ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2359/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 21.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 95.183 RON, reprezentând ultima tranșă (a treia) din bonusul de performanță stipulat la art. 3.1. și următoarele din anexa 1 la contractul de mandat nr. x/13.08.2015, corespunzătoare pachetului de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016; obligarea pârâtei la plata sumei de 66.608 RON, reprezentând diferența rămasă de achitat din bonusul de performanță stipulat la art. 3.1. și următoarele din anexa 1 la contractul de mandat nr. x/13.08.2015, corespunzătoare celei de-a treia tranșe (ultima) din pachetul de 31.056 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/29.07.2015; celei de-a doua tranșe din pachetul de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, obligarea pârâtei la plata sumei de 49.025 RON, reprezentând diferența rămasă de achitat din bonusul de performanță stipulat la art. 3.1. și următoarele din anexa 1 la contractul de mandat nr. x/13.11.2014, corespunzătoare ultimei tranșe din pachetul de 63.123 OAVT-uri acordat prin certificatul nr. x/06.11.2015, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare datorate pentru întârzierea la plata celor 3 debite principale menționate în capetele de cerere 1, 2 și 3 de mai sus, calculate de la data scadenței și până la plata efectivă, precum și a sumelor reprezentând actualizarea cu rata inflației a acestor debite principale, precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 923 din 29 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției; a admis în parte cererea precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A., a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 95.183 RON, reprezentând ultima tranșă din bonusul de performanță, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței (16.11.2018) până la data plății efective, sumele datorate urmând a fi actualizate cu rata inflației la data plății; a respins cererea având ca obiect pretenții de 66.608 RON și 49.025 RON, precum și dobânda legală aferentă acestor sume, constatând prescris dreptul material la acțiune; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.378,78 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Atât reclamantul, cât și pârâta au declarat apel împotriva sentinței pronunțate.

Prin decizia civilă nr. 510 din 30 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de apelantul-reclamant A. și de apelanta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva sentinței civile nr. 923 din 29 aprilie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. a declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, după expunerea parcursului litigios al cauzei, recurenta-pârâtă invocă incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, arată, referitor la primul capăt de cerere, prin care s-a dispus obligarea sa la plata sumei 95.183 RON, reprezentând ultima tranșă din bonusul de performanță, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței (16.11.2018) până la data plății efective, sumele datorate urmând a fi actualizate cu rata inflației la data plății, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel, fără a avea o motivare proprie, a făcut trimitere doar la motivarea primei instanțe.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt a cauzei, nu a motivat nici respingerea apărărilor Transelectrica și nu a făcut nicio referire la cele învederate de aceasta.

Recurenta-pârâtă precizează că, așa cum a arătat, reclamantul revendică prin prezenta cerere suma de 95.183 RON, reprezentând ultima tranșă (a treia) din bonusul de performanță corespunzător pachetului de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, valorificabilă la data de 15.11.2018.

Concret, astfel cum susține recurenta-pârâtă, instanța de apel nu a făcut nicio referire la apărările și motivele întemeiate pe art. 10.2 din contract, conform cărora părțile sunt de acord ca încetarea prezentului contract, indiferent de cauză, să nu afecteze îndeplinirea obligațiilor lor care decurg din acesta, dacă acestea sunt scadente și neexecutate înainte de data încetării contractului Or, recurenta-pârâtă arată că la data de 25.05.2016 contractul a încetat, iar scadențele erau ulterioare încetării contractului.

Recurenta-pârâtă arată că, pentru acest argument, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dispus admiterea apelului Transelectrica și respingerea acțiunii formulate de către un alt membru al Consiliului de Supraveghere, dl B., în cauza care face obiectul dosarului nr. x/2016, soluționat definitiv prin respingerea recursului reclamantului de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16.09.2020. O soluție similară, întemeiată pe același argument juridic, a fost pronunțata de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 22.09.2021 în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu reclamantul C., fost membru al Consiliului de Supraveghere.

