ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 386/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3124/17.10.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a fost admisă, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 683.138 RON, reprezentând contravaloarea opțiunilor pentru "acțiuni virtuale Transelectrica", actualizată cu rata inflației, începând cu data de 03.11.2017 și până la data achitării debitului principal; a sumei de 19.881,80 RON, cu titlu de dobândă legală calculată asupra sumelor datorate cu titlu de remunerație variabilă până la 03.11.2017, precum și în continuare până la data plății integrale a debitului principal; a sumei de 68.134 RON, reprezentând contravaloarea opțiunilor pentru "acțiuni virtuale Transelectrica" cu scadența de valorificare la 15.11.2017, actualizate cu rata inflației de la 27.02.2018 până la data plății; a sumei de 784,01 RON, cu titlu de dobândă legală, calculată asupra sumei datorate cu titlu de remunerație variabilă începând cu data de 05.06.2011 și în continuare până la data plății efective, precum și a sumei de 17.390,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1436A/25.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei în tot și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii apelului său și respingerii acțiunii.

În motivare, a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că decizia atacată este netemeinică, nefiind în concordanță cu probele administrate, și nelegală, întrucât instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele legale de drept material incidente.

Concretizând, a arătat că a încheiat cu intimatul contractul de mandat nr. x/09.05.2014, completat prin actul adițional nr. x/13.11.2014, care urma să înceteze la expirarea duratei mandatului membrului Directoratului pe care îl înlocuia (16.09.2017), conform art. 2.1.

La data de 18.02.2015 mandatul intimatului a încetat ca urmare a demisiei acestuia din funcția de membru al Directoratului.

În acest context, a arătat că prin contractul de mandat a fost convenită o remunerație constând într-o componentă fixă și una variabilă, formată din trei elemente. În considerarea clauzelor contractuale, a emis certificatele B.. (Opțiuni pentru Acțiuni Virtuale Transelectrica) nr. x/14.11.2014 și nr. x/17.11.2014 (înlocuit cu certificatul nr. x/06.11.2015) pentru două pachete de opțiuni pe "acțiuni virtuale Transelectrica" aferente perioadei exercitării efective a mandatului, respectiv 08.05.2014 - 18.02.2015.

În opinia recurentei, în mod eronat a apreciat curtea de apel că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, reținând că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale civile contractuale.

Sub acest aspect, a susținut că hotărârea atacată încalcă principiul libertății de a contracta, statuat de art. 1.169 C. civ.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 3.3 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remunerației, conform prevederilor Anexei nr. 1, pentru îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aprobate de A.G.A., prevăzute în planul de administrare și preluate în planul de management.

Primul paragraf al Anexei nr. 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remunerația variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generala a Acționarilor. Deci, intenția reală a părților la momentul aprobării și încheierii contractelor de mandat a fost de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației.

Ulterior, după încetarea mandatului reclamantului, prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 1/23.03.2015 s-au fixat limitele generale ale remunerației membrilor Directoratului, acționarii votând împotriva stabilirii datei numirii în calitate de membri ai Directoratului drept data de la care remunerația acordată membrilor Directoratului se încadrează în limitele fixate.

A apreciat recurenta că instanța a interpretat greșit apărările pe care le-a formulat în legătură cu faptul că intimatul revendică sume de bani aferente perioadei 2014 - 2015, anterioare Hotărârii A.G.A. nr. 1/23.05.2015, prin care acționarii societății au decis că bonusul de performanță nu poate să fie valorificat retroactiv.

A mai susținut recurenta că potrivit art. 13 din contractul de mandat, acesta se completează cu orice alte prevederi legale incidente, iar conform art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, elementele componentei variabile sunt interdependente.

Prin urmare, a apreciat că art. 3.3 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi interpretat decât în sensul în care, atât timp cât unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte elemente.

Mai mult decât atât, a susținut că potrivit art. 10.2 din contract, părțile sunt de acord că încetarea contractului, indiferent de cauză, nu afectează îndeplinirea obligațiilor lor, dacă acestea sunt scadente și neexecutate înainte de data încetării contractului; or, în speță, scadențele erau ulterioare încetării contractului prin renunțarea la mandat.

A mai susținut recurenta că intimatul nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță care face obiectul prezentului litigiu.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că nu au fost îndeplinite condițiile pentru acordarea bonusului, subliniind că răspunderea contractuală este supusă principiului disponibilității, astfel că părțile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar și în condițiile în care au stipulat în mod expres în contract cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul de a uza de mijloacele legale pentru a-și acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale.

Aplicând acest principiu, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a afirmat că se află în ipoteza în care și-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite, ulterior constatării neîndeplinirii performanței.

În acest sens, a susținut că modul de redactare a contractului relevă că sumele sunt interdependente, chiar dacă au fost identificate distinct, topica și construcția gramaticală neputând conduce spre concluzia caracterului divizibil al obligațiilor asumate.

