ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4020/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 12.06.2023 revizuenta A. a formulat, în contradictoriu cu intimații Inspecția Judiciară, Inspectorul Șef al Inspecției Judiciare și Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004, cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 150/16.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2021.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, hotărârea a fost pronunțată prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, revizuenta invocând în această privință Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-817/21, în data de 11 mai 2023. Ca urmare a aplicării celor statuate de CJUE în cauza menționată, revizuenta a solicitat instanței să înlăture aplicarea art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 (în vigoare în perioada relevantă) ca fiind contrar dreptului Uniunii Europene și, pe cale de consecință, să constate că aprobarea Regulamentului privind Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, emis de către inspectorul – șef, nu are temei legal, acest act administrativ normativ fiind lovit de nulitate absolută.

Prin sentința nr. 101 din data de 6 septembrie 2023, Curtea de Apel Brașov– secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii de revizuire și în consecință, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva sentinței civile nr. 150/16.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței nr. 101 din data de 6 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs revizuenta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea judecării cererii de revizuire.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a arătat că aplicarea modului de calcul al termenului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 produce o limitare nepermisă a mijloacelor procedurale care asigură aplicarea unitară a dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, o încălcare a principiului priorității de aplicare a dreptului Uniunii Europene față de legile interne, reglementat de art. 148 alin. (2) din Constituție și are loc chiar nesocotirea acestor norme fundamentale, precum și ale art. 148 alin. (4) din Legea fundamentală, care impun autorităților statului, deci inclusiv autorității judecătorești, sarcina garantării aducerii la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din principiul priorității de aplicare a dreptului Uniunii Europene.

A susținut recurenta ca fiind relevant că prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de baza a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere."

Ori, dacă se pot invoca interpretări ale dreptului UE date de CJUE oricând, deci și după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, limitarea posibilității de exercitare a acestei căi de atac la un termen de 30 de zile calculat de la data comunicării golește de conținut posibilitatea invocării unor hotărâri CJUE ulterioare și afectează grav principiul priorității dreptului UE.

De asemenea, în acest mod se creează o diferență complet nejustificată între persoanele în cazul cărora a fost sesizată CJUE în cursul judecății, aceasta fiind suspendată în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și cele cărora instanța le-a respins cererea de sesizare a CJUE, ori cererea de suspendare a judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ. sau care pur și simplu nu au avut cunoștințele necesare pentru a solicita sesizarea CJUE. În acest mod se ajunge la o situație în care dreptul UE rămâne greșit aplicat în unele cauze și pentru unii cetățeni, așa cum se dovedește printr-o hotărâre CJUE ulterioară, în timp ce pentru alte situații se aplică în dreptul național interpretarea dată dreptului UE de CJUE, fără nicio justificare rezonabilă.

Din acest motiv, consideră că art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretat conform dreptului UE și principiului supremației acestuia și chiar lăsat neaplicat în parte, în sensul că data de la care curge termenul de o lună să nu mai fie data comunicării hotărârii a cărei revizuire se cere, ci data publicării hotărârii CJUE invocate în motivarea cererii de revizuire.

Intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Intimata-pârâtă Inpsecția Judiciară a susținut că dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ statuează în mod expres că termenul de exercitare a cererii de revizuire este de "o lună de la data comunicării hotărârii definitive" supuse revizuirii.

În speță, sentința civilă nr. 150/16.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, hotărâre judecătorească a cărei revizuire se solicită și care a rămas definitivă la data de 22.09.2022, prin respingerea recursului promovat, potrivit Deciziei nr. 4169/22.09.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, i-a fost comunicată revizuentei A. la data de 29.12.2021, potrivit procesului-verbal de înmânare depus la dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov.

Termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, calculat în condițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 și art. 181 alin. (2) C. proc. civ., a început să curgă la data de 29.12.2021 (data comunicării către revizuenta a hotărârii definitive a cărei revizuire s-a solicitat) și a expirat la data de 31.01.2022, aceasta fiind ultima zi în care cererea de revizuire putea fi legal formulată.

Or, cererea de revizuire a fost trimisă prin poștă Curții de Apel Brașov la data de 07.06.2023, conform ștampilei poștei, așadar după împlinirea termenului stabilit de lege pentru declararea acestei căi de atac.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că termenul de o lună de la data comunicării hotărârii definitive, prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru formularea cererii de revizuire, este termen rezonabil ce respectă atât dreptul părților la un proces echitabil, cât și principiul autorității de lucru judecat și principiul priorității de aplicare a dreptului Uniunii Europene.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile din calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se referă la situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurenta nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

Deși recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că termenul pentru formularea cererii de revizuire era împlinit în cauză, aceasta afirmă că dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ar trebui interpretate conform dreptului UE și principiului supremației acestuia și chiar lăsate neaplicate în parte, în sensul că data de la care ar curge termenul de o lună să nu mai fie data comunicării hotărârii a cărei revizuire se cere, ci data publicării hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) invocate în motivarea cererii de revizuire.