Potrivit recurentei-pârâte, toate aceste aspecte cu caracter determinant în soluționarea litigiului au fost ignorate de instanța de apel, care nu a arătat clar și fără echivoc motivele pentru care datorează suma de 95.183 RON, făcând doar o apreciere generală, bazată pe considerentele primei instanțe, fără să prezinte o motivare proprie.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, soluționând raportul dedus judecății, judecătorii fondului efectuează mai multe operațiuni intelectuale. Pe de-o parte, stabilesc existența faptelor și le oferă o calificare juridică, iar pe de altă parte, identifică normele de drept aplicabile raportului juridic de drept litigios pe care au obligația să le interpreteze, stabilind sensul lor exact în vederea aplicării la situația de fapt reținută.

Pot, însă, exista ipoteze în care hotărârea este viciată de o eroare de interpretare a ipotezei sau dispozitivului normei juridice, iar aceasta determină greșita aplicare a legii

În cauză, astfel cum susține recurenta-pârâtă, instanța de apel a interpretat și, pe cale de consecință, a aplicat în mod greșit prevederile normei de drept material reglementate de art. 1.266 alin. (1), art. 1.267, art. 1.268 alin. (1), (2), (4) și (5) C. civ., al căror conținut este reprodus.

Recurenta-pârâtă arată că instanța de apel trebuia să interpreteze contractul în așa fel încât să țină cont de voința reală a părților la momentul încheierii contractului, să urmărească în mod coordonat și sistematic sensul prevederilor contractuale și, nu în ultimul rând, să confere eficacitate clauzelor vizate.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată încalcă principiul libertății de voință exclusivă statornicit de art. 1.169 C. civ., precizând că între C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. și dl. A., în calitate de mandatar, membru al Directoratului C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., a fost încheiat contractul de mandat nr. x/13.08.2015. Conform art. 2.1, contractul produce efecte de la data de 29.07.2015 și va avea o durată care nu poate depăși restul duratei manadatului membrului Directoratului pe care îl înlocuiește (16 septembrie 2017). La data de 26.05.2016, mandatul de membru al Directoratului al dlui. A. a încetat, funcția fiind exercitată deci în perioada 20.07.2015-25.05.2016.

Așa cum rezultă și din preambulul actului de numire, contractul de mandat nr. x/2015 a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 109/2011 și a Legii nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, acte normative care guvernează raporturile juridice existente între societate și reclamantul mandatar, recurenta-pârâtă precizând că, în raport de art. 291 din Legea societăților nr. 31/1990, prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile C. civ. și ale C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă precizează că reclamantul revendică prin prezenta cerere suma de 95.183 RON, reprezentând ultima tranșă (a treia) din bonusul de performanță corespunzător pachetului de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, valorificabilă la data de 15.11.2018.

Potrivit art. 10.2 din contract, astfel cum susține recurenta-pârâtă, părțile sunt de acord ca încetarea prezentului contract, indiferent de cauză, să nu afecteze îndeplinirea obligațiilor lor care decurg din acesta, daca acestea sunt scadente și neexecutate înainte de data încetării contractului, or contractul a încetat la data de 25.05.2016, iar scadențele erau ulterioare încetării contractului. Astfel, contractul de mandat a încetat înainte de împlinirea unui an de exercitare a mandatului, iar termenele de valorificare nu erau scadente.

Prin urmare, interpretând sistematic, recurenta-pârâtă apreciază că, potrivit art. 1.267 din noul C. civ., prevederile art. 3 lit. c) și d) din Anexa 1 la contractul de mandat, rezultă că reclamantul nu se situa în niciuna dintre ipotezele care prevedeau dreptul său de a pretinde valorificarea tranșei a treia din bonusul de performanță corespunzător pachetului de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, valorificabilă la data de 15.11.2018.

