea în vedere și susținerile recurentului-reclamant privind data de la care trebuie acordată dobânda legală penalizatoare, în raport cu data/datele la care s-a născut efectiv obligația pârâtei de plată a contravalorii opțiunilor pe acțiuni virtuale Transelectrica (OAVT) aferente datei de 15.11.2013, critica acestuia privitoare la contradicțiile dintre considerentele și dispozitivul hotărârii instanței de apel sub acest aspect nemaifiind examinată, dată fiind casarea hotărârii.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., Înalta Curte reține că acesta a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greșita aplicare a normelor de drept material, pârâtul precizând în mod expres că recursul său nu vizează valoarea concretă a bonusului de performanță, ci doar interpretarea instanței de apel potrivit cu care condițiile acordării celor trei tipuri de elemente ce constituie componenta variabilă a remunerației nu erau interdependențe.

Însă, așa cum s-a arătat în examinarea recursului reclamantului A., aceste aspecte de fapt și de drept au fost delegate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2019, fiind aplicabile dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, în prezenta cauză nu se poate stabili o altă situație și o altă interpretare a prevederilor contractuale sau legale invocate de pârâtă, pentru că aceasta ar echivală la cu încălcarea principiului efectului pozitiv al lucrului judecat, dar și al securității raporturilor juridice., critica recurentului-pârât neputând fi primită.

De asemenea, Înalta Curte nu va putea reevalua măsura în care intimatul-reclamant a îndeplinit criteriile și obiectivele de performanță, căci aceasta ar presupune un examen al fondului, neîngăduit în recurs; așa fiind, statuările instanțelor devolutive asupra acestui aspect au intrat în puterea lucrului judecat

Invocarea de către recurentă a prevederilor art. 1350 C. civ., potrivit căruia orice persoană trebuie să își execute obligațiile contractate, prin raportare la argumentul potrivit căruia proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, situațiile financiare consolidate demonstrând că nu a existat performanță din partea reclamantului, excedează în mod evident analizei de nelegalitate pe care instanța este îndrituită a o face în recurs.

În consecință, constatând că prin criticile recurentei-pârâte Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă acest recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1268 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1268 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2023.