De asemenea, a arătat că principiul consensualismului presupune asumarea echilibrului contractual înăuntrul și în afara formei scrise, astfel încât efectele să devină aplicabile doar în baza îndeplinirii obligațiilor. Riguros vorbind, forma cerută pentru opozabilitate reprezintă, în fapt, un demers pe care îl pot face părțile semnatare pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor. Compania Națională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. a mizat pe echilibrul contractual și comportamental din partea intimatului, care ar fi trebuit să-și evalueze performanțele.

Astfel, contractul de mandat nu este doar un simplu acord al voințelor, ci reprezintă interesele reunite ale părților, ale căror prestații trebuie să fie proporționale și coerente, pentru a se asigura echilibrul contractual, cu atât mai mult cu cât contractul în discuție este unul încheiat pe termen lung, cu executare succesivă, caracterizat prin continuitate, încredere și asumare a riscurilor.

Tot în sensul neîndeplinirii de către intimat a obligațiilor contractuale și, implicit, a criteriilor care conduceau la acordarea bonusului, a susținut că din situațiile financiare și datele din planul de administrare rezultă că au fost stabiliți indicatori de performanță care urmau să fie avuți în vedere la acordarea componentei variabile, precum și obiectivul aferent fiecărui an, începând din 2014 până în 2017.

A precizat recurenta că bonusul de performanță poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenți primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății. Or, rentabilitatea este dependentă de implementarea în mod corespunzător a planului de administrare.

Aceasta, întrucât pachetul B.. nu are nicio valoare la acordare (sunt opțiuni pe acțiuni virtuale), dar urmează să capete una concretă odată cu depunerea cererii de valorificare, când se poate evalua plus-valoarea adusă de către mandatar acțiunilor Transelectrica, dependent de îndeplinirea indicatorilor de performanță asumați contractual, prin planul de administrare. În opinia recurentei, dacă s-ar admite că fiecare element al componentei variabile al remunerației este autonom, atunci mandatarii ar putea urmări în exercitarea mandatului doar propriile interese.

A mai susținut recurenta că interpretarea instanței de apel, în sensul că obiectivul mandatului ar fi multianual și independent de alte componente ale remunerației, ar permite și membrilor Directoratului numiți începând cu anul 2015 să pretindă sume cu titlu de bonus de performanță, chiar dacă la nivelul anilor 2015, 2016 și 2017 obiectivele referitoare la rentabilitatea acțiunilor nu au fost atinse.

Referitor la "Raportul Comitetului de Nominalizare si Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al CNTEE Transelectrica SA", întocmit în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, a arătat că raportarea financiară responsabilă cuprinde și inserarea unor sume incerte, solicitate de terți, însă aceasta face parte din estimarea bugetului anual, iar analiza financiară consolidată nu poate fi confundată cu recunoașterea selectivă a anumitor presupuse obligații. Prin urmare, consideră că interpretarea instanței de apel, în sensul că ar recunoaște dreptul intimatului la bonusul de performanță, ca urmare a prevederii în cuprinsul său a unor mențiuni cu privire la rentabilitatea acțiunilor, este greșită.

La 06.03.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a prezentat punctul de vedere.

În ședința de la 21.10.2020, constatând că recursul nu poate fi soluționat nici potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nici potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., acordând termen în ședință publică, în vederea soluționării lui pe fond.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Întrucât decizia de față nu conține istoricul parcursului procesual al litigiului, deoarece potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", instanța supremă consideră util ca, pentru facilitarea deplinei înțelegeri a prezentelor considerente, să noteze că, așa cum s-a reținut în etapele anterioare, devolutive, procesul de față a fost generat de încheierea, între părți, a contractului de mandat nr. x/09.05.2014, modificat prin actul adițional nr. x/13.11.2014, în temeiul căruia intimatul-reclamant a exercitat mandatul de membru al Directoratului în cadrul societății pârâte. Instanțele de fond au luat act că prin clauza cuprinsă în art. 3.1, părțile au agreat că mandatarul va beneficia de o indemnizație fixă lunară, iar prin art. 3.3, și de o remunerație variabilă, pentru îndeplinirea unor criterii și obiective de performanță.

În scopul definirii remunerației, părțile au completat contractul de mandat cu Anexa 1, încheind actul adițional nr. x/13.11.2014, în care au stabilit că suplimentar indemnizației fixe, mandatarul avea dreptul la o remunerație în componentă anuală variabilă (pct. 2.1 din Anexă), de un bonus de performanță (pct. 3.1 din Anexă), dar și de un bonus colectiv de performanță (pct. 4.1 din Anexă).