Potrivit recurentei-pârâte, urmare a unui examen superficial al cauzei, contrar și practicii judecătorești, instanța de apel a reținut faptul că, potrivit tribunalului, nici apărarea pârâtei privind încetarea mandatului nu este întemeiată, în condițiile în care, astfel cum rezultă din art. 3 din anexa la contractul de mandat, indiferent de cauza încetării contractului de mandat, reclamantul are dreptul să primească o fracție din pachetul de 90.000 OAVT-uri.

Raționamentul instanței de apel reflectă, în opinia recurentei-pârâte, o interpretare nesistematică a art. 1.267 C. civ., încălcând astfel și normele de drept material reglementate de art. 1.270 alin. (1) din același cod.

Referitor la interdependența celor trei componente variabile ale remunerației, recurenta-pârâtă susține că intenția reală a părților la momentul aprobării și încheierii contractelor de mandat, a fost de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației.

Recurenta-pârâtă precizează că art. 13.1 din contract prevede faptul că acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci și cu O.U.G. nr. 109/2011, respectiv art. 37 și art. 38, în forma modificată prin art. 1 punctul 5 din O.U.G. nr. 51/2013.

Curtea de Apel București a reținut în mod eronat că dispozițiile art. 37 și 36 din O.U.G. nr. 109/2011 nu erau în vigoare la data acceptării mandatului de către apelant și că în aplicarea textului de lege în vigoare la data încheierii contractului în discuție - 13.08.2015, intimata-pârâtă a oferit "bonusul de performanță", stabilit în raport de obligațiunile ce ar fi răscumpărate la o valoare care se raportează la cotația bursieră și la dividendele distribuite (potrivit art. 3.2 și urm.).

Această constatare este, în opinia recurentei-pârâte, total eronată, având în vedere că la 04.06.2013, art. 36 din capitolul III secțiunea 2 a fost modificat de art. 1 punctul 4 și punctul 5 din Ordonanța de urgență nr. 51/2013, iar această eroare a instanței a determinat și greșita aplicare a legii.

Recurenta-pârâtă precizează că, potrivit art. 37 și art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente, iar așa cum se poate citi și interpreta din punct de vedere gramatical norma juridică, componenta variabilă nu poate fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente.

Ca atare, art. 3.3 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente. Astfel, cât timp unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, rezultă în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

Recurenta-pârâtă invocă și dispozițiile art. 1.350 C. civ., precizând că dreptul de valorificare este dependent de îndeplinirea unor obligații asumate contractual de către intimatul-reclamant, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanță prin prisma cărora se cuantifică activitatea mandatarului.

Recurenta-pârâtă apreciază că acest aspect trebuia avut în vedere de către instanța de apel, cât și de către prima instanță, fiind inadmisibil a reține o obligație de plată fără a observa dacă sunt întrunite condițiile contractuale pentru existența acestei obligații, cu atât mai mult cu cât este un contract de mandat, de administrare a unei societăți.

Din analiza atentă a acestor date financiare, precum și a obiectivelor de performanță, recurenta-pârâtă susține că rezultă că a dovedit că activitatea desfășurată și mijloacele utilizate de către intimatul-reclamant au fost insuficiente și necorespunzătoare, aflându-ne, din punct de vedere legal, în situația neexecutării obligațiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obținut.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, potrivit situațiilor financiare și datelor din planul de administrare, rezultă că au fost stabiliți indicatori de performanță care urmau să fie avuți în vedere la acordarea componentei variabile și obiectivul fiecărui an din 2014 până în 2017.

Astfel, pentru anul 2016 - an de referință pentru primul capăt de cerere - au fost stabilite următoarele obiective: timpul mediul de întrerupere (valori în minute): 2,8; D. (valori în milioane RON): 572; total investiții (valori în milioane RON): 575; rentabilitatea acțiunilor Transelectrica: 40%.