Contrar celor afirmate de recurenta– revizuentă, Înalta Curte constată că în cauza de față, în mod corect, cu respectarea regulilor de procedură civilă, prima instanță a admis excepția tardivității cererii de revizuire a sentinței civile nr. 150/16.12.2021, soluția instanței reflectând o corectă aplicare a legii.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), și hotărârile definitive care nu evocă fondul.

(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere."

Cu privire la modul de calcul al termenului de promovare a revizuirii, Înalta Curte reține că în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când termenul se socotește pe (...) luni (...), el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an."

Conform prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Revizuirea formulată în cauza de față, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, ce vizează hotărârea Curții de Apel Brașov, respectiv sentința civilă nr. 150/16.12.2021, termenul de o lună amintit curge de la data comunicării acestei sentințe, acesta având caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii.

În sensul concluziei că termenul de o lună începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004 sunt și considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/2016, prin care s-a arătat că "97. În consecință, termenul de revizuire în cazul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este de o lună. (...). 102. Din cuprinsul art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 rezultă că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii". Decizia ÎCCJ – CDCD nr. 45/2016 a precedat forma actuală de reglementare a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar norma legală, astfel cum a rezultat din modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/2018, este în acord cu soluția interpretativă a instanței supreme. Într-un astfel de context, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție consolidează previzibilitatea modului de interpretare a normei juridice.

Cu referire la dispozițiile Deciziei ÎCCJ nr. 45/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la data de 11.09.2019 s-a pronunțat și CJUE în cauza C-676/17, concluzionând: "Dreptul Uniunii, în special principiile echivalenței și efectivității trebuie interpretat în sensul că nu se opune în principiu unei prevederi naționale astfel cum este interpretată printr-o decizie a unei instanțe naționale, care prevede un termen de decădere de o lună pentru formularea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate cu încălcarea dreptului Uniunii, care curge de la data comunicării deciziei supuse revizuirii."

Totodată, prin Hotărârea pronunțată la data de 11.09.2019 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-676/17, s-au reținut următoarele: "26. Cu toate acestea, trebuie amintită importanța pe care o deține principiul autorității de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale. Astfel, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti, C-213/13, EU:C:2014:2067, punctul 58, Hotărârea din 6 octombrie 2015, Târșia, C-69/14, EU:C:2015:662, punctul 28, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Hochtief Solutions Magyarorszâgi Fioktelepe, C-620/17, EU:C:2019:630, punctul 54)."

Înalta Curte, având în vedere hotărârea CJUE, precum și Decizia obligatorie nr. 45/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reține că termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire s-a împlinit la data de 31.01.2022, întrucât comunicarea hotărârii a cărei revizuire se solicită s-a făcut către revizuentă la data de 29.12.2021.

În aceste condiții, cererea de revizuire înregistrată la instanță la data de 07.06.2023 s-a făcut cu depășirea termenului de decădere prevăzut de lege stabilit pentru declararea acestei căi extraordinare de atac, astfel că în mod corect și legal instanța de fond a admis excepția tardivității cererii de revizuire și a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

În cauză nu este încălcat principiul egalității în drepturi, prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 aplicându-se în mod egal și fără nicio deosebire tuturor persoanelor care intră sub incidența sa, fără a fi învederate situații de fapt similare sau comparabile în raport de care s-ar putea invoca aplicarea unui tratament discriminatoriu și fără a se crea o diferență nejustificată între persoanele cărora instanța le-a admis cererea de sesizare a CJUE și a suspendat judecata dosarelor respective în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. și persoanele cărora instanța le-a respins cererea de sesizare a CJUE sau cererea de suspendare a judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1

1

din C. proc. civ. sau cele care nu au avut cunoștințele necesare pentru a solicita sesizarea CJUE.

Totodată, în cauză nu este încălcat principiul priorității de aplicare a dreptului Uniunii Europene întrucât, așa cum s-a menționat anterior, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate, dreptul Uniunii neimpunând unui organ judiciar obligația ca, pentru a ține seama de interpretarea unei dispoziții relevante a acestui drept adoptată de Curte, să revină, din principiu, asupra deciziei sale care a dobândit autoritate de lucru judecat.

De asemenea, dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu instituie un termen de natură a afecta însăși esența dreptului de acces liber la justiție, în sensul art. 21 din Constituție. Instituind un astfel de termen, legiuitorul a avut în vedere securitatea și stabilitatea raporturilor juridice și nicidecum îngrădirea accesului liber la justiție. Totodată, se apreciază că textul de lege criticat asigură posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a se adresa justiției, însă în formele și modalitățile instituite prin lege.

În plus, de manieră constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă că "dreptul la justiție", astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este absolut; el se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (a se vedea cauza Weissman și alții c. România, hotărârea din 24 mai 2006, par. 34).

Prin urmare, în raport de cele anterior arătate, susținerile recurentei – revizuente nu sunt apte a dovedi incidența motivului de casare invocat, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi pronunțat soluția cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității sau a principiilor procesului civil așa cum a indicat recurentul.

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 101 din data de 6 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov– secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.