ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2078/2023

Ședința publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 28.08.2020, reclamantul A. a chemat-o în judecată pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 87.403 RON, reprezentând bonusul de performanță datorat în baza contractului de mandat nr. x/27.01.2014, actualizarea sumei cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la scadență și până la data achitării efective; a sumei de 442.820, reprezentând suma datorată actualizată cu indicele de inflație rezultată din titlul executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 3287/16.10.2018 a Tribunalului București, secția VI-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 253/01.04.2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2703/05.11.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 87.403 RON, reprezentând debit datorat, actualizată cu indicele de plată la data achitării efective și a dobânzii legale aferentă debitului, calculată începând cu 15.11.2018 și până la plata efectivă; a sumei de 73.113 RON, reprezentând sumă datorată cu titlu de actualizare cu indicele de inflație a sumelor acordate reclamantului; a respins în rest acțiunea ca prescrisă; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 13.652,26 RON.

Împotriva acestei sentințe civile, ambele părți au declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 1858A/07.12.2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de 87.403 RON, calculată conform art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, și a menținut în rest dispozițiile sentinței; a respins ca nefondat apelul pârâtei și a obligat-o pe pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 2.861,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a respins cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului judiciar, a susținut că hotărârea recurată este nelegală, deoarece instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente.

Evocând dispozițiile art. 1.266 alin. (1), art. 1.267 și art. 1.268 C. civ., recurenta a susținut că instanța de apel trebuia să interpreteze contractul în așa manieră încât să țină cont de voința reală a părților la momentul încheierii contractului, să urmărească în mod coordonat și sistematic sensul prevederilor contractuale și nu în ultimul rând să confere eficacitate clauzelor vizate.

A mai susținut că a fost încălcat principiul libertății de voință exclusivă statornicit de art. 1.169 C. civ., context în care a evocat art. 3.4 și art. 13.1 din contract, subliniind că elementele componentei variabile sunt interdependente.

Astfel, în opinia recurentei, art. 3.4 din contract coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente, evidențiind că atâta timp cât unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, rezultă în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

Potrivit recurentei, instanțele de fond ar fi trebuit să țină cont de faptul că intimatul nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță, care face obiectul prezentului litigiu.

Recurenta a mai susținut că, aplicând principiul disponibilității, se află în situația clară în care și-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanței; în plus, a conceput contractele astfel încât să se înțeleagă faptul că sumele sunt interdependente, chiar dacă acestea au fost enumerate distinct, însă, topica și construcția gramaticală nu pot fi confundate cu diviziunea obligațiilor asumate.

Totodată, a invocat art. 1.267 și art. 1.240 C. civ. și a subliniat că respectivul contract de mandat nu este doar un simplu acord al voințelor părților, ci reprezintă interesele reunite ale acestora: pârâta urmărește să obțină performanță prin activitatea membrului consiliului de supraveghere, iar reclamantul să dovedească capacitatea profesională și astfel să îndeplinească condițiile pentru acordarea sumelor bonus de performanță.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care consideră că există o legătură între acordarea bonusului de performanță și îndeplinirea indicatorilor de performanță cu încadrarea pretențiilor în clauza 3 din anexa de la contract, precum și faptul că nu au fost îndeplinite condițiile pentru acordarea bonusului, deoarece cei trei indicatori de performanță nu au fost îndepliniți cumulativ.

Următorul set de critici se referă la soluția dată asupra dobânzii legale penalizatoare, în raport cu art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011.

Astfel, recurenta a susținut că norma legală enunțată este de strictă interpretare și aplicare, fiind aplicabilă doar în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, ipoteză care nu se regăsește în speță, de vreme ce raportul juridic este între un profesionist și o persoană fizică, iar reclamantul nu a făcut dovada că se încadrează în noțiunea de "profesionist" în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 08.05.2023, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Analizând excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, autoarea căii de atac și-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Situația de fapt stabilită în etapele devolutive ale procesului relevă existența contractului de mandat nr. x/27.01.2014, modificat prin actul adițional nr. x/13.11.2014, în temeiul căruia reclamantul a exercitat mandatul de membru al Directoratului în cadrul societății pârâte.