Conform Raportului Consiliului de Supraveghere asupra activității de administrare, în anul 2016, anul de referință pentru pretențiile din prezenta cauză, indicatorii de performanță realizați sunt următorii: timpul mediul de întrerupere: 1,93 - realizat în proporție de 100%; D.: 675 - realizat in proporție de 118%; total investiții: 172 - realizat în proporție de 30% (indicator neîndeplinit); rentabilitatea acțiunilor Transelectrica: 9% - realizat în proporție de 9 % (indicator neîndeplinit).

În concluzie, recurenta-pârâtă arată că toate criticile subsumate motivelor de casare prezentate sunt de natură să atragă casarea deciziei recurate, deoarece aceasta nu reflectă un examen efectiv, real al unor argumente determinante, ci o analiză, respectiv motivare superficială, lacunară, inexactă, eronată și contradictorie a chestiunilor supuse dezlegării și conține o interpretare și aplicare nesistematică a unor norme de drept material.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 17.08.2023, iar la 04.09.2023, aceasta a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Înalta Curte nu poate reține motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în susținerea căruia recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată, referitor la primul capăt de cerere, prin care s-a dispus obligarea sa la plata sumei 95.183 RON, reprezentând ultima tranșă din bonusul de performanță, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, de la data scadenței (16.11.2018) până la data plății efective, sumele datorate urmând a fi actualizate cu rata inflației la data plății, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel, fără a avea o motivare proprie, a făcut trimitere doar la motivarea primei instanțe, precum și că instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt a cauzei și nu a motivat respingerea apărărilor sale întemeiate pe dispozițiile art. 10.2 din contract și nu a făcut nicio referire la cele învederate de aceasta.

Înalta Curte precizează că art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta considerentele hotărârii judecătorești, care trebuie să conțină, pe lângă indicarea obiectului cererii, a susținerilor pe scurt ale părților și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

Motivarea hotărârii judecătorești este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanța ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Înalta Curte precizează că obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, examinarea deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat.

Astfel, instanța de apel a expus situația de fapt care a determinat litigiul dintre părți, apreciind că aceasta a fost stabilită în mod corect de prima instanță și a reținut în mod expres că, prin apelul declarat, pârâta a contestat soluția primei instanțe de obligare a sa la plata sumei de 95.183 RON, reprezentând ultima tranșă din bonusul de performanță, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, apelanta-pârâtă considerând că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 3 lit. c) și d) din Anexa 1 la contractul de mandat, rezultă că reclamantul nu se situa în niciuna dintre ipotezele care prevedeau dreptul său de a pretinde valorificarea tranșelor din pachetele de OAVT, întrucât contractul de mandat a încetat înainte de împlinirea unui an de zile de exercitare a mandatului, iar termenele de valorificare nu erau scadente. Totodată, s-a evidențiat argumentul pârâtei în sensul că acordarea bonusului de performanță este justificată de contribuția mandatarului la performanța acțiunilor Transelectrica, iar reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de componenta variabilă.

În raport de aceste critici, instanța de apel a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 96 din 24 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

A arătat instanța de apel că, prin decizia menționată a fost constatată obligația de plată a pârâtei față de același reclamant în ceea ce privește bonusul de performanță, spre analiză fiind același contract de mandat, același tip de renumerație, același pachet de OAVT-uri, însă pentru tranșe scadente anterior, fiind probată identitatea între problema soluționată anterior în mod definitiv și cea dedusă judecății, dezlegarea dată de instanțe în privința celorlalte tranșe din bonusul de performanță impunându-se cu putere de lucru judecat, în sensul că: forma de bonificare pretinsă de reclamant este distinctă de cea prevăzută de art. 2.1 și urm.; aceasta rezultă exclusiv din valoarea acțiunilor în corespondență cu cea a dividendelor distribuite.