În urma încetării, la 18.02.2015, a calității reclamantului-intimat, de membru al Directoratului în cadrul societății recurente, acesta a adresat instanței cererea de față, prin care urmărește să obțină nu toate componentele remunerației variabile, ci doar bonusul de performanță, reglementat de pct. 3.1 din Anexa 1, cerere care a fost admisă în primă instanță, demers urmat de respingerea apelului societății.

În recurs, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte va examina doar observațiile recurentei care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 488 C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Aceasta, deoarece sistemul de drept național nu cunoaște decât dublul grad de jurisdicție (fond și apel), iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condițiile prevăzute de lege, nu însă și pentru ca părțile să supună instanțelor de control judiciar orice nemulțumire asupra hotărârii anterioare.

De aceea, Înalta Curte nu va putea evalua măsura în care intimatul-reclamant a îndeplinit criteriile și obiectivele de performanță, căci aceasta presupune un examen al fondului, neîngăduit în recurs; așa fiind, statuările instanțelor devolutive asupra acestui aspect au intrat în puterea lucrului judecat.

Se cuvine subliniat și că pretinsa ignorare a clauzei cuprinse în art. 10.2 din contract, prin prisma caracterului nescadent al obligației la încetarea mandatului, este o chestiune care nu poate fi examinată, căci ea nu a fost supusă cenzurii și în apel, așa încât este prezentată omisso medio; or, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu permite ca instanța de recurs să analizeze motive care nu au fost invocate și în apel.

În controlul de legalitate, instanța supremă va verifica doar dacă, prin modul în care a fost interpretată convenția părților, a fost încălcat sau nu principiul voinței interne a semnatarilor actului, reglementat de art. 1.266 C. civ., precum și pretinsa nesocotire a dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011.

Anexa nr. 1 la contract, adoptată de părți prin actul adițional nr. x/13.11.2014, care a completat contractul de mandat, prevede, distinct pentru fiecare componentă a remunerației variabile, reperele în funcție de care aceasta se acordă.

Astfel, componenta anuală variabilă a remunerației, prevăzută de pct. 2.1 din Anexă, se acorda pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "C." și "Total investiții", asumați în planul de management pentru fiecare an de mandat, bonusul de performanță prevăzut de pct. 3.1 din Anexă, se acorda în funcție de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, determinat conform clauzelor inserate la pct. 3.2-3.21, iar bonusul colectiv de performanță, prevăzut de pct. 4.1 din Anexă, pentru fiecare an de mandat, în cazul depășirii valorii indicatorului de performanță "C.", asumată prin planul de management, condiționat de îndeplinirea indicatorului "Total investiții" asumat prin același plan.

Deși de principiu, Înalta Curte recunoaște că rentabilitatea acțiunilor se poate afla într-o relație de dependență cu îndeplinirea unor indicatori de performanță, subliniază că modul de redactare a convenției părților relevă că voința lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remunerației, condiții specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanță diferind de cele agreate pentru celelalte două componente.

Mai reține și că, spre deosebire de remunerațiile stabilite la pct. 2.1 și 4.1 din Anexă, pentru a căror acordare părțile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "C." și "Total investiții" pentru fiecare an de mandat, acordarea bonusului de performanță a fost condiționată doar de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica.

În aceste condiții, constatând că prin voința lor, părțile au stabilit ca plata bonusului de performanță să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificați în pct. 2.1 și 4.1 din Anexa nr. 1, ci, în mod exclusiv, de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acțiunilor Transelectrica, instanțele de fond nu au încălcat voința reală a părților; dimpotrivă, au dat eficiență principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1.266 și urm. C. civ. și forței lui obligatorii, consacrată de art. 1.270 alin. (1) C. civ.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că decizia de apel încalcă prevederile art. 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011, susținând că potrivit acestei norme, elementele componentei variabile ar fi interdependente, astfel încât atât timp cât unul dintre ele nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte.

Dispozițiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd, în alin. (2), (3) și (4), că elementele componentei variabile se stabilesc pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor, diferiți de cei aprobați pentru administratorii executivi, determinați cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 3

1

alin. (5) și care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societății și asigurarea respectării principiilor de bună guvernanță și că se revizuiește anual, în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare și de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari aprobați de adunarea generală a acționarilor, anexă la contractul de mandat.

Iar potrivit art. 38 din aceeași ordonanță de urgență, în forma în vigoare la data semnării contractului de mandat, componenta variabilă a remunerației poate consta într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii ori o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță.

Așadar, aceste texte nu confirmă susținerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenței afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertății de voință, lasă la latitudinea părților modalitatea de stabilire a remunerației variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate.

Or, agreând asupra celor trei componente ale remunerației variabile și asupra indicatorilor de performanță a căror îndeplinire condiționa dreptul mandatarului la plata acestor remunerații, părțile nu au încălcat prevederile art. 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziții de casare, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte onorariul de avocat avansat de intimat, în sumă de 5.724,26 RON, dovedit cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1436A/25.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 5.724,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2021.