Demersul judiciar urmărește pe calea acțiunii în pretenții, obligarea pârâtei la plata sumei de 87.403 RON, reprezentând tranșa a treia din bonusul de performanță datorat în baza contractului de mandat nr. x/27.01.2014, actualizarea sumei cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la scadență și până la data achitării efective; și a sumei de 442.820, reprezentând suma datorată cu titlu de actualizare cu indicele de inflație a debitului aferent titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 3287/16.10.2018 a Tribunalului București, secția VI-a civilă, definitivă prin decizia nr. 253/01.04.2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, din dosarul nr. x/2017.

Prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantului sumele de 87.403 RON, cu titlu de debit datorat, actualizată cu indicele de plată la data achitării efective și a dobânzii legale aferentă debitului, calculată începând cu 15.11.2018 și până la plata efectivă, și de 73.113 RON, reprezentând sumă datorată cu titlu de actualizare cu indicele de inflație a sumelor acordate reclamantului; a respins în rest acțiunea ca prescrisă.

Prin decizia care formează obiect al recursului de față, instanța de apel a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de 87.403 RON, calculată conform art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, menținând în rest dispozițiile sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a luat act că între părțile litigante a mai existat un alt litigiu, vizând pretenții similare cu cele din cauză, context în care a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, din perspectiva art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele din memoriul de recurs nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta rezumându-se la susțineri preluate ad litteram din cuprinsul cererii de apel; aceasta deoarece recurenta nu face referire la niciun considerent al instanței de apel, care și-a fundamentat soluția de respingere a apelurilor pe art. 431 alin. (2) C. proc. civ., privind autoritatea de lucru judecat a considerentelor unor hotărâri judecătorești cu obiect similar, pronunțate între aceleași părți, iar așa-zisele critici de nelegalitate ale pârâtei sunt doar o reluare a susținerilor privind fondul litigiului.

Or, criticile de nelegalitate trebuie să se refere exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să precizeze concret greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel.

Așadar, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece din expunerea argumentelor evocate în memoriul de recurs, rezultă cu evidență că recurenta a readus în discuție chestiunile de fond deduse judecății în apel, în legătură cu sentința primei instanțe, cu ignorarea considerentelor din hotărârea recurată.

Astfel, recurenta-pârâtă a prezentat în detaliu argumentele sale împotriva demersului reclamantului, invocând presupusa încălcare de către instanța de apel a principiului libertății de voință stabilit de art. 1.169 C. civ., context în care a subliniat intenția reală a părților la momentul încheierii contractului de mandat și că intimatul-reclamant nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță pentru a beneficia de bonusul de performanță.

De asemenea, recurenta tinde să demonstreze că reclamantul nu a dovedit că se încadrează în noțiunea de profesionist, conform art. 3 alin. (2) C. civ. și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011; astfel, susține că raportul juridic din speță este unul între un profesionist și o persoană fizică, ceea ce ar exclude obligația de plată a dobânzii legale penalizatoare, în raport cu art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011.

Contrar finalității demersului judiciar al recurentei, instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor, cu consecința reevaluării cadrului factual al litigiului

În considerarea argumentelor expuse anterior, este evident că aspectele criticate nu mai pot fi supuse analizei ulterioare a instanței. Aceste aspecte au fost deja dezlegate în cadrul litigiului anterior dintre părți și, prin urmare, nu pot mai fi abordate într-un nou proces. Ele au devenit parte a lucrului judecat și, ca atare, nu mai pot fi reconsiderate.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

De aceea, invocarea motivului de recurs conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fiind pur formală, prin aceasta recurenta-pârâtă tinzând, în realitate, la o reevaluare a lor.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile recurentei nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și constată incidentă sancțiunea nulității recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, situație care, deopotrivă, încalcă exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În consecință, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul și va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte onorariul de avocat avansat de intimat, în sumă de 2.674,05 RON, dovedit cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva deciziei nr. 1858A/07.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2.674,05 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2023.