Instanța de apel a subliniat că pretențiile reclamantului decurg din valorificarea celei de a treia forme de remunerare stipulate de Anexa nr. 1 la contract și că susținerile apelantei-pârâte privind indicatorii de performanță legați de timpul mediu de întrerupere, D., total investiții, nu au legătură cu condițiile de acordare a bonusului, conform clauzelor contractuale, singura condiție ce se cere a fi îndeplinită fiind cea a rentabilității acțiunilor Transelectrica, împrejurare ce rezultă din faptul că societatea a procedat la determinarea bonusului de performanță datorat tuturor membrilor Consiliului de Supraveghere, inclusiv reclamantului, emițând certificatul nr. x/25.05.2016.

Cât privește susținerea apelantei-pârâte potrivit căreia nu datorează acest bonus întrucât mandatul a încetat înainte de termen, iar obligația sa nu era scadentă, Curtea, în acord cu prima instanță, a reținut incidența dispozițiilor art. 3 din Anexa la contract, care reglementează explicit situația mandatarului al cărui contract de mandat încetează înainte de termen, stipulând inclusiv procedura de emitere a unui nou certificat, conținând numărul rectificat de OAVT-uri, situație regăsită în prezentul litigiu (art. 3.5, art. 3.14 Anexă).

Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din considerentele expuse în hotărârea recurată la pag. 11-12, instanța de apel a arătat argumentat motivele pentru care a respins apelul declarat de pârâtă.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că argumentele recurentei-pârâte cu privire la practica judiciară nu pot constitui critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Criticile ce vizează încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1.266 alin. (1), art. 1.267, art. 1.268 alin. (1), alin. (2), alin. (4) și alin. (5) C. civ., precum și a art. 1.169 din același cod nu pot fi reținute, câtă vreme, astfel cum Înalta Curte a arătat mai sus, instanța de apel a dat eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 96 din 24 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, definitivă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, iar recurenta-pârâtă nu a expus niciun argument care să conteste reținerea de către instanța de apel a puterii de lucru judecat cu referire la interpretarea contractului sau a condițiilor de acordare a bonusului de performanță.

Mai mult decât atât, cu privire la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 37 și a art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 5 din O.U.G. nr. 51/2013, recurenta-pârâtă a arătat că în mod eronat instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011 nu erau în vigoare la data acceptării mandatului de către apelant și că în aplicarea textului de lege în vigoare la data încheierii contractului în discuție - 13.08.2015, intimata-pârâtă a oferit "bonusul de performanță", stabilit în raport de obligațiunile ce ar fi răscumpărate la o valoare care se raportează la cotația bursieră și la dividendele distribuite (potrivit art. 3.2 și urm.).

Această constatare este, în opinia recurentei-pârâte, total eronată, având în vedere că la 04.06.2013, art. 36 din capitolul III secțiunea 2 a fost modificat de art. 1 punctul 4 și punctul 5 din Ordonanța de urgență nr. 51/2013, iar această eroare a instanței a determinat și greșita aplicare a legii.

Aceste argumente nu pot constitui critici de nelegalitate în raport de decizia recurată, câtă vreme aceste considerente nu se regăsesc în hotărârea pronunțată de instanța de apel.

În ceea ce privește critica de nelegalitate referitoare la încălcarea sau la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1.350 C. civ., recurenta-pârâtă a invocat, în raport de situațiile financiare și de datele din planul de administrare, că activitatea desfășurată de intimatul-reclamant și mijloacele utilizate de acesta au fost insuficiente și necorespunzătoare, fapt ce echivalează cu neexecutarea obligațiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obținut.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a prevederilor art. 1.350 C. civ., în sensul că orice persoană trebuie să își execute obligațiile contractate prin raportare la argumentul potrivit căruia reclamantul nu a îndeplinit indicatorii de performanță, excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs, reprezentând critici de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 510 din 30 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Constatând că intimatul-reclamant A. nu a depus la dosar dovezi cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., va respinge cererea formulată de intimatul-reclamant privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 510 din 30 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de intimatul-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